Trebuie să spun, din capul locului, că, după prima tură consistentă în Creta de anul trecut, am plecat cu două regrete – faptul că nu am luat la pas Cheile Samaria și că nu am ajuns la Balos. În cazul primeia, nu am găsit tururi din Hersonissos – era încă început de sezon și excursiile zilnice nu se făceau chiar zilnic, din lipsă de participanți, iar Balos, plajă de la capătul nord-vestic al insulei, era mult prea departe. Acum, am plecat cu o singură frustrare – că tot nu am ajuns în Cheile Samaria. În schimb, încă am în fața ochilor culorile acelea aproape nepământene de la Balos și Gramvousa. Pentru că, în drum spre Balos, am descoperit și mai puțin cunoscuta Gramvousa.

Ca să ajungi la Balos ai, practic, două opțiuni (exceptând opțiunile mai excentrice, de a merge cu propriul iaht sau să sari cu parașuta din avion): fie cu mașina, până aproape de Balos (atenție, ultimii 8 – 10 km sunt pe un drum de țară neasfaltat) și, de acolo, să cobori dealul, vreo 20 – 30 minute, până la plajă, ori să iei o excursie de o zi (sau aproape o zi) cu vaporul care pleacă din Kissamos. Pentru croazieră, tariful este de 27 de euro (plus 1 euro nu știu ce taxă locală), iar la bordul vaporului se găsește mâncare (cam searbădă). Evident, aș fi preferat să merg cu barca. Motivul este simplu – cu barca poți să oprești și la Gramvousa, care este o insulă și zău că e mare păcat să nu o vezi.

Așa că ne-am întâlnit la 9 dimineața, gata de plecare. Din Platanias până la Kissamos nu e prea mult, probabil cam jumătate de oră de mers lejer pe o șosea foarte bună; după aceea, am trecut pe lângă niște orășele care se răsfățau în soarele Eladei și am coborât în port. Aici, o mică surpriză: eu mă așteptam la un vaporaș mai mic, cel mult o șalupă, pentru aproximativ 20 – 30 de persoane. Când colo, era ditamai vaporul. Nu, să nu vă așteptați la vreun vas de croazieră din acelea cu 10 etaje, tip MSC, dar era un vapor cu două etaje și care, probabil, poate duce liniștit o sută – două sute de pasageri. Mă rog, nu era nicio problemă, așa că ne-am îmbarcat pe vasul Gramvousa și am ieșit în larg. Luna mai, soare, cald, mare albastră, ce poate fi mai frumos!… Iubesc momentele acelea când ies cu vreo ambarcațiune în larg, pe soare și când căldura e rezonabilă. A urmat o croazieră la ralanti, pe lângă dealuri pleșuve și ținuturi aride. Acum un an, mergeam cu un ferry, destul de zbuciumat, între Samos și Kos, și încă îmi aduc aminte splendidele insule întâlnite în drum.

La un moment dat, după ce am plutit pe lângă țărmul cretan, văd, pe o insulă, tronând un soi de cetate. Da, îmi confirmă ghida noastră (care e, de fapt, ziaristă), este o cetate venețiană. Dar, până să ajungem la portul unde trebuia să debarcăm, aflu că, în Creta rurală, încă există obiceiul vendettei, un obicei pe care îl credeam dispărut în Grecia (și întâlnit doar în Italia și în Albania). Dar se pare că vendetta este un obicei mediteraneean, încă prezent în Creta, omuciderile de onoare (pentru a răzbuna moartea unei rude) constituind un fapt normal. Nu avem timp de povestit prea mult, că vine momentul debarcării pe Gramvousa. Este o insulă pustie (mă rog, înțeleg că sunt două insule cu numele Gramvousa, una lângă alta), iar impozantul și, aparent, inexpugnabilul fort a fost construit de venețieni spre sfârșitul dominației asupra Cretei, în momentul în care pericolul otoman era din ce în ce mai resimțit. În 1669, când Creta a fost cucerită de Imperiul Otoman, Veneția a păstrat totuși trei puncte întărite (insule-fort) care au fost, practic, imposibil de cucerit. Otomanii au pus însă mâna pe Gramvousa, în 1691, când căpitanul napolitan de la Giocca a fost mituit de otomani și a predat cetatea la cheie. S-a bucurat de mită până la sfârșitul zilelor lui, liniștit, în Constantinopol, dorind să evite răzbunarea serenisimei republici. Fortul a cunoscut, de asemenea, o perioadă de glorie, în timpul revoluției grecești, când insurgenți greci anti-otomani au cucerit inexpugnabila fortăreață, păstrând ani la rând controlul asupra ei. Dar pentru că restul Cretei a continuat să fie otomană, faptul a condus la un asediu, așa că au recurs la străvechea îndeletnicire a pirateriei: liniile comerciale dintre Turcia și Egipt, dar și cele europene, s-au trezit periclitate și jefuite. Până la urmă, surprinzător, micul stat al piraților antiotomani de la Gramvousa a fost distrus de forțele Greciei, și nu de cele ale imperiului. Acum, impozanta citadelă este „cucerită” zilnic de sute de excursioniști care debarcă de pe vasele de croazieră.

Locul arată minunat, deoarece, pe lângă muntele acela falnic împodobit de citadelă, întreaga insulă este o grădină. Gramvousa este o insulă semiaridă, să nu vă așteptați, aici, la cine știe ce pajiști verzi. În schimb, acum, în mai, peste tot sunt mii și mii de tufișuri înflorite și există o panoramă incredibilă cu o vale plină de tufișuri țepoase, cu flori de cele mai variate culori. Mi-a fost extrem de greu să nu mă opresc, aproape la fiecare pas, și să nu fotografiez acele superbe flori.

Dar marele spectacol are loc după ce pătrunzi în cetate și te cațări pe zidurile pe care acum este arborat nu leul venețian, nici semiluna turcească, ci drapelul Greciei – munții în depărtare, apa mării de un albastru tulburător, în mii de nuanțe, valea aceea cu florile ei multicolore de semi-deșert. Absolut fabulos… Ca să nu mai spun că și curtea vechiului fort (din care nu a rămas decât o capelă părăsită) e plină-plină de arbuști în floare. E un loc în care mi-aș fi dorit să rămân mult și bine, dar, din păcate, Gramvousa Express începu să sune din sirenă, chemând sutele de turiști înapoi la bord. Insula este nelocuită, deși există o mică biserică. M-am grăbit să ajung la vas, chiar dacă exista și un nene, cărunt, cu o mică ambarcațiune care transporta (în schimbul unei sume de bani, presupun) turiștii întârziați. La urcarea pe vas, am fost abordat de un român (eu având o șapcă cu „România”). Locuiește aici de 11 ani și nu prea are vreun chef de a se întoarce acasă. „Nu vedeți că în România sunt la conducere hoții?” Ce să zic, are dreptate. Îl întreb dacă mai lasă turiști pe Gramvousa: „Oho, și încă mulți!”… Sunt mulți care nu revin la timp. Probabil, de aceea este acel nene acolo, cu micul său vas. Dar de data asta are ghinion: turiștii par să fi fost disciplinați și, la plecarea din micul port, nu am mai văzut picior de om pe insula plină de flori.

De la Gramvousa la Balos nu faci mai mult de 10 minute. De-abia îți tragi sufletul, bei ceva și te pregătești pentru debarcare. Balos e o mică insulă care se află la doar câțiva pași de continent. Este o plajă vastă, unde apa îți ajunge puțin mai sus de glezne (sau, mai rar, până peste genunchi). Evident, dacă vrei să înoți, și nu doar să te bălăcești, destul de aproape găsești și ape mai adânci. Dar magia acestei insule nu se vede stând cu picioarele în apă, ci atunci când le pui la muncă pentru a urca pe dealul care duce spre parking. Și nu trebuie să faci decât câțiva pași pentru a rămâne cu gura căscată, uitându-te la toate nuanțele acelea de albastru. Apoi, este extrem de greu să te mai oprești – vei dori să urci cât mai mult, pentru a descoperi această panoramă uluitoare. Încerc să-mi dau seama ce sentimente încearcă oamenii care, ajungând cu mașina până în parcare, după câțiva pași văd această minune… De aceea mă consolez la gândul că a fost mult mai bine cu vaporul, mai ales că am oprit și la Gramvousa.

În cazul acestei croaziere, sincer, trebuie să faci o alegere grea: fie te cațări (la cetate ori pe dealul de la Balos), fie te arunci în apă. În cazul nostru, alegerea a fost simplă – am sacrificat baia pentru o panoramă de neuitat. În plus, apa era destul de rece. E adevărat, atunci când mergeai prin apă până la glezne, aceasta părea caldă, așa că, după cățărare, a fost o plăcere să mă descalț și să mă răcoresc… Dar, iată, Gramvousa Express țipă, din depărtare, să ne întoarcem la vas.

Am fost încântat de excursie. A fost una dintre acele zile… mă rog, în cazul meu, chiar am parte de multe zile încântătoare. Am avut soare din plin (e drept, au apărut niște nori spre finalul zilei, dar nu au pus vreo problemă), am avut parte de flori, de mii de nuanțe de albastru, de aerul sărat al mării, de soare… Una dintre acele zile care te fac să-ți spui că insula Creta nu poate fi ratată. Am mâncat, în final, la bord. După cum am mai zis, mâncarea a fost cam fadă, dar aceasta a contat mai puțin, după o zi atât de colorată. De la port, ne-am întors la hotel, unde, după cina de rigoare (ei, aici, mâncarea a fost bună și variată!), m-am uitat la ceas și mi-am zis: „Hai în Chania!”. Și am plecat aproape toți. Din Platanias până în Chania sunt autobuze frecvente până la 22:30 (în sezon, circulă și în mijlocul nopții), iar autogara de acolo e la doi pași de orașul vechi. Așa că am petrecut câteva ore pe aleile romantice ale vechiului oraș venețian, despre care vă voi povesti într-un episod următor.

Notă:

De data asta, am fost în Creta la invitația Ryanair, singura companie aeriană care oferă zboruri directe din București în Creta (mai exact, în Chania), și a Biroului de Promovare Turistică a Cretei – Zona Chania.

Imagini Gramvousa – Balos

Sa stau la piscina ?

Apa e cam rece

Asa ca hai mai bine in microbuz 🙂

Si sa ma urc pe vaporul Gramvousa

Ma asteptam la o corabie mai mica, dar e fain si asa pe un vapor mare

Uraaa, am plecat. Soare, o briza blajina, mare

Spectaculoasele stanci ale Cretei

Asta e Gramvousa ? Da, ea e, are o fortareata in varf

Imposibilele nuante de albastru ale Greciei

Cum s-a oprit vaporul la tarm, toata lumea a luat-o la pas

Parasind vasul

Hai sus … trebuie sa fie o panorama faina 🙂

Ce de aloe veraaaa. Si ce de floooori !

Mai este o luna superba in Creta – infloresc toate tufele 🙂

E o feerie

Dar greu sa nu ma uit aproape permanent in spate

Valea Florilor din Gramvousa

Intrarea in cetate

WOW !

Curtea fortului – o fosta capela si o multime de tufisuri inflorite !

Parca nu as mai pleca

Dar, totusi parca as vrea si la Balos

Am plecat din Gramvousa. Mica ambarcatiune inca mai asteapta vreun turist intarziat… Nu a fost nici unul, toata lumea la bord !

Laguna Balos

Micul port Balos 🙂

50 shades of Balos

Traversarea cea mai adanca 🙂

Doamne, ce culori !

Sa urcam deci pentru panorama

Care se prefigureaza in spate

WOW

Drumul spre parcarea de masini

Ce culori ! Ce incantare !

Din nou prin apa putin adanca si calda

Inghititi in burta vasului

Seara, la hotelul Porto Platanias, luam cina … dar putem ramane asa la hotel ?

Nici gand, am luat autobuzul spre Chania

Pentru o plimbare de noapte pe ulitele sale romantice