De când am început să bântui prin Europa, de la începutul anilor ’90, am descoperit cu surprindere că existau numeroase castele, palate, conace nobiliare sau chiar regale transformate în hoteluri de lux. În România, existau atunci (oficial) extrem de puține castele, și toate erau muzee. Sau, mă rog, fuseseră reședințele lui Ceaușescu, așa-zisul reprezentant al muncitorimii, și de care nu te puteai apropia la o distanță mai mică de 5 km, ca să nu-i contaminezi cu suflarea ta aerul respirat de cel mai iubit fiu al poporului. Dar, Slavă Domnului, vremurile acelea au apus și, odată cu trecerea timpului și călătorind din ce în ce mai mult în România, aveam să descopăr că și la noi în țară sunt castele, palate, conace, unele, absolut superbe. Sau, mă rog, care fuseseră niște bijuterii, că multe fuseseră transformate în sedii de CAP, grajduri, hambare, spitale și în mai știu eu ce alte funcționalități „populare”. Și spre marea mea bucurie, încet, încet, unele dintre aceste comori arhitecturale ale României au început să fie refăcute, reconstruite, să renască, să poată fi admirate și vizitate. Una dintre acestea este Castelul Daniel, aflat în comuna Tălișoara (lângă Baraolt, la vreo 60 km de Brașov), în județul Covasna.

Castelul Daniel este unul dintre, probabil, sutele de conace, castele, cetăți care și-au revenit la viață în ultimii 20 de ani. A aparținut unei familii nobiliare importante din zonă – familia Daniel, care s-a aflat printre cei mai importanți colaboratori ai principilor Transilvaniei de secol XVII – Bethlen și Rakoczi. Primul castel Daniel nu este însă în Tălișoara, se află în satul învecinat Vârghiș, de unde a pornit dinastia nobiliară Daniel, dar, la un moment dat, unul dintre Danieli, având doi fii, a hotărât să mai construiască un castel – și, pe lângă palatul inițial de la Vârghiș, a mai construit unul la Tălișoara. Acesta a fost finalizat în 1680 (data este clar scrisă pe pereții încăperii).

A fost moștenit de Danieli din generație în generație, până când a fost vândut unei alte familii avute, cândva, prin secolul al XIX-lea. Membrilor acesteia nu prea le-au plăcut picturile murale vechi – care, de fapt, preamăreau familia Daniel, și oricum nu mai erau la modă, așa că l-au revopsit. A venit comunismul, iar proprietarii s-au prins că nu prea mai e de stat în România decât dacă îți dorești să mori prin vreo pușcărie comunistă, așa că au vândut palatul unei familii din sat pe moneda forte a perioadei de imediat după război – slană și grâu. Comuniștii nu s-au sfiit însă să-l confiște, imediat ce au ajuns la putere, și au făcut ce au știut ei mai bine – l-au degradat, folosindu-l fie ca magazie de lemne, fie ca sediu CAP, grădiniță… După Revoluție, a fost retrocedat, dar vechii proprietari nu aveau bani să-l întrețină… spre deosebire de multe alte bijuterii arhitecturale din România, castelul de la Tălișoara era încă în picioare. Așa că l-au scos la vânzare… A fost cumpărat de doi tineri – familia Racz, el, IT-ist, ea, corporatistă, care au visat să-l readucă la strălucirea de odinioară. Și după ani de muncă asiduă, investiții făcute cu grijă, dar și obținerea de fonduri, Castelul Daniel a redevenit o perlă a Transilvaniei. Un palat în care retrăiești atmosfera Renascentismului.

Am fost prima oară la Castelul Daniel în martie 2015. După câțiva ani de muncă, de birocrație, soții Racz tocmai terminaseră lucrul la Castelul Daniel și îl deschiseseră oaspeților. Evident, urma ce e mai greu – promovarea, introducerea în circuitul turistic, nevoia de a deveni cunoscut. Nu avea decât opt camere, dar atent și cu gust renovate. Renovarea nu s-a făcut după ureche – clădirea este pe lista monumentelor istorice și nu poate fi refăcută oricum, dar știți că nu ăsta ar fi un obstacol în a-ți bate joc. Dar familia Racz a vrut să creeze ceva autentic. Mobila a fost făcută din bucăți de lemnărie recuperate și combinate inteligent și cu gust cu materiale noi. Fiecare cameră de oaspeți a căpătat un nume, o personalitate, o istorie, un aer propriu. Zugrăveala de secol XIX a fost dată jos, lăsând locul picturii murale originale – care redă istoria familiei Daniel – de la momentul în care Daniel a dus tributul Principatului Transilvaniei sultanului, la Istanbul (e drept, imaginea redată este un exemplu de cult al personalității – Daniel apare îmbrăcat în costum de nobil transilvănean, mândru, în picioare, doar cu capul un pic aplecat în fața sultanului care stă turcește, uitându-se la el – inutil să spun că trimișii principilor vasali, cum era Principatul Transilvaniei atunci, intrau la sultan îmbrăcați în costume orientale, târându-se și sărutând papucii sultanului, nu mândru, parcă zicând – „Hai, bre, Murădică, ți-am adus niște chestii de la Majestatea Sa, Principele Transilvaniei, șeful meu). Apar și scene de nuntă nobiliară – Daniel a fost maestru de ceremonii la o cununie princiară – și acest moment de glorie este redat pe pereții castelului.

Cum ziceam, am mai fost în 2015 și m-am simțit excelent – de mic îmi plăceau poveștile cu prinți și prințese, cu castele și cavaleri și am trăit acest basm în Castelul Daniel. Pe lângă atmosfera renascentistă, recreată până la cele mai mici detalii, mâncarea excepțională (creată de un chef din zonă, dar care a lucrat la restaurante de lux din Londra) și atenția personalului, totul era perfect. Vrei un castel ca afară? Du-te la Tălișoara! Atunci am vizitat și a doua clădire – numită Castelul Bethlen, pentru că aici ar fi dormit principele Transilvaniei Gabriel Bethlen, când și-a vizitat amicul din Tălișoara pentru o partidă de vânătoare prin zonă. O ruină. Am urcat pe niște scări despre care nu știam dacă mă vor ține, iar plafonul etajului era rupt… parcă trecuseră vandalii… mă rog, trecuseră între 1946 și 1989.

Am revenit în martie 2019, la patru ani după prima mea vizită, extrem de curios să văd ce s-a mai întâmplat, dacă au apărut noutăți și dacă palatul este la fel de frumos ca în 2015. Fiindcă, după cum știți, noi eventual construim ceva bun și frumos (după multe chinuri), dar uităm că mai trebuie să și menținem. Știindu-i pe Attila și pe Lilla, nu aveam nicio grijă că locul este la fel de fain ca acum patru ani. Și, într-adevăr, așa e… Castel Daniel continuă să fie o bijuterie.

Am intrat pe poarta metalică care în 2015 era încă în construcție la fierarul satului. În Tălișoara, Gyorgy Nagy continuă să aibă un atelier de fierărie tradițional care nu folosește sudura, ci toarnă fierul în capodopere în stil tradițional. Și mi s-a părut normal că el a creat poarta nobiliară, folosind blazonul familiei Daniel (o lebădă cu o săgeată în gât). De data asta, m-am cazat în camera „Poarta Castelului”, o cameră amplă, largă, unde, până în secolul al XIX-lea, era intrarea în castel. A rămas bolta originală, iar șemineul completează atmosfera faină din castel. Cum castelul era destul de plin, nu am putut revedea decât alte două camere – camera Constantinopole, unde se află fresca cu întâlnirea dintre Janos Daniel și sultanul Murad, și camera Lebedei – care are o atmosferă de-a dreptul regală – pat cu baldachin și cu șemineu. Cred că e cea mai romantică din întregul castel – numele vine de la blazonul familiei Daniel.

Spre deosebire de 2015, restaurantul s-a mutat în clădirea nouă, pentru ca vechea dărăpănătură să fie superb refăcută, iar acum să fie deschisă pentru public. În acest moment, Castelul Daniel are 20 de camere – 8 în vechiul castel Daniel și 12 în Castelul Bethlen, aflat la doi pași, peste o curte cu gazon verde (chiar și la început de martie), iar restaurantul este la parterul nou-deschisului Bethlen. Vechea cameră a restaurantului a fost transformată într-un soi de sală de lectură și de evenimente, plină de cărți în mai multe limbi, unde te poți relaxa.

Am vizitat și camerele din noul palat – palatul Bethlen. Ca și cele din Daniel, în spatele fiecăreia există o idee. Fiecare cameră este dedicată unui meșteșug tradițional din zonă – țesători (există chiar și un război de țesut autentic, în cameră!) sau lemnari – dar toate camerele noi beneficiază, de asemenea, de o combinație de un bun-gust de culori, lemn, fier și zidărie… practic, îmi este imposibil să aleg care e cea mai faină și inspirată. Și au și dimensiuni diferite – sunt pentru cupluri, dar și pentru familii cu copii, cei mici putând să doarmă în paturi etajate.

Despre mâncare? A fost, ca de obicei, de nota 10. Micul dejun este permanent, dar pentru prânz și cină, trebuie să anunți în prealabil, dacă vrei să o iei. Dacă în timpul zilei ești plecat să vizitezi minunata zonă a Covasnei și nu mănânci, nu rata însă cina – este admirabilă. Acum este doar un fel de mâncare, dar se va trece în curând la comanda à la carte… și deși eu sunt relativ sclifosit, am mâncat de m-am lins pe degete. Și, în plus, am făcut ravagii în rezervele strategice de socată ale domeniului – trebuie să remarc, mâncarea este făcută din produse locale cât se poate de bio. De altfel, dacă te duci în crama Castelului Daniel, vei descoperi o adevărată cămară de gospodărie ca pe vremuri… iar socul este cules în fiecare primăvară chiar de familia Racz, de pe lângă Tălișoara .

Și să nu uit… s-a deschis și spa-ul. E în subsolul castelului „mic”, Bethlen, și se vede că a fost construit de profesioniști – anii trecuți, când mă mai vedeam sau discutam cu Lilla, toți erau plecați prin Europa să viziteze spa-uri de unde să se inspire… După ce te schimbi, vei descoperi o multitudine de facilități, atât de variate, încât nu m-aș fi așteptat – de la o ditamai piscină la jacuzzi, de la o mică piscină cu apă sărată la saune (uscată și umedă) sau bănci încălzite… spa cum am văzut doar la hotelurile de mare lux. Și n-am de ce mă mira că Daniel este cu adevărat un hotel de lux „ca afară”.

Cum ajungi acolo

Evident, cel mai bun prieten al tău e GPS-ul, dar dacă vii din București, intră pe centura Brașovului, apoi ia-o spre Sighișoara și la Măieruș ia-o în direcția Baraolt. La Baraolt, treci pe lângă biserică, în sus, spre Tălișoara. Castelul este pe partea stângă, în mijlocul satului.

Mai multe amănunte, plus rezervări

Le poți face direct pe site-ul Castel Daniei. Și tot acolo poți vedea toate camerele și să afli mai multe informații.

Imagini Castel Daniel

Blazonul familiei Daniel – o lebada cu sageata in gat

Bine ati venit la Castelul Daniel

Una din cele 8 camere ale castelului Daniel – Camera Poarta Castelului

Baia Poartei Castelului

Camera „regala” din Castelul Daniel – camera Lebada

Cu pat cu baldachin

Baia Lebedei

Camera cea mai istorica – camera Constantinopole cu picturi murale

Celebra scena cand Janos Daniel duce tributul Principatului Transilvaniei la Constantinopole. In mod cert, nu a stat in pozitia asta

In 2015, aici era restaurantul. Acum e o sala de intalniri

sau de lectura la gura sobei

Crama

cu bunatati de casa

Recent terminat – castelul Bethlen, de cealalta parte a gradinii

Cu o imensa sala de recreere

Camerele sunt dedicate cate unui mestesug

Un pat supra-etajat pentru copii

Combinatii maiastre de lemn si piatra

Cam asa arata o baie

Si una placata cu lemn

Restaurantul este acum deschis in castelul Bethlen

Un crampei din Micul Dejun

Ciorba secuiasca la cina

Piept de pui la gratar (aveau rata, dar eu cam sufeream de stomac)

Puteam sa ratez un gulas de zile mari in Covasna ? Normal ca nu !

Pastrav de la pastravaria din sat

Un desert tipic englezesc

Ultimul racnet la Castel Daniel – spa !

Sa tot inoti

Sau sa te relaxezi in jacuzzi