Sf. Gheorghe – Lalibela

Daca este sa-i intrebi pe etiopieni, vei descoperi ca Tara Sfanta nu este undeva unde sunt acum Israel, Palestina si Iordania, ci fix la ei, in Etiopia! Motivul? Chivotul Legii dat de Dumnezeu insusi lui Moise pe un munte din Sinai care, dupa ce a fost gazduit ceva mai mult timp de templul din Ierusalim, a plecat spre Etiopia, cu fiul etiopian al regelui Solomon si al reginei din Saba. Din acel moment (evident, ales de Dumnezeu), Tara Sfanta a devenit Etiopia.

Religia si istoria etiopienilor sunt fascinante. Este plina de mituri si de povesti, de legende si de fapte reale. Ei sunt ortodocsi, dar traind atat de mult timp izolati de lumea crestina (in plus, capul bisericii etiopiene a fost timp de milenii patriarhul copt de la Alexandria, dar probabil nici unul din acestia nu a calcat in Etiopia, aceasta fiind mult prea departe), au inceput sa preia tot soiul de obiceiuri nu tocmai crestine – cred ca obligativitatea de a intra descult in biserica au luat-o de la musulmani (nu am gasit-o decat la ortodocsii indieni din Kerala, dar acolo a intra undeva descult, oriunde, este un semn de respect), dar si faptul ca la 6 dimineata fix, megafoane de sa te scoale din morti incep sa difuzeze slujba. E drept, la musulmani, este doar muezinul, care cheama credinciosii la rugaciune, si asta timp de cateva minute. Etiopienii, ca sa fie mai cu mot, dau intreaga slujba, ore in sir.

Daca unele obiceiuri au fost imprumutate de la vecinii musulmani, altele au fost mostenite de la religia premergatoare – etiopienii au avut religia mozaica inainte de a fi crestinati de misionari greci, sirieni si copti candva prin secolele IV – VI, dar inainte de a fi crestini, etiopienii au fost mozaici – au urmat religia iudaica. In consecinta, numeroase ritualuri ortodoxe de azi sunt preluate de la religia precedenta – bisericile sunt construite dupa planul Templului lui Solomon, se jertfesc animale, in special miei, femeile nu au voie in biserica in timpul menstruatiei si alte cateva.

Orasul sfant al ortodoxiei etiopiene ar fi fost Axum – capitala imperiului, care s-a convertit de la iudaism la crestinism in timpul regelui Ezana (data aproximativa este 330, fix anul in care Constantin cel Mare a dat edictul de la Milano, care includea crestinismul printre religiile acceptate ale Imperiului Roman), dar si locul unde se spune ca este pastrat Chivotul Legii (evident, nu se poate vedea, se afla intr-un paraclis pazit de un preot special pregatit). Zic ar fi fost, pentru ca undeva mai la est se afla mult mai recentul oras Lalibela, care a aparut candva prin secolul XII si a fost centrul unei dinastii etiopiene cunoscute sub numele de Zagwe.

Lalibela este, de fapt, numele regelui care a construit poate cele mai cunoscute monumente din Etiopia. Inainte de Lalibela, orasul se numea Roha. Se spune ca Lalibela a fost cel de-al doilea fiu al regelui (si, deci, nu si principele mostenitor), dar cand s-a nascut, deasupra sa a aparut un roi de albine, care a fost vazut ca un semn ca va fi rege. Cand a crescut, fratele sau, incomodat de renumele lui Lalibela, i-a pus gand rau si acesta, avertizat de un inger, a fugit. Unde? Fix la Ierusalim. Acesta a locuit o perioada in Ierusalim, fix in ultimii ani ai Regatului cruciat al Ierusalimului (Ierusalimul a fost cucerit de Saladin in 1187), dar cu cativa ani inainte de caderea Ierusalimului s-a intors acasa. Traditia spune ca la auzul ca frate-su s-a intors, regele etiopian s-a pocait brusc, s-a dus in genunchi la frate-su, i-a cerut iertare, i-a pasat coroana si s-a calugarit intr-una din celebrele manastiri cocotate in locuri bizare din munti.

Lalibela, ajuns in capitala Roha (ulterior numita Lalibela), s-a pus pe constructii – a decis sa construiasca biserici, dar nu sa le construiasca, ci sa le excaveze din piatra – fiecare stanca a fost transformata intr-o biserica, amintind cumva arhitectura Ierusalimului de secol XII (chiar si raul care trece prin Lalibela se numeste Iordan). Legenda spune ca bisericile au fost construite de Lalibela insusi cu ajutorul ingerilor – ce Lalibela construia ziua, ingerii veneau noaptea si dublau munca regala – nici mai mult, nici mai putin (in realitate, bisericile au fost terminate mult dupa moartea lui Lalibela). O alta legenda vorbeste despre niste oameni albi, care au ajutat la constructie – pare un pic mai credibil, e posibil ca in timpul sederii la Ierusalim, printul Lalibela sa se fi imprietenit cu niste cavaleri cruciati din Cetatea Sfanta (posibil chiar templieri, cunoscuti pentru geniul lor de constructori) si sa fi racolat cativa sa vina in Etiopia. De altfel, ici si colo, prin biserici se gasesc incrustate anumite simboluri templiere. Asta explica si pocainta mult prea stranie a fratelui mai mare.

Exista doua grupuri de biserici – grupul estic si cel vestic (un grup reprezinta Ierusalimul pamantesc, celalalt, cel celest) -, legaturile dintre ele se fac prin niste tuneluri mai lungi sau mai scurte, sapate, de asemenea, in roca, o singura biserica fiind ceva mai departe – biserica dedicata Sfantului Gheorghe – Bete Giyorgis (Bete inseamna “casa”, cuvant similar cu “bayt”-ul arabesc sau “beit”-ul evreiesc). Se spune ca aceasta este ultima construita (este, de altfel, si cea mai frumoasa – Sf. Gheorghe i-ar fi aparut in vis lui Lalibela, plangandu-se ca taman el, sfantul protector al Etiopiei nu a primit nici o biserica. Lalibela s-a trezit speriat si imediat s-a pus pe construit, chemandu-i si pe ingerii care luasera vacanta si imediat a construit o biserica precum nici una alta – dovada ca nu se afla in nici un grup).

Dupa un zbor de dimineata din Addis Abeba (am descoperit cum, odata ce inaintai la nord, vegetatia devenea mai putin exuberanta, iar campurile in mod cert mai lucrate, chiar lucrate din greu), am ajuns la hotelul Roha,   unde urma sa dormim. Un hotel interesant, cu o arhitectura care aduce cumva cu bisericile sapate in stanca, cu camere in colturi, cu multe tablouri cu motive traditionale etiopiene si o curte generoasa. Vis-à-vis se aflau chiar si niste magazinase de suvenire, inclusiv unul numit Obama :). Fostul presedinte american continua sa fie stimat si apreciat in toata lumea.

Dupa ce ne-am lasat bagajele, fuga la bisericile sapate in stanca. Am mai fost la Lalibela si data trecuta, si intr-o perioada cu totul si cu totul speciala – am petrecut Craciunul la Lalibela cand mii si mii de pelerini s-au pogorat asupra vechii capitale, practic, transportandu-ma in timp. Craciunul acela la Lalibela m-a facut sa-mi imaginez cum era sarbatorit Craciunul undeva prin secolele V – VI… toata lumea imbracata in alb, incantatiile si cantecele acelea in stravechea limba geez, arhitectura bisericilor sculptate in stanca, totul m-a facut sa ma simt transportat in timp.

Lalibela din afara perioadei Craciunului m-a incantat cu o cu totul si cu totul alta atmosfera. Era o atmosfera de liniste, foarte putina lume pe strazi, iar in zona bisericilor istorice, aproape nimeni. Cate un pelerin etiopian ratacit, posibil chiar localnici veniti sa se inchine. Era pustiu, neobisnuit pentru mine de pustiu, care vazusem o Lalibela viermuind de oameni, dar incantatoare. Nu mai aveam senzatia aia de calatorie in timp, dar descopeream o Lalibela serena si usor de descoperit. Nici turisti straini nu sunt prea multi – numarul lor a crescut in Etiopia, dar nicaieri in tara nu te vei simti asaltat de prea multi turisti. Dimpotriva, continua sa fie extrem de putini – raspanditi prin numeroasele locuri faine care le are tara asta.

Cele doua grupuri de biserici sunt protejate de soare si ploaie de niste paravane immense, construite din banii Uniunii Europene (aici sunt banii dv. Si s-au dus intr-un scop nobil), dar ghidul local ne spune ca un nou sistem de protejare impotriva eroziunii va fi introdus in cursul anului 2019. Da, acele paravane sunt eficiente, dar nu sunt foarte placute din punct de vedere vizual. Nu stiu exact ce vor sa faca, spiritul meu tehnic este redus, dar sper ca daca le inlatura, barem noul sistem sa fie mai eficient – am citit pe diverse site-uri, inclusiv cel al UNESCO, ca, in ciuda investitiilor, bisericile de la Lalibela continua sa fie in continuare in primejdie.

Am mers dintr-o biserica intr-alta. Interiorul este un pic confuz pentru cei obisnuiti cu bisericile europene – clare, deschise, multe construite in forma de cruce. Bisericile din piatra au culoare, un pic labirintice, mai multe intrari si iesiri, intunecate. Dar atmosfera de mistic si liniste, de introspectie si calatorie in timp se pastreaza. Descopar incrustatii in piatra in forma de zvastica, picturi milenare, imagini demne de pictura naiva, reprezentari neobisnuite ale unor sfinti obisnuiti, altare ascunse de materiale textile, si nu de impozante constructii din lemn, piatra cu mult aur. Da, si biserica ortodoxa etiopiana este bogata, unii zic extravagant de bogata, dar asta nu se vede la Lalibela, ci mai degraba in noile megacatedrale construite in marile orase. Sindromul gigantismului arhitectonic religios nu se manifesta doar la noi. In schimb, vorba cantecului „Eu cred ca Dumnezeu prefera lemnul. Lemnul si spatiile mici”. In Lalibela, nu e prea mult lemn, asa ca s-a construit in piatra. Nu sunt convins ca prefer lemnul, dar sunt convins ca prefer spatiile mici. Acolo te poti conecta, nu pe un stadion de marmura si aur.

Am umblat de la o biserica la alta, de la un grup la altul. Prima este si cea mai mare, mai impozanta – Bet Medhane Alem (Biserica Salvatorului) aduce mai degraba cu un templu greco-roman, cel putin pe dinafara. Este impresionanta, din cate am citit, cea mai mare constructie sapata in piatra. Urmeaza unele mai mici, pe care le descoperi cu sufletul la gura, trecand prin tuneluri sapate in piatra care le conecteaza. Bet Maryam (Sf. Maria) are probabil cele mai frumoase fresce, sau cel putin cele mai bine pastrate. Bet Golgotha (Biserica Golgotei) este considerata cea mai sacra. Aici se pare ca este ingropat regele Lalibela insusi, dar muritorii de rand nu au acces la mormantul sau (se afla intr-o cripta sub biserica). Si exista o gaura in perete care permite credinciosilor sa atinga mormantul si sa colecteze praf care vindeca boli. Asta pot face doar barbatii, pentru ca aceasta este unica biserica din Lalibela unde nu au acces femeile.

In celalalt grup de biserici, intrarile mi s-au parut mai spectaculoase, cu o simbolistica mult mai substantiala. Pentru a avea acces la biserica dubla Bet Gabriel-Rufael, trebuie sa mergi prin niste subterane sapate in piatra complet intunecate. Este atat de intuneric, incat trebuie sa te tii fie de cel din fata, fie sa pipai peretii pentru a nu te lovi de stanca. Este un simbol al Purgatoriului, este drumul prin Iad… Dupa cativa zeci de metri, orbecanind printr-un intuneric absolut, incepe sa apara luminita de la capatul tunelului si dupa ce urci niste scari abrupte, ajungi direct la lumina. Te afli in fata bisericii, in care intri dupa ce traversezi un pod construit peste un hau – este podul numit “Calea spre Rai”. Bisericile din acest grup par sa nu fi jucat chiar rol de biserici in perioada Regatului de la Lalibela – biserica Gabriel – Rafael e posibil sa fi fost Palatul Regal, iar o alta biserica pare sa fi fost puscaria orasului. Bet Amanuel are probabil cea mai frumoasa fatada (exceptand Sf. Gheorghe), iar in interiorul Bet Abba Libanos, lumina care patrunde printr-o cruce sapata in piata creeaza niste iluzii aproape hologramice.

Evident, am lasat opera la sfarsit – biserica Sf. Gheorghe, cu o arhitectura iesita din comun, in forma de cruce, un cub imens de piatra sculptat in cele mai mici detalii. Daca ai vazut vreodata vreun articol despre Lalibela, cel mai probabil poza principala era de la aceasta biserica. Spre deosebire de celelalte biserici, interiorul nu este extrem de spectaculos (probabil ingerii s-au concentrat pe fatada, lasandu-i pe oameni sa finalizeze interiorul), dar coborarea printr-un mic defileu este, de asemenea, memorabila.

Seara am petrecut-o la restaurantul Ben Abeba, un restaurant cu o forma stranie, detinut de un cuplu etiopiano-scotian (am cunoscut-o si pe doamna scotiana), cu tot soiul de punti si scari un pic labirintice (suntem doar in Lalibela), dar cu o panorama superba (mai ales la apus de soare !). Of, ce mi-as fi dorit sa mai raman la Lalibela – initial, m-am gandit sa ma trezesc sa revin la biserici la ora 6:00 (ora 0:00 pentru Etiopia), cand credinciosi locali se duc sa se roage, dar, sincer, eram extrem de obosit dupa mai bine de o saptamana atat de intensa.

Cateva informatii

Accesul la biserici costa 50 de dolari, la jumatate pentru copii. Pentru a simti cu adevarat atmosfera antica si a te integra ortodoxiei etiopiene, cel mai bine este sa vii de Craciun (7 ianuarie, nu 25 decembrie!), Timkat (Epifania – pe 19 ianuarie) sau Meskel (Ziua Sfintei Cruci – 27 septembrie). Pe de o parte, este bine sa mergi in aceste zile pentru a te contopi intr-o atmosfera din primul mileniu, inconjurat de mii de pelerine in alb cantand in geez, pe de alta parte, e greu de gasit locuri la hoteluri, preturile explodeaza, iar orasul  devine, intr-adevar, incredibil de aglomerat.

Daca vrei totusi sa simti intr-o evident mai mica masura religia etiopiana, poti sa te duci fie in fiecare zi la 6 dimineata punct sau, mai bine, sa prinzi o duminica dimineata, cand o buna parte din oras plus cativa pelerini care vin si ei in extrasezon recreeaza o idee din atmosfera marilor sarbatori religioase.

Daca nu vii intr-un grup organizat (sau cu ghid specializat), gasesti la receptie ghizi locali care sa-ti prezinte bisericile si simbolistica lor. Costa de la 500 bir (15 euro) pentru un grup de pana la 5 persoane, mai mult daca grupurile sunt mai mari. Acestia stiu, in general, si care sunt cele mai spectaculoase locuri de facut poze si te ghideaza prin labirintul tunelurilor care conecteaza bisericile.

Nota

Am fost in Etiopia intr-un tur din ciclul „Haideti cu Imperator in …”. Turul a fost organizat impreuna cu Extreme Travel, agentie specializata in turism de aventura. A doua aventura africana organizata impreuna cu ei va fi cea din Namibia – Botswana – Cascada Victoria, despre care puteti citi aici. In caz ca va doriti sa mergeti pe urmele mele in Etiopia, Extreme Travel mai organizeaza doua ture in 2019. Programul il gasiti aici.

Imagini Lalibela

Pe aeroportul din Addis Ababa, gata de plecare

O particica din capitala etiopiana

Agricultura se face greu in nord – trebuie terasari, fermierii se lupta pentru fiecare colt de pamant arabil

Welcome to Lalibela !

80% din populatia Etiopiei traieste din agricultura de subzistenta

Elevii din Etiopia poarta uniforme scolare

Camera mea din hotelul Roha

La fereastra mea … un soi de tucan de Etiopia 🙂 Sau cine stie ce specie

Obama continua sa fie popular in Africa

Intrarea in zona bisericilor sapate in stanca (a aparut si un visitor center fata de 2010)

Paravanele care protejeaza bisericile de soarele neindurator si ploaie

Impozanta biserica a Salvatorului

Aduce cu un templu greco-roman

Putini credinciosi la biserici

Bazin unde se savarseste botezul

Preot etiopian

Tunelurile care fac legatura intre biserici

Sf. Maria

Fresce de aproape un mileniu

La iesirea din zona

Biserica dubla Gabriel – Rafael

Si calea spre rai

Dar iata si calea spre iad 🙂

De aici, a urmat un drum lung si intunecat

Pentru ca apoi sa vedem luminita de la capatul tunelului

Si sa iesim la lumina

Biserica Libanos

Printre bisericile din Lalibela

Perla coroanei – biserica Sf. Gheorghe

Cel mai curios restaurant din Lalibela

O panorama exceptionala

Si un apus de neuitat

Noapte buna, Lalibela 🙂