Strada Lunga, Gdansk

Dupa ce, anul trecut, am explorat zona vestica a Poloniei, anul acesta, dar de data asta in plina vara, am revenit in Polonia, tot la invitatia Ambasadei Poloniei la Bucuresti. De data asta, am decis sa descopar nordul Poloniei, tarmul Marii Baltice cu orasul istoric Gdansk, dar si principala statiune de litoral a tarii, Sopot (poate va mai aduceti aminte de Festivalul de Muzica de la Sopot, care, apropo, inca exista), apoi sa merg pe urmele cavalerilor teutoni, care si-au lasat zdravan amprenta asupra istoriei zonei, la Marienburg (sau Malbork, in poloneza), terminand cu vizitarea orasului istoric Torun, aflat undeva intre Varsovia si Marea Baltica (in Polonia, exista si autostrazi, si trenuri cu o viteza normala, asa ca se poate ajunge destul de repede, cel putin spre Gdansk si mare). Despre aceste locuri, va voi povesti in episoadele urmatoare. Ce pot sa spun este ca, asa cum zice si sloganul turistic al Poloniei („Unexpected Poland”), peste tot am descoperit locuri faine, mult mai faine decat ma asteptam… Dar sa pornim la drum si sa va povestesc despre primul popas – celebrul oras Gdansk, orasul de la Marea Baltica.

Numele Gdansk mi-a ramas intiparit in minte de cand eram mic. Erau negrii ani ’80, anii cei mai lipsiti de speranta din perioada comunista a Romaniei, eu incepusem sa cresc, sa citesc carti de istorie si sa doresc sa aflu mai multe. Asa ca, mi-aduc aminte, prin clasa a VII-a, am descoperit Radio Europa Libera, o institutie careia-i datorez foarte multe lucruri din educatia si informarea mea. Intr-un peisaj mass-media si cultural megacenusiu, in conditiile unei cenzuri uneori ridicole, dar foarte eficienta, Radio Europa Libera era fereastra mea ilegala spre cunoastere, libertate, normalitate. Ma sculam la 7 fara un sfert dimineata, ascultam stirile sportive de la 7 fara 10, apoi principalele stiri ale zilei si, la 7 si 10, eram la masa… la 7 si jumatate trebuia sa ies din casa, sa fug la scoala, incepeam la 8. Seara, la 19:00, aveam intalnirea cu principalele stiri si cu „Actualitatea romaneasca” adusa de Neculai Constantin Munteanu cu Emil Hurezeanu, iar apoi, in cursul serii, mai ascultam si alte emisiuni, daca nu ne luau curentul electric. Prin aceasta fereastra, am aflat despre Sindicatul liber al muncitorilor polonezi „Solidaritatea”, despre liderul ei, Lech Walensa, despre ferma opozitie poloneza si despre locul de nastere a acestei miscari … orasul Gdansk.

Desi este un oras mic, la nivel european, Gdansk a avut un impact enorm asupra istoriei secolului trecut. De aici, a inceput Al Doilea Razboi Mondial, pe vremea cand Gdansk era in proportie de 90% german si se numea Danzig. Razboiul a inceput pe 1 septembrie 1939 la Danzig si a dus la reconfigurarea totala a omenirii (Romania, dar si Polonia, picand in zona neagra a comunismului). Trei decenii mai tarziu, in 1970, la Gdansk a avut loc una dintre cele mai mari greve ale muncitorilor din blocul sovietic. Era un paradox – la putere era Partidul Muncitorilor, iar cei care se revoltau erau tocmai muncitorii. Partidul Muncitorilor a decis atunci sa traga in muncitori, mai multi au murit, altora le-a mai dat cativa zloti in plus, iar politia si securitatea au preluat controlul cu tot ce insemna el – inchisoare, tortura, pumni in gura etc. In 1980, tot in acest Gdansk avea sa ia nastere primul Sindicat liber al muncitorilor din blocul sovietic care, dupa aproape un deceniu de lupta, urma sa doboare de la putere Partidul Muncitorilor si sa puna bazele unei Polonii libere. Asa ca pentru oricine e interesat de istorie, Gdansk este un loc obligatoriu de vizitat.

Dar Gdansk nu inseamna doar Gdanskul lui Walensa sau Danzigul inceputului de razboi, ci si un prosper oras hanseatic, cu cladiri istorice monumentale si o poveste a bogatiei si comertului care a durat cateva secole. Danzigul, aparent, a fost fondat candva in jurul anului 1000, de catre cel care a pus bazele statului polonez, regele Mieszko I. Se pare ca si crestinatorul Poloniei, St. Adalbert din Praga, a ajuns pe la Gdansk sa ii boteze pe localnici. Nu stiu cat succes a avut, cert este ca timp de 200 de ani nu prea mai apar documente despre Gdansk. Daca este sa ne uitam la istoria Poloniei, centrul tarii a pendulat de la vest la est, si din nou de la est la vest. Regatul fondator polonez s-a aflat in zona de vest actuala a Poloniei (Gdansk si Wroclaw au fost orase fondate de polonezi), dar centrul s-a mutat, incet, incet, spre est – capitala a devenit Cracovia, iar crearea statului polono-lituanian a dus Polonia mult mai la est. Zonele originare, cele vestice si nordice, au fost, incet, incet, germanizate – Wroclaw a devenit Breslau, iar Gdansk a devenit Danzig. Aveau sa redevina poloneze in 1945.

Nordul actual al Poloniei, de-a lungul Marii Baltice, a fost locuit, in general, de popoare baltice, inrudite cu lituanienii si cu letonii de astazi, atat ca limba, cat si ca nationalitate. Nordul Poloniei era locuit de „vechii prusaci”, nu, nu o populatie germanica (Prusia doar a preluat denumirea geografica), ci una baltica, dar care si-a pastrat religia traditionala cu strasnicie. La fel ca si lituanienii si letonii (care cu greu au fost crestinati prin secolul al XV-lea), prusacii s-au luptat cat au putut pentru a-si apara zeii si teritoriul. Vazand ca nu pot sa-i invinga, regii polonezi i-au invitat pe teutoni, care tocmai fusesera alungati din Palestina, sa purceada intr-o noua cruciada. Nu a trebuit sa-i invite de doua ori. Daca nu le-a iesit cu Palestina si cu musulmanii, poate le iesea cu Prusia baltica si cu cei care credeau in zeitatile baltice. Teutonii au reusit sa-i subjuge pe prusaci (acestia au disparut candva prin secolul al XVIII-lea, fiind complet asimilati de germani), dar nu le-a mers cu lituanienii, care au rezistat atacurilor teutone. Intre timp, teutonii au ajuns la cutite cu polonezii si, timp de mai bine de un secol, Ordinul Teutonilor s-a batut constant cu Regatul Polono-Lituanian. Pana la urma, statul clerical al teutonilor a cedat, s-a transformat in Prusia, o Prusie germanofona, dar vasala regatului polonez… pana cand Prusia a fost una dintre marile puteri care a inghitit o parte semnificativa din Polonia si care a fost samburele actualei Germanii.

Danzig-ul a fost sub teutoni timp de vreun secol, dar nu a insemnat o perioada fasta. Locuitorii si negustorii din Danzig s-au rasculat destul de des, iar atunci cand, intr-un final, trupele poloneze i-au alungat pe teutoni, a fost sarbatoare in Danzig. Intre timp insa, la fel ca pe tot tarmul Marii Baltice, zona s-a germanizat. Negustori si colonisti din Germania au migrat spre est, iar Danzig a devenit un oras hanseatic pur german. Scotienii si olandezii s-au asezat si ei pe aici, iar olandezii au lasat cele mai puternice urme – strazi intregi din orasul vechi au fost construite in stilul arhitectonic olandez, Gdansk fiind un mic Amsterdam, pe alocuri.

Dupa Primul Razboi Mondial, Danzig a devenit o ciudatenie aproape medievala – a revenit ca oras liber. Problema era complexa. Zona de-a lungul Marii Baltice era aproape 100% germana. Dar nou-creatul stat polonez avea nevoie de o vitala iesire la mare. I s-a oferit o frantura de litoral care spargea unitatea statului german (Prusia orientala, orbitand in jurul vechiului oras hanseatic Konigsberg, a ramas parte a Germaniei, dar era o enclava inconjurata de Polonia si Lituania). Danzig, cerut atat de polonezi (care aveau nevoie de un oras la mare), cat si de germani (reprezentau 90% din populatia orasului), a ajuns la compromisul sa devina oras-liber, dar un oras-liber de limba germana, aflat intr-o uniune vamala cu Polonia. Evident, intre cele doua razboaie frictiunile dintre Danzig si Polonia au fost numeroase – desi Polonia a construit un port nou la Gdynia, care in scurt timp a depasit Danzig-ul, nu a dorit sa cedeze Danzigul Germaniei sau sa renunte la drepturi… iar Hitler tot voia un pretext sa atace Polonia. Asa ca razboiul a inceput in dimineata de 1 septembrie 1939, cand un vas militar german a atacat garnizoana poloneza de la Westerplatte (numele a ramas chiar si in Polonia de azi in germana), care a rezistat sapte zile. Pe 2 septembrie 1939, armata germana intra in Danzig.

Soarta razboiului s-a schimbat insa cativa ani mai tarziu, in 1945, cand trupele sovietice, urmate de administratia poloneza, au intrat in Danzig. Pana in 1950, intreaga populatie germana care locuise in Danzig timp de mai bine de sapte secole a fost expulzata in Germania. Dar orasul era facut praf si pulbere, ca multe orase poloneze. In locul populatiei locale, au fost mutati polonezi din centrul tarii si cativa din estul cucerit de sovietici. Initial, noii locuitori s-au gandit sa construiasca un oras socialist, cu blocuri. Istoria germana ar fi trebuit rasa… din fericire, cuiva i-a venit o idee interesanta – hai sa reconstruim orasul vechi, dar nu cum arata in 1939, ci cum arata in 1793, cand a fost anexat de Regatul Prusiei. Asa ca s-au cautat picturi de secol XVIII si orasul vechi a fost reconstruit cum arata sub stapanirea poloneza, punandu-se in evidenta arhitectura italiana sau olandeza a centrului.

Am ajuns destul de dimineata in Gdansk. Cursa LOT de Varsovia pleaca dis-de-dimineata din Bucuresti, asa ca pe la 8 dimineata ma imbarcam spre Gdansk. Zborul a durat cam 40 de minute si am ajuns in nou-noutul Aeroport „Lech Walensa”, construit pentru campionatul european de fotbal din 2012. De aici, exista tren spre centru, dar am fost asteptat de masina si am plecat direct spre oras. Gdansk-ul, pe langa orasul vechi, are doua muzee noi, exceptionale, legate de istoria orasului – Muzeul celui de-al Doilea Razboi Mondial si Muzeul Solidaritatii. Sunt niste muzee cu totul si cu totul speciale, asa ca imi propun sa le dedic un episod special celor doua.

Gdansk sau Danzig, cum va place, nu se afla fix la mare. Dimpotriva, era putin mai in interior, aparat de vreo invazie directa venita de pe mare, pe raul Motlawa care se varsa in Vistula (fluviul care strabate Polonia, trecand si prin Cracovia, Varsovia si Torun, o adevarata axa a Poloniei), care apoi se varsa in Marea Baltica. Practic, din centrul vechi al Gdanskului pana la Marea Baltica sunt vreo 10 kilometri, maximum.

Dupa ce am vizitat muzeul dedicat razboiului si check-in-ul la hotel, situat fix la intrarea in centrul vechi, am luat-o la pas pe chei. Aici se aflau vechile case ale negustorilor bogati, care nu puteau sa stea prea departe de sursa bogatiei lor… apa. Aici trageau vasele si una dintre cele mai interesante cladiri din oras este asa-numita macara – practic, un turn fix langa apa, in mijlocul caruia se afla un scripete antrenat de cativa oameni care alergau pe o roata fix ca hamsterii din ziua de azi – dar puteau ridica greutati de pana la 4 tone pana la o inaltime de 11 metri. La un moment dat, era cea mai mare macara din lume… si a fost construita in 1444 (pe vremea in care Vlad Tepes si Stefan cel Mare erau adolescenti!).

De pe chei, se poate intra in orasul vechi pe vechile porti ale cetatii… si dupa multimea de pe chei (care continua sa fie probabil cel mai vizitat loc din oras), ajungi pe strazile perpendiculare, care sunt mult, mult mai linistite – strazi cu cladiri vechi, cu un sarm aparte, cu multe flori si tot soiul de tevi care se termina prin niste dragoni negri. Dar cum mie imi plac panoramele, imediat am ochit Biserica „Sf. Maria” (este considerata ca fiind cea mai mare biserica de caramida din lume). Mda, sunt 404 trepte pana sus, dar merita urcate cu varf si indesat. Pentru ca de acolo, din varf, se vede toata zona… si cum am prins o zi senina, am putut vedea, hat, si portul nou, incolo, spre Marea Baltica…

Odata ajuns jos, am descoperit si principala strada a orasului – i se spune strada Lunga (ca la Brasov :)) si a fost axa orasului timp de secole… cladiri clasice, stanga, dreapta, azi doar restaurante, baruri si cate vreun magazin care se termina cu Dlugi Targ – Piata Mare (acum cateva secole, oamenii nu erau prea creativi in a boteza strazile si pietele oraselor lor). Intr-un colt al pietei, se afla o statuie a lui Neptun (in cazul ei, este cea originala, din 1633, pentru ca a fost dezmembrata si ascunsa, in timpul razboiului, si refacuta, de fapt, acum cativa ani), dar frumusetea pietei rezida in coloratele palate care o flancheaza – si cum am prins o zi cu foarte mult soare, chiar a fost o incantare.

Ce puteti face prin Gdansk? Pur si simplu sa va plimbati pe jos, pe stradute, fara o tinta anume. Asezati-va la o terasa pentru o bere Lech sau, de ce nu, o vodca (polonezii sunt foarte mandri de vodca lor) si apoi, poate, la un shopping de chihlimbar (intreaga zona baltica este mare producatoare de chihlimbar, asa ca nu se poate sa nu gasesti tot soiul de bijuterii de chihlimbar pe toate strazile din Gdansk). Am revenit in centrul vechi al orasului in cele doua nopti in care am dormit aici. Pentru ca noaptea, Gdanskul are magia lui… noaptea, pe langa trecatorii si turistii care se plimba in voie, au loc tot soiul de spectacole stradale – de la fete desculte care se joaca cu focul, la cantareti de toate genurile – aveam sa aflu ca aceste spectacole nu sunt la intamplare – artistii trebuie sa plateasca o taxa, in functie de cat spatiu folosesc din trotuar (chiar si un metru patrat), dar chiriile sunt modice – de genul a cativa zloti sau zeci de zloti, in functie de loc, spatiu, ore etc.

Revenind din nou pe chei, nu pot sa nu va spun ca exista niste minicroaziere pe rau. Se pare ca polonezii au facut o pasiune pentru pirati, asa ca mai multe vase de pirati pleaca cam la fiecare ora pana la Westerplatte, la doi pasi de varsarea Vistulei in Marea Baltica, locul de unde a inceput razboiul. Exista si un vas obisnuit, de-a dreptul spartan, tipul ala de ferry dintre Braila si Galati, dar care costa la fel ca vasul piratilor. Evident, am ales vasul piratilor :).

Cum ziceam, in Gdansk, am fost la doua muzee cu adevarat exceptionale. De fapt, in Polonia am vazut niste muzee extraordinare la Cracovia (Casa lui Schindler), Varsovia (Muzeul Insurectiei) si Wroclaw (Muzeul Zajezdnia – un muzeu al perioadei comuniste), iar cele doua din Gdansk sunt la fel. De ce mi-au placut asa de mult? Pentru ca nu sunt doar niste muzee cu poze, documente si, eventual, filme – nu le vizitezi, pur si simplu traiesti epoca… te nimeresti in apartamente de epoca unde Jaruzelski anunta impunerea legii martiale, descoperi un apartament din Gdansk care a trecut prin razboi, auzi tramvaiul trecand pe langa tine, poti vedea exponate la care nu te astepti – de la hartie igienica la gamele din perioada respectiva… muzeele poloneze nu sunt muzee, sunt experiente, nu afli si citesti despre evenimentele respective, ci le traiesti. Si inveti mult, mult mai mult decat dintr-un muzeu clasic. Dar despre aceste muzee, in episodul urmator.

Imagini Gdansk

Decolarea de pe aeroportul din Varsovia.

Pe drumul spre Gdansk, am survolat si un castel … am crezut ca e vorba de Malbork, dar nu, nu e Malbork

Vechiul Gdansk

cu cladirile sale in stil olandez

Sarmantele strazi ale Gdanskului

Dragon care scoate apa pe gura, nu flacari 🙂

Biserica Sf. Maria

Si ceasul sau astronomic

Cam asa arata Gdanskul de sus … organizat, cuminte, la linie

Sa aruncam un ochi si spre zona noua

Modernul Muzeul al Celui de-al Doilea Razboi Mondial

La plimbare prin orasul vechi

Pregatirea de poza 🙂

Spectacole stradale in Gdansk – de la muzica clasica

la dans cu focul

Primaria

delimiteaza Strada Lunga de Piata Lunga

Statuia lui Neptun

Macaraua medievala

Una din corabiile piratilor de Gdansk

Taxi fluvial 🙂

Turlele Gdanskului

Zona hipstereasca din Gdansk – in port, baruri si restaurante facute din containere

Locul se numeste 100cznia (100 containere)

Seara de concert

Linia de bauturi racoritoare poloneze On Lemon. Lansata acum cativa ani sub numele de John Lemon, a ajuns in atentia presei mondiale cand Yoko Ono, sotia lui John Lennon i-a dat in judecata (desi John Lemon si John Lennon sunt cat de cat diferite). Se pare ca japoneza a castigat, asa ca producatorii polonezi i-au schimbat numele in On’ Lemon. Inutil sa spun ca toti care cereau bautura, o cereau sub numele de John Lemon

Feeria numita Gdansk by night

Macaraua

Strada Lunga varianta Gdansk

Piata Lunga

Ultimul element din infrastructura din Gdansk – un pod pietonal care se ridica – jumatate de ora trec pietonii si biciclistii, jumatate de ora trec vasele

Primaria stralucind in noapte

Impreuna cu statuia lui Neptun

Exista si la Gdansk o roata, un Gdansk Eye 🙂