Provincia Castellon se prelinge practic pe coasta Mediteranei. In consecinta, era practic imposibil sa nu apara aici si statiuni litorale care sa atraga milioane de turisti. Castellon are trei astfel de megastatiuni – Benicassim, Oropesa del Mar si Peniscola, dar nu sunt singurele – practic, orice localitate cat de mica de pe tarm are plaja si facilitati turistice. Intreaga zona se numeste Costa del Azahar – Coasta Florii de Portocal (ce romantic!). Dar spre deosebire de alte statiuni de pe coasta Mediteranei din Catalunya, Andalucia sau Benidorm, turistii de aici, in imensa majoritate, sunt spanioli, nu sunt straini! Iar acestia vin cu familiile, cu copii, cu parinti, cu catel, cu purcel, asa ca, cel putin in Benicassim, nu am gasit prea multe hoteluri, ci mai degraba apart-hoteluri, blocuri cu apartamente unde poti sa te simti cumva ca acasa si sa te autogospodaresti, daca chiar asta vrei. Dar asta nu inseamna ca nu exista numeroase restaurante, fiindca spaniolii sunt totusi niste oameni carora le place sa iasa seara chiar si acasa, nu numai in vacante. Asta mai inseamna ca in Benicassim nu o sa dai peste prea multi englezi beti cazuti pe trotuare sau peste englezoaice semidezbracate care urla pe plaje sau pe strazile statiunilor, iar densitatea cuvantului „fuck” nu este extrem de mare.

Am stat in Benicassim la hotelul Intur Bonaire. Nu, nu era pe plaja (de fapt, niciun hotel din Benicassim nu are plaja proprie, trebuie sa faci cativa pasi pana la plaja), dar era la doi pasi de ea si, in plus, avea o parcare acoperita. Am tras Peugeot-ul, am incercat cu varful degetului mare de la piciorul stang temperatura din piscina, nu m-a satisfacut, asa ca mi-am lasat bagajul in camera care avea cu adevarat un aer de vacanta si am tulit-o in oras. Evident, pe plaja, unde altundeva?

Ca multe alte localitati din Spania, numele Benicassim vine de la maurii care au ocupat timp de secole Spania, lasandu-si o pecete de nesters. Prin aceste locuri, s-a asezat tribul berber Banu Qasim, caruia i-a placut locatia aceasta linistita, pe malul marii, roditoare si aparata de vanturi de un masiv montan impozant numit Desert de les Palmes… M-am urcat la un moment dat pe munte si, intr-adevar, panorama de acolo este incredibila! In plus, Benicassim nu e decat la 13 km de capitala Castellon de la Plana, asa ca accesul este relativ facil.

Am luat-o pe plaja. Din pacate, soarele care stralucise cu atata putere in Vilafames se cam ascunsese dupa niste nori, dar si asa era placut. Am luat-o pe un dig format din niste bolovani peste care trebuia sa sar cu gratia unei veverite, pentru a ajunge la cativa pusti care se chinuiau sa pescuiasca niste pesti cat un deget… dar inteleg ca nu marimea capturii conteaza pentru un pescar, ci captura in sine .

M-am plimbat apoi pana in centrul statiunii (este destul de lunga, in ziua aceea am batut recordul la pasi, am trecut de 24.000 de pasi, dar, e drept, bantuisem si prin Vilafames), unde drumul litoral devine pedestru si apar restaurante care erau deschise la inceput de iunie, inceput de sezon chiar si in Spania. Partea de plaja spre hotel era format din pietricele negre destul de mari. Si ma gandeam ca nu este exact tipul de plaja iubit de romani, obisnuiti cu nisipul fin de la Mamaia, Eforie Nord sau Vama Veche, dar imediat dupa centrul statiunii, pietricelele negre s-au transformat in nisip fin. Bifat si asta, ar merge si la romani… si era un nisip chiar fain!

Dupa o noapte odihnitoare petrecuta la Benicassim, mi-am incarcat bagajul si am plecat mai departe. M-am uitat in programul sugerat de cei de la Turismo de Castellon, iar recomandarea lor era Peniscola. Ma uitasem pe net si parea un loc de basm.

Si, intr-adevar, Peniscola este un loc de basm. Uitandu-ma retroactiv la poze, stau sa ma gandesc ce m-a impresionat mai mult: Morella si imaginea sa de oras din Lord of the Rings sau Peniscola, insula-cetate inconjurata de marea albastra-verde. Ufff, greu de ales, dar cred ca inclin spre Peniscola. Marea aia verde-albastra si cetatea aceea alba, incoronata cu o cetate crenelata perfecta, parca arata dintr-o alta lume. Vremea proasta m-a urmat pana la Peniscola, care m-a intampinat cu un nor negru de furtuna tropicala, dar pana am parcat, pana m-am dus la biroul de informatii turistice si apoi am cumparat ceva de baut, ca prin minune, norii parca au fost curatati de pe cer si un soare stralucitor a aparut… Si asta a contribuit la sentimentul ca Peniscola este magica!

Peniscola este un oras medieval construit pe o insula aflata la doi pasi de continent (acum, este legata printr-o limba de pamant), care pare ca rasare din mare, cu cladiri albe cocotate pe etaje, iar acest orasel este incoronat cu o cetate. Uitandu-ma la aceasta insula, gasesc ca a fost natural ca aici sa fie construit un oras din cele mai vechi timpuri – era un Gibraltar practic inexpugnabil, iar importanta strategica a fost recunoscuta si de cartaginezi, romani si vizigoti care au ocupat aceste meleaguri pana la venirea berberilor din Maroc. Acestia au construit citadela si, de asemenea, au trasat liniile orasului (de altfel, cand te plimbi pe strazile destul de abrupte, iti vin in minte medinele nord-africane), dar orasul a decazut dupa ocupatia spaniola. Punctul de cotitura a fost cand Peniscola a fost cedata templierilor, care au impresionat ca peste tot cu viteza lor de a construi. Practic, Peniscola a fost in mainile templierilor pentru doar 13 ani (intre 1294 si 1307), care au demolat vechile fortificatii arabe si au construit un castel de amploare asa de mare intr-un timp-record (tehnicile revolutionare de constructie a orasului sunt explicate minutios pentru cunoscatori in interiorul castelului). Peniscola a fost dat templierilor, impreuna cu alte fortificatii din zona Regele Aragonului, iar celebrii cavaleri-calugari planuiau crearea unui mic regat in Peninsula Iberica, dupa alungarea lor din Palestina de Saladin. Dar fix in anul in care au terminat constructia, din ordinul Papei Clement, templierii din intreaga Europa au fost arestati, iar proprietatile lor, confiscate. Ordinul a fost executat si in Aragon, templierii disparand din Peniscola si de pe scena istoriei.

Peniscola a revenit in prim-planul istoriei un secol mai tarziu, cand papa renegat Benedict XIII (numit si Papa Luna, Luna fiind numele sau de familie, de origine aragonez) s-a retras la Peniscola. Era perioada marii schisme catolice, cand erau doi papi – un papa la Vatican si un anti-papa la Avignon. Benedict XIII a fost ales anti-papa cu sediul la Avignon, dar in cadrul negocierilor intre diversii capi ai bisericii catolice s-a hotarat o impacare si o reunire a bisericii sub un singur suveran – in discutii, s-a hotarat ca toti papii (cel de la Vatican, cel de la Avignon si un al treilea care se autoproclamase la Pisa) sa demisioneze si un nou papa sa fie ales de toate factiunile rivale. Benedict XIII a sustinut ca un papa nu poate demisiona, ca este ales pe viata, dar a fost renegat de majoritatea sustinatorilor sai, asa ca s-a retras in Aragonul natal, unde era recunoscut de regii Spaniei. Si-a stabilit resedinta la Peniscola si acum este faimosul „rezident” al orasului, putini turisti trecand pe langa statuia lui de la intrarea în castel fara sa se fotografieze. Ultimele schimbari la castel au fost facute de Papa Luna cu scopul de a transforma o citadela militara intr-o resedinta cat de cat confortabila – asa ca au aparut si apartamentul papal privat, dar si o sala de studiu si meditatie, care pot fi vizitate si in ziua de azi… Oho, si ce loc de meditatie si-a ales Papa Luna – intreaga Peniscola si marea aceea cu culori schimbatoare erau in fata ochilor sai.

Am luat la pas stradutele si ulitele abrupte, strajuite de cladiri solide albe in stilul medinelor nord-africane. Unele cladiri erau de-a dreptul inundate de flori, iar poate cea mai cunoscuta cladire este Casa de las Conchas, „Casa Scoicilor”, o casa ingusta, dar inalta de cateva niveluri, dupa un colt care este complet tapetat cu scoici…

Ma asteptam ca Peniscola sa se fi transformat intr-o oaza complet turistica, dar nu e chiar asa. In centrul insulei, inca sunt case, inca locuiesc oameni si chiar am intalnit pe cineva care isi vopsea casa. In alb, desigur .

Dupa ce am bantuit pe stradute in sus si in jos, am intrat in castel si, dupa ce am citit totul despre ordinele calugaresti medievale (de enigmaticii templieri, in special), am trecut prin camerele Papei Luna, m-am catarat pe castel, sus de tot, practic cel mai inalt punct de pe insula Peniscola. Si, de aici, mi-a fost tare greu sa plec. Era o priveliste incredibila – orasul alb la picioarele mele, cu ulite pietruite si serpuite, gradina cu palmieri de sub castel, marea verde-albastra, plaja lunga, lunga si cu nisip fin, cu zeci de hoteluri si apart-hoteluri si zeci de complexe rezidentiale catarandu-se pe dealul de vis-à-vis. Wow – ce tare e!… cred ca de acolo as avea o panorama extraordinara. Dar drumurile pareau niste labirinturi greu de deslusit. Ma rog, o sa ma descurc.

Am coborat din castel, m-am mai pierdut pe stradute si am decis ca e timpul sa plec. Urma sa plec in Oropesa del Mar, unde sa stau intr-un hotel care gazduia un spa – parc acvatic ca din alta lume – aparent, cel mai mare si mai spectaculos din Europa. Si era musai sa ma arunc in apa calda a marii, sa ma bucur de hidromasaje, dusuri si de te miri ce puteai gasi acolo.

Asa ca am coborat cu parere de rau ca nu puteam sta aici macar o zi si o noapte. Dar nu se stie cand voi reveni. Peniscola este cu adevarat un loc care merita vazut, simtit, trait… E o insula magica. M-am dus la biroul de informatii turistice si am intrebat acolo care sunt strazile de unde se vede cel mai bine panorama insulei – mi s-a raspuns ca ar fi Carrer del Argentina (care e un pic mai jos), iar cea mai inalta zona de unde pot admira cetatea este pe undeva pe Avinguida de Suissa. Asa ca mi-am setat GPS-ul pe adresele indicate si am plecat.

Nu e foarte usor insa sa gasesti niste puncte de panorama. Strazile sunt inguste si cu sensuri unice, iar vilele au ziduri foarte inalte si doar daca te cateri ca o pisica, pe garduri, poti sa vezi ceva. Pana la urma, am gasit un punct de belvedere ceva mai jos, pe Carrer del Brasil, unde am admirat orasul-cetate rasarind din apa marii ca prin magie. Apoi, am decis sa ma duc si la cel de-al doilea punct, de pe dealul cel mai inalt… In mod sugestiv, cea mai inalta strada se numea Elvetia (Avinguida de Suissa) . De la Alpi, probabil. Dar in drum spre Avinguida de Suissa, am descoperit cu surprindere o straduta plina cu vile somptuoase numita… Avinguida de Romania. Wow, cel putin in zonele astea exclusive ale Peniscolei, sunt bine reprezentati . Ma gandeam cand o fi primit numele asta, dar am descoperit cu uimire si o fundatura (hei, strada Romaniei era mare si frumoasa), numita Calle Checo-Eslovaquia… Ha, zona asta a fost construita inainte de 1993, cand inca exista Cehoslovacia?

Sus, pe Avinguida de Suissa, am descoperit niste zone deschise, cu o panorama exceptionala, asa ca m-am bucurat sa pozez si sa filmez. Dar, surprinzator, dupa o zi stralucitoare, incepeau sa se stranga norii. M-am grabit sa pozez, sa ma umplu de frumusetea locurilor si sa ma grabesc spre vale – strazile pe aici erau chiar foarte abrupte… Cum am iesit din Peniscola, o rapaiala furioasa a inceput sa biciuiasca pamantul cu ploaie, iar vizibilitatea a scazut dramatic… Dar furtuna s-a mai potolit si, desi ploaia m-a urmarit pana la Oropesa del Mar, nu-mi mai pasa. Ziua fusese superba, ma indragostisem de Peniscola, iar la Oropesa del Mar ma astepta cel mai spectaculos spa din Europa. Si era acoperit! Ce mai conta ca afara ploua cu spume!

Imagini Benicassim si Peniscola

Gazda mea din Benicassim – Hotelul Intur Bonaire

Apa era cam rece, asa, ca la inceput de sezon

Cam asa arata camera mea

Marea majoritate a structurilor de cazare sunt apart-hoteluri

Florile Spaniei

Cariva pescari in larg

Stradutele din Benicassim – da, mai exista telefoane publice cu cartele !

Mama si fiu iesiti la un fotbal

Yachting club

Peniscola m-a intampinat cu un nor negru

Si cu castele de nisip spectaculoase

Pana am ajuns sa ma urc pe insula-cetate, a iesit soarele

De jur imprejur, numeroase vile, vilisoare, bloculete

Pe insula Peniscola

O multime de flori

Cladirea aceasta chiar e inundata de flori !

Farul din Peniscola

Celebra casa din scoici

Cu fatada tapetata cu scoici

Papa Luna, cel mai faimos fost rezident al Peniscolei

Impresionanta cetate

Proiectii cu istoria castelului

Vechea capela

In curtea interioara

Iar panoramele sunt absolut superbe

Gradina castelului

Mica limba de pamant care leaga insula de continent (nu sunt convins ca exista acum cateva sute de ani)

La pas, prin gradina palatului

La revedere, Peniscola !

Dar, tinand cont de dealul de langa, m-am gandit ca pot gasi niste locuri faine de unde sa vad panorama insulei-cetate

Si am gasit

Panorama din varful dealului

Zona turistica – hoteluri si apart-hoteluri