Am plecat cu cateva ore bune de intarziere din Morella. Chiar nu ma puteam desprinde. Chiar am vrut sa stau cat se poate de mult in acest oras minunat si parca as mai fi stat vreo zi sa bat dealurile inverzite din jur sa dau o fuga la vecinii din Ares del Maestrat, dar trebuia sa plec acasa. Aveam avion seara din Valencia spre Bucuresti. Asa ca am plecat, aveam inca doua locuri in care trebuia sa ma opresc – la Segorbe si la pestera-lac Coves Sant Josep.

Soselele din Castellon sunt bune (cele din Andaluzia nu erau chiar perfecte, dimpotriva), asa ca am putut alerga nestingherit – cu exceptia autostrazii, unde traficul era aproape blocat in dreptul capitalei provinciei, dar am avut inspiratia sa ies pe niste drumuri secundare aproape paralele si complet pustii, am ajuns la Segorbe. Segorbe este de asemenea un orasel istoric cu un centru vechi, dar nu, nu se compara cu Morella, Vilafames sau Peniscola, dar aici are loc un eveniment foarte interesant o data pe an. Cred ca majoritatea dintre voi ati auzit de cursa cu tauri de la Pamplona, fiindca este un eveniment care a ajuns sa aiba o faima mondiala. Ei bine, exista o astfel de cursa si in mai putin cunoscutul Segorbe, dar, e drept, mai putin plina de adrenalina.

Evenimentul are loc zi de zi timp de o saptamana (spre deosebire de cea de la Pamplona, care se desfasoara o data pe an), in a doua saptamana a lunii septembrie (deci 3 – 9 septembrie, in 2018) si consta tot intr-o cavalcada de tauri, oameni si cai, dar, spre deosebire de Pamplona, oamenii nu alearga alaturi de tauri, ci taurii sunt acompaniati de calareti experimentati, iar participantii se dau la o parte in fata cavalcadei. Cum eu am fost la inceput de iunie in Segorbe, evident, nu era nicio coada de taur pe strada, asa ca am intrat in micul cinematograf al Biroului de Informatii Turistice din centrul orasului, pentru a urmari un film pe un ecran gigant despre cursa de tauri. Am aflat ca traditia acestei curse este de prin secolul al XIV-lea.

Taurilor li se dau drumul undeva in centru, iar cursa dureaza cam vreo doua minute… Taurii sunt flancati de calareti, trecand prin masele de oameni, care fac loc taurilor cu cateva secunde inainte ca acestia sa intre in ei. Are ceva din dansul toreadorului, dar de data asta este un toreador colectiv care nu ataca, doar evita impactul in ultima secunda. Cum ziceam, toata cursa dureaza vreo doua minute si se desfasoara pe parcursul a vreo 500 de metri in centrul orasului. In plus, avantajul este ca „spectacolul” are loc zi de zi, timp de aproape o saptamana, la ora 14:00 fix.

Filmul a fost fain si, sincer, desi nu sunt tentat de o experienta la Pamplona, aici, la Segorbe, chiar mi se pare fain. Asa ca am pus Segorbe pe lista pentru vreun septembrie viitor 😊.

Din pacate, nu am avut timp sa vizitez Segorbe (are un centru vechi fain) si am incalecat nu pe cal, ci pe mult mai numerosii cai-putere ai Peugeot-ului si am plecat spre oraselul La Vall d’Uixo, la doar 45 km de Valencia, unde se poate vizita cel mai lung rau subteran din Europa – pestera San Josep. Chiar eram curios cum arata, pentru ca, acum cativa ani, am vizitat mult mai cunoscutul Underground River din Palawan, Filipine, care a ajuns pe lista celor 7 minuni naturale ale lumii (daca pe cele sapte minuni construite de mana omului le-am vazut, la lista minunilor naturale mai am lipsuri) si, din cate am citit, pareau ceva similar.

Spre deosebire de Underground River din Palawan, accesul aici este extrem de rapid. In Palawan, era o adevarata aventura sa ajungi la intrare – fie o luai la picior pe dealuri impadurite (ma rog, o adevarata jungla), fie te imbarcai pe una dintre barcutele acelea tipic filipineze si infruntai valurile furioase ale oceanului… Sincer, cred ca partea asta la suprafata mi s-a parut cea memorabila.

Am intrat in pestera. Dupa cativa pasi, am ajuns la debarcader. M-am urcat in barca si am plecat. Ca prin toate pesterile turistice, formele stalagmitelor sau stalactitelor au inspirat diverse nume – in general, de animale mai mult sau mai putin fantastice. Dar ceea ce face o pestera cu adevarat spectaculoasa sunt luminile instalate. Evident, nu pentru un speolog pasionat, ci pentru un turist obisnuit. Iar aici, in pestera Sant Josep, luminile pun cu adevarat in evidenta formatiunile naturale. Am mai fost in pesteri in China si Vietnam, sunt mult prea luminate, dar asa e stilul aici… in Sant Josep, ambianta de lumini este in stil european, discrete si jucandu-se cu lumini si umbre. Drumul pe apa este o placere… Am prins si un moment in care nu erau prea multe barci cu turisti, practic, eram doar noi. Ce e fain in Sant Josep este ca exista si o portiune pe care o poti strabate pe jos – deci ai „pestera completa” – cu barca pe apa, per pedes pe stanci. Am stat sa ma gandesc daca mi-a placut mai mult decat faimoasa pestera din Palawan. Cred ca da, cea din Palawan are avantajul ca drumul pana la ea este o aventura.

A urmat drumul pana la aeroport. Hop pe autostrada, si am ajuns in timp record! In Morella, din cauza unei fundaturi, julisem un pic deschizatoarea de la usa din dreapta. Aveam „full insurance”, puteam sa fac masina praf si nu mai plateam un euro, dar eram curios daca sesizeaza cineva. Nu a trebuit sa declar, pentru ca fetei de la Europcar de la primiri masini nu i-au trebuit mai mult de 30 de secunde sa remarce mica zgarietura. „No problem, Sir, you have full insurance”. Am semnat, am predat masina si am plecat spre check in. M-am uitat pe Flightradar24. Blue Air-ul ajungea chiar mai repede de ora oficiala.

Am plecat din Valencia gandindu-ma ca, iata, exista atatea locuri superfaine si care sunt mai putin cunoscute. Cred ca foarte multi romani au vizitat Valencia, dar nu stiu cati dintre ei au ajuns si in provincia Castellon. Si e pacat, sunt niste locuri atat de pitoresti… trebuie doar sa sariti intr-o masina inchiriata si sa purcedeti sa le descoperiti…

Imagini Segorbe – pestera Sant Josep

Peugeot-ul meu asteptand cuminte in parcarea publica de sub zidurile Morellei

La drum !

Centrul istoric al Segorbei

Biroul de informatii turistice din orasel

Filmul cu fiesta din septembrie

Cavalerii

Intrarea in pestera Sant Josep (asa se pronunta in valenciana)

Mai intai, sa ne imbarcam

Pe apele raului subteran

Am lasat barcuta la mal

Suntem aici … putem s-o luam pe jos sau am fi putut sa continuam inca un pic traseul pe rau. Dar ne vom intoarce pe rau

La pas, prin pestera Sant Josep

Wow, ce frumos !

Lumini, culori

Inapoi pe rau

Cum ziceam, jocul de lumini si umbre este pur si simplu superb

Din nou, la debarcader

Inainte de a pleca spre aeroportul Valencia, o ultima fotografie in Castellon

Spre aeroportul Valencia. La revedere, Castellon, ai fost o revelatie !

A venit si Blue sa ma duca acasa

Am survolat Belgradul pe timp de noapte 🙂