Si a venit si ziua Centenarului in Bucovina – 28 noiembrie 2018. Nu stiu cum o fi fost in 1918, dar fix 100 de ani mai tarziu s-a nimerit o zi noroasa si cu o zapada marunta. Orasul era alb, alb, alb si asta ii conferea o anumita frumusete, ar fi fost superb cu un cer senin si un soare stralucitor, dar si asa, ma bucuram ca imi tinusem promisiunea sa fiu in Cernauti de Centenar. A doua destinatie vizitata.

Dupa cum discutasem cu cei din comunitatea romaneasca din Cernauti, urma ca la ora 10:00 trecute fix sa fiu la vechea Mitropolie a Bucovinei si Dalmatiei, astazi sediul Universitatii din Cernauti, unul dintre cele mai frumoase monumente ale Europei de Est. Magnifica mitropolie a fost construita timp de 18 ani, intre 1864 si 1882, timp in care Episcopia ortodoxa de Cernauti a fost ridicata la rangul de arhiepiscopie, pastorind nu numai Bucovina, ci si Galitia si doua episcopate mai mici din Dalmatia majoritar catolica. Arhitect al cladirii a fost cehul Josef Hlavka (se pare ca arhitectii cehi erau la moda, sa ne reamintim ca tot un arhitect ceh a coordonat construirea Castelului Peles), care la doar 30 de ani a primit comanda sa construiasca monumentala Mitropolie de la Cernauti – propunerea cehului a fost o cladire in stil maur, la moda in perioada respectivă, care a fost acceptata. Desi a construit mai multe cladiri in Viena sau in Praga, aceasta este capodopera vietii sale, dovada ca a intrat chiar pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Aflata la cativa pasi de centrul orasului, cladirea gazduieste astazi Universitatea din Cernauti (Mitropolia Bucovinei a fost abolita in 1944, odata cu intrarea trupelor sovietice in oras, astazi, in Cernauti, existand doua mitropolii ortodoxe dusmane – Mitropolia de la Kiev (recent recunoscuta ca Patriarhie autocefala de Patriarhia de la Constantinopole) si reprezentantii Patriarhiei Ruse de la Moscova (care, culmea, isi au sediul in Biserica Sf. Nicolae Nou, construita in perioada Romaniei Mari in stilul Catedralei de la Curtea de Arges si cunoscuta sub numele de „biserica romaneasca”) si care poate fi vizitata. La poarta, poti solicita un ghid (este singura posibilitate de a vizita impozanta cladire) – trei dintre cei patru ghizi calificati vorbesc romaneste. Eram cu Radu Paltineanu, plus cativa romani veniti din Romania si romani bucovineni. O mana de oameni.

Cei care venisem pentru Unire voiam sa fim in Sala de Marmura, sala unde a fost proclamata Unirea Bucovinei cu Romania fix la ora 11:00, ora la care acum 100 de ani incepea sedinta Congresului Bucovinei. Dar mai intai, ne-am regrupat in capela Sf. Ioan cel Nou de Suceava, capela mitropolitilor bucovineni, o cladire impozanta, cu un altar extrem de inalt, dar care, ca si restul cladirii, a fost afectata de cele doua razboaie mondiale si de ocupatia sovietica – foarte putine urme au ramas din perioada Romaniei Mari – in schimb, la capitolul suvenire, exista prezente romanesti, in special carti – asa ca am cumparat o carte care istoriseste povestea Bucovinei pana la ocupatia austriaca, dar si raportul unui ofiter austriac care a redactat o recenzie complexa a Bucovinei in momentul preluarii de catre habsburgi – o carte cu adevarat fascinanta, care merita citita! Iti va oferi o poza completa asupra Moldovei (nu numai a Bucovinei) de la 1777.

Am intrat apoi in cladirea principala si am urcat la etaj, in impozanta Sala de Marmura. Da, la ora 11 fix eram acolo. Acum 100 de ani, sedinta prezidata de Iancu, Cavaler de Flondor, ducea la proclamarea Unirii. Dar Unirea Bucovinei nu a fost un proces usor. Dupa mai bine de 130 de ani de pace, in 1914, odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial, Bucovina avea sa fie ravasita de razboi. Mai intai, marele ducat (inclusiv Cernautiul) a fost ocupat de trupele tariste, apoi acestia au fost alungati de austrieci, au revenit rusii – cu toate distrugerile, foametea si nenorocirile razboiului. Finalul razboiului a surprins Bucovina – Imperiul Austro-Ungar se naruia, polonezii isi proclamau independenta, la fel cehii, slovacii, chiar si austriecii isi proclamau propria Republica Austriaca. Bucovina, pana atunci parte a Austriei, era lasata de izbeliste. Dar Bucovina era disputata nu numai de romanii bastinasi, ci si de ucrainenii care, prin colonizarile de dupa 1777, devenisera majoritari in Bucovina – sudul era insa majoritar romanesc, pe cand zona de la nord de Prut era majoritar ucraineana. Cernautiul, capitala cosmopolita a ducatului, era majoritar evreiesc si german – romanii si ucrainenii abia daca reprezentau 20 – 25% din populatia capitalei.

Pe langa toate popoarele imperiului, s-au desteptat si ucrainenii, care si-au format o republica a lor (de fapt, erau doua – Republica Populara Ucraineana si Ucraina de Vest, care s-au unit candva doar formal, in 1919). Dar ei isi disputau teritorii care erau cerute si de polonezi (inclusiv Lvov-ul, veche urbe poloneza, dar inconjurata de sate ucrainene), iar rusii nu concepeau sa piarda Ucraina (cum nu concep nici in ziua de azi). Trupe ucrainene au ocupat Bucovina, fortele austriece se pulverizau de la sine putere, iar situatia devenea haotica. Presat de ucraineni, ultimul reprezentant al Vienei in Bucovina cedeaza puterea unui „guvern” romano-ucrainean condus de Aurel Onciul si Omelian Popovicz. La inceput de noiembrie, are loc la Cernauti o adunare a ucrainenilor (vreo 10.000 de oameni) care a proclamat unirea a doua treimi din Bucovina cu Republica Ucrainei de Vest). Onciul si Popowicz au negociat impartirea Bucovinei, dar exista o mica problema – Onciul nu era sprijinit de nimeni, romanii adunandu-se in jurul Consiliului National condus de Iancu, Cavaler de Flondor.

Momentul-cheie s-a petrecut de fapt pe 9 noiembrie, la trei zile dupa marea adunare ucraineana, cand 150 de militari romani din fosta armata habsburgica, condusi de sublocotenentul Ilie Lazar, au intrat in Bucovina si au preluat controlul asupra orasului. Romanii din Bucovina au cerut ajutor guvernului Marghiloman de la Iasi, condus inca de Marghiloman care, mult prea scrupulos pentru a nu viola tratatul odios de la Bucuresti – Buftea (neratificat insa de Rege, deci neintrat in vigoare) cu un stat in descompunere, nu a promis decat arme. Prompt, Regele Ferdinand i-a concediat pe Marghiloman si pe ai lui, l-a numit pe generalul Coanda (tatal lui Henri Coanda) prim-ministru si a ordonat trupelor romane sa intre in Bucovina. Deja, maiorul Ionescu, comandantul granicerilor, intrase in Suceava lui Stefan cel Mare fara niciun ordin, urmat de trupele generalului Iacob Zadik, care, la ordinul Regelui, au intrat in Bucovina pana la Cernauti si, mai departe, pana la Ceremus. Trupele ucrainene deja plecasera, indreptandu-se spre Lvov (capitala autoproclamata a statului vest-ucrainean), unde aveau lupte sangeroase intre localnicii polonezi si ucraineni, asa ca atat Ilie Lazar, cat si maiorul Ionescu si generalul Zadik au ocupat Bucovina fara sa traga un glont.

A trebuit sa existe si partea formala – si aceasta a avut loc pe 28 noiembrie, cand reprezentantii romanilor, polonezilor si germanilor au votat in unanimitate unirea intregii Bucovine cu Romania – evreii si ucrainenii au refuzat sa participe, dar cele trei nationalitati prezente reprezentau un pic peste 50% din populatia Bucovinei de dinainte de razboi. Bucovina devenea parte din Romania. Intreaga Bucovina. Pana in 1940, cand Stalin a tras o linie pe harta, impartind Bucovina in doua – nedrept pentru romani, desigur. Uitandu-ma retrospectiv, un acord Onciul – Popowicz care ar fi acordat Romaniei tot teritoriul pana la Prut, plus Cernautiul condus de ambele comunitati ar fi fost poate mai bun – cam toata zona dintre Cernauti si granita este locuita intr-o imensa majoritate de romani si in ziua de azi, in plus, rusii ocupand si tinutul Hertei in 1940, o zona care nu fusese niciodata sub rusi sau austrieci. Si unde, si astazi, mai bine de 80% sunt romani.

Am marcat astfel, desfasurand steaguri tricolore in Sala Unirii (azi, Sala de Marmura), am admirat superba gradina din spatele Mitropoliei si m-am bucurat de frumusetea acestei cladiri absolut magnifice – poate doar Palatul Culturii de la Iasi sa aiba amplitudinea si monumentalitatea Rezidentei Metropolitane de la Cernauti.

Din pacate, am pierdut momentul in care un trambitas suna din trompeta fix la 12 din turnul Primariei de la Cernauti si apoi m-am indreptat in graba spre sediul ziarului Zorile Bucovinei, aflat in cateva camarute dintr-o cladire de pe superba strada pietonala a orasului (numita in perioada interbelica Strada Iancu, Cavaler de Flondor si acum purtand numele scriitoarei ucrainene Olga Kobyleanska, nascuta la Gura Humorului, in perioada habsburgica), unde a avut loc sarbatoarea Unirii – in doua camarute inghesuite, pline cu romani bucovineni si cativa veniti din Tara, a avut loc un simpozion unde s-au reliefat faptele si evenimentele din jurul Unirii, pigmentat cu cantece patriotice romanesti interpretate de grupuri din Bucovina de Nord. Am avut un sentiment extraordinar, probabil astfel de manifestari in semilegalitate au avut loc timp de decenii in Ardeal sau in Bucovina habsburgica acum 100 de ani si mai bine… Si care iata continua si in Ucraina de azi. Poate, pana la solutionarea problemei bucovinene.

La doi pasi de sediul ziarului, se afla inca o cladire romaneasca – Centrul Eudoxiu Hurmuzachi, cu o librarie si o cafenea-restaurant numita „Café Bucuresti”, unde se pot manca specialitati romanesti. Si tot spatiul respira a romanesc – de la simbolul Coloanei lui Brancusi la steagurile tricolore, de la imaginea lui Mihai Viteazul intrand in Alba Iulia la libraria plina cu carti romanesti. Si totul arata foarte frumos… este initiativa privata a unui roman – avocatul Eugen Patras care a cumparat o cladire impozanta de pe strada pietonala a orasului (fosta strada Iancu Flondor) si a deschis o cafenea si o librarie romaneasca. Inteleg ca actualmente este finantata (poate si partial) de statul roman. Sper sa fie asa. Este, probabil, cel mai frumos si modern spatiu de pe aceasta strada plina de palate si vile fastuoase din perioada habsburgica, dar care nu au avut parte de prea multa renovare dupa 1944.

Seara m-a surprins in cimitirul cernautean cautand mormantul lui Aron Pumnul, alaturi de Radu Paltineanu si de prietena lui. Eu fusesem aici in 2010, adus insa de un ghid roman de la Mitropolie, iar Radu il gasise pe cont propriu in 2012. Dar, de data asta, nu l-am mai gasit. Cimitirul era pustiu, era zapada, frig si mii de ciori care aproape cocosau pomii din cimitir… un peisaj post-apocaliptic, aducand aminte de filme de groaza.

Seara am petrecut-o la Café Wien, unde am descoperit pe pereti o harta a Cernautiului interbelica – cu Piata Unirii, bulevardul Regina Maria, stadionul Dragos Voda (unde a avut loc cel de-al doilea meci din istoria Nationalei de fotbal a Romaniei)… Daca te uiti cu atentie, descoperi urme romanesti peste tot, prin Cernauti… Si asta urma sa fac si a doua zi, cu ajutorul lui Madalin si al lui Radu – urme mici (de la simbolul BCR pe grilaje la firma imensa de Policlinica peste un spital din oras)…

Dar despre asta, in episodul urmator. Si sa nu uit si ceva dulce – pe langa Centrul Hurmuzachi, cel mai interesant stabiliment de pe vechea strada Iancu Cavaler de Flondor este magazinul de ciocolata de Lvov… ciocolata de Lvov era cunoscuta in intreaga Uniune Sovietica drept cea mai buna ciocolata… datorita traditiei lasate de austrieci si culturii central-europene a cafelei si ciocolatei de calitate. Ciocolata care l-a dat si pe actualul presedinte vorbitor de limba romana a Ucrainei – Petro Poroshenko, regele ciocolatei (principalul brand al Ucrainei, „Roshen”, este al lui Poroshenko. Si e a naibii de buna!).

Imagini Cernauti

S-a pus iarna in Cernauti

Intrarea la Mitropolia Bucovinei si Dalmatiei

Capela Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

Dat si semnat la Cernauti pe 28 noiembrie 2018

Vechea resedinta a Mitropolitului

Sala Unirii

Si cei care am marcat ora 11:00 in Sala Unirii

Tricolorul in Sala Unirii

Iarna la vechea Mitropolie

Gradina din spate

Pe urmele Romaniei Mari

Palatul National al Romanilor

Vechea strada Iancu, cavaler de Flondor

Marcarea Unirii cu Bucovina din redactia Zorile Bucovinei

Carti romanesti despre Bucovina

Centrul Cultural Roman „Eudoxiu Hurmuzachi”

si Cafe Bucuresti

Carti romanesti in libraria Mihai Eminescu

Prin cimitir in cautarea lui Aron Pumnul

Din pacate nu am gasit decat ciori

Si cateva pietre de morminte romanesti

Vechea strada Iancu, cavaler de Flondor

Am gasit harta Cernautiului romanesc

Ce bune e ciocolata de Lvov !