Telecabinele din Antalya – telegondola Antalya City

Cand am fost prima oara in Antalya, ca si de data asta, nu am rezistat in hotel timp de sapte zile, asa ca am inchiriat o masina si am misunat peste tot. Atunci am stat in Lara, care e undeva la est de Antalya, spre Alanya, dar nu foarte departe de aeroport, si am bantuit mai ales prin zona aceea – Aspendos, Side, Pirge sau Termessos, am ajuns chiar si la Pamukkale (cu o excursie, nu am condus asa de mult, Doamne fereste!), dar nu am avut timp deloc pentru coasta de la sud de Antalya, spre Kemer. Si ceea ce imi dorisem extrem de mult – sa urc cu telecabina pe muntele Tahtali pentru a admira panorama Antalyei nu a fost sa fie – nu am mai avut timp. Asa ca a ajuns nr. 1 pe lista de facut acum, cand am ajuns a doua oara in Antalya. Si era pacat sa nu ajung – muntele se vedea pe geam, hotelul la care am stat (Limak Limra) se afla la fix 15 km de hotel. Asa ca de data asta nu am fost doar o data, ci de doua ori!

In prima zi cand am plecat la drum, Tahtali mi s-a parut acoperit de nori. Ziua poate sa fie perfect senina peste tot, doar Tahtali sa fie inconjurat de nori. Si, intr-adevar, toata ziua a fost senina, doar Tahtali nu a vrut sa apara. A doua zi, imi propusesem sa ma urc pe Tahtali in a doua parte a zilei, cand soarele ar batea spre Kemer, dar cum am plecat de la hotel, mi s-a parut ca este destul de senin, cativa nori si cam atat. Ei bine, nu am avut decat partial noroc. Am ajuns la telecabina, am platit cei 33 de euro cat costa dus-intors (e companie privata si, tinand cont de prabusirea lirei turcesti, turismul turcesc s-a euroizat si mai mult decat era) si am avut noroc sa intru prin fata. Telecabina este destul de mare, are o capacitate de 80 de persoane si, evident, sunt multe locuri. Si printre grupuri, se mai strecoara si calatorii independenti – adica mai e loc de vreo trei la o telecabina, nu pentru 25 oameni care asteapta telecabina urmatoare.

Drumul dureaza cam zece minute pana sus, la 2.365 de metri, si panorama este incredibila… Marea aceea de culoarea turcoazului care invaluie dealuri si munti – unii plini de arbori mediteraneeni (in special, pini), altii, cei mai inalti, de-a dreptul plesuvi. Sus, la 2.365 de metri, ai de toate – restaurant si vreo doua baruri, poti sari si cu parapanta pana jos, in statiunea ta (daca e in Tekirova sau Olympos, sau Kiris), exista si un soi de leagan care sa te arunce mai sus de cei 2.365 de metri, un nene care poate sa-ti picteze caricatura, fotografi care stiu exact unghiul care trebuie si, mai ales sus, pe cladire, un punct de panorama pentru fotografii.

Nu este realmente nevoie sa urci cu telecabina, exista carari sa urci de jos pana in varf (am vazut cateva grupuri cu ghid, dar probabil poti sa o iei si singur, daca stii care e punctul de plecare) si, evident, m-am pus pe pozat. Daca zona dinspre mare era ascunsa de un strat mare de nori si nu am vazut coasta marii, in schimb, interiorul, cel plin cu munti de peste 2.000 de metri, era in plin soare – si m-am bucurat enorm de privelistea excelenta si de aerul tare si fresh. Ma asteptam sa fie frig, asa ca am venit si cu polar, si cu geaca, dar dimineata (eram pe la 10, daca nu ma insel) era chiar cald – nu a fost nevoie sa pun nimic peste tricou si pantalonii scurti.

A doua oara, am urcat pe Tahtali la sfarsitul zilei – sa prindem apusul de soare. De data asta, a fost foarte clar, aproape niciun pic de nor (doar cativa mititei la orizont, taman bine sa faca apusul interesant). In schimb, am putut observa cat de repede se intindea umbra asupra coastei – de altfel, aici, in zona Kemer, soarele apune cam cu 45 de minute – o ora mai tarziu decat la est de Antalya City, in zona Lara – Belek – Side datorita norilor. Iar zona unde era hotelul meu a fost prima in umbra – varful venea fix peste hotel :).

In schimb, cum ziceam, atmosfera era clara, se vedea chiar si Antalya City sau se zareau statiunile de la est printre varfurile muntilor, dar si golfurile de la sud si vest de Kemer spre Olympos, sau incolo, spre Oludeniz… o mare de munti, o mare turcoaz, totul verde si un soare din ce in ce mai rosu … un apus de soare superb. Problema a fost ca acum, la apus de soare, a fost chiar frig… dar turcii astia sunt fantastici – se gandesc la tot. In cladirea telecabinei se gaseau… paturi! Cei veniti nepregatiti pentru frigul apusului le aveau la dispozitie, sa nu degere :).

Daca de Olympos Teleferik auzisem si, cum ziceam, a fost principa mea frustrare ca nu am fost cu el in 2015, in schimb habar n-aveam ca a aparut si o telegondola fix la vest de Antalya City, practic la iesirea din oras spre Kemer. N-oi fi vazut-o eu, cert este ca e mai putin promovata. Daca telecabina spre Tahtali beneficiaza de o campanie de marketing puternica (nu e statiune in care sa nu fi vazut panouri si reclame, inclusiv la hotel, si te luau in primire de la aeroport), telegondola de la Antalya nu avea nici macar un indicator rutier pe sosea… pur si simplu, cand conduceam spre Antalya, am vazut hodoronc- tronc in fata mea, traversand soseaua dinspre Kemer, o telegondola. M-am uitat unde merge si am vazut ca sus, pe o inaltime ce parea sa domine Antalya City, asa ca am luat-o la stanga, spre casa telecabinei. Platit 5 lire turcesti parcarea (sub 1 euro) si am fost stupefiat sa aflu ca biletul este 15 lire (cam 2 euro). E drept, nu urcam pana la 2.400 de metri, dar pana la vreo 700 – 1.000 de metri tot urcam! Am banuit ca este o investitie de stat, a primariei, si, de obicei, statul reactioneaza mai greu sa schimbe preturile daca are loc vreo devalorizare, mai ales atat de mare cat cea din Turcia. De altfel, daca in 2015 benzina costa peste 2 euro si ceva pe litru (si era una dintre cele mai scumpe din Europa), acum, costa doar 7 lire pe litru (un pic sub 1 euro). Avantaj – turistul cu valuta!

Nici aici nu era vreo coada, asta, din avantajele de a veni in octombrie, in extrasezon, asa ca am avut o gondola doar pentru mine – sa ma foiesc cum si cat doresc, sa filmez, sa pozez, sa fac ce vreau. Si striptease, eventual.

Sus, se afla un complex destul de mare cu restaurante si baruri, dar nu venisem pentru asa ceva, ci pentru panorama. Si nu am regretat niciun moment. La picioarele mele, se desfasura intreaga Antalya City, oras cu 1,3 milioane de locuitori (daca ar fi sa ma iau dupa indicatorul de la intrarea din oras – in Turcia, la intrarea in localitati apare si numarul locuitorilor), dar in perioada de vara, orasul ajunge si la 2 milioane de locuitori – pentru a deservi cele 12 milioane de turisti care vin pe Coasta Antalyei, cel putin in 2018, dupa cativa ani de scaderi dramatice (mai ales in anii in care Rusia a decis boicotarea turismului turc si a interzis charterele spre Turcia dupa ce un avion militar turc a doborat unul rusesc deasupra Siriei. Un an, Erdogan a stat cu coada in sus, apoi a trebuit sa se duca la Moscova si sa planga ca Bastos – „In nemernicia mea, ca un caine turbat am muscat mana…” – genial regretatul Gheorghe Dinica, a facut istoria cu rolul acela in filmul „Columna”). Si rusii s-au intors si sunt cu adevarat milioane – nu poti intra nici intr-un WC public si sa nu dai de vreun rus!

De sus, iti dai seama ca Antalya este un oras extrem de ordonat, organizat pana la ultimul bloc. Nimic nu este lasat de izbeliste, bulevarde largi, o sosea de mare viteza urbana (cu doua-trei benzi pe sens) si mai ales coasta aceea sublima la Marea Mediterana…

Dar nu numai telecabinele si panorama lor m-au incantat, ci mai multe… dar despre Kecova si incredibilul ei oras subteran, in episodul urmator.

Telecabinele din Antalya

Telecabina de Tahtali

Destul de spatioasa, are o capacitate de 80 persoane

Inceputul „zborului” spre Tahtali

La 2365 metri deasupra marii

Altii sar si mai sus de atat 🙂

La un ceai sau cafea deasupra norilor

Muntii din jur

Daca nu iti place transportul pe cablu, poti sa urci si pe jos

Deasupra norilor

Si partea care nu a fost invaluita in nori

Deasupra norilor

Drumul inapoi … norii nu se dadeau dusi, asa ca am zis sa ma mai intorc odata 🙂

E un sentiment fain sa vezi cum intri in nori

Si sa ajungem jos

Kiris, zona Kemer, una din zonele turistice de pe coasta

Hotelul Limak Limra unde am stat se vedea si de la telecabina

Cam asa arata telecabina

Poza de la a doua tura, de la apus de soare – din nou zona Kiris

Si Limak Limra

Regiunea Kiris – Kemer

Unul din acele golfuri minunate ale Antalyei

Un alt orasel turistic – Tekirova.

Si hotelul Gural Premier Tekirova unde urma sa ajung dupa cateva zile

Statia de telecabina de sus

Muntii Antalyei

Un apus de soare special

Telegondola din Antalya City – noroc ca le-am vazut cand conduceam 🙂

Aceasta este soseaua Kemer – Antalya

Orasul Antalya

Coasta spre Kemer

Si coasta din oras

Destul de micutul port Antalya pentru vase de agrement

Zona veche din Antalya

Organizare aproape nemteasca

Perfect aliniate

Muntii Antalyei

Inapoi la nivelul marii 🙂