Morella, Castellon

Exista locuri pe lume despre care nu ai auzit mare lucru, dar cand ajungi acolo, ramai cu gura cascata: sunt faine si nu ai auzit de ele. Da, mi s-a intamplat de „n” ori si cred ca si voua vi s-a intamplat. Ei, fix asta am simtit cand am ajuns, la sfarsitul lunii mai, inceputul lunii iunie (in minivacanta aceea de Rusalii) in provincia Castellon. Sigur, auzisem de Castellon, este una dintre zonele cu o comunitate compacta si extrem de mare de romani din Spania, dar nu auzisem mare lucru din punct de vedere turistic. Auzisem cate ceva despre capitala provinciei, Castellon de la Plana, ca nu ar fi cine stie ce de vazut pe acolo si, intr-adevar, le-as da dreptate celor care au scris despre capitala. In schimb, surpriza enorma a fost cand am mers sa vizitez alte locuri din provincie, locuri incredibile, pacat ca nu sunt prea bine cunoscute… de aceea, m-am gandit sa va trec in revista acele locuri care cred ca i-ar face pe multi care pun Spania pe lista sa ia si Castellon in considerare. Mai ales ca se afla la doi pasi de un oras vizitat de multi – Valencia si nici macar Barcelona nu este chiar asa departe.

In primul rand, unde este provincia Castellon. Este la nord de Valencia (face parte din Comunitatea Autonoma Valenciana), cu masina (si, banuiesc, cu trenul sau cu autobuzul) nu poti face mai mult de o ora pana in capitala. De aceea merita sa inchiriezi o masina (poti sa o iei linistit din aeroportul Valencia) si sa ai libertatea de miscare pentru a descoperi comorile provinciei. Si asta v-o spune cineva care uraste sa conduca. Soselele sunt foarte bune si, daca iesi de pe soseaua care merge in paralel cu marea, poti descoperi niste, hai sa le zicem, drumuri judetene care strabat zone pitoresti si pe care, practic, nu e trafic. La Valencia exista diverse zboruri din Romania (eu am zburat cu Blue Air), dar, surprize, surprize!, in cea mai mare parte a anului exista zboruri operate tot de Blue Air direct la Castellon. E singura companie aeriana care zboara acolo din Romania pe un aeroport celebru in Spania – a fost si este simbolul proiectelor spaniole pe care s-au aruncat milioane pe fereastra pentru nimic in perioada de dinaintea crizei economice din 2008 – 2010. A costat 150 de milioane de euro, a fost „terminat” in 2011 cu putin inaintea alegerilor regionale (suna cunoscut, nu), a putut sa devina utilizabil de abia din 2012, pentru ca a trebuit sa fie refacuta integral pista de aterizare, care era, de fapt, nefunctionala, iar primul zbor comercial a avut loc de abia in 2015, la… patru ani de la „inaugurare”. Nici acum, avioanele nu deranjeaza prea mult gugustiucii de pe pista aeroportului – doar Blue mai zboara la Castellon, iar Ryanair opereaza inca vreo doua rute (dar nu in Romania). Mi-as fi dorit sa aterizez pe „celebrul” aeroport, dar n-a fost sa fie. Blue Air reincepea operarea la mijloc de iunie si am fost acolo de Rusalii. Asa ca am aterizat pe infinit mai animatul aeroport din Valencia, poarta de intrare pentru intreaga regiune. Prin urmare, sa nu va fie teama ca nu aveti cum ajunge. Fie Blue direct la Castellon (in general, zboara cam tot anul, doar anul acesta a oprit operarea pe timp de iarna), fie zbor la Valencia si de acolo o ora pe autostrada.

Dar ce am vazut asa wow.

Cred ca multi dintre voi ati auzit de pueblos blancos, satele albe ale Andaluziei. Am fost si eu acolo special pentru ele si, intr-adevar, sunt magice. Ei bine, si Castellon are niste orasele-comune istorice, cocotate spectaculos pe dealuri abrupte, unele, adevarate citadele care sunt greu de uitat. Acestea sunt:

Vilafames. A fost, practic, primul oras din provincie pe care l-am vizitat dupa capitala (acolo am dormit in prima noapte) si, din momentul in care l-am vazut din departare, nu m-am putut stapani sa nu ma opresc si sa-l fotografiez de la distanta. O cetate in varful dealului, o cetate ca in filmele istorice, si orasul cu cladiri pitoresti revarsandu-se pe coama dealului spre vale. Am inselat GPS-ul cu o strada laterala pe care am simtit-o (flerul calatorului) ca ma duce acolo unde trebuia si, dupa ce m-am catarat un pic pe un deal stancos, am ajuns sa admir panorama. Sincer, greu m-am dat dus de acolo si cred ca am facut zeci si zeci de poze, e drept, relativ identice.

In oras, am luat la pas strazile inguste, pietruite, m-am intersectat si cu o mica orchestra, era una din nenumaratele procesiuni muzicalo-religioase din peninsula, si apoi m-am facut pierdut pe ulitele putin circulate, dar incredibil de pitoresti ale orasului. Exista si cladiri incastrate in stanca, de fapt arhitectii orasului au exploatat cat au putut toate aceste stanci printre care au construit. Castelul din varful dealului, vechea fortareata hispano-maura. Castelul este partial ruinat, dar exista inca ziduri spectaculoase si turnul central, iar panorama merita cu varf si indesat efortul de a urca pana aici. Dar, din nou, ceea ce mi-a placut la nebunie au fost stradutele in panta care se catara spre cetate… nu iti trebuie harta, doar un pic simt de aventura si de dorinta de descoperire.

Si sa nu uit – in acest orasel istoric, clasic care parca te transporta undeva prin secolul al XVI-lea sau al XVII-lea, vei descoperi intr-un fost castel de nobil local un muzeu de arta moderna …. Nu poate sa existe un contrast mai mare. Dar un contrast care trebuie trait si vazut – nu sunt un mare fan al artei moderne, dar numeroase lucrari din muzeul de la Vilafames sunt mai mult decat interesante. Depinde si de dispozitia fiecaruia.

Ares del Maestre – un satuc cu vreo 200 – 300 de locuitori, cocotat pe un pinten de deal, a fost o localitate intarita inca din vremea romanilor si s-a dezvoltat in special in perioada maura. Evident, a continuat sa se dezvolte si dupa preluarea lui de spanioli, dar localizarea sa relativ izolata i-a facut pe multi locuitori sa se mute pe alte meleaguri, zilele acestea fiind doar un satuc cu o mana de locuitori.

E adevarat, nu se ajunge usor la Ares del Maestre (sau de Maestrat, daca vrei sa-l numesti in limba locala, limba valenciana, un dialect al catalanei), ai de urcat niste serpentine destul de agresive, dar din momentul in care il vezi pentru prima oara, nu regreti nicio secunda timpul si benzina consumate.

In Ares am avut una dintre cele mai stranii experiente din viata. Am ajuns undeva dupa pranz (cand orice spaniol civilizat doarme, isi face siesta) si satul era complet pustiu. Da, cat am stat in Ares, probabil mai bine de o ora, o ora si jumatate, nu am dat peste picior de om. Cand am postat o poza pe Facebook, am zis ca probabil as fi putut sa ma plimb nud fara probleme prin oras. Nu era nimeni. Absolut nimeni. Totul, inchis, casele aveau obloanele trase. Nimeni. E drept, am mai fost prin locuri istorice, orase stravechi, dar abandonate, unde chiar nu era nimeni (imi trece prin minte Histria noastra, bunaoara), dar niciodata intr-o localitate functionala, locuita, bine pusa la punct. Niciun om, niciun caine, nicio pisica, doar ceva zburatoare. Cum am zis, daca te simti stresat, daca oamenii te enerveaza, daca vrei sa umbli nud prin mijlocul unei localitati, Ares este locul perfect.

Ca un satuc, nu pot spune ca e incredibil de mult de mers prin oras. Sunt vreo doua, hai sa le zicem, strazi principale paralele, piata centrala cu nelipsita biserica catolica si, mai ales, ruinele unei vechi citadele care domina satul. Si pe care m-am cocotat pentru poze si pentru a admira panorama. Si pentru a-mi umple plamanii cu un aer curat si de liniste absoluta. Doar eu si gandurile mele. Si vantul.

Morella. Oh, Morella. Cand am fost invitat in Castellon si am dat primul search pe Google – imagini, mi-a aparut Morella. Am zis… oh, dar localitatea asta este Minas Tirith, capitala regatului Gondor din Stapanul Inelelor. Da, am citit ca Mont St. Michel din Normandia ar fi fost la baza inspiratiei din celebrul film, dar, pentru mine, Morella este cu adevarat Minas Tirith (e drept, nu am ajuns niciodata in Normandia). Si am pastrat-o pentru finalul excursiei (este, de fapt, in nordul provinciei, cel mai indepartat loc de aeroportul Valencia). Am petrecut aici o noapte si a meritat cu varf si indesat, pentru ca ziua, ca si noaptea, Morella se schimba si arata incredibil.

Ca si in cazul lui Ares sau Vilafames, Morella te cucereste din momentul in care o vezi pentru prima oara, de la kilometri distanta. Cum am zis, atat din poze, cat si in realitate, mi-a adus aminte de capitala miticului regat Gondor. Arata exceptional… cocotata pe un deal abrupt, inconjurata complet de ziduri de cetate (este unica in Castellon, in Ares sau Vilafames nu mai exista ziduri de aparare), apoi, cladiri din piatra, pe „etaje”, ca niste ziduri care toate culmineaza cu cetatea din varful dealului… Ultima frontiera.

Cum ziceam, am stat aici peste noapte. Strada centrala din Morella pe timp de noapte este luminata magic. Pe o buna parte din strada sunt trotuare „acoperite” de galerii, strazi care tasnesc neasteptat in sus si in jos. Biserica orasului este, de asemenea, obligatoriu de vizitat, chiar si la standardele bogatelor biserici din Spania este o lucrare de arta. Si, mai ales, urca in varful cetatii pentru panorama dealurilor verzi ale zonei. Si cum sunt un iubitor de panorama, intreb la biroul de informatii turistice (se afla fix la intrarea in orasul fortificat) unde sunt cele mai bune puncte de panorama. Nu le vei uita usor.

Peniscola. Daca pe celelalte trei orase le gasesti ascunse in interiorul provinciei, catarate pe dealuri, in zone pline de inaltimi si de panorama, Peniscola este tot un oras istoric, dar cu totul si cu totul special – este construit pe o insula aflata la cativa pasi de plaja orasului. Am mai vazut ceva similar acum multi, multi ani, in Muntenegru, asa ca Peniscola m-a lasat cu gura cascata.

Daca in Ares as fi putut sa ma plimb gol fara sa ma deranjeze nimeni si nici celelalte orase nu erau prea aglomerate (desi exista viata), Peniscola este cel de-al treilea cel mai mare oras turistic al Regiunii Valenciene, dupa Valencia si Benidorm. De-a lungul coastei, aliniate, cuminti, se afla hotel dupa hotel, iar plajele pe timp de vara sunt luate cu asalt. Spre deosebire de marile statiuni de la sud, care sunt asaltate de britanici, scandinavi, francezi si de alte natii, marea majoritate a clientelei din Peniscola este formata din spanioli, asa ca vei gasi foarte multe apartamente-hotel – spaniolii prefera sa vina cu familia si sa nu stea intr-un hotel, ci in niste apartamente inchiriate, unde sa se autogospodareasca, daca vor.

Dar nu Peniscola hoteliera a fost locul unde m-am plimbat, ci insula turistica – unde cladirile incredibile ale orasului (care, de asemenea, are ulite care urca sau coboara) se mixeaza ideal cu albastrul (sau cu verdele marii). E un soi de Dubrovnik, dar mult, mult mai ieftin.

Peniscola este faimoasa, de asemenea, ca a fost, alaturi de Vatican si de Avignon, sediul central al Bisericii Catolice – a fost rezidenta papala. E drept, pentru un singur papa. Benedict XIII (sau Papa Luna, era spaniol, il chema Pedro de Luna), un papa controversat si care nu a primit o acceptare universala. A fost ales in perioada asa-numitei „Schisme occidentale”, cand biserica catolica a fost impartita intre doi papi – unul care guverna din Vatican si altii care guvernau din Avignon (asa-numitii anti-papi). Benedict XIII a fost anti-papa cu sediul la Avignon, dar la un moment dat si-a pierdut multi dintre cardinalii partizani si s-a retras in tara natala (pe atunci, Regatul Aragon), stabilindu-si resedinta pe insula Peniscola. Intelegerea la nivelul tuturor fractiunilor din sanul bisericii catolice a fost ca diversii papi (mai mult sau mai putin autodeclarati) sa demisioneze pentru a fi alesi, fiecare la timpul lui, un papa unic, care sa se intoarca la Vatican. Toti papii (din Vatican si Avignon, dar si unii candidati controversati) au decis sa demisioneze, mai putin Benedict XIII, care a sustinut pana la moarte ca a fost ales legal drept papa si ca nu poate demisiona pentru ca un papa nu poate demisiona (urmatorul care a demisionat a fost de abia papa Benedict XVI in 2013). A fost insa un papa fara putere, fiind recunoscut doar de Aragon, dar este figura centrala a Peniscolei – peste tot gasesti suvenire cu „Papa Luna”, iar in castel gasesti peste tot camerele ocupate de el – de la dormitor la biblioteca pe care o folosea drept camera de studiu.

Am urcat si am coborat pe toate ulitele si stradutele. M-am urcat si la castel (spre deosebire de celelalte, acesta este impecabil pastrat si restaurat), acum servind drept hotel. Si, de asemenea, am intrebat la biroul de informatii turistice de unde pot admira insula istorica de undeva de sus (pe continent, sunt niste dealuri pe care sunt construite zeci si sute de ansambluri rezidentiale). Si, cu ajutorul GPS-ului, am ajuns unde voiam – cu aceasta ocazie, am descoperit si strada Romania, plina cu vile somptuoase :).

Coves de Sant Josep – este o pestera, dar una cu adevarat extraordinara – este o pestera inundata, pe care o poti descoperi numai cu barca (exista si un scurt traseu pe jos, dar cele mai spectaculoase locuri sunt cele pe care le vezi din barca, in plus, nu poti ajunge la traseul pe jos decat daca mergi pe apa). Nu am vazut prea multe pesteri pe care sa le strabati in barca (din cate imi aduc aminte acum, doar una din Cuba si una din Vietnam, celebrul Underground River, care a fost votat una dintre cele 7 minuni naturale ale lumii, dar din punctul meu de vedere, pestera din Castellon este mult mai frumoasa. E drept, in cazul pesterii din Vietnam este memorabil si felul cum ajungi la pestera (fie pe jos, prin jungla, fie cu o ambarcatiune tipica pe o mare agitata), dar ca pestera, as zice ca este mai faina cea din Spania. Sau, nu stiu, mi-a placut mie mai mult, e drept, am fost singur in barca, dar mi se pare mult mai frumos iluminata, capabila sa puna in valoare stalactitele, stalagmitele si alte forme naturale din pestera. In plus, este cel mai apropiat obiectiv turistic de Valencia din provincia Castellon, ceea ce o face destul de populara (este una dintre excursiile preferate ale celor de pe vasele de croaziera care trag in Valencia).

Si nu in ultimul rand, as putea mentiona imensul spa din hotelul Marina D’or. Cineva spunea la feedbackul de pe booking ca acel spa este dintr-o alta lume. Nu pot decat sa fiu de acord. Parca te afli intr-un palat grecesc sau imperial roman, intr-o lume a apei marine, a masajelor acvatice, a jacuzzi-urilor. Sa zic doar ca sunt posibile nu mai putin de 192 de tratamente si cred ca spun totul… a fost unul dintre acele locuri care scot din tine oboseala condusului de aproape 1.000 km in cateva zile… si a consumului emotional inerent descoperirii unor locuri absolut incredibile….

Imagini provincia Castellon

Vilafames, una din localitatile istorice din provincia Castellon

Strazile din Castellon

Daca bantui prin Spania, nu e o surpriza sa dai peste o procesiune mai mult sau mai putin muzicala

Ulitele din Vilafames

Panorama de la castel

Prin muzeul de arta moderna din Vilafames

Ares del Maestre

Orasul prin care te poti plimba nud

pentru ca e pustiu

La drum spre ruinele castelului

Panorama orasului

Morella, ca in Lord of the Rings

Cu un brau de cetate

Panorama orasului

Noaptea pe strazile Morellei

Peniscola

Pe stradutele extrem de dragalase de pe insule

O cladire inundata de flori

Pe malurile apei

Una dintre cele mai frumoase perspective de pe insula

Marina D’or. Fara cuvinte

O adevarata minune a lumii – pestera Sant Josep