Din momentul in care m-am apucat sa studiez ce e de vazut prin Castellon, una dintre primele poze care mi-au sarit in ochi a fost de la un oras care semana izbitor cu Gondor din Lord of the Rings. Un oras inconjurat cu ziduri de cetate, catarandu-se pe o stanca abrupta si incoronata cu o cetate de necucerit. Evident ca am pus Morella prima pe lista, dar evident ca si cei de la Patronatul din Turism au inclus-o in itinerariul recomandat. Este insa in extremitatea nord-vestica a provinciei Castellon, in directia Zaragoza, asa ca urma sa fie ultimul stop inainte de a ma intoarce acasa.

Am plecat din Oropesa del Mar pe pitorestile sosele secundare din Castellon. Am subtraversat autostrada care se prelinge de-a lungul Mediteranei de la granita cu Franta pana la Gibraltar si apoi am luat-o in sus si in jos pe dealurile acelea incredibile ale Castellonului. Am trecut pe langa semnul spre Valltorta, unde se afla unele dintre cele mai vechi desene rupestre din Europa, si m-am indreptat urmarit de un nor negru spre Sant Mateu. Era pe drum si fusese recomandat ca un sat vechi inconjurat de plantatii de migdale si maslini. Bon, hai sa ma opresc. Urmez cu fidelitate GPS-ul de la Maps.Me (e excelent, mai ales ca merge off-line) si ajung intr-o parcare dintr-o piata care pare usor cam decrepita. Nu sunt in cea mai bogata comunitate. Nu stiu de ce, dar imi pierd usor orientarea, nu mai conteaza, e fain sa te plimbi asa, aiurea, pe strazi retro-cool intr-un sat necunoscut, amenintat de un nor negru.

Pana la urma, lucrurile par sa se clarifice. Apar niste indicatoare care te indreapta spre piata centrala, norul pare sa se indeparteze si, intr-un final, ajung intr-o piateta centrala pietruita, dar care imi da o senzatie foarte puternica de parca as fi intr-un satuc italian. Nu stiu de ce – ma aflu in Spania, majoritatea din piata vorbeste romaneste, iar eu ma simt in Italia. Poate pentru ca aproape fiecare satuc din Italia nordica sau centrala are o astfel de piateta, cu terase unde lumea bea un cappuccino si se uita curioasa la trecatorii necunoscuti. E tipul de comunitate in care fiecare il stie pe fiecare. Asta, desi peste tot se aude romaneste.

Ca in orice astfel de satuc, cel mai important obiectiv istoric este biserica. Mare, genul acela de biserica construita intr-o comunitate care, dintr-un motiv sau altul, a devenit brusc prospera. Si San Mateu a fost foarte prosper prin secolul al XIV-lea, cand apartinea ordinului cavalerilor de Montesa (nu va speriati ca nu ati auzit de ei, a fost un ordin de cavaleri mai obscur, n-au iesit din granitele Aragonului). Dar ca orice ordin cavaleresc, era putred de bogat si asta se vede in cladirile ramase in urma lor. Din pacate, biserica este inchisa. Ma mai plimb pe strazile vechii urbe, ajung si la cealalta cladire ecleziastica importanta din oras, Manastirea Augustinilor (cu biserica de rigoare, asta, deschisa) si ma decid sa merg totusi la biroul de informatii turistice – cei de la Patronatul din Castellon au avertizat toate birourile de turism din provincie ca vine „el blogger del Rumania” . Ma rog, ei asteptau dos personas, dar s-au multumit doar cu mine.

Biroul de informatii turistice din Sant Mateu este chiar interesant. Se afla in cladirea unei foste brutarii de secol XIV, care a functionat ca atare pana acum cateva decenii. Si in fundul biroului se afla imensul cuptor care a copt milioane de paini pentru generatii de santmateutezi. Ajung acolo, spun cine sunt si, imediat, domnul de la birou se ofera sa ma duca sa vizitez biserica – nu este deschisa non-stop decat in sezon. Asa ca am privilegiul sa vizitez una dintre cele mai frumoase biserici din zona, cu ghid privat, si primesc si onoarea de a urca in clopotnita. De acolo, observ o manastire pe un deal alaturat. De acolo, se fac pozele acelea panoramice „oficiale” din Sant Mateu. Mai spui de doua ori?

Dupa ce multumesc, o iau cu masina spre manastire, urc cateva serpentine si ajung sus. A inceput din nou ploaia, dar conteaza mai putin… am la picioare vechiul Sant Mateu cu clopotnita sa, care de secole este cea mai inalta cladire din urbe, si campurile verzi, pline de copaci, maslini…  ce poate fi mai frumos?

Am urcat apoi spre Morella, aflat undeva la o inaltime de aproape 1.000 de metri pe sosele pitoresti, dar pline de serpentine. Si chiar daca am privit cateva peisaje, nimic nu se compara cu ceea ce simti cand, dupa ce cotesti pe serpentine, undeva, la finalul drumului, iti apare impunator, precum Gondor-ul din Lord of the Rings, stravechea cetate Morella. Morella are o istorie multimilenara. In jurul orasului, prin pesteri s-au gasit picturi rupestre, iar orasul a fost detinut de greci, iberieni, cartaginezi, romani (se pare ca una dintre cele mai disputate batalii dintre romani si cartaginezi in afara nordului Africii a avut loc aici), vizigoti, arabi si, in fine, spanioli. Arabii au detinut Morella mai mult decat alte fortificatii ale Peninsulei Iberice, dar orasul a luat parte la toate luptele civile care au insangerat Spania in ultimele secole. In ultima confruntare, razboiul civil dintre franchisti si republicani s-a desfasurat cu greu, iar Franco a cucerit cu mari eforturi si sacrificii inexpugnabila citadela a Morellei, insa luptatori de gherila republicani au rezistat trupelor lui Franco pana in 1956, in regiune.

Orasul a decazut insa in ultimele decenii din cauza ca locuitorii au inceput sa paraseasca vechea citadela, in cautare de joburi mai bine platite, dar in ultimii ani, se resimte o oarecare revigorare datorita turismului care, incet, incet, creste. Am auzit si destul de multa lume vorbind romaneste, inclusiv la hotelul la care am stat, unde lucra o romanca. De altfel, am fost cazat la hotelul Cardenal Ram, un palat de secol XVI al unui nobil morellez, imobil convertit in hotel. Un hotel incantator, un hotel care, desi are toate facilitatile de secol XXI, poarta cu noblete patina timpului si ofera o atmosfera istorica intr-un oras istoric. De altfel, cum iesi din hotel (aflat pe fosta strada principala a orasului), dai de niste strazi cu coloane amintind un pic de Bologna, dar unde indiscutabil simti istoria.

Orasul ca atare merita vizitat si luat la pas. Daca vrei sa vizitezi ceva, exista trei obiective principale – muzeul dinozaurilor (se afla langa principala poarta de intrare in oras), Catedrala si ruinele vechii citadele din varful stancii. Nu am avut timp si pentru dinozauri (asta e), in schimb, am urcat la apus de soare pe citadela, iar a doua zi dimineata am vizitat catedrala. Pentru ca aveam avion in seara respectiva si urma sa conduc destul de mult pana la Valencia (in plus, urma sa mai vizitez ceva pe drum), initial m-am gandit sa plec mai devreme, dar sarmul orasului mi-a pus semnul de interzis… trebuia sa stau cel putin pana la pranz in minunata Morella si am si vizitat Catedrala – indiscutabil, cea mai frumoasa din provincia Castellon, o adevarata opera de arta!

Noaptea, am stat pana tarziu, desi picam de somn, de drag pentru orasul asta de poveste, pentru stradutele sale pietruite, cladirile sale multiseculare, magazinasele, chiar si inchise, care inca vand produse locale – paturi din lana de Morella, trufe si multe produse din carne de porc. Dar de departe, cele mai pretioase amintiri le am de sus, din varful stancii, printre ruinele castelului (au trecut multe razboaie peste el) si de la panorama orasului… exista chiar si o mica plaza de torros, departe insa de fastul arhitectural al celor din Malaga, Madrid sau Barcelona, este una dintre acele arene de coride traditionale, tipice pentru orasele mici. Nu stiu daca se mai tin coride, probabil ca da, dar rar, nu parea abandonat.

A doua zi dimineata, am decis sa gasesc unghiurile acelea care fac din Morella unul dintre cele mai fotogenice orasele ale Spaniei. Am intrebat la foarte folositorul birou de informatii turistice (si aici eram asteptat) si mi s-a indicat clar pe harta unde trebuie sa ma duc. Si am sarit in masina, dand ture pe dealurile din vecinatate si de-a lungul fortificatiilor orasului. Ganditi-va la o stanca abrupta, cu o „fusta” de piatra – zidul de aparare al cetatii, perfect conservat (sau restaurat, nu stiu)… apoi, cu cat urci cu ochii, vezi cate un etaj de cladiri, ca niste ziduri de cetate succesive – cred ca din cauza asta mi-a sugerat orasul din Lord of the Rings, care avea mai multe randuri succesive de ziduri… in cazul Morellei, erau cladiri, case, mici bloculete chiar, dar construite randuri, randuri… in ultimul rand, desigur catedrala, iar in varf, triumfatoare, citadela. Cu greu am plecat din Morella. Este un oras care nu trebuie bifat, ci savurat, nu trebuie luat doar la pas pe ulitele care urca sau coboara, ci inconjurat, pentru a te bucura ca asa ceva exista in realitate. E atata frumusete in Spania si, de multe ori, nu este cunoscuta… Iar Morella (alaturi de Peniscola, desigur) este un diamant.

Imagini Morella

Biserica din Sant Mateu

Prin centru

Cea mai inalta cladire din oras, clopotnita se vedea din multe colturi ale oraselului

Piata centrala care mi-a adus aminte de Italia

Vechea brutarie multi-seculara a orasului

Biserica care s-a deschis doar pentru mine

Si apoi si clopotnita

Panorama orasului din clopotnita

Hmm, de aici nu o fi vreo panorama interesanta al lui Sant Mateu. Ba da

Si iat-o

Welcome to Gondor ! Pardon, to Morella !

Diverse poze din afara orasului

Acesta a fost hotelul meu – Cardenal Ram

O atmosfera retro

In fata hotelului, una dintre cele mai vechi stradute din Morella

La picioarele stancii cetatii, o manastire ruinata

Acolo trebuie sa ma urc

Orasul vazut de sus… aici, jos, se afla Plaza de Torros (cea inconjurata de reclame rosii)

De aici se vede mai bine

Noaptea e magica prin Morella

Dar si diminetile insorite au farmecul lor

Florile Morellei

Sus, la catedrala

Sa intram, dara

Altarul super-spectaculos

Si tot soiul de statui multi-seculare

Apostolii din Morella

La revedere, oras frumos !