Bătălia Edinburgh-ului ! Din iarnă, atât Wizz, cât și Ryan vor zbura de la București la Edinburgh

Edinburgh

Cam de multișor nu am mai văzut rute noi anunțate din România. Au mai fost câteva, unele chiar faine și neașteptate (cum ar fi cursa de vară a Ryanair spre Chania, în Creta, sau a Taromului spre Tbilisi și Erevan), dar per ansamblu, piața aviației românești nu mai are parte de efervescență de rute noi  de acum câțiva ani. Așa că, sincer, m-am bucurat, dar m-a și mirat un pic anunțul Wizz Air de acum câteva zile care anunță lansarea cursei București – Edinburgh.

Bucurat – pentru că Edinburgh este considerat cel mai frumos oraș din Marea Britanie. De fapt, în ghidul Lonely Planet de UK, pe locul 1 la locuri de văzut în UK nu este Londra, nu e Stonehenge sau mai știu eu ce, este Edinburgh. Nu am fost în Scoția, în consecință, nici în Edinburgh, dar e acolo, undeva, pe listă…

Surprins – UK se îndreaptă cu viteză într-un Brexit fără înțelegere cu Uniunea Europeană. Asta ar plasa UK pe lista preferințelor și acordurilor comerciale pe care UE le are cu țări gen Uganda sau India, iar asta va lovi puternic economia britanică (și pe cea europeană, dar, indiscutabil, într-un nivel mult mai mic). Lira sterlină va ajunge probabil sub euro, economia se va contracta, iar numeroase firme care activează la nivel european cu sediul în Londra își vor face bagajele și vor pleca în Europa. În plus, e neclar care vor fi aranjamentele de vize între Europa și UK. Există câteva sute de mii de români în UK, majoritatea, e drept, în Londra, dar unii locuiesc și în Scoția… am citit acum câteva zile un articol unde directorul Moneygram pe România arată că fluxurile de trimiteri monetare din UK spre România s-a redus în ultimele luni – atât din cauza faptului că lira sterlină și-a pierdut din valoare, și va mai pierde, cât și din cauza faptului că unii români au început să părăsească UK probabil mutându-se în Europa. Deci, nu este exact o perioadă propice de a deschide o rută nouă spre UK, mai degrabă să le reevaluezi pe celelalte.

De asemenea, acum câțiva ani, Wizz Air a mai „încercat” Scoția. A anunțat și chiar a operat zboruri spre Glasgow (în același timp, și Blue Air a introdus zboruri spre Glasgow) și se pare că a fost un eșec. Wizz Air a tăiat repede ruta de Glasgow, lăsându-i pe Blue unicii operatori pe ruta București – Glasgow.

Acum, știți cum e, Wizz Air nu este compania care să stea prea mult dacă vede că ruta nu merge. Sunt atâtea zeci de rute la care a renunțat, la unele, chiar după câteva curse.

 

Dar, surprinzător, fix câteva zile mai târziu, Ryanair anunță lansarea curselor București – Edinburgh !

 

Asta nu are decât să ne bucure pe noi, celor care ne place să călătorim. Competiția întotdeauna duce la prețuri reduse, în plus, ai mai multe opțiuni de zbor. Și cum ziceam, din ce înțeleg, Edinburgh este un oraș minunat și o poartă de intrare spre superba Scoție.

Dar hai să vă dau datele-cheie.

 

Wizz Air

Primul zbor: 23 decembrie 2019 (primul zbor e lunea, dar următoarele vor fi de marți)

Zile de operare: de două ori pe săptămână – marțea și sâmbăta

Orar:

București – Edinburgh 18:35 – 20:40

Edinburgh – București 21:15 – 2:55

Tarife: de la 30 de euro

 

Ryanair

Primul zbor: 30 octombrie 2019

Zile de operare: de 3 ori pe săptămâna – lunea, miercurea și vinerea

Orar (în fiecare zi e altul L):

Pentru zborul de luni:

București – Edinburgh 14:30 – 16:00

Edinburgh – București 16:25 – 21:55

 

Pentru zborul de miercuri

București – Edinburgh 8:05 – 9:40

Edinburgh – București 10:05 – 15:40

 

Pentru zborul de vineri

București – Edinburgh 16:50 – 18:25

Edinburgh – București 18:55 – 0:25

Tarife: de la 30 de euro

 

Călători români, vă ordon – „cuceriți” Scoția !

 

Categorii:
Tips & Tricks

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest