Distribuie articolul:

St. George’s, Grenada

Dacă insulele din Caraibe sunt niște minuni ale naturii, zona lor urbană nu prea te dă pe spate. Unele orașe sunt pur și simplu o adunătură de case mai mult sau mai puțin decrepite, fără vreo arhitectură deosebită, iar capitalele unor insule sunt mult prea mici și funcționale ca să atragă atenția. E drept, dacă ești atent, găsești câte ceva interesant în fiecare capitală, dar frumusețile și locuri memorabile sunt în general în afara capitalelor și a orașelor – pe plaje, pe munți, prin citadelele sau conacele coloniale, dar nu în orașe. Poate Bridgetown, capitala Barbados, mi-a făcut cu ochiul pe ici, pe colo… plecam din Caraibe fără vreun oraș care să-mi placă, până am ajuns în penultima insulă vizitată – Grenada, o țară locuită de 100.000 de suflete.

Grenada a avut o poveste similară cu ale celorlalte insule învecinate. Locuite de băștinași proveniți din America de Sud (Arawak, apoi Caribi), a fost văzută din larg de Cristofor Columb, care a preluat-o sub suveranitatea Coroanei Spaniei fără să debarce efectiv. Primii coloniști au fost cei francezi, care i-au exterminat pe localnici, urmați de britanici, care au ocupat insula în urma războaielor din secolul al XVIII-lea. Grenada nu a avut niște plantații imense de trestie de zahăr, în schimb s-a specializat pe producția de nucșoară – chiar și astăzi este cel mai mare exportator al lumii. Abolirea sclaviei i-a prins în ofsaid pe plantatori, dar până la urmă foștii sclavi au fost transformați în „neo-sclavi” prost salarizați… pentru mai bine de un secol, foștii sclavi au dus-o mai rău decât pe vremea sclaviei. În prima parte a secolului XX, aceștia și-au format sindicate și, ca în alte insule, primul sindicalist a devenit liderul care a condus țara spre independență. În cazul Grenadei, acesta a fost Eric Gairy, care a condus țara spre independența din 1974 (țara continuă să fie membră a Commonwealth, iar Regina Marii Britanii continuă să fie șeful statului).

Dar Grenada nu a avut o evoluție liniștită în perioada post-colonială. În 1979, Gairy, aflat în America, este răsturnat de la putere de opoziția comunistă condusă de Maurice Bishop, țara aliindu-se cu Cuba, Nicaragua și Uniunea Sovietică. SUA au urmărit cu emoție evoluția evenimentelor, dar nu a intervenit. După Cuba, cea mai mare țară din Caraibe, o altă țară din zona imperială nord-americană trecea la frondă.

Dar Maurice Bishop nu a fost un comunist pur și dur. Înțelegând că se poate trăi din turism, spre deosebire de Fidel, Maurice a acceptat existența businessurilor private, alături de marile companii socialiste de stat. O parte din partid (numit New Jewel Movement!) l-a acuzat că e prea blând și Maurice Bishop a fost, la rândul său, răsturnat printr-o lovitură de stat în 1983, condusă de forțele dure din partid, în frunte cu Bernard Coard, cu sprijinul armatei. Dar Bishop avea sprijinul populației și, când aceasta s-a revoltat, mai ales în capitală, Coard i-a adus pe Bishop și pe iubita lui, Jacqueline Creft – ministru al educației în guvernul Bishop, care era însărcinată în șapte luni, în fortul capitalei și i-a executat alături de mai mulți aliați ai lui Bishop. Corpurile lui Bishop, Creft și ale aliaților lor nu au fost găsite niciodată. Bishop mai avea un băiat cu Creft (plus doi copii din prima căsătorie), numit Vladimir Lenin! După invazia americană, Vladimir Lenin Bishop a fost crescut de mama sa vitregă, prima soție a lui Bishop, în Canada, unde a murit la vârsta de 16 ani, ucis într-un club din Toronto.

Noul regim marxist-leninist dur a instituit o interdicție de patru zile pentru populație de a mai ieși din casă. Oricine ar fi ieșit din casă ar fi fost executat. În aceste condiții, Barbados, Jamaica, dar și guvernatorul general al Grenadei, reprezentantul oficial al Reginei, au cerut intervenția SUA. Ronald Reagan nu a așteptat să fie rugat de două ori. Sub pretextul apărării siguranței unor studenți americani din Grenada, armata americană a debarcat în Grenada. 7.300 de soldați americani contra 2.000 de soldați grenadieni și cubanezi (mai erau și ofițeri est-germani, nord-coreeni și sovietici pe insulă) care s-au înfruntat în operațiunea „Furia Urgentă”. Atacul nord-american a fost condamnat în unanimitate de comunitatea internațională, dar zarurile fuseseră aruncate. Regimul marxist-leninist a fost alungat de la putere.

În 2004, după o perioadă de 49 de ani în care Grenada fusese ocolită de calamități, uraganul de grad 3 Ivan a lovit în plin Grenada. 90% din casele țării au fost rase de pe fața pământului. Numeroase țări, în frunte cu Republica Populară Chineză, au sărit în ajutorul Grenadei să o ajute. Tot atunci, prim-ministrul a făcut un apel că dacă tot se reconstruiește totul de la zero, barem să se construiască trainic și numai clădiri mari și frumoase. Eu zic că a reușit. Simbolul reconstrucției Grenadei a fost organizarea Campionatului Mondial de Cricket din 2007 pe un imens stadion (cred că toți locuitorii pot să intre în stadion, deodată) construit de Republica Populară Chineză. În deschiderea competiției, din greșeală (sau nu), a fost intonat cu toată fervoarea imnul Republicii China – al Taiwanului! Zece oficiali au fost concediați în două minute .

Am ajuns destul de dimineață pe aeroportul din Grenada. Era cam pustiu, dar noroc că luasem contact cu proprietăreasa pensiunii în care urma să stau și mă aștepta la aeroport. Era duminică și străzile din Grenada erau complet pustii. La radio, se asculta ceva slujbă religioasă. Aveam să descopăr că toată suflarea insulei era la biserică. Aici, mai mult decât oriunde, marile corporații religioase americane au repurtat victorii strălucitoare – se pare că circa 50% din populație este membră a uneia sau a alteia. Dar insula era foarte frumoasă și neașteptat de dezvoltată. Istoria marxist-leninistă era îngropată adânc în cărțile de istorie, iar acum nu vedeam decât case mari și frumoase, supermarketuri, hoteluri care arătau (cel puțin, pe afară) excelent , malluri, dar cumva frumos integrate cu locurile.

După mai multe serpentine, am ajuns și la pensiune. Se numește Cosy Hut și e absolut delicioasă. Cocoțată pe un deal care domină jumătate din capitala St. George’s, Cosy Hut nu este o cameră într-o clădire, ci practic un miniapartament – cu living, dormitor, un mic balcon cu panoramă, baie, bucătărie, e, poate, locul unde m-am simțit ca acasă… Nu sunt mari, dar totul pare atât de drăguț și confortabil! Nici că se putea un nume mai bine ales. Dar nu pot sta prea mult, mă mănâncă tălpile … Mai ales că mi-a plăcut atât de mult insula, din ce am văzut în fuga mașinii. De fapt, cred că dacă aș alege un singur cuvânt pentru a descrie insula, acesta ar fi „Cosy”. Totul e atât de cosy.

Am luat-o la pas pe strada panoramică care se duce direct spre bulevardul principal de intrare în St. George’s. Aici, clădire lângă clădire, de unde se aud tot soiul de psalmi sau chiar și muzică mai hip-hop (interesante religiile în care te rogi pe ritmuri de hip-hop sau soca). Mă uit spre vale. Aici se află centrul istoric al orașului George’s, cu clădiri frumos vopsite și aducând aminte de alte timpuri. Este, probabil, singurul oraș din Caraibe care are un centru vechi bine păstrat (evident, cu excepția Cubei, din ce am văzut).

Dar înainte de a coborî în oraș, mă gândesc la o panoramă. Întreaga regiune este dominată de dealuri, înconjurată de un sistem de fortificații construit de francezi și ulterior folosit de englezi împotriva… francezilor. Se numește Fort Frederick și, după vreo oră (cu stopuri frecvente pentru poze), am ajuns sus. Fortul nu pot spune că era o minune a arhitecturii, dar priveliștea era de vis – golfulețe pline de iahturi, care sapă în stânca insulei, orașul St. George’s ca un oraș de turtă dulce, și munții (Parcul Național Etang) cu capul în nori. Și totul verde, verde, cu case frumos colorate împrăștiate pe dealuri. Din păcate, când am ajuns, fortul era arhiplin – în port se aflau două mari vase de croazieră și mii de pasageri (inclusiv români) s-au revărsat pe insulă. Dar până să mă urc pe un zid pentru o panoramă mai faină, ca la un semnal, deodată sutele de oameni au dispărut. Până și cei doi cântăreți care băteau cu foc din tobe s-au oprit, odihnindu-se până la următorul val. Dar între valuri, am avut Fort Frederick pentru mine. La doi pași de St. George, se află un alt fort, mai puțin întreținut, unde am dat peste un grup de localnici ieșit la un soi de picnic dansant .

Am coborât apoi alene spre oraș. M-am plimbat printre clădirile sale colorate, am vizitat piața, m-am cățărat pe dealurile sale incredibil de abrupte (mă mir cum le pot urca mașinuțele localnicilor, multe pufăind obosite). Am vizitat și impozanta biserică catolică – a fost rasă de pe fața pământului de uraganul Ivan în 2004, dar dacă n-aș fi citit istoria bisericii, nu mi-aș fi dat seama – acum arată perfect, ca scoasă din cutie. Am văzut și niște poze. Incredibil cât de puternic a fost acest Ivan, dar la fel de incredibilă este voința oamenilor de a reveni… Ceva mai încolo, se află biserica anglicană. Și ea, puternic afectată de uragan, dar, incredibil, ceasul din turn nu a încetat să funcționeze nici în condițiile în care biserica a fost aproape distrusă.

După ce m-am plimbat prin orașul vechi, am urcat pe Fortul George. Dacă fortul Frederick este sus, pe dealurile care domină orașul-port, Fortul George este fix în centrul orașului, la doi pași de portul de croaziere, pe o înălțime. Fortul în sine este destul de prost întreținut, nici nu se compară cu Frederick, în schimb, panorama este excelentă, fiind fix în oraș, plus că are o semnificație istorică. Pe locul în care acum se află un panou de baschet, acum vreo 30 și ceva de ani au stat președintele Bishop și iubita lui gravidă, când au fost executați. Astăzi, fortul este vizitat de câțiva turiști, iar doi grenadieni cântă la vederea oricărui picior de turist.

În drumul spre port, am descoperit cel mai dulce loc din St. George’s . Se numește House of Chocolate, unde am găsit un mic muzeu dedicat mult prea iubitei ciocolate, dar și, evident, ciocolată made in Grenada, de vânzare. În general, marii producători de cacao (cacaua se extrage din fructele de cacao) nu sunt și producători de ciocolată – cei mai mari producători se află în emisfera nordică, dar în Grenada, pe lângă plantații, se află și fabrici locale (unele, ale fermierilor) care produc ciocolată. Și pot spune că e o ciocolată foarte bună. Din proprie experiență .

De cealaltă parte a centrului vechi se află o zonă de lux. Un club de yachting, o marină unde se află iahturi care probabil valorează mai mult decât PIB-ul țării pe an. M-am plimbat și pe aici, cățărându-mă din nou pe un deal, pentru a admira panorama… pentru că panorama din zona St. George’s merită cu adevărat savurată din orice unghi… un pic mai la sud se află poate cea mai populară plajă din zonă – se numește Grand Anse și se poate ajunge ușor la ea cu microbuzele publice, care bântuie pe toate șoselele țării. Microbuzul nr. 1 nu are prea multe stații, dar îl poți opri oriunde pe traseu. În Grand Anse se află chiar și un mare mall (găzduind probabil cel mai mare supermarket din țară), și o înșiruire de hoteluri, pentru cei care preferă o vacanță mai statică și nu schimbând insula în fiecare zi. Dar plaja este excelentă – poate nu la fel de spectaculoasă vizual precum cele din Bequia, dar cu nisip extrem de fin și cu o mare minunată. În plus, e o plajă foarte sportivă – la fiecare 100 de metri, se juca fotbal, un sport destul de exotic într-o regiune dominată de cricket și baseball…

Imagini St. George’s, Grenada

Pe aeroportul din Port of Spain, Trinidad-Tobago, gata de plecare spre Grenada

O duminica lenesa de dimineata in Grenada

Cosy Hut, casuta mea din St. George’s

Dormitorul

Si mai ales, panorama

Celebrul stadion din St. George’s

Carrenage, zona de pe malul golfului si fortul George

Vechiul oras St. George’s este o destinatie favorita pentru vasele de croaziera. Portul e capabil sa primeasca doua vase odata

Zona cu yahturi de lux

Fort Frederick

De unde ai cea mai frumoasa panorama a orasului

Aici poti vedea tot St. George’s, capitala Grenadei

Pare o cladire oficiala. Sa fie Parlamentul ? Sa fie sediul Guvernului ?

Acele flori din Caraibe ….

Duminica dimineata e pustiu prin oras

Reconstruita catedrala catolica

Dar mai exista urme ale uraganului Ivan

Una mare, una mica

Spre Fortul George din centrul orasului

Unde acum e panoul de baschet au fost executati Maurice Bishop, iubita lui si mai multi ministrii ai Grenadei revolutionare

Dar acum e pace si liniste…

St. George’s

Pe malul apei, magazin mobil de suveniruri

In anii 60 ai secolului trecut, s-a scufundat un vas italian, dar marinarii au fost salvati de locuitorii din Grenada. In semn de multumire, italienii au lasat o statuie