Prima oara, am auzit de Kazahstan in perioada tulbure a prabusirii URSS. In acele luni dupa anul magic 1989, auzeam despre diverse popoare care fusesera amalgamate, imprastiate, amestecate in malaxorul imperiilor rus si sovietic si care apareau din cenusa acestora. Situatia era tulbure – armenii se luptau cu azerii, balticii isi plangeau mortii interventiilor OMON, iar romanii de dincolo de Prut se pregateau de cel de-al nu stiu catelea razboi ruso-roman din istorie cu rusofonii de dincolo de Nistru. Dar daca URSS era confundata de cele mai multe ori cu Mama Rusie, din cenusa apareau niste natiuni care deodata erau mari – nou-creata Ucraina devenea brusc cea mai mare tara europeana din punctul de vedere al suprafetei (exceptand Rusia, dar care majoritar se revarsa peste Asia Nordica), iar Kazahstanul devenea cea de-a noua cea mai intinsa tara din lume.

In timpul perioadei in care imperiul sovietic se cutremura, kazahii au fost neasteptat de tacuti. Nu mi-aduc aminte de niciun Front Popular Kazah (organizatiile de masa din coloniile unionale care au inceput sa faca imperiul sa tremure), iar tara nu a fost deloc una dintre cele care sustineau iesirea din URSS. Dimpotriva, prim-secretarul Republicii Sovietice Socialiste Kazahe, tanarul Nursultan Nazarbaev, ajuns seful Kazahstanului la varsta frageda (pentru URSS) de 49 de ani (fusese deja prim-ministru din 1984, cand intrase in conflict cu prim-secretarul RSS Kazahe), unul dintre lupii tineri ai lui Gorbaciov, a semnat toate incercarile de reforma a URSS-ului – fie Uniunea Republicilor Suverane (idee moarta din fasa), fie noul Tratat al Uniunii, care nu a mai fost semnat din cauza (sau datorita…) celebrei lovituri de stat din august 1991. In martie 1991, 94% din populatia republicii unionale votase pentru pastrarea URSS, in contradictie cu Moldova, Armenia, Georgia si republicile baltice, care au decis sa nu participe la vot si sa-si declare independenta. Kazahstanul a urmarit cu ingrijorare prabusirea si a fost ULTIMA republica ex-URSS care si-a declarat independenta pe 16 decembrie 1991, cu doar noua zile inainte de demisia oficiala a lui Gorbaciov.

Spre deosebire de multe alte republici care au fost apoi ravasite de razboaie interetnice (Moldova, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Rusia) sau civile (Tajikistan, un pic si Kyrgyzstan), Kazahstanul a trecut destul de lin prin convulsiile post-sovietice. Dar construirea unei natiuni era sarcina colosala – Kazahstanul nu a existat niciodata ca stat, kazahii nu aveau o istorie prea elaborata (istoria oficiala nominalizeaza niste hani ai populatiilor turcofone ale Asiei Centrale, care pot fi la fel de bine revendicati si de alte popoare), iar tara era una dintre cele mai rusificate – aproape 40% din populatia RSS Kazahe era rusa, iar in zonele de granita din nord, rusii reprezentau majoritatea absoluta (acum, rusii reprezinta cam 20% din populatia Kazahstanului). Pe teritoriul nou-createi republici, se aflau doua situri strategice ale fostei URSS – orasul spatial Baikonur, de unde se lansau in spatiu navele cosmice sovietice, si poligonul de testari nucleare de la Semipalatinsk. De asemenea, Kazahstanul devenea brusc natiune nucleara, deoarece pe teritoriul ei se aflau baze militare cu arme nucleare strategice (va renunta la ele, la fel cum a facut si Ucraina. Ucraina si-a luat-o, Kazahstanul, nu).

La fel ca Boris Eltin, Nazarbaev a decis trecerea rapida a tarii la economia de piata, intrand in conflict cu Parlamentul dominat de comunisti. Liderul kazah nu a ajuns la o criza similara crizei rusesti, cand Boris a trimis tancurile impotriva Parlamentului dominat de conservatorii comunisti, dar a avut parte de o criza care l-ar fi putut spulbera. La fel ca la Moscova, la Almaty a castigat presedintele, care, incet, incet, a pus mana pe toate fraiele puterii. Pentru a intari repudierea trecutului, spre surpriza generala, a anuntat mutarea capitalei din Almaty undeva in nord, in apropiere de granita ruseasca, in plina stepa siberiana, intr-un oras care va fi construit de la zero – Astana (e drept, in zona mai era un orasel lipsit de importanta). Astana, in limba kazaha, inseamna „Capitala”. Noua capitala voia sa fie simbolul noului Kazahstan si imaginea supermoderna a unei tari pe teritoriul careia se gasesc cam toate elementele tabelului lui Mendeleev.

Nazarbaev a devenit „comandantul suprem” al tarii in 1989 si continua sa conduca tara si in ziua de azi. Dar el a urmat principiile asa-numitelor development dictatorship („dictaturi de dezvoltare” care au dat roade in multe tari asiatice, cum ar fi Coreea de Sud, China, Emiratele Arabe Unite, Oman, Singapore, Taiwan sau Malaysia, dar au dat gres in Coreea de Nord sau Myanmar). Evident, in cazul dictaturilor de dezvoltare, depinde foarte mult daca dictatorul este un om cu capul pe umeri sau e un idiot megaloman. E o loterie, dar Kazahstanul a tras cartea castigatoare: Nazarbaev a fost un tip vizionar si a facut din Kazahstan cel mai stabil si prosper „stan”.

Kazahstanul a ajuns in atentia omenirii odata cu filmul Borat (2006), care evident ca a fost vazut in Kazahstan ca o umilire nationala (dar care a atras atentia asupra necunoscutei tari central-asiatice), si inca o data cu ocazia Expozitiei Universale EXPO 2017, care a adus in fata omenirii o tara (de fapt, un oras) high-tech si modern, un Dubai al Stepelor, o tara care a trait o surprinzatoare dezvoltare post-sovietica. Daca Borat a pus Kazahstanul pe harta (desi scenele din Kazahstan au fost filmate in satul Glod din judetul Dambovita), Expo 2017 a fixat Astana pe harta cu cladirile sale futuriste si cu povestea unui „oras perfect” nascut nu din nisip, ci din intinsele stepe de la sud de Siberia. Si, da, aveam Astana pusa pe lista locurilor pe care trebuia sa le vad. Poate, in 2019, sa-mi propun sa iau un zbor Wizz de la Budapesta pana in capitala Kazahstanului. Nu as fi fost pentru prima oara in Kazahstan, am mai fost in 2010, in Almaty, si am fost surprins de fosta capitala – era un oras european in mijlocul Asiei Centrale, un oras a carui atmosfera era destul de similara cu cea a Bucurestiului (chiar daca arhitectural sunt diferente clare).

Asa ca in momentul in care am primit o invitatie din partea Rompetrol, parte a companiei kazahe KMG (Kaz Munai Gas, compania de stat producatoare de petrol si gaze a Kazahstanului), sa merg la Astana cu ocazia Zilelor Orasului (este zi nationala in Kazahstan), am zis DA imediat. Nu conta ca veneam din Indonezia si ca ar fi trebuit sa stau doar 16 ore la Bucuresti si, dupa un zbor de 20 de ore, urma o calatorie de alte 12 ore, chiar voiam sa vad Astana. Era cu adevarat un Dubai? Chiar asa de dezvoltat este Kazahstanul? Cum sa ratez o astfel de oportunitate!

Asa ca la nici 24 de ore de la aterizare, eram din nou pe Aeroportul International „Henri Coanda”, gata sa ma imbarc pentru un zbor lung, de noapte, spre Astana. Ca sa ajungi in Astana, ai practic trei posibilitati mari (din Bucuresti cu Aeroflot via Moscova sau cu Turkish Airlines via Istanbul, sau sa ajungi cumva la Budapesta – masina, tren, Tarom sau Wizz, iar de acolo lungul zbor peste stepele euro-asiatice, pana la Astana). Noi am zburat cu Turkish Airlines.

Toate companiile care zboara spre Astana folosesc destinatia ca o metoda de a-si eficientiza flota, toate zborurile sunt red-eye, peste noapte. Tranzitul din Istanbul a fost lung, destul sa ne plictisim si destul de scurt pentru a putea iesi in oras (mai ales din cauza cozilor interminabile de la controlul pasapoartelor), asa ca am pierdut vremea prin ceea ce in cateva luni va deveni fostul aeroport Istanbul – Ataturk (din 29 octombrie, istoricul aeroport va fi inchis definitiv, toate zborurile mutandu-se pe noul aeroport Istanbul Grand Airport, posibil sa fie numit Istanbul – Erdogan), si apoi ne-am instalat la bordul unui MAX spre Astana. Am fost foarte surprins – Turkish Airlines zboara cu A330 (avion care poate transporta circa 250 de pasageri), iar la Astana, cu MAX-ul, care transporta 150 de pasageri). Știu că Turcia si-a cultivat cu mare atentie legaturile comerciale, politice si culturale cu tarile turcofone din Asia Centrala – ma mir sa nu fie nevoie de un avion mai mare, dar asta e.

Asa ca am aterizat in puterea noptii pe aeroportul Nursultan Nazarbaev – Astana, de unde o masina ne-a luat pe lungul drum (de inca vreo trei sau patru ore) pana la statiunea „montana” Borovoe (in rusa) / Burabay (in kazaha). Eu dorm pe avion de duduie avionul, dar aproape niciodata in masina. De data asta, am picat mort. M-am trezit taman cand am ajuns in fata hotelului de mare lux Rixos Borovoe, unde, dupa un check in rapid, am schimbat scaunul incomod al dubei cu patul gigantic al unui hotel de 5 stele. Am mai stat la un Rixos in Dubai, mai acum un an, si pot spune ca e o retea de mare lux. Urma sa ne trezim dupa pranz.

Nordul Kazahstanului este, practic, o stepa plata cat vezi cu ochii. Dar si locuitorii din noua capitala au nevoie de un loc unde sa iasa „la munte”. In sud, Almaty este foarte aproape de munti adevarati, de Tian Shan, care ajunge la peste 5.000 de metri, dar in stepa pre-siberiana din nord, niste dealuri de cateva sute de metri altitudine pot juca rolul de munti (cel mai inalt „munte” din Borovoe – Kokshetau adica „Albastru” are doar 947 de metri).

In dupa-amiaza lunga (eram la inceput de iulie, cand soarele apune pe undeva pe la 10 noaptea) si a doua zi dimineata, ne-am invartit prin zona. Este o zona pitoreasca si inteleg de ce este favorita astanezilor – aici se afla copaci, brazi, acei brazi care acopera milioane de hectare in Siberia. Aici este aer curat, aici se afla lacuri frumoase si chiar si niste plaje la lacuri (in apa, desi eram in puterea verii, intrau doar rusii care fac iarna baie la copca)… dupa un picior in apa lacului, am zis „pas”. Era un spa incredibil la hotelul Rixos (bai crimeene), dar nu am avut timp sa mergem pe acolo. Daca ajungeti pe acolo, nu iesiti din spa .

In schimb, ne-am plimbat pe malul unui lac, am urcat pentru o panorama a zonei, am ascultat numeroasele legende ale locului. O tara cu o istorie limitata precum Kazahstanul (as fi dorit cu adevarat sa merg la Muzeul National de Istorie, sa inteleg perspectiva locala asupra trecutului, dar nu a fost timp, iar sa caut carti in limba engleza erau o cauza pierduta). Unul dintre dealurile care aduc de departe cu un om intins reprezinta un razboinic care, dupa a plecat sa se bata prin toata lumea, s-a intors intr-un final acasa si s-a intins intr-o rana pe un deal, pentru a-si apara tinuturile natale atat de invadatori (nu i-a prea reusit, dovada sunt rusii din zona), dar mai ales de vant (pe asta cica o reuseste destul de bine, mai ales iarna).

Unul dintre proeminentele dealuri se numeste Ok Zhetepes („Dincolo de sageti” sau „Cel care nu poate fi atins de sageti”). Legenda spune ca o prea frumoasa printesa oirata (neam de mongoli, practic acelasi popor cu kalmacii din Caucaz, unde si au o republica autonoma in cadrul Federatiei Ruse, care a purtat razboaie cu triburile kazahe – rusii au ajuns prin taramurile astea chemati de kazahi sa ii apere de mult prea razboinicii oirati) a fost capturata de kazahi si dusa in sclavie. Dar printesa era asa de frumoasa, ca toti razboinicii de top ai kazahilor au vrut-o de nevasta. In timpul captivitatii, printesa s-a indragostit de un print kazah, dar ceilalti nu au fost de acord sa o lase asa, fara lupta, pe frumoasa oirata. Asa ca printesa a sugerat sa aiba loc un concurs – a aratat dealul respectiv si a zis: cine reuseste sa loveasca dealul cu sageata va deveni sotul ei. La prima incercare, niciun razboinic kazah nu a nimerit dealul (de unde si numele de „Dincolo de sageti). La a doua incercare, taman alesul a fost singurul care a lovit dealul. Dar toti ceilalti s-au suparat, asa ca l-au ucis pe cel care trebuia sa se delecteze cu printesa oirata. Aceasta, indurerata, s-a aruncat in lac si s-a transformat intr-o stanca (aduce cu un soi de Sfinx post-modernist care poarta numele Zhumbaktas.

Unde se poate ajunge dand cativa tenge pentru a inchiria o barca – lacul era, de altfel, plin de barci, am nimerit intr-o perioada de vacanta pentru kazahi (combinata cu Ziua Astanei)… dar a fost o plimbare faina si placuta (mai ales ca nici nu am dat la rame).

Dar, probabil, amintirea memorabilia a fost cand am ajuns intr-un soi de poienita unde se afla un mare monument in amintirea unirii temporare a celor trei triburi kazahe, pentru a se lupta cu oiratii, unde m-am pozat cu unul dintre celebrii vulturi kazahi (Golden Eagle), simbol al statului, pe mana. De fapt, soarele si vulturul auriu se afla si pe steagul national al Kazahstanului… ca peste tot in Asia Centrala, traditia trasului cu arcul, a calaritului si a vanatorii cu vulturi este de-a dreptul sacrosancta.

Dupa o vizita intr-o piata din oraselul Burabay (foarte faini oamenii, radeau, zambeau, dornici de poze, niste fatuci care lucrau la o mica terasa au dorit sa facem poze impreuna, dar si niste uzbeci care gateau fix acolo in piata celebrul pilaf uzbec), din care am cumparat Fanta Shokata (da, in Kazahstan mai e) si raci, am plecat pentru vreo doua ore pe o plaja privata cu sezlonguri si umbrele pe malul lacului… desi era cald – si tot timpul cat am stat in Kazahstan a fost vreme de pantaloni scurti, apa era mult prea rece si, probabil, va fi calda doar cand incalzirea globala promovata de Trump va alunga miliarde de oameni de la Ecuatorul care nu va mai putea fi locuit… asa ca cei din Kazahstan investesc intr-un viitor post-apocaliptic, cand lacurile Siberiei vor juca rolul Antalyei si Sharm-el-Sheikhului de astazi.

Am plecat apoi pe autostrada impecabila spre Astana. Nazarbaev n-a investit doar in Dubaiul Stepelor, ci si in autostrazi impecabile, care leaga stepele nesfarsite ale Kazahstanului. Ultimul presedinte inca la putere din perioada gorbaciovista a pus in mod cert bazele unei tari care va straluci in viitor. Dar despre Astana, in alt articol .

Imagini Kazahstan

Prima oprire in puterea noptii – sa punem benzina la un Kaz Munai Gaz

Hotel Rixos Borovoe, o oaza de liniste

De pe terasa hotelului

Nu, nu eram in Provence, ci in Kazahstan

Ce somn am tras aici

Unul din frumoasele lacuri ale regiunii

Teleferic pentru schi pe apa Nu am mai vazut asa ceva

Si un lounge pe malul lacului

Complex comercial din Burabay, principalul orasel al zonei

Statuia kazahei necunoscute

Ne-am ascuns la umbra perlei

Extremitatea sudica a padurilor siberiene se afla in Kazahstan

Verde cat vezi cu ochii

Vulturul „de aur” – simbol al Kazahstanului

Privet !

Replici ale traditionalelor yurte central-asiatice

Turbanul traditional kazah

Dealul care nu poate fi atins de sageti si printesa transformata in piatra

Hai s-o vedem mai de aproape

Kazahi in weekend

Apus de soare la Burabay

Sa trecem si printr-o piata obisnuita

Fan club Imperator, filiala Kazahstan

Racii, o delicatesa locala

Si in Kazahstan sunt momo

Plov-ul uzbek

Ooo si superba paine kazaha (ma rog, gasesti ceva similar si la fel de bun prin toata Asia Centrala)

Inceput de iulie… apa are o temperatura doar pentru localnici. Si nici pentru toti

Tarmul Marii Caspice e departe, asa ca lacurile de la Burabay joaca un rol de mini-Litoral

Un alt animal vital pentru istoria kazahilor – calul