Distribuie articolul:

Chania, Creta

Imensa majoritate a celor care se gândesc la insulele grecești (și la Creta, în particular) visează, în general, la plaje întinse, mare verde-albastră și, eventual, la tavernele acelea cu o mâncare absolut delicioasă. Ei bine, insulele grecești se pretează și la city break-uri, mai ales în perioada în care e călduț și bine, marea e rece, iar masele de turiști încă nu au luat cu asalt insula. Da, pentru că în Creta există trei orașe istorice importante, moștenire a dominației venețiene timp de secole. Heraklion, Retymno și Chania sunt orașe venețiene cu un pic de aromă orientală – ici, colo, au mai rămas câteva minarete, moștenire a epocii otomane. Niște orașe drăguțe, cu ulițe romantice, îmbrățișând marea. Mai văzusem Chania, vreo jumătate de oră, în vara fierbinte a anului 2015, când venisem să observ dacă Grecia se descompune sau nu în vârful crizei economice (după cum ați văzut în ultimii patru ani, nu s-a descompus) și rămăsesem cu regretul că nu am văzut-o așa cum trebuie. Așa că, de data asta, am luat-o la pas.

În cele trei zile și un pic pe care le-am petrecut în Creta, am fost în Chania de două ori – o dată, pe cont propriu, luând autobuzul din Platanias până în Chania (2,10 euro), dar cumva constrâns de timp – ultimul autobuz spre Platanias era la ora 22:30. Înțeleg însă că în timpul sezonului există curse și noaptea. A fost o plimbare minunată – pe malul golfului, străjuit acum de numeroase cafenele și taverne, pe străduțele îmbârligate din spatele „primului front” de clădiri. Am descoperit, de asemenea, o clădire culme a ecumenismului – clădirea principală era o biserică catolică, străjuită de un minaret și de o clopotniță ortodoxă – nici că poate fi mai nimerit un simbol pentru orașele de pe coasta Cretei, inclusiv Chania.

Chania se laudă că este unul dintre cele mai vechi orașe din lume locuite în mod continuu. Urmele arheologice indică atestarea în jur de 1500 î.Hr., deci Chania are o vârstă de circa 3500 de ani. A fost unul dintre cele mai importante orașe minoice, dar spre deosebire de Knossos, de exemplu, a continuat să existe și în perioada grecească, și în cea romană, și în cele care au urmat. Anticii îi spuneau Kydonia, dar odată ce Creta a devenit emirat arab, vechiul oraș a fost botezat Al Hanim („Hanul”). După ce bizantinii au recucerit insula în 961, orașul era locuit aproape în exclusivitate de arabi, prin urmare vechiul nume fusese uitat după un secol și ceva de ocupație arabă, așa că a devenit Chania. Al Hanim -> Chania. Au urmat venețienii, care au ocupat insula în secolul al XIII-lea (trebuie să vă uitați pe hartă – sursa bogăției Veneției provine din comerțul cu Orientul Apropiat – de aceea, venețienii au creat un mic imperiu care să controleze drumul spre Orient – din Veneția spre Palestina, venețienii au deținut Korcula, orașe de pe coasta Adriatică cum ar fi Kotor, insula Corfu, sudul Peloponezului, Creta și Cipru, printre altele). Inițial, La Canea a devenit un oraș pur catolic, numărul grecilor ortodocsi crescând exponențial abia după 1453, când în urma căderii Constantinopole-ului, mulți locuitori greci ai noii capitale otomane s-au refugiat în insulă. Chania a fost unul dintre acele locuri unde a apărut acea superbă Renaștere cretană – un mix între civilizația vestică și cea estică, unde arta bizantină s-a împletit cu cea italiană).

Marile fortificații construite de venețieni, pe ale căror urme le puteți vedea până în ziua de azi, nu au împiedicat ca orașul să pice sub ocupație otomană. Zidurile au rezistat doar două luni asediului și apoi Chania a intrat în posesiunea sultanului. Catolicii au fost alungați, iar orașul a fost împărțit în două – în cartierele estice s-au așezat musulmanii, în cele vestice, ortodocșii. De aceea, n-ar trebui să fi uimit să descoperi minarete sau arhitectura tradițională a hamamurilor turcești. Populația musulmană (mulți, greci convertiți la islam de-a lungul secolelor) a fost deportată în 1923 în timpul marelui schimb de populație greco-turc, dar urmele lor au rămas – moschei, fântâni, hamamuri care se integrează surprinzător de bine cu un oraș de esență venețiană. Chania a devenit capitala Cretei, fiind sediul Pașei de Creta, orașul fiind capitala insulei până relativ recent, când aceasta a fost transferată în est, în Heraklion (în 1971). Chania a fost și capitala statului semiindependent al Cretei de la finalul secolului al XIX-lea, din acea perioadă datând niște clădiri superbe și aerul cosmopolit al orașului. Chania a avut mult de tras în al Doilea Război Mondial – a suferit bombardamente, locuitorii au fost torturați și executați de germani, deoarece făcuseră parte din Rezistență, iar nemții au rezistat în Chania până la capitularea totală din mai 1945 – în acel moment, era, probabil, unica enclavă de rezistență nazistă din Europa, exceptând Germania. Numeroși locuitori ai Chaniei colecționează obiecte din al Doilea Război Mondial, cel puțin zece dintre ei transformându-și casele în muzee neoficiale.

Reconstrucția de după război a fost dificilă și îndelungată – Grecia a mai avut parte de un lung război civil, până la începutul anilor ’50 (Creta nu a fost afectată), iar apoi economia a fost ani la rând la pământ. Și-a revenit abia după apariția turismului – astăzi, Chania este un oraș destul de prosper, cu un centru vechi refăcut și plin de viață și culoare.

În ultima zi înainte de plecare, am ajuns în Chania de dimineață, zborul Ryanair spre România este relativ târziu – decolarea, pe la ora 17:00 (de fapt, cam ambele zboruri săptămânale – atât cel de miercuri, cât și cele de duminică decolează de la București în jur de ora 15:00 și aterizează în jur de 17:00, plecând în jur de 17:00 și ajungând pe la 19:00 în București). La dus, prinzi o seară minunată pe insulă, iar la retur, ai o bună parte din zi la dispoziție.

Am început turul cu o vizită în Piața Centrală. Sincer, îmi plac piețele. De câte ori mă duc într-o țară, îmi place să vizitez piețele și supermarketurile – primele îți dau o idee cu privire la mâncarea tradițională a localnicilor, iar supermarketurile, cu privire la preferințele lor moderne. Evident, piața centrală are destule suvenire (și la prețuri bune), dar să știți că mulți localnici vin aici să își cumpere de-ale gurii, deci nu este o atracție turistică 100%. Am luat apoi la pas acele ulițe îmbârligate și micuțe ale orașului, acele zone pline de șarm și de flori, pentru a ajunge, în fine, la zidul orașului. La un colț de stradă, lângă niște studiouri de închiriat purtând numele lui Odiseu (Ulise), un soi de simbol al călătorilor în Grecia Antică, există o masă, iar pe zid sunt numeroase plăcuțe care scriu același lucru în numeroase limbi, „Masă pentru călători”. Evident, și în limba română. Apare din vechea casă (probabil, are mai bine de 100 de ani) un domn cu părul alb, care mă întreabă de unde sunt. Cum aveam o șapcă cu România pe cap, îi indic – „România”. „A, bună dimineața, ce mai faci?”. Nu e o mare surpriză – în zonele turistice din Bulgaria, Grecia și Turcia bântuite de numeroși turiști români, vei găsi destui localnici care să vorbească românește sau cel puțin câteva cuvinte. Dar surpriza a fost alta – în timp ce făceam eu poze, el a dispărut în clădire fără să zică o vorbă și a apărut, după cinci minute, cu un ceaslov de … învățare a limbii române. Înțeleg că omul a făcut o lună de studii de medicină la Cluj-Napoca în 1977 și aceea era cartea sa de învățare a limbii române. Wow… chiar că arată ca o carte de istorie – bătută la mașină foarte ordonat, fără greșeli și cu însemnări dintr-o altă vreme.

Ne-am plimbat apoi pe străduțele laterale, pline de culoarea timpului și extrem de interesante. Pe aici, au apărut hoteluri elegante, multe îmbinând tradiționalul cu modernul, foarte faine și cu bun-gust. Cum ziceam, Chania a trăit datorită portului. Ca și în cazul altor orașe din Cipru sau din Creta, inima orașului se află pe un golf care îmbrățișează marea – un golf perfect rotund, cu un far și cu un dig, pe vremuri, probabil, plin de vase gemând de mărfuri (între timp, portul modern s-a mutat în altă parte, pe lângă aeroport), astăzi este cel mai pitoresc loc de luat masa, din oraș… vechile antrepozite s-au convertit în taverne și baruri și e greu să reziști mirosurilor care te atrag ca sirenele lui Ulise .

Noi am rezistat fiindcă am mâncat la un restaurant aflat dincolo de cercul golfului, dar tot la doi pași de mare, unde se află bărcuțe și șalupe multe de închiriat. Unde, evident, ne-am bucurat de acele bucate grecești care îți lasă gura apă. Nu foarte departe de restaurant, se află o filială a Muzeului Maritim al Cretei. Principala clădire este în colțul vestic al golfului, dar există o clădire și acolo unde începe marele dig, în est. Din păcate, nu am avut timp să vizitez Muzeul Maritim, dar intrând în această clădire de la dig, mi-am adus aminte brusc de Muzeul Kon-Tiki din Oslo. Aici, se află reconstituiri de vase din perioada minoică, inclusiv o ambarcațiune construită conform tehnologiei din perioada respectivă și cu care mai mulți cretani au vâslit până la Atena cu ocazia Olimpiadei din 2004. Tot un soi de Kon-Tiki, dar poate mai puțin curajos… o reconstituire practic a drumului lui Tezeu după ce a ucis Minotaurul în Creta și s-a întors acasă. Minoicii au fost niște mari navigatori, civilizația lor datorându-se negoțului pe care îl făceau între Egipt și insulele viitoarei Grecii. Cu ocazia asta, am aflat că minoicii nu se avântau prea mult în larg, de multe ori navigau de-a lungul insulelor, fiindcă în multe părți din Grecia insulele sunt destul de aproape una de alta. Un muzeu fascinant care oferă o explicație de ce Creta a dat Europei prima sa civilizație spectaculoasă – datorită navigației și comerțului…

Am plecat din Chania nu înainte de a discuta și cu reprezentantul Ryanair. Să vă zic ce am reușit să-l trag de limbă (omul s-a ținut ca partizanii cretani, nu am scos de la el nicio nouă destinatie).

Zborul spre Chania este parte din strategia Ryanair de a oferi zboruri pentru vacanțe, pentru acei leisure passengers despre care am scris în primul episod despre tura din Creta. În mod pozitiv, toate merg bine – și Amman, și Paphos, și Chania, așa că să sperăm că în curând vor apărea destinații noi.
Zborul de Chania este doar sezonier. Adică, primul zbor a fost la început de aprilie, iar ultimul va fi pe 23 octombrie. Septembrie și octombrie sunt niște luni foarte faine de vizitat Creta – luate de pe acum, biletele costă cam 70 de euro dus-întors (evident, fără bagaj de cală, priority etc, etc). Cum ziceam, sunt două zboruri pe săptămână (miercurea și duminica), dar sper că, dacă merge bine, la anul vor fi chiar mai multe.
Cretanii își doresc zboruri și iarna. Motivul este că vara lucrează, iar iarna nu prea au ce face și și-ar dori și ei să călătorească. Dar, brusc, dispar zborurile . În plus, cei din Creta vor să promoveze insula ca o destinație de 12 luni. E drept, baie în mare nu se poate face, marea majoritate a atracțiilor turistice sunt închise, dar Creta poate fi o destinație perfectă de city break – poți vizita fără nicio problemă tripleta orașelor istorice Chania – Rethymno – Heraklion și în ianuarie… sunt 15 grade și cu un pic de noroc e soare, deci o vreme perfectă .
În acest moment, bazei din București îi sunt alocate patru avioane (cu unul mai mult decât în anii precedenți). Deși au fost încărcate zborurile pentru vara 2020, evident, noile destinații încă nu au fost anunțate. Singura destinație nouă anunțată până acum este Pisa. Primul zbor spre orașul turnului înclinat este pe 28 octombrie, vor fi două zboruri pe săptămână (lunea și vinerea, deci, taman bine pentru un city break un pic mai lung), iar în acest moment, prețul unui bilet dus-întors pe primele curse costă 70 de euro (din nou, fără bagaj, priority, loterie, mâncare etc).
Ryanair ar fi trebuit să opereze deja primul avion de tip Boeing 737-MAX cândva din mai (nu, nu în România, era alocat evident celei mai mari baze Ryanair, cea din Londra Stansted, dar nu avea în plan să zboare la București). În plus, Ryanair are comandate nu mai puțin de 135 de avioane (în prezent, operează 439 de avioane de tip Boeing 737-800NG). L-am întrebat pe reprezentantul Ryanair ce planuri au cu MAX-ul. Răspunsul a fost că Ryanair va mai aștepta câteva luni bune din momentul în care MAX-urile vor fi din nou lăsate să zboare, pentru a fi siguri că nu sunt probleme. Vor preferă să le țină la sol, pentru a fi siguri că nu există riscuri. În întreaga sa istorie până în prezent, Ryanair nu a avut niciun incident soldat cu victime umane și prioritatea lor este să rămână la fel – niciun accident cu victime. Așa că deși îi costă, preferă să sufle și în iaurt.

Am plecat cu zâmbetul pe chip din Creta. E o insulă minunată, care merită vizitată și chiar și revizitată. Am fost a treia oară (e drept, prima oară, n-am văzut mare lucru) și mi-aș dori să mă întorc. La un moment dat.

Am zburat acasă la timp și am ajuns cu vreo 20 de minute mai devreme. Aeroportul din Chania este mare, eficient, curat și luminos. Este unul dintre acele aeroporturi preluate de Fraport (compania aeroportuară din Frankfurt) după criza grecească și mâna nemților se vede (anul trecut, la Heraklion, care nu e aeroport Fraport, era haos). Cred că am terminat check-in-ul și security-ul în vreo 15 minute. Dar experiența mea nu este relevantă – încă nu începuseră decât timid charterele, așa că dacă zburați spre Chania în lunile de vară, vor fi infinit mai multe curse și pasageri, așa că mergeți din timp. Singurul regret al acestei călătorii? Că nu a fost vreo grevă a controlorilor de trafic greci și că nu a fost anulat zborul din nu contează ce motiv… mi-ar fi plăcut să mai fi stat .

Notă

De dată asta, am fost în Creta la invitația Ryanair, singura companie aeriană care oferă zboruri directe din Bucureșți în Creta (mai precis, în Chania) și a Biroului de Promovare Turistică al Cretei – Zona Chania.