Asa cum scriam inca de la inceputul anului, acesta fiind un an special, Anul Centenarului, m-am gandit sa-l marchez si eu in felul meu – calatorind. Asa ca mi-am propus sa ma aflu fix in ziua in care se implinesc 100 de ani in punctele-cheie ale Centenarului – 27 martie la Chisinau (Unirea Basarabiei), 28 noiembrie la Cernauti (Unirea Bucovinei) si 1 Decembrie la Alba Iulia (Unirea Transilvaniei). Pentru mine, Centenarul nu se termina aici, urmand ca in 2019 sa fiu la Timisoara, la 3 august (ultimul oras romanesc trecut sub administrare romaneasca), si la Budapesta, pe 4 august (intrarea trupelor romane in capitala Ungariei, sfarsitul Primului Razboi Mondial), pentru ca in 2020 sa merg, evident, la Trianon. Dar pana atunci, a fost sfarsitul de noiembrie cu „dubla” – Cernauti – Alba Iulia. Si cand incercam sa-mi rezolv problemele de transport, ma gandeam ce sfarsit de luna magic a fost atunci – pe 28 noiembrie, Bucovina proclama Unirea, iar cateva zile mai tarziu, la Alba Iulia, avea loc Marea Adunare Nationala a Romanilor din Transilvania, Banat, Maramures si „partile unguresti” (sau, cum i se spune acum, Crisana) fix in aceeasi zi in care Regele Ferdinand si Regina Maria reintrau biruitori dupa doi ani si ceva de ocupatie in Capitala ocupata vremelnic de fortele germane-austro-bulgaro-turce.

Partener in aceasta incercare a fost TAROM, care a sarbatorit si el Centenarul prin diverse activitati si care mi-a oferit bilete de avion dus-intors spre Chisinau, Cernauti (de fapt, Suceava, pentru ca Tarom nu zboara in Bucovina de Nord) si Alba-Iulia (mai precis, Cluj-Napoca, pentru ca Alba Iulia nu are aeroport).

Am revenit in Romania dupa vreo doua saptamani si jumatate de Africa, pe 24 noiembrie seara. Pe 26 noiembrie, a fost ziua mamei, asa ca nu puteam pleca… si eu voiam sa ajung pe 27 noiembrie pentru a avea un 28 noiembrie „intreg” in vechea capitala a Bucovinei. Problema era ca nu prea sunt multe conexiuni intre Suceava si Cernauti. E un autobuz la ora 13:00, care pleaca din autogara suceveana, altul la 15:00 si returul la 7:00 dimineata. Deci era musai sa il prind la 13:00 sau la 15:00.

Pana la urma, dupa mai multe intrebari, Ionut de la Iasi mi-a scris ca ma poate lua de la aeroportul din Iasi sa ma duca la Suceava sa prind autobuzul. Si ii multumesc si acum pentru ajutor – a fost o calatorie placuta prin zapada intre cele doua capitale istorice ale Moldovei, povestind despre tinuturile calde :).

In Suceava, ningea aprig. In Bucovina, printre steaguri tricolore si bannere cu “28 noiembrie – Ziua Bucovinei), ningea ca in povesti, iar zapada se lasa incet, incet. Am ajuns la autogara si, cu un pic de fler, am descoperit, ascunse parca intr-un colt de autogara, cele doua autocare de Cernauti – ambele ucrainene, unul, mai mare, plecand la 13:00, cel mai mic plecand la 15:00. Platesc 30 de lei si ma imbarc … eram curios cat vom sta in vama.

Pana la urma, drumul a fost chiar rapid. Am plecat la fix (deh, a mai ramas un pic de Austria in Bucovina), am facut cam o ora pana la punctul de frontiera de la Siret, am stat vreo 20 de minute la romani, similar la ucraineni (e drept, vama era pustie, nu era niciun automobil, exceptand o coada de vreo 5 km de TIR-uri pe partea ucraineana, incercand sa intre in Romania. Nu stiu cine le-a blocat, ucrainenii sau romanii, cert e ca am vazut cozi interminabile ca in vremurile „bune”.

De la granita pana la Cernauti, nu prea e mare distanta. Zapada batea zdravan, am vazut chiar si un utilaj stingher de deszapezire, cert este ca la un moment dat, cand am vazut un troleibuz intorcand, mi-am dat seama ca am ajuns la Cernauti. In plus, un panou gigantic cu ceva citat al lui Porosenko, presedintele Ucrainei, si un alt indicator care ne informa in ucraineana si engleza ca am iesit din „zona speciala de frontiera” – frontiera se intinde in acceptiunea ucraineana pana la Cernauti. Ar fi bine, tinand cont ca satele dintre granita si Cernauti sunt majoritar locuite de romani.

Nu a trecut mult si, dupa ce am rulat pe bulevardul care duce direct spre centru (foarte lungul bulevard Holovna), am ajuns in autogara. In timp ce eram in Cernauti, am intrebat pe cineva de langa mine cum se ajunge in centru – cu troleibuzul (asta stiam si eu de data trecuta, de cand am fost in Cernauti). Bilete? Se iau de la taxatoare (a, ok, nu s-a schimbat nimic din 2010, probabil de prin anii ’30, de cand Cernautii si-au tras troleibuz). Cat costa? Nu mai stie, ca nu a mai mers de mult cu troleibuzul (omul era bucovinean, avea pasaport ucrainean).

Dupace cobor si ma dezmeticesc un pic, vine un tanar la mine. Ma intreaba daca am inteles ce si cum cu troleibuzul (e venit din Romania, doar eu si el aveam pasapoarte romanesti la vama). El trebuie sa mearga in centru-centru, in Piata Centrala (fosta Piata Unirii), eu sa ma opresc undeva pe drum, la hotel. Facem cativa pasi si vedem statia de troleibuz si, tup, in masina! Vine taxatoarea, ii spun ca vreau 2 bilete, costa 6 hrivne. Cat? 3 hrivne biletul? Pai asta inseamna vreo 0,10 euro, adica vreo 46 de bani romanesti. Pfff… Ucraina continua sa fie extrem de ieftina. Refuz sa primesc banii – romani suntem si trebuie sa ne ajutam, si, pana la urma, se dezleaga limbile. Facem cunostinta – Cezar. Madalin. „Ce cauti la Cernauti?”. „Pai nu stii ce e maine”, ii zic. „Ai venit pentru Unire ?”, pare Madalin uimit. „Da”. „Pai credeam ca sunt singur”. „Nu esti”, adaug. „Sunt eu si, in spate, mai vin cel putin doi cu masina, cand am intrat in Ucraina si am putut vorbi fara un cost de roaming astronomic, erau la Pascani”. Urma sa vina si deja celebrul Radu Paltineanu, romanul care a traversat Americile din Alaska pana in Tara de Foc pe bicicleta in 3 ani si 3 luni, care vazuse pe Facebook ca urma sa vin la Cernauti si s-a gandit sa facem echipa :).

Din vorba-n vorba, aflu ca ar fi bine sa fiu la 6 in Piata Unirii, pentru ca se pleaca la sarbatorirea Unirii de catre comunitatea romaneasca din Bucovina. Ha… uite cum, pentru 3 hrivne, incep sa aflu informatii. Da, sigur, voi fi acolo. Dar pana atunci m-am dat jos vis-à-vis de Gradina Publica, acolo unde pe vremuri se intalneau Strazile Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si Transilvaniei, langa vechea cazarma austriaca. Aveam sa aflu ca hostelul Coin este proaspat deschis (cu doar trei luni inainte) in vechea cazarma si arata foarte, foarte fain… curat, ingrijit, cu un aer proaspat, culoare lungi si, pentru doar 160 de lei, am stat intr-o camera dubla si cu mic dejun (nu cine stie ce, dar OK) inclus. Adica, 80 de lei pe noapte. Si asta, pentru doua persoane (initial, trebuia sa stam doi). La Coin, sunt, de asemenea, si camere de hostel (cu paturi suprapuse) despartite, care probabil costa doar cativa lei. Oricum, a fost o experienta foarte faina – recomand cu mare placere.

Imi iau camera in primire, imi trantesc bagajele si o iau la picior spre Piata Unirii (Piata Centrala, in zilele noastre).

Nu cred ca gresesc daca spun ca Cernautiul este cel mai frumos oras al Romaniei Mari (la concurenta cu Oradea). Centrul este o bijuterie arhitectonica, o combinatie de cladiri clasice din perioada austriaca, dar si de numeroase cladiri construite in perioada Romaniei Mari, cu arhitectura avangardista pentru respectiva perioada. Evident, daca iesi din centru (dar este destul de mare pentru a nu simti nevoia de a iesi), sunt destule blocuri comuniste construite in perioada sovietica – ca la noi, gri, fara personalitate, triste. Daca Cernautiul ar fi in Romania, sincer, ar straluci cu fonduri europene – e atata potential, sunt atatea cladiri impecabile, atata istorie, dar se vad ca multe sunt decrepite, iar Ucraina, cocosata de o clasa politica incompetenta, de o coruptie care pana si pentru noi pare de necrezut si de razboiul cu Rusia, nu are fondurile si energia de a-si revitaliza orasele. De fapt, cred ca orice carcotas care spune tampenii cu privire la aderarea Romaniei la UE ar trebui sa viziteze Cernautiul si alte cateva orase ucrainene. Ca ar vedea cum ar fi aratat Romania in afara UE. Ar fi ramas incremenita undeva in perioada 1991–1993. Cu buticurile, bazarele, troleibuzele sale matusalemice si cladiri monumentale, dar decrepite.

In plus, Cernautiul mi s-a parut un oras trist. E drept, era frig, dar parca prea putina lume pe strazi, prea putina lume in restaurante si cafenele, magazinele aducand aminte de inceputul anilor 2000 la noi, cam pustii, iar preturi, cat pentru salarii de 200 de dolari pe luna. Strazile erau relativ curatate de zapada, dar de subliniat: chiar daca nimeni nu dadea zapada de pe trotuare, erau date cu sare in mod exemplar. Si nu am alunecat nici macar o data!

O iau la pas vanjos spre Piata Unirii. Stiu unde este Palatul National al Romanilor – o cladire impartita cu Curtea de Apel, aflata in Piata Centrala, la doi pasi de str. Mihai Eminescu si de cladirea in care a locuit poetul nostru national in timpul studiilor in frumosul burg austriac Cernauti. In fata, cativa oameni. In doua cuvinte, spun ca ma stiu cu Madalin, asa ca trec imediat peste o bariera de neincredere. Apare si Madalin si aflu ca mergem cu totii la petrecerea de Unire data de Consulatul General al Romaniei la Cernauti. Pai nu sunt imbracat de receptie – sunt in blugi si polar, nu am invitatie. Nu conteaza, vedem ce si cum … si m-am simtit cu adevarat ca un „spargator de nunti”.

Sarbatorirea Zilei Nationale a avut loc la un hotel de la marginea Cernautiului, mai precis, la hotel Rivoli din satul Ceahor (ma rog, astazi practic un cartier suburban al orasului), un hotel care arata chiar bine… Totusi, trebuie sa ne permitem un loc cu staif. Am fost intampinati zambind de doamna consul general si de restul personalului diplomatic roman. Nimeni nu m-a intrebat ce caut acolo. Era totusi sarbatoarea Romaniei.

Dupa o perioada de acomodare, in care cele cateva sute de invitati se uitau cu jind la mancare, asteptand terminarea speech-ului (pana la urma, discursurile au tinut asa de mult, incat nimeni nu a rezistat si s-a aruncat cel putin asupra antreurilor), au inceput discursurile… Pareau si acestea ca nu se mai termina. Nu erau lungi, dar prea multa lume vorbea. A inceput, evident, doamna consul general, urmata de reprezentanti ai autoritatilor locale, organizatiilor romanesti din Bucovina de Nord, reprezentanti de la universitati romanesti, fete bisericesti (principala „vedeta” a fost staretul manastirii Putna) si altii, si altii, si altii. Martie in post si senatorul Serban Nicolae de la ciuma rosie, al carui rol acolo in afara de a manca niste mititei imi scapa.

Dar partea cea mai faina au fost de departe spectacolele date de romanii bucovineni. Mandri, frumosi, imbracati cu fala in straiele nationale bucovinene, romanasii nostri au cantat cu patos (inclusiv cantece prohibite in Bucovina de Nord), iar tinerii au dansat de au rupt podelele. Daca doamna consul general a tinut un discurs „politically correct” (nu a uitat sa mentioneze tratatul din 1997 care recunostea granita actuala), cantecele au subliniat dorul bucovinenilor de Tara-Mama. Si faptul ca cel putin intre Siret si Cernauti continua sa fie numeroase sate locuite majoritar de romani. Daca in Cernauti, cam 10% din locuitori sunt romani (in conformitate cu datele recensamantului din 2001), in satele de la sud, proportia se apropie de 80%, facand ca in intreaga regiune Cernauti 20% dintre locuitori sa fie romani. De altfel, la inceputul manifestarii, s-au cantat imnurile Romaniei, Ucrainei si „Oda Bucuriei” – Imnul Uniunii Europene. Suntem europeni, nu ?

Evident, in discursuri nu s-a mentionat niciun moment despre faptul ca a doua zi se implineau 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu Romania. Oficial, era o petrecere cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, care era totusi peste patru zile… O petrecere cu soparle, cu o comunicare indirecta, cu adevaruri spuse pe la colturi… Eram totusi intr-o tara care declarase starea de razboi cu doar o zi inainte in 10 provincii din 31 (cele aflate de-a lungul granitei cu Rusia, Transnistria si de-a lungul Marii Negre), iar atmosfera era in mod cert incarcata. Se soptea pe la colturi printre bucovineni, se simtea pe strada… o tara care se pregateste de razboi, o tara care nu e sigura cum va arata peste un an sau cinci, o tara intinsa prea mult si cu ambitii mult prea mari, dar fara o istorie si cu fundamentele statale extrem de subrede. O tara care acum este o tara-tampon intre noi si hraparetul urs rusesc, dar care e posibil sa se dezintegreze. Sau sa se rupa. O tara care ne-a ocupat pamanturi, dar care poate deveni un factor imens de instabilitate.

Am plecat spre hotel gandindu-ma ca a doua zi se implineau 100 de ani. Si era musai sa fiu in vechiul sediu al Mitropoliei Bucovinei si Dalmatiei, unul dintre cele mai spectaculoase palate ale Europei de Est, acolo unde la 28 noiembrie 1918 a fost proclamata Unirea Bucovinei cu Romania. Ora de intalnire era 10.

Imagini Cernauti, Bucovina

Cursa Tarom de Iasi

A venit si imediat pleaca sa duca pasageri spre Bucuresti

Spre Suceava

Multumesc, Ionut !

Cele doua autobuze de Cernauti. Am plecat cu cel albastru

Cum arata la interior

Intrarea la hostelul Coin de pe strada Cazarmii

Camera mea

Culoare lungi, stralucind de curatenie

Pe strazile inzapezite ale Cernautiului

Un oras cu aer central-european

Hotel Rivoli – aici a avut loc receptia cu ocazia Unirii Bucovinei cu Romania

Intampinati cu paine si sare

Mancare bogata

Normal, nu puteau lipsi sarmalele. Si nici micii sa va spun cinstit

Doamna consul general isi tine cuvantarea

Un buchet tricolor

Ce frumosi sunt copiii Bucovinei de Nord

Trupe folclorice de prin toata Bucovina de Nord au cantat

si au dansat

Dansand cu zambetul pe buze

La Multi Ani, Romania. La Multi Ani, Bucovina