Distribuie articolul:

De abia s-a făcut un an de la prima mea călătorie în Creta și iată că am revenit pe cea mai mare insulă grecească. Da, mulți spun că lumea e mare și că nu vor să repete locuri, dar nu e stilul meu. Îmi place să revin după o vreme în aceleași locuri. Iar în cazul Cretei, deși stătusem data trecută o săptămână, plecasem cu niște regrete – nu ajunsesem să iau la pas Cheile Samaria, poate cea mai pitorească zonă a Cretei, și nu văzusem cele mai faine plaje ale Cretei – cele din capătul vestic al insulei. În plus, din cele trei mari orașe de origine venețiană de pe insulă, nu văzusem ca lumea decât Heraklion și Retymno. Chania o văzusem vreo 20 de minute într-o fugă în vara lui 2015, când mă dusesem „reporter de război” în acea vară fierbinte, când Grecia părea să se prăbușească economic.

Din capul locului, trebuie să spun că Creta este o insulă mare. Poate nu o fi foarte lată, dar este destul de lungă. În linie dreaptă, sunt aproape 300 km, dar sunt destul de greu de parcurs toți – nu există șosele duble decât pe anumite porțiuni, așa că dacă stai în estul insulei, este destul de departe să ajungi în vestul insulei și viceversa. Anul trecut, am stat în Hersonissos, o stațiune la est de Heraklion, capitala insulei, undeva spre capătul estic al Cretei. Așa că „raza mea de acțiune” a fost limitată până undeva la Rethymnon. De altfel, dacă vă duceți în Creta pentru a o vizita, va recomand să vă „spargeți” excursia în două – să stați parțial în zona de est (Heraklion – Hersonissos) și parțial în zona de vest (Chania – Platanias). Și în acest fel, puteți să acoperiți cele mai faine locuri din această insulă deosebită.

Ce face din Creta un loc special? Pentru că este extrem de variată, ai parte de plaje splendide, dar și de munți care sar de 2.000 de metri (cel mai înalt vârf de pe insulă are 2.456 de metri, aproape cât Moldoveanu al nostru), ai parte de urme arheologice importante (prima civilizație „adevărată” din actuala Europă este civilizația minoică; a înflorit acum circa 4000 – 5000 de ani pe insula Creta și au rămas după ea orașe, dintre care cel mai bine păstrat este Knossos, precum și tot soiul de artefacte pe care le poți vedea în spectaculosul Muzeu Arheologic din Heraklion – unul dintre cele mai bogate din arealul Greciei Antice), ai parte de orașe venețiene, ai parte de zone rurale care își păstrează cu stoicism tradițiile, chiar și în fața asaltului turismului de masă, în fine… poți să stai mult și bine pe insulă și să nu te plictisești, să găsești câte ceva de făcut.

Ce s-a mai întâmplat, între timp? Breaking news – absolut surprinzător, a început să zboare Ryanair. Timp de decenii, unicele zboruri directe erau charterele operate pentru agențiile de turism. Dacă voiai să vii pe cont propriu, era fie complicat, fie scump (mai ales în sezon). Acum un an, am zburat în Creta cu Aegean Airlines via Atena (unde la dus am avut un tranzit destul de lung, iar la întors a trebuit să dorm o noapte în Atena), la un preț de peste 200 de euro dus-întors. Wizz a anunțat acum foarte mulți ani un zbor direct București – Heraklion, dar, în mod surprinzător, l-a anulat chiar înainte de a începe primul zbor, așa că noul zbor al lui Ryanair a fost pentru mine o surpriză. București – Chania de două ori pe săptămână, începând cu 2 aprilie. Mai ales pe perioada de vară, cred că o să bubuie. Iar prețurile biletelor, dacă le iei din timp sau mai prinzi o promoție, sunt foarte „ryanești”.

De altfel, uitându-mă la rutele operate de Ryan din București, pot să zic că au surprinzător de multe rute leisure. Ca idee, pasagerii care zboară sunt „segmentați” în trei mari categorii – business (cei care zboară în interes de serviciu sau pentru businessuri proprii), etnic (cei care lucrează în străinătate și se întorc acasă sau rude de-ale lor zboară să-i viziteze) și leisure (cei care zboară pentru a vizita ceva, în interes de… vacanță). Dacă te uiți la Wizz, marea majoritate a curselor sunt clasificate la etnic. Să luăm Roma, de exemplu – deși Roma este o destinație turistică de prim ordin, marea majoritate a celor care zboară sunt cei care locuiesc acolo sau rudele lor. Wizz are foarte puține rute „leisure” – a avut Kutaisi, l-a scos, vreo două toamne la rând a zburat la Eilat (probabil, și în următoarea) și mai zboară în Tenerife. Restul sunt preponderent etnice.

În schimb ce Ryan se pare că mizează pe segmentul leisure, și acesta este un lucru bun. Paphos este în principal leisure, la fel și Ammanul (o altă mare surpriză pentru mine), Palermo este preponderent leisure (numărul de rezidenți români în acea zonă de Sicilia nu este prea mare), iar acum, Chania este o destinație pură de leisure. Sunt absolut convins că, cel puțin pe vară, cursa asta o să duduie. De altfel, deși am zburat la început de mai, cel puțin la dus avionul a fost aproape plin, e drept, la retur mai erau destule locuri, dar oamenii care au zburat spre Chania în mod cert s-au întors tot cu Ryanair.

Dar să vă spun două cuvinte despre Creta. Spre deosebire de multe alte insule grecești, care n-au avut parte de un mare mix de influențe, ei bine, Creta (ca și Ciprul, de altfel), a trecut de la o administrație la alta și fiecare și-a lăsat pecetea asupra istoriei, culturii, obiceiurilor și arhitecturii.

Cum ziceam, primii au fost minoicii. Originea lor e neclară – testele ADN îi deconspiră că sunt înrudiți cu europenii neolitici (în zilele noastre, cei mai puri urmași ai minoicilor sunt locuitorii din Platoul Lasithi, o zonă mai greu accesibilă și care nu a fost călcată de cei care au preluat conducerea insulei după prăbușirea civilizației minoice), iar specialiștii în limbi sunt împărțiți – fie că e o limbă grecească, fie provenind din Anatolia, Licia, fie chiar fiind semitică (înrudită cu feniciana) sau indo-iraniană. Cert este că erau niște constructori neîntrecuți (e drept, Creta este destul de aproape de Egipt, așa că existau numeroase legături între strălucitoarea civilizație faraonică și Creta) – primele clădiri cu patru etaje din Europa au fost construite în Creta. Dar schimbările climatice (unele determinate de explozia vulcanului din Santorini) și apariția aheilor agresivi de pe continent (așa-numiții micenieni) au dus la dispariția civilizației minoice, prima care a strălucit în Europa.

După căderea minoicilor, pe insulă apar grecii de pe continent și situația politică se replică și ea – istoria Cretei este dominată de războaie frecvente între orașele-stat de pe insulă. Macedonenii cuceresc temporar insula, dar apoi Creta cade sub influența Rhodosului pentru o bună perioadă.

Urmează, evident, romanii. În 71 î.Hr., Roma trimite trei legiuni pe insulă și, după un război feroce de trei ani, Creta devine parte a Imperiului Roman. Le-a plăcut sau nu cretanilor, cel puțin au avut parte de pace timp de secole – fiind în mijlocul Mării Mediterane, unde țărmurile au fost dominate de Imperiu, Creta a avut parte de liniște, pace și de ceva prosperitate. Nu a mai avut importanța perioadei minoice, dar cel puțin totul era OK. După scindarea imperiului, evident, Creta a fost alipită părții sale estice – Imperiul Bizantin. După 900 de ani de pace, liniște și zen, Creta este cucerită de pirați musulmani care fondează Emiratul Cretei și orașul Heraklion, nu foarte departe de anticul Knossos. E prima perioadă în care peste Creta se aud chemările muezinului de cinci ori pe zi. După aproape 150 de ani de islam (se pare că aproape toată populația locală s-a convertit), Imperiul Bizantin revine în forță și recuperează Creta în 960. O va pierde în 1204, când cruciații catolici pradă Constantinopolul și distrug milenarul imperiu. Posesiunile imperiului sunt disputate cu arma în mână de statele de origine ale cruciaților, Creta fiind revendicată de Genova și de Veneția. Va câștiga Veneția, care va deține Creta pentru următorii 400 și ceva de ani.

Urmele venețiene sunt mai mult decât evidente pe insulă, Cele trei mari orașe din nord – Heraklion, Rethymnon și Chania sunt în mod cert orașe venețiene. Aici locuiau „domnii”, negustorii, cavalerii, în timp ce populația locală, rămasă ortodoxă, s-a refugiat mai degrabă în satele din interiorul insulei – existența munților și a trecătorilor a ajutat la prezervarea populației locale. La un moment dat, când și venețienii au lăsat-o mai moale, apare o simbioză greco-venețiană care a dus la Renașterea cretană și la civilizația Cretei, diferite de cele de pe continent. Exponentul ei este Domenicos Theotocopoulos, faimos mai degrabă sub numele de El Greco, care și-a obținut celebritatea prin combinarea artei orientale post-bizantine cu cea europeană, devenind unul dintre cei mai cunoscuți pictori ai Spaniei… Dacă ajungi la Toledo, este indiscutabil principalul erou al acestei foste capitale a Spaniei (atât musulmane, cât și catolice). În schimb, în Heraklion, orașul său de baștină, nu mi-aduc aminte să fi văzut ceva care să își scoată celebrul fiu în evidență. El Greco s-a născut în Heraklion (sau Candia, cum i se spunea atunci), fiu al unui bogat negustor grec, care îndeplinea și slujba de colector de impozite.

Dar perioada venețiană este întreruptă brusc. După cucerirea Ciprului, otomanii decid să încheie conturile cu puterile catolice care le contestau autoritatea în estul Mării Mediterane, așa că Creta a devenit parte a Imperiului Otoman. Datorită sistemului de taxare, o bună parte din populație a trecut la islam (se estimează că la începutul secolului al XIX-lea, jumătate dintre cretani erau musulmani), dar populația locală ortodoxă a continuat lupta de rezistență, iar revoltele antiotomane au fost frecvente. De altfel, dacă te plimbi prin Creta, vei descoperi destule memoriale și povești dramatice ale rezistenței antiotomane. Secolul al XIX-lea este un secol însângerat, marcat de numeroase revolte și insurecții care au dus la prăbușirea economică și decimarea populației. În 1898, marile puteri ocupă Creta, expulzează armata otomană și proclamă o Republică a Cretei administrate de Marile Puteri, dar aflată nominal sub suzeranitatea sultanului. Evident, asta nemulțumește populația locală, care din momentul independenței Greciei nu își dorește decât să devină parte a acestei țări.

Creta devine oficial parte a Greciei abia în 1913, după Războaiele Balcanice, dând Greciei unul dintre cei mai mari politicieni din istoria sa modernă – Eleftherios Venizelos. Musulmanii din Creta au părăsit insula în 1923, cu ocazia schimbului de populație care a dus la dispariția musulmanilor din Grecia, dar și a grecilor din pământurile lor ancestrale din Anatolia. În 1941, Creta a fost martora primei invazii aeropurtate din istorie, căzând sub ocupația Germaniei naziste, trupele grecești și britanice refugiindu-se pe plajele din sudul Cretei, urmând vechile drumuri prin trecători cunoscute doar de localnici. De pe coasta sudică, sălbatică, vor fi salvați de Marina Britanică și aduși în Egipt. Ca și în vremea venețiană sau otomană, cretanii au fost învinși, dar nu îngenuncheați – rezistența va continua împotriva germanilor, iar insula a avut parte de numeroase masacre de pedeapsă. Deși aliații au debarcat în 1944, germanii vor rezista până în ultimele zile ale războiului (Chania a fost germană până pe 9 Mai 1945!)

Cam asta este povestea Cretei. O insulă frământată, o insulă unde localnicii au rezistat de secole. Au murit și au înviat. Iar astăzi, când vorbești cu ei, deși, evident, nu istoria este subiectul discutat, simți în ei mândria locală, mândria de a fi cretani – sunt mândri de orașele lor, de plajele lor, de măslinele lor, de portocalele lor, de mâncarea lor și de tradițiile lor. Și asta te face cumva să-i admiri. Nu pare să le pese că, într-o lume globală, insula lor este cât o unghie. Este insula lor, acolo se simt bine, acolo le place să trăiască, le place clima, le place mâncarea, este ACASĂ.

Pe această insulă deosebită aveam să aterizez cu zborul FR 5333 al Ryanair. Decolat la timp, aterizat mai repede. Deși am avut noroc la „loteria locurilor în avion” să prind loc la geam, nu am văzut mai nimic, stând în dreptul aripii. Am văzut așa, un pic, făcând un pic de yoga, cum am zburat peste insule înconjurate de mare verde, pilotul a anunțat la un moment dat că pe partea dreaptă se poate vedea Atena (îl cred pe cuvânt) și am văzut cu greu că munții din Creta erau plini de zăpadă… acum un an, nu era niciun strop, acum erau albi – dovadă că iarna asta a fost mai grea și mai plină de precipitații. Dar la malul mării, pe aeroportul militar Chania (e civil parțial), bătea o briză de vară. În mai, vremea este minunată în Creta pentru vizitare – este cald, dar nu excesiv (undeva la 25 de grade Celsius ziua și 15 grade noaptea), se poate face plajă, dar pentru a intra în apă trebuie să fii canadian sau să-ți iei izoprenul cu tine. Dar, cum ziceam, este o vreme perfectă pentru a descoperi această insulă minunată.

De la aeroport, am mers direct spre hotelul Porto Platanias în stațiunea Platanias, aflată lângă Chania. Așa cum în Creta de Est, lângă capitala Heraklion, se află o stațiune complet dedicată turiștilor – Hersonissos, și lângă Chania, care este un oraș-oraș, se află Platanias, un fost sat transformat în stațiune turistică – cu restaurante, baruri, hoteluri, agenții de turism și de închiriat mașini, cu tot ce-i trebuie unui turist. O stradă principală „cu de toate” (inclusiv cu ecrane care transmiteau live Digi Sport-ul românesc – „nu înțelegem românește, dar sportul e o limbă internațională”, mi-au spus cei care urmăreau canalul TV românesc.

Hotelul, fain – poate un pic mai greu de „navigat” în primele minute, având mai multe curți interioare cu piscine, dar după vreo zece minute, m-am lămurit ce și cum. Camera mare și spațioasă (în care mă aștepta, cum altfel, o sticlă de vin grecesc), plaja, la doi pași, iar mâncarea, la greu. De altfel, aici se poate sta în regim all inclusive, demipensiune (mic dejun și cină) sau doar cu mic dejun (în jurul hotelului, e plin de restaurante). Există și spa, dar, din păcate, era deschis la niște ore în care nu am fost în hotel (adică, de la 10:00 la 18:00), așa că nu am putut să mă arunc în piscina subterană (încălzită, presupun). Pot spune că mi-am luat slipul degeaba, fiindcă, ziceam, apa mării era mult prea rece.

După cină, am asistat la unul dintre evenimentele de seară din hotel – Greek Night… bufet cu mâncare tradițională și dansuri grecești la care au fost implicați și turiștii – dans și multe râsete. A doua zi dimineața era prima full de Creta, iar noi urma să mergem pe plaja pe care o ochisem de data trecută, dar care era „o plajă prea îndepărtată” – Plaja Balos. Dar despre plaja Balos o să vă povestesc în episodul următor.

Notă

De data asta, am fost în Creta la invitația Ryanair, singura companie aeriană care oferă zboruri directe din București în Creta (mai precis, în Chania) și a Biroului de Promovare Turistică al Cretei – Zona Chania.

Foto-lead: Cristina Rosca