Distribuie articolul:

Scott’s Head, Dominica, Caraibe

Din capul locului, trebuie să spun că nu am realizat ce îmi propusesem în Dominica. De câte ori merg undeva, am un oarecare plan de descoperire a destinației – citesc înainte, mă informez, eventual îmi pun în cap un program cu o oarecare flexibilitate, pentru că știu că voi descoperi locuri despre care n-am citit sau nu am realizat cât de faine sunt. Decisesem ca în Dominica să stăm trei zile, pentru că tot ce citisem despre insulă mă atrăgea la culme. Din păcate, am avut două probleme – nu am găsit mașină de închiriat (planificasem ca o zi să ne plimbăm de-a lungul insulei), însă Dominica (dar și câteva insule din jur) a fost lovită fix în acele zile de o minifurtună tropicală. Nu, nu a fost un uragan, nu era perioada pentru uragane, în mod normal nici pentru furtuni tropicale, dar cum distorsiunile climatice sunt și vor fi la ordinea zilei („mulțumită” unor state precum China, SUA, India, Rusia etc.), nimic nu trebuie să ne mai mire. Cum s-a manifestat această minifurtună tropicală? Voiam să ne urcăm pe munții Dominicăi pentru a descoperi lacurile și cărările montane, dar munții au fost complet învăluiți în nori și a plouat zdravăn (se vedea și în râurile învolburate și maronii care curgeau spre mare). Pe coastă, unde am decis să rămânem, vremea se schimba superrapid – ba soare, ba o răpăială… iar la Scott’s Head chiar ne-a făcut ciuciulete :).

După ce m-am lămurit că nu prea e spor de închiriat mașină, am decis să împărțim zilele pentru a explora coasta de la sud de Roseau, capitala Dominicăi, și la nord de Roseau. Aș mai fi vrut să mergem și pe cealaltă coastă, cea estică, pentru a vizita comunitatea de Kalinago, populația locală urmașă a caribilor care a fost decimată sau alungată din marea majoritate a insulelor caraibene, dar care încă există în Dominica (și datorită faptului că Dominica a fost colonizată mai târziu și o bună parte din teritoriu este greu accesibilă), dar n-a fost să fie. Oricum, dacă mă voi întoarce vreodată în Caraibe, e musai să revin în Dominica.

Coasta de sud-vest a Dominicăi

Poate cea mai faină parte de la sud de Roseau este fix capătul insulei. Aici, există un sat numit Scott’s Head (Scott a fost un ofițer britanic care a ajuns pe meleagurile astea) și este locul unde Oceanul Atlantic se întâlnește cu Marea Caraibelor. Deși ai zice că e o găselniță turistică, în general coastele dinspre est (ale Oceanului Atlantic) sunt mult mai sălbatice și violente decât cele din vest (ale Marii Caraibelor), e valabil pentru toate insulele, așa că totuși pare să existe un sâmbure de adevăr.

Am ajuns în Scott’s Head cu microbuzele care asigură transportul în comun… Drumul nu a fost la fel de zbuciumat ca în interiorul țării, totuși am mers pe coastă, în paralel cu marea. Scott’s Head este un sat unde pare să nu se întâmple nimic. Aici se vede însă mai clar dezastrul uraganului Maria, față de Roseau sau de mijlocul munților… unele case sunt distruse, altele, semidistruse (deși locuite), iar localnicii continuă să se ocupe cu ceea ce fac de mult… pescuitul. Principalul obiectiv turistic este o limbă de pământ, un deal care intră adânc în mare și unde se află ruinele unui fort. Există doar trei forme de urme istorice în Caraibe – forturile militare, vilele / palatele cultivatorilor de trestie de zahăr și bisericile. Am descoperit forturi militare pe fiecare insulă și m-a făcut să conștientizez că pe aici, mai ales în secolele XVI – XVIII, aceste insule, acum paradiziace, atunci infernale, au fost un câmp de bătălie sângeros între marile puteri europene – aici s-au bătut francezii cu englezii, englezii cu olandezii, toți, cu spaniolii… și să nu-i uităm pe „antreprenorii privați” ai mărilor – pirații, care jefuiau vasele comerciale în nume propriu J. Nu de multe ori, aur sau alte mărfuri care părăseau coastele Americii Centrale spaniole în drum spre Sevilla schimbau mai multe vase pentru a ajunge într-un final la Londra, Le Havre sau Amsterdam.

După ce am părăsit satul, am luat-o pe dealul care intră adânc în mare – de fapt, între cele două mări. Și, într-adevăr, ai parte de o imagine de neuitat – în stânga, apă liniștită, calmă, aproape ca un lac – Marea Caraibelor. În dreapta, o mare zbuciumată, valuri puternice care biciuiesc fără încetare țărmul și un vânt care te spulberă (dacă așa e în perioada „calmă”, cum o fi de uragan?). Și ce ziceam de schimbările bruște de vreme… în timp ce urcam pe deal, dinspre munții de la Soufrière, au apărut, așa, deodată, niște nori negri și vedeai cum ploaia violentă înaintează spre ține… am luat-o în grabă spre sat, dar ce folos… norii au fost mai rapizi, iar după trei minute de ploaie eram uzi peste tot… însă ca de obicei în Caraibe, a ieșit imediat soarele și în cinci minute eram uscați și curați.

Tot prin zona respectivă, la sud de Roseau există o plajă numită Champagne Beach. Adevărul este că nu știu ca Dominica să aibă vreo plajă din aceea „de sejur de litoral”, cele pe care le-am văzut (inclusiv Champagne Beach) erau complet neamenajate, pline de pietre… Dar ce era așa special la Champagne Beach? Dominica este o insulă vulcanică – de fapt, o bună parte din munți sunt vulcani, iar unele râuri și lacuri sunt, de fapt, ape termale. Ei bine, la această plajă, în interiorul mării se află niște mici vulcani submarini care permanent emană niște gaze ce se transformă în bule în interiorul mării, până ajung la suprafață. Așa că dacă faci scufundări prin zonă, ai senzația că înoți printre bule de șampanie! Am fost și eu la locul respectiv (era și un grup de olandezi care tocmai ieșea din mare sub atenta supraveghere a unei ghide dominicane care asculta o slujbă transmisă live pe Youtube), dar, din păcate, de pe mal nu vezi absolut nimic… trebuie să te scufunzi sau, cel puțin, să faci snorkeling la câțiva pași de țărm. În schimb, am descoperit o plajă plină de pietricele de o multitudine de culori cum rar poți găși.

Și pentru că se făcuse cam târziu (adică, trecuse de ora 16:00), am avut de așteptat serios la microbuz. Când ne gândeam să purcedem pe jos (erau cam 10 km până în Roseau), tocmai a apărut microbuzul complet gol… L-am întrebat pe șofer și mi-a spus că mai avea o tură și gata pe ziua respectivă.

Coasta de nord-vest a Dominicăi

Spre nord, am decis să mergem la Portsmouth, al doilea oraș că mărime al Dominicăi. Nu vă așteptați la cine știe ce metropolă – are doar 3.000 de locuitori, dar, cum am spus – este al doilea oraș al țării. În consecință, și transportul între Roseau si Portsmouth era mai bogat. Datorită experienței din ziua precedentă, am întrebat pe cine am prins când e ultimul microbuz înapoi – nimeni nu știa exact, unii ziceau că la 14:00, alții că la 16:00, fiecare cum credea J.

Indiscutabil, cea mai faină experiență pe care o poți avea în zonă este să te oprești la Indian River, un mic râu care intră adânc în junglă. E un obiectiv turistic popular și pentru turiștii de pe vasele de croazieră, dar, Slavă Domnului, în ziua respectivă nu venise niciun vas. Roseau fără vas în port părea un oraș-fantomă. Multe magazine și restaurante erau închise și, dacă în zilele cu vas era o întreagă animație prin de altfel simpatica capitală dominicană, acum era un oraș mort. Toată lumea, probabil, dormea acasă, odihnindu-se după „zilele cu vas în port”.

Am coborât lângă un pod la indicația șoferului de pe microbuz. Și până să ne lămurim ce și cum, a apărut un tip haios, un Rastafarian care ne-a explicat care e treaba – trebuie să mergem la benzinăria de peste drum să cumpărăm biletul de intrare (5 dolari americani, ca peste tot) și apoi el ne va lua cu o barcă pe râu în sus (20 de dolari americani). Nu știu de ce, mi-a sugerat încredere, așa că am făcut fix ce ne-a zis. Am coborât sub pod, de unde am pornit pe râu… Îl cheamă Gregory și, după coafură, mi-am dat seama că este Rastafarian – o religie pornită din Caraibe (mai precis, din Jamaica) care îl recunoaște pe fostul împărat etiopian Haile Selassie drept mult-așteptatul Mesia și care are destui adepți prin toate insulele din Caraibe. Nu am discutat cu Gregory despre Rastafarianism, ci mai degrabă despre experiența uraganului Maria și despre jungla pe care o străbăteam.

Și, într-adevăr, plutind încet contra curentului, am descoperit o junglă autentică… se vedea că plouase zdravăn – râul era învolburat, maroniu și curgea aprig spre mare… Gregory însă părea imperturbabil, arătându-ne niște viețuitoare înaripate. Dominica este o destinație importantă pentru bird watchers. În plus, pe steagul național se află un… papagal! E vorba de papagalul Sisserou, o pasăre care trăiește doar în pădurile umede ale acestei mici insule și care este considerat simbol național. Aparent, mai sunt doar 300 de exemplare pe insulă și sunt superprotejate. După ce ne-a plimbat un pic prin paradis, am ajuns și la un bar numit Cobra… pare un soi de refugiu de haiduci… din lemn, parcă ascuns în jungla deasă, am dat peste un grup de cehi aproape adolescenți, cu ghidul lor, de asemenea Rastafari… din meniu, tot soiul de rom de casă și, dacă am fi cerut, probabil, inclusiv un pic de cannabis. Am fost cuminți, urmărindu-i pe Gregory și pe colegul său cântând reggae pus la un soi de videocasetofon… Bob Marley continuă să fie un zeu.

După ce ne-am întors din junglă, m-am dus și în parcul național Cabrits – o altă stâncă intrată adânc în mare, ceva mai mare decât cea de la Scott’s Head, dar pe care se află cel mai mare fort militar britanic din Dominica. Tot aici, a avut loc cea mai mare bătălie navală din istoria Caraibelor – când flota britanică a trimis la fund o bună parte din flota franceză în 1792. Dominica se află fix între cele două mari posesiuni franceze Guadelupa și Martinica, așa că era un ghimpe în coasta francezilor care au încercat să o preia din nou. Am mers sus la foarte restauratul fort unde se punea la cale o nuntă… vechile dormitoare ale soldaților au devenit un soi de hostel (da, nuntașii se pare că dormiseră aici claie peste grămadă) și acum se pregăteau îmbrăcați la țol festiv de party… e drept, din când în când, murați de ploaia care se năpustea cu o violență rară, pentru două-trei minute… taman cât să-i facă uzi ciuciulete. Dar se uscau la loc, aproape imediat :).

Am plecat din Dominica cu regretul că nu am putut descoperi mai mult această minunată „Insulă a Naturii”. Aș fi vrut să bântui pe munți, să descopăr lacurile și râurile termale, să vizitez comunitatea de caribi… Dar sper să revin. Știu, Dominica nu are parte de zboruri directe din Europa, dar poți găsi un zbor cu Air France spre Guadelupa și de acolo poți să ajungi chiar și cu ferry boat… Dominica este una dintre puținele insule care este legată de cele învecinate prin ferry – L’Express des Iles leagă insulele francofone din zonă (Guadelupa, Martinica, Marie Galante) dar și cele aflate în apropiere – St. Lucia și Dominica.