Anul trecut, mai precis in aprilie 2017, reveneam in Indonezia pentru a treia oara. Revedeam Bali (de fiecare data cand am calcat in Indonezia, am fost in Bali, ar fi fost o impietate sa nu trec prin insula zeilor), dar si zona Yogyakarta in insula Java. Si fiind acolo, si aducandu-mi aminte de escapadele anterioare in care am fost in insule mai putin batute de turisti, precum Flores sau Sulawesi, m-am gandit: ce-ar fi ca in 2018 sa pun pe lista tururilor „Haideti cu Imperator in …” si o Indonezie mai putin batuta, o Indonezie autentica, o alta Indonezie decat Bali. O Indonezie unde e mai greu de ajuns (in Bali, nu e nicio problema). Si din numeroasele alternative (Papua, Borneo, Sulawesi, Flores, Sumbawa, Lombok etc., etc., etc.), m-am gandit sa ma limitez la doua – Sumatra (in care n-am fost vreodata) si Flores (in care am fost in 2004, dar doar in zona vulcanului Kelimutu). Si evident, daca e sa mergi in Flores, nu se poate sa nu dai o fuga si pana in insula Komodo unde se afla asa-zisii „ultimi dinozauri ai lumii” – dragonul de Komodo. Asa ca, impreuna cu Dragos de la Explore Travel, am crosetat un program de doua saptamani si un pic – am zburat cu Qatar Airways la Kuala Lumpur, apoi am zburat mai departe cu Air Asia la Medan, cel mai mare oras din Sumatra, am misunat prin Sumatra, apoi zbor la Flores via Bali (nu exista zboruri directe Sumatra – Flores), am mers de-a lungul soselei trans-floresiene printr-un peisaj de poveste de la Maumere la Labuan Bajo, doua zile pe mare pe urmele dragonilor de Komodo (si nu numai) si apoi la Bali, sa ne tragem sufletul si apoi sa zburam tot cu Qatar Airways spre casa, via Doha… Asa ca in serialul pe care il incep azi, va voi povesti ce am vazut si facut printr-o Indonezie „mai putin batuta”… si ma gandesc si la un episod 2 al circuitului, poate o combinatie Borneo cu Sulawesi sau, de ce nu, Sulawesi cu Papua. Dar ma mai gandesc 😊.
Dupa ziua din Kuala Lumpur despre care am povestit aici, seara, am decolat in directia Medan… zborul scurt (datorita diferentei de fus orar, am ajuns cu vreo 10 minute inainte de ora decolarii 😊) si apoi direct la hotel pentru un somn odihnitor, dar nu teribil de lung… urma sa mai dorm in serile urmatoare. Medan este un oras destul de intins (are cam doua milioane de locuitori si inca patru milioane prin suburbii), asa ca a durat destul de mult pana am iesit dintr-un oras aglomerat si cu traficul destul de haotic (desi nu se compara nici pe departe cu Egipt sau cu India, nici Indonezia nu exceleaza in ordine si disciplina pe sosele). E drept, era si sarbatoare (tocmai se terminase Ramadanul, zile libere, toata lume misuna)
Pe drumul spre Bukit Lawang, ne-am oprit pe la doua lacasuri de cult – unul hindus si unul taoist. Desi Sumatra este majoritar musulmana (islamul a patruns in arhipelag prin Sumatra. In consecinta, Sumatra, mai precis nordul Sumatrei – zona Aceh este cunoscuta pentru islamul sau „pur si dur” – ani intregi acehanii au dorit sa se separe de Indonezia pentru a crea un stat islamic de tip saudit, fiind de parere ca Indonezia este mult prea ne-islamica in obiceiuri si legislatie), dar exista enclave destul de importante locuite de protestanti (practic, bataci care si-au pastrat religia animista ancestrala pana la sosirea olandezilor, care i-au convins ca protestantismul poate coabita linistit cu ceremoniile lor ancestrale), dar si comunitati de hindusi – in special, tamili adusi de olandezi in Sumatra (asa cum au fost adusi si de englezi in invecinata Malaysie) pentru munca la camp.
Pe drumul spre Bukit Lawang (nu sunt decat vreo 100 km de Medan, dar faci si doua-trei ore cu masina sau patru ore cu autobuzul public), ne-am oprit si prin niste sate pentru a le vizita pietele (si a cumpara fructe). Ce pot spune este ca de prin Iran nu am gasit oameni mai primitori si mai haiosi – razand cu gura pana la urechi, dornici sa ne ajute (chiar si daca nu era nevoie) si, evident, incantati sa pozeze … inutil sa spun ca orice indonezian are cel putin un telefon mobil cu aparat foto incorporat, iar selfie-urile sunt o manie nationala. Dar, evident, nu am putut sa ratez sa cumpar niste banane din acelea mici, cum nu gasesti in Europa, cu o savoare iesita din comun.
Bukit Lawang a reprezentat o surpriza. Eu ma asteptam sa stam intr-un sat oarecare (cand calatoresc intr-un loc nou, evit sa ma uit la poze sau la filme, pentru a avea parte de surpriza descoperirii). Dar Bukit Lawang este un sat special… masina ne-a lasat intr-un parking si, de acolo, cu bagajele dupa noi, am traversat un rau pe o punte de lemn. Dincolo de rau, se aflau doar hoteluri si bungalouri, iar din spatele lor incepe jungla in care traiesc orangutanii. Ne-am cazat in Eco Lodge, un hotel raspandit intr-o poiana verde format din mai multe casute… zona de restaurant respecta arhitectura bataca (cu cladirile ca niste vapoare), dar in rest, erau casute cu spatiu amplu… raul trecea la doi pasi, iar cararea spre jungla incepea practic din curte… nu, nu era unul dintre hotelurile acelea perfecte, cu iarba taiata la milimetru, prin curte bantuiau chiar si gaini, iar noaptea m-am trezit pe la 2 de niste zgomote stranii de pe acoperis (initial, m-am gandit cine naiba o fi venit sa repare acoperisul noaptea – erau, de fapt, niste maimute (nu orangutani, alta specie) care nu aveau somn.
Bukit Lawang este o destinatie favorita de vacanta pentru indonezieni. In afara de grupul nostru de romani si de cativa alti europeni (sau australieni, ce or fi fost), imensa majoritate a turistilor era din Indonezia. Cum ziceam, un rau destul de lat taie localitatea in doua – de fapt, nu neaparat localitatea, cat zona de hoteluri din dreapta raului de satul de vis-à-vis … aceste doua zone sunt legate printr-o suita de poduri de lemn, unele cu o lungime si inaltime de-a dreptul spectaculoase, sprijinite cumva pe niste piloni de bambusi… o placere sa le admiri, sa le fotografiezi si, eventual, sa le si traversezi 😊.
Pe rau, turistii indonezieni se distrau coborand pe apa de munte calare pe niste cauciucuri de masina (celebrul tubing pe care l-am practicat acum cativa ani si prin Laos, m-as fi dat si acum pe un cauciuc, dar nu am prea avut timp). Unii zic ca e periculos, posibil, desi nu am vazut niciun accident, dar, e drept, ai parte de ceva adrenalina. Dupa-amiaza a venit cu niste nor (Bukit Lawang este in zona de rain forest, asa ca e posibil sa ai parte de ploaie si in mijlocul sezonului secetos), iar toate malurile fumegau – aparent, unii localnici sunt platiti sa stranga gunoaiele si sa le arda. Imaginea junglei, podurile acelea si fumul – o imagine pe care n-o voi uita… si chicotelile indonezienilor care ne vedeau sau se balaceau in rau.
A doua zi dimineata, era vremea sa ne intalnim cu celebrii orangutani. Acestia se afla in parcul national care incepea practic de la gardul Ecolodge-ului… se numeste Gunung Leuser National Park, este imens, si poti avea parte de excursii de la cateva ore la cateva zile sau chiar si saptamani (daca esti asa, mai Indiana Jones) prin jungla. Noi am avut parte de un trek mai usor, de doar cateva ore, dar in care am putut simti adevarata jungla – am urcat pe niste dealuri, am trecut printre bambusi, prin padure sau luminisuri, printre palmieri si cocotieri. Si am avut si primul rendez-vous cu primatele – in parc, nu sunt numai orangutani, ci si anumitele Thomas leaf monkeys, o specie de maimute mai mici, cu un soi de creasta in cap – de parca ar fi niste maimute punkiste. Evident, sunt obisnuite cu oamenii, asa ca ne-am putut apropia destul de bine de ele si evident ca au pozat ca niste vedete. Dar noi nu veniseram aici pentru maimutele punkiste (desi erau un bonus haios), ci pentru orangutani.
Orangutanii sunt niste maimute aproape antropoide (alaturi de gorilele africane, se pare ca sunt cele mai apropiate rude ale omului) care traiesc doar in jungla din Borneo si Sumatra in libertate. Exista doua specii diferite – orangutanul de Borneo si cel de Sumatra si, desi sunt evident inrudite, ele s-au despartit acum circa 40 000 de ani. Numele lor (care se regaseste in toate limbile lumii) provine din limba malay si inseamna – „Omul padurii” – „orang” – om si „hutan” – padure. Evident, sunt o specie protejata, iar Bukit Lawang a ajuns pe harta turistica a Indoneziei dupa ce, in 1973, a fost deschis un centru de salvare si hranire a orangutanilor. Am citit in Lonely Planet ca exista si un „Orangutan Feeding Center”, unde poti sa te duci si sa asisti la hranirea orangutanilor. Ghidul ne-a spus ca nu ar mai exista si ca a fost inchis pentru ca toti orangutanii au fost eliberati in jungla, sa se descurce pe cont propriu. Sincer, am avut dubii, dar nu l-am mai cautat – am avut doua intalniri de neuitat cu acesti „oameni ai padurii”, in libertate, in jungla lor, nu-mi mai trebuia si un centru…
Primul rendez-vous a fost, de fapt, cu o orangutanita. Era cocotata intr-un copac cu un pui tinandu-se de ea cu toate puterile, agatata de un copac si uitandu-se cu curiozitate la zecile de turisti care o pozau din toate unghiurile. Cel mai haios moment a fost cand orangutanita a inceput sa-si faca coafura, parca era o pitipoanca gata de o sesiune foto, aranjandu-si parul cu cochetarie – cu o mana se agata de copac, cu cealalta isi aranja coafura, iar copilul se tinea strans-strans de ea. Nu a parut dornica sa plece, asa ca, pana la urma, am plecat noi, lasand-o in grija zoomurilor altor aparate… Am incercat sa cautam si un mascul, dar am lasat „vanatoarea” pana dupa pranz… Pranzul a constat in fructe supergustoase intr-o poienita a junglei. Ce putea fi mai bun?
Intre timp, rangerii parcului national au inceput sa „mature” jungla in cautarea unui orangutan. Ni se promisese un show doar pentru noi, fara participarea altor zeci de turisti… asa ca rangerii au luat-o la fuga prin padure, incercand sa cheme un mascul la rendez-vous. Si cand credeam ca nu vom avea noroc de niciun fel, unul dintre rangeri a raportat succes – un ditamai orangutanul era prin preajma. Evident, a fost convins sa vina la raport cu promisiuni de fructe… si a aparut, asa, masiv, imens, din varful unui copac … pana la doi pasi de noi. Daca orangutanita avea probleme cu coafura (avea par din abundenta peste ochi), masculul nu are niciun pic de par in jurul ochilor, in schimb are o piele ca niste pernite in obraji… dar daca ochii femelei pareau curiosi, cei ai masculului aratau ca si cum era foarte stapan de sine si practic un sef al regiunii… Iar mancarea pe care o primea nu era un cadou, ci un drept al sau. Dar, evident, a stat frumos la poze, demonstrand de asemenea ce putere poate avea in mainile de care se leagana permanent tinandu-se de cracile zdravene ale copacilor din jungla. Sincer, ne-a fost greu sa plecam de acolo, orangutanul de Sumatra este un animal superb, roscat-brun, cu acea fata spectaculoasa, degajand forta. Si este una dintre acele intalniri de neuitat, daca le ai in natura. Am mai vazut in mod indiscutabil orangutani in gradini zoologice in jurul lumii, dar intalnirea cu un orangutan la el acasa chiar este memorabila….
A fost o calatorie de neuitat – imi place jungla, in plus ne-am intalnit si cu aceste rude ale noastre – fie haioasele maimute punkiste, fie acesti orangutani care seamana atat de tulburator cu oamenii… la un moment dat, uitandu-ma in ochii orangutanului, nu m-as fi mirat ca acesta sa cuvante – sau sa fi vazut eu de prea multe ori filme ca „Planeta Maimutelor”? Posibil.
In restul zilei, ne-am imbarcat intr-o coloana de tuk tuk-uri si am plecat prin satele din jur… descoperind viata in satele Sumatrei, sistemele complexe de irigare ale campurilor de orez (cu ocazia asta, am aflat ca indonezienii ar fi invatat tehnologia irigatiilor de la olandezi, iar acesta ar fi cam singurul motiv pentru care le-ar fi recunoscatori… si, da, intotdeauna imi place, cand ajung in zone indepartate, sa descopar si universul rural… intelegi mai mult despre respectiva tara.
Dupa intalnirea cu orangutanii, plecam mai departe spre Bestagi pentru o alta intalnire, dar, de data asta, cu vulcanii 😊. Despre intalnirea cu vulcanii insa, in episodul urmator.
In caz ca mergi pe cont propriu
Eu am zburat cu Qatar Airways la Kuala Lumpur si pentru ca excursia a constat si intr-un tur al insulei Flores (despre care voi scrie mai incolo), am decolat din Bali. Conexiunea este scurta la dus si la intors si ca de obicei, serviciile au fost de 5 stele. Din Kuala Lumpur pana la Medan am zburat cu Air Asia Indonesia.
Poti gasi orice agentie in Medan care sa iti ofere tururi la orangutani. Daca nu si nu: exista autobuze destul de frecvente din Medan pana in satul Gotong Royong, aflat la 2 km de Bukit Luwang. Autobuzul public merge cam patru-cinci ore si costa 30.000 de rupii (1,80 euro). Pentru un pic de lux, exista si minibusuri turistice care pleaca o data pe zi, fac doar trei ore si costa 120.000 de rupii (7,20 euro).
Daca vrei sa te dai cu anvelopa pe rau, o poti inchiria pentru o zi si te va costa 20.000 de rupii (1,20 euro).
Bilet de intrare in parcul national: 150.000 de rupii (9 euro), dar, atentie, nu ai voie sa intri in parcul national fara un ghid. Preturile pentru ghizi sunt fixe: 395.000 de rupii (24 de euro) pentru jumatate de zi, 550.000 de rupii (33 de euro) pentru o zi, pana la 2.290.000 de rupii (137 de euro) pentru cinci zile. Atentie, acest tarif este pentru grup de minimum trei persoane, daca sunteti doar una sau doua, se plateste aceeasi suma. Pe langa bani, daca sunteti multumiti, e frumos sa dati si bacsis – circa 50.000 de rupee (3 euro) de persoana, pentru o jumatate de zi.
Imagini Bukit Lawang, Sumatra, Indonezia
Transportul public in Medan … nu va temeti, exista si alte mijloace de transport 🙂
Cand ziceam ca e ambuteiaj, apoi sa stiti ca era !
Primul stop – la templul chinezesc (taoist)
Si un foarte colorat templu hindus tamil
O oprire la piata
Unde suntem intampinati cu multe zambete
Welcome to Bukit Lawang ! Si puntea dintre „civilizatie” si parcul national
Jos, in rau, balaceala cu multa bucurie
Cam asa arata restaurantul lui Eco lodge – arhitectura bataca
Camera era cu adevarat mare
Tubing – placerea turistilor
Podurile suspendate din Bukit Lawang
Nu, nu era ceata 🙂 Dar arata bine
Golden Gate of Bukit Lawang 😉
Hati hati !
Calare pe situatie
Peste tot, te pozai cu localnicii 🙂
Bukit Lawang la sfarsitul zilei
Rufele sunt gata sa fie spalate
Asa arata un arbore de cauciuc… si asa se „mulge” cauciucul
La pas, prin jungla
Thomas leaf monkey sau maimuta punkista
Si ce coada avea … zici ca era lemur 🙂
Prima intalnire cu un orangutan in natura. Sau mai bine zis cu o orangutanita 🙂
Puiul nu parea prea entuziasmat
Dar maica-sa, cocheta, tot isi aranja coafura. Pentru fotografi, desigur
Doamne, cum poate atarna 🙂
Bine, haide, pa !
Rangerii ne pregatesc pranzul
Ce buuune
Din nou la drum, in cautarea domnului orangutan
Care apare, mare si flocos printre pomi
Servus !
Cu barba frumos aranjata… Dimineata, se duce intotdeauna la stylist s-o aranjeze
Aparent, orangutanul este vegan 🙂
Iar bananele sunt o delicatesa
In mijlocul zilei, raul din Bukit Lawang este plin 🙂
Dar urmeaza sa ne plimbam prin zona rurala 🙂
Ce imi plac mie orezariile !
Sosele rurale
Ca de obicei in Indonezia, suntem intampinati cu voiosie
Sistemele de irigatii au fost construite se spune de olandezi
Recolta de ulei de cocos
Dar parca tot bananele imi fac cu ochiul
Hello… uite un strain. Chiar mai multi 🙂
Am ajuns si la „fabrica” de tofu
Moscheea din sat
Scalda de la sfarsitul zilei