Las Assal, Djibouti
Cand am pus la cale excursia in Etiopia, m-am mai uitat si pe unde am putea sa mai mergem si pe langa Etiopia… Demult eram fascinat de ideea de a merge in Somaliland (o sa va povestesc in alt articol care e diferenta intre Somaliland si Somalia, vorba vietnamezilor, „same, same, but different”), dar cum era si Djibouti pe acolo pe langa, am zis sa vedem care e treaba si in acest mic stat, dar strategic plasat. In mod cert, nu m-as fi dus in Djibouti pentru Djibouti, dar daca tot eram prin zona, de ce nu? Asa ca, in afara de turul de doua saptamani in Etiopia, am inclus si o „extensie” – Djibouti si Somaliland. Si, pana la urma, s-au mai strans patru curajosi si, iaca, a aparut „comandoul” celor cinci pentru Djibouti si Somaliland.
Djibouti este un mic stat francofon cam pe acolo pe unde se termina Marea Rosie si incepe Oceanul Indian. A fost preluat de francezi in momentul in care englezii au pus mana pe Canalul de Suez, vital pentru legaturile Marii Britanii cu India (daca va uitati pe harta, englezii si-au marcat toate pamanturile-cheie pe drumul spre India, transformandu-le in colonii: Gibraltar, Malta, Cipru, Suez, Egipt/Sudan, Oman), dar si francezii si-au zis sa aiba si ei un cuvant de spus aici. Asa ca au preluat Djibouti, candva, prin secolul al XIX-lea. Ce e haios de adaugat este ca tot cam prin aceeasi perioada, au pus piciorul in Djibouti si rusii, care au incercat sa faca o colonie care sa controleze drumul spre Indii. Au fost alungati rapid.
Desi Djibouti este un stat relativ mic, este locuit de doua comunitati de dimensiuni relativ egale – afarii (cei care locuiesc si in Danakil, si pe coasta eritreeana a Marii Rosii) si somalezii. Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, francezii care au tinut de colonie cu dintii, la presiunea opiniei publice, au tinut doua referendumuri cu privire la independenta, ambele, falsificate pentru a mentine status quo-ul. Cum falsificau francezii referendumurile? Simplu, somalezii erau pro-independenta, iar afarii, pro-francezi, asa ca in ultima saptamana inainte de vot, expulzau somalezii localnici in Somalia si aduceau afari din Etiopia pentru a vota. Pana la urma, in 1977, dupa ce si-au facut calculele si au vazut ca e cumplit de scump sa mentina Djibouti drept colonie, francezii au decis sa le acorde independenta, dar, evident, si-au lasat o megabaza militara. De altfel, aici, se afla una dintre principalele baze ale legendarei Legiuni Straine (pana in 2011), in prezent gasind aici doar soldati francezi „obisnuiti”. Dar nu sunt singuri. Nu mai putin de sase tari mentin baze militare aici (SUA, Franta, Japonia, Arabia Saudita, China si Italia), iar alte cateva natiuni au misiuni militare limitate (baza militara suedeza este cantonata pe langa piscinele din hotelul Kempinski, dar nici suedezii nu sunt singuri :)).
Ce e interesant este ca chinezii si-au deschis aici prima baza militara straina. Este un prim pas logic – dupa ce China inghite incet, incet Africa, din punct de vedere economic (pe oriunde bantui prin Africa, dai de proiecte imense de infrastructura facute de chinezi – fabrici, sosele, cai ferate, aeroporturi etc.), e normal ca pozitia sa fie intarita incet, incet si de o prezenta militara. Si au inceput cu Djibouti, o tara atat de strategic plasata.
Ca sa ajungi in Djibouti, ai nevoie de o viza. Am descoperit cu incantare ca, in acelasi cu timp cu etiopienii, si djiboutienii au introdus e-visa. Am aplicat on-line si am primit-o in cateva ore. Superb! In plus, calea ferata Addis Ababa – Djibouti, construita de chinezi, a fost deschisa si traficului de calatori, nu numai celui de marfuri. Minunat! E drept, faceai cam o zi (plecai dis-de-dimineata si ajungeai la 8 seara in Djibouti), dar era OK – mai fusesem cu un tren chinezesc prin Kenya si chiar fusese o placere.
Asa ca dupa tura prin Danakil, seara am zburat din Mekele la Addis Ababa si, cum gara de Djibouti este, hat, departe in afara orasului, am decis sa dormim intr-un hotel cat mai aproape de gara, pentru a evita ambuteiajele legendare de dimineata. E drept, era un hotel cam decrepit, dar asta e, nu moare nimeni pentru o noapte, mai ales ca ultimele doua nopti le petrecuseram sub cerul liber. Ne-am trezit dis-de-dimineata si ne-am imbarcat spre gara care, ca si cele din Nairobi si Mombassa, era impozanta, moderna, dar complet goala, fara nici macar un magazin (niste etiopieni vindeau apa si biscuiti pe scarile garii). Am intrat, a urmat controlul manual (inca nu au scanere, ca la aeroport) si cand sa ajugem la punctul de trecere frontiera, surpriza… tipul care stampila pasapoartele nu era capabil sa se exprime prea mult in engleza, dar a venit seful lui si ne-a dat-o pe aia mare – vedeti ca e-visa nu sunt valabile pe tren, ci doar pe avion, singurul loc unde le puteti folosi este aeroportul Djibouti. Aveam doua optiuni – fie sa mergem cu trenul pana la Dire Dawa, unde, daca as fi avut net, as fi aflat ca e un aeroport de unde Ethiopian Airlines avea zbor la Djibouti (sunt doar 300 km in linie dreapta, imi e neclar de ce exista zborul asta), dar aveam riscul sa intarzie trenul si sa pierdem avionul, fie sa ne intoarcem la aeroportul din Addis Ababa si sa luam bilet in aceeasi zi spre Djibouti. Pana la urma, asta a fost solutia – am zburat in cursul dupa-amiezii cu Ethiopian Airlines pana in Djibouti. 150 euro one-way.
Am aterizat la apus de soare. De sus, Djibouti are ceva din orasele din Peninsula Arabica. Dupa zona inverzita din Etiopia, Djibouti este in plin desert – cladiri albe, imprastiate peste un pamant de piatra arsa de soare, se insirau sub ochii nostri, iar Marea Rosie (sau mai degraba Golful Djibouti) imbratisa pamantul…
Sincer, Djibouti a fost o surpriza. Tinand cont de pozitia strategica, de amarul de trupe care isi duce veacul prin partea locului, ma asteptam sa dam peste un oras mai prosper. Da’ de unde, Djibouti City nu arata cine stie ce, iar cum ajungi in zona rurala, iti aduci aminte brusc de satele paupere ale afarilor din Danakil. Interesant este ca Hergeisa, capitala Somaliland, arata mult, mult mai bine decat Djibouti City. E drept, aici sunt sosele asfaltate, acolo, putine, iar magistrala spre Etiopia este perfect intretinuta cu bani etiopieni si competenta chinezeasca, evident. Prima noapte, am petrecut-o in hotelul Samo, un hotel OK aflat in zona diplomatica (cu ambasade si organizatii ale ONU), dar unde se aplica legea islamica – camerele nu pot fi impartite de oameni de acelasi sex (si noi eram, toti, barbati), iar cuplurile nu sunt acceptate decat daca sunt casatorite cu tidula la mana. Asa ca toti cinci ne-am lafait intr-o single. Sa nu credeti ca Djibouti e ieftin, pretul a sarit relaxat de 100 de dolari pe noapte, iar restaurantele cat de cat erau cu adevarat scumpe. Dar dupa doua saptamani de postit prin Etiopia, au mers unse niste fripturi – de camila, pentru cei mai curiosi, de vita, pentru cei mai putin interesati de „corabia deșertului”, cum este supranumită cămila.
A doua zi, am vizitat Djibouti City. E construit pe un soi de peninsula. In capul peninsulei, se afla zona rezidentiala cu vile, sa zicem, impozante (desi nu cine stie ce) si ambasade. Ma plimbam pe acolo si imi aduceam aminte de filmele din anii ’70 cu Africa. Sincer, nu cred ca s-a schimbat mare lucru pe aici de cand au plecat francezii in 1977 – aceleasi drumuri ciobite, aceleasi garduri albe, aceeasi plictiseala generala. De fapt, daca este sa descriu Djibouti City printr-un cuvant, acesta ar fi „plictiseala” – strazile erau goale, pana si vanzatorii din bazar cascau, plictisiti, nici macar muezinul nu chema credinciosii cu prea mult zel. Totul parea ca se misca in reluare. In centru, urmele mai mult sau mai putin decrepite ale francezilor, o moschee imensa se construia pe langa (probabil, cu bani sauditi sau emiratezi, dar si aici santierul stagna)… in schimb, djiboutienii, spre deosebire de extrem de simpaticii etiopieni, pareau sa intre in priza cand vedeau un aparat de fotografiat. „Non, non, c’est interdit”… bine, lasa… La un moment dat, unul m-a intrebat daca am autorizatie de fotografiat. „Yes, I had a beer with Mr. Guelleh yesterday and he said it is OK to take pics” (Guelleh este presedintele). Nu cred ca a inteles, in Djibouti, ca in orice stat francofon ex-colonial, greu gasesti pe cineva care sa rupa altceva decat franceza si, evident, limba locala).
De altfel, cel mai bine primiti am fost la biserica ortodoxa etiopiana ascunsa pe undeva pe una din stradutele orasului, in spatele postului de radio national. Dintrodata, ne-am adus aminte de zambetele etiopienilor, de ospitalitatea lor, de curiozitatea lor si de faptul ca pur si simplu te simti bine printre ei. Apoi, ne-am mai plimbat de-a lungul coastei (pe aici erau niste barulete evident, fara alcool si cam pustii), apoi un apus de soare frumos ca peste tot in Africa si hai, acasa !
Ca vorbeam de francezi, pe langa magazinasele tipice pentru lumea a treia, in Djibouti sunt si supermarche-urile marilor retele frantuzesti. Ne-am facut cumparaturile la Casino, in schimb era o maghernita numita… Carrefour prin cartierul diplomatic :). Ei bine, la Casino gaseai fix ce gasesti doar in Franta. Pana si apa sau chibriturile erau aduse, hat, de la Paris. E drept, prin restul orasului, gaseai in special apa adusa din… Turcia! La recomandarea contactului de la fata locului, seara am ajuns la un local yemenit de peste… d-ala traditional – cu peste proaspat pescuit (aparent, Djibouti produce doar peste), paine facuta pe vatra de sa te lingi pe deste, totul servit „in style” pe ziare chinezesti!
Eram avertizati de pe bloguri si din ghiduri ca partea interesanta din Djibouti nu se afla in capitala, ci in afara. Asa ca, a doua zi, am luat o masina cu sofer si am pornit sa descoperim Djibouti – tara :). Conform ghidurilor, cele mai interesante locuri din tara sunt doua lacuri sarate – Assal (aflat mai aproape de capitala) si Abhe, hat, mai incolo, impartit cu Etiopia, dar spre care drumurile sunt atroce. Aparent, singura sosea impecabila este cea spre Etiopia, iar celelalte sunt atroce. Cum ziceam, Djibouti traieste, cred, doar prin amplasarea strategica. Este nu doar locul de unde se poate supraveghea strategicul drum maritim dintre Europa si Asia (mai ales in ultimii ani, afectat de piratii somalezi), ci si portul unei natiuni de 110 milioane de suflete, care este Etiopia. Dupa ce Etiopia si-a pierdut iesirea la mare prin desprinderea Eritreei si inchiderea granitelor, Djibouti a devenit locul prin care trec 98% din importurile si exporturile acestei natiuni imense… asa ca soselele sunt pline de TIR-uri etiopiene, exista o zona din port dedicata Etiopiei si o parcare gigantica cu mii de camioane la intrarea in Djibouti City – aceasta sosea vitala (alaturi de noua cale ferata) a fost reconstruita de chinezi, care se implica in Etiopia la fel de mult ca in celelalte tari africane.
Asa ca am decis sa mergem spre lacul Assal care, sincer, a fost wow – niste culori extraterestre, ramase de la cele din Danakil, fara bolboroseli, de un verde fosforescent, formatiuni de sare si o apa care te albea instantaneu daca iti inmuiai degetul mic de la piciorul drept. Dupa pozele de rigoare si salinizarea pana la glezne, am decis ca e vremea sa facem si noi baie in apa calda a Africii de Est si ne-am dus la probabil, unica plaja cu ceva facilitati din intreaga tara (care are totusi sute de kilometri de litoral) – aflata la cativa kilometri de Tadjoura, vis-à-vis de Djibouti City. Se cheama Les Sables Blancs si intr-adevar are o plaja alba foarte faina si o apa minunata… dar, evident, oamenii sunt si niste tepari – una discutam la telefon cu tot cu cotatie, alta ne pun sa platim acolo. Da, conditiile au fost decente – am primit un soi de coliba unde sa ne lasam lucrurile, sa ne schimbam, chiar exotica si haioasa, mancarea era asa si asa, dar pretul la final a fost mult mai mare decat cel primit in cotatia initiala. Evident, certuri, n-am avut ce face, am platit si am plecat. Asa se intampla cand e singurul loc cat de cat amenajat sa faci plaja, in toata tara!
Am plecat, a doua zi dimineata, spre Somaliland fara prea mari regrete. Initial, ma gandeam sa stam mai mult, sa ajungem cumva si la lacul de pe granita cu Etiopia, dar era mai bine ca am plecat spre Somaliland. Doua zile au fost de ajuns pentru a intelege ce este cu acest stat-baza militara, in care nu se intampla nimic…
Nota
Am fost in Djibouti intr-un tur din ciclul „Haideti cu Imperator in …”. Turul a fost organizat impreuna cu Extreme Travel, agentie specializata in turism de aventura. A doua aventura africana organizata impreuna cu ei va fi cea din Namibia – Botswana – Cascada Victoria, despre care puteti citi aici. In caz ca va doriti sa mergeti pe urmele mele in Djibouti, Extreme Travel mai organizeaza doua ture in 2019. Programul il gasiti aici. Atentie, e o extensie la programul mai lung de Etiopia si vine la “pachet” cu mult mai interesantul Somaliland.
Imagini Djibouti
In fata garii noi din Addis Ababa. Inca credeam ca voi pleca cu trenul spre Djibouti
Dar n-a fost sa fie, asa ca am zburat
Bine ati venit in Djibouti !
Hotel Samo
Carrefour din Djibouti 🙂
La pas prin cartierul diplomatic
Lux in Djibouti – hotel Kempinski. Asta da cazarma 🙂
Hai sa va arat si centrul maretului oras
Daca vrei sa afli secretele femeii, du-te in Djibouti !
Parca Primaria era
Sa trecem si la cele sfinte. Suntem intr-un stat cu o imensa majoritate musulmana, sa trecem pe la moschee
Biserica ortodoxa etiopiana, cel mai cald loc din Djibouti
Catedrala catolica – probabil cea mai futurista cladire a orasului
Si noua moschee „grand” inca in constructie
Centrul e plin de cladiri coloniale. Mai mult sau mai putin in paragina
Au niste bancnote foarte colorate
Sunt si fani KLM pe aici 🙂
Apus de soare …
Unul din taxiurile moderne ale orasului
Vrei mancare buna si ieftina ? Te duci la restaurantul yemenit din centru. Alegi pestele care il vrei (fiecare are alt pret)
Iar servirea se face pe ziare chinezesti 🙂
Si am iesit si din capitala. Si pe aici se rupe Africa, si pe aici trece Riftul
Spre lacul Assal
Care are niste culori wow
Daca atingi, totul se transforma in sare pura 🙂
Cei 5 care au speriat Djiboutiul… si dupa cateva zile si Somalilandul 🙂
Asta e marea … golful care face parte din Marea Rosie de fapt
Singura plaja amenajata din Djibouti – Sables Blancs
Dupa 2 saptamani de Etiopia, ce bine este sa te arunci la sfarsit de noiembrie in mare 🙂
Bonjour, Djibouti !
