De câțiva ani încoace, cuvântul-cheie vara este „festival”. Peste tot au apărut zeci și sute de festivaluri, evident cu celebrele vârfuri de lance gen Untold, Neversea sau Electric Castle care, vrei, nu vrei, îți inundă Facebook-ul și Instagramul cu poze și filmulețe. Dar să știți că acestea nu sunt unicele festivaluri din România. Acestea sunt, evident, cele mai populare, cele mai cunoscute, dar mă bucur că din ce în ce mai mult apar tot soiul de festivaluri pe diverse teme – de la festivaluri de jazz la cele de rock (trecând prin istoricele festivaluri de muzică ușoară sau romanțe), dar și numeroase festivaluri istorice (vara asta, am fost la unul lângă Orăștie – Dac Fest, promit că o să vă povestesc și despre el). Dar în articolul acesta aș dori să vă spun câte ceva despre Festivalul Haferland, un festival care, iată, are deja câțiva anișori (mai precis, șapte), dar care s-a impus pe lista de festivaluri de vară – este un festival săsesc, care are loc într-o zonă de sate săsești, cu case faine, biserici fortificate și dealuri verzi. De ce se numește Haferland? Pentru că regiunea în care are loc se numea în perioada sașilor Haferland, adică Țara Ovăzului – prin zonă creștea foarte mult ovăzul – o materie primă-cheie pentru crescătorii de cai. Am fost acum a doua oară la Haferland (am fost prima oară în 2015, la una dintre primele ediții) și, de fiecare dată, am venit încântat.

Care este ideea săptămânii Haferland și cum a început? Simplu. Zona aceasta, situată pe drumul național dintre Rupea și Sighișoara, este plină de sate săsești, din păcate părăsite de populația originară în anii ’80 – ’90 ai secolului trecut, după nu mai puțin de 700 de ani de existență. În urma lor, au rămas clădiri falnice, biserici istorice, dar mai ales poveștile unei comunități incredibil de organizate, bine pusă la punct, bazată pe muncă și întrajutorare. Nu pot să zic că au plecat toți sașii, aproape în fiecare sat a mai rămas cel puțin unul – care, vorba-ceea, încă ține lumina aprinsă. Dar alături de acești sași, au apărut diverse fundații care să prezerve tradițiile, arhitectura, povestea lor sau, pur și simplu, să ajute comunitățile din aceste locuri – fie că e vorba de Mihai Eminescu Trust în Viscri și nu numai, fie de Fundația Michael Schmidt (reprezentantul BMW și Rolls Royce în România este un fiu al satului Criț care s-a întors în România și, de fapt, el este cel care a venit cu ideea Haferlandului), fie de Fundația Peter Maffay, care a fondat Tabalunga în satul Roadeș, toate aceste fundații lucrează să păstreze, dar și să insufle viață în satele săsești. Aceste fundații, dar și sași din diverse sate s-au asociat (în bunul obicei săsesc de întrajutorare și cooperare) să creeze o serie de evenimente în Țara Ovăzului – Haferland.

Ideea este că Festivalul Haferland ține câteva zile, de cele mai multe ori o săptămână, și în fiecare zi se întâmplă ceva într-un sat. Puse cap la cap, au fost concerte în biserici, expoziții de fotografie, dar și de pictură, ateliere de olărit și muzică de fanfară, spectacole cu cântece și dansuri tradiționale săsești, românești și chiar… țigănești, dar și ceva mai modern, un bal al sașilor, proiecții de filme și prezentarea de proiecte. Dar hai să vă povestesc despre ce am văzut și trăit.

Am plecat sâmbătă de dimineață din București. Pentru că Michael Schmidt este importatorul BMW-ului în România, ne-a pus la dispoziție celor invitați din mass-media câteva mașini BMW și pe mine a picat jobul să-l și conduc – este o experiență interesantă să conduci un BMW seria 5 nou-nouț (avea vreo 2.000 km la bord și am înțeles că era din generația a șaptea – ultima) chiar și pentru cineva, ca mine, căruia nu-i place să conducă.

Ar fi trebuit să ajungem la conferința de presă care a avut loc la Criț, dar, după cum bine intuiți, din cauza ambuteiajului de pe DN1 de pe Valea Prahovei, am ajuns mult prea târziu. Dar am nimerit în plin festival – lume multă, mâncare mai mult sau mai puțin tradițională, concert în biserică – și m-am bucurat să o reîntâlnesc pe doamna Sofia – astăzi, în vârstă de 97 de ani, o fiică a satului și o excepțională povestitoare – să ai timp și nu te poți desprinde ore în șir, ascultându-i poveștile despre cum era organizată comunitatea săsească – de la sate la vecinătăți, de la cum se ținea catastiful colaborării la cum erau organizate școlile (și cum erau pedepsiți părinții ale căror odrasle mergeau pe câmp și nu la școală), despre fanfarele sătești și multe, multe alte povești. Am ascultat-o pe doamna Sofia acum câțiva ani nu în timpul festivalului, ci într-o călătorie de documentare înainte de festival, când am avut timp să stăm în strana bisericii săsești din Criț și să o ascult fascinat, ore în șir.

M-am mai plimbat un pic pe ulițele satului, m-am cățărat în vârful clopotniței (se putea să nu?) și apoi am plecat spre Sighișoara, unde urma să dormim două nopți în hotelul Korona (o alegere excelentă – camere ample, eu am avut o cameră cu privirea spre vechea cetate), la 10 minute de mers pe jos de vechea cetate a Sighișoarei) și, întâmplător, în cetate avea loc deja tradiționalul Festival Medieval (unul dintre primele festivaluri din România, început în primii ani de după Revoluție). Nu știu dacă a fost bine sau nu că săptămâna Haferland a avut loc concomitent cu Festivalul Medieval de la Sighișoara, cred că ar fi trebuit să fie într-o altă perioadă, dar, anul ăsta, așa a fost să fie. Așa că pe lângă ce se întâmpla în sate, am mai fost la câteva evenimente și în vechea cetate a Sighișoarei.

Tot în prima zi, fiind sâmbătă-seară, la Criț a avut loc Balul Sașilor, așa că am revenit în sat pe înserat. Balul a fost chiar megahaios. Un soi de come back în anii ’80 – ’90 (da, am avut parte și de sfera aceea de discotecă cu lumini), o formație de muzică săsească din Brașov (da, mai există așa ceva) – se numește Claudia & Die Burzenland Party Band și care chiar a cântat bine, făcând pe mulți să se ridice de pe scaune. La primul cântec, majoritatea stătea cu nasul în telefoane, de la cântecul trei, cam toată lumea dansa cu mai mult sau mai puțin talent. Mie mi-a adus aminte de o petrecere în aer liber la care am asistat din întâmplare pe granița dintre Austria și Germania în 1992. Muzica era similară, dar și atmosfera – de bună dispoziție și distracție… iar Claudiu chiar reușea să ridice lumea. Evident, au fost și artificii, și ceva mâncare și băutură săsești. Evident, au fost mulți sași (e perioada când mulți sași se întorc în vacanță pe tărâm matern), dar și un număr neașteptat de mare de români. Și a fost chiar fain.

A doua zi, duminică, vedetele festivalului au fost satele Bunești și Roadeș. Bunești este fix satul de după Criț, cum o iei spre sud, spre Rupea / Brașov. Aici, în vechea biserică a avut loc o degustare tradițională de produse locale puse la punct de probabil ultima familie din Bunești. Am avut parte și de un tur de biserică, unde am descoperit niște fresce foarte interesante (deși este o biserică protestantă, fostă catolică înainte de Luther, o parte din vechile fresce care s-au păstrat sunt foarte… ortodox-bizantine. Mi-a adus aminte de frescele din biserica fortificată din Hărman, care sunt cert influențate de arta moldovenească – practic, încă un semn că Transilvania a fost un loc unde diversele influențe și culturi s-au întâlnit, s-au potențat reciproc și au îmbogățit spiritual și material toate comunitățile etnice. Am descoperit și niște straie tradiționale săsești (bisericile nu au fost niciodată încălzite, așa că aceia care veneau la slujbă trebuiau să aibă straie foarte groase mai ales iarna), povestea unor episcopi, despre conflictele dintre sași și austrieci și, ulterior, maghiari, care au subminat, încet, încet, vechile privilegii și tradiții săsești) și multe alte povești. Nu știu cum, dar mi-am adus aminte de fetișcana din Codlea care are grijă de biserică și care este și ghid, cu câtă însuflețire povestea despre sași și despre biserica lor… iar fetișcana era româncă get-beget, din câte am înțeles.

Din Bunești, am dat o fugă în Viscri. Sincer, îmi place mult sătucul acela (nu sunt singurul, mai este și un oarecare Charles), și cum Viscri era la vreo 6 km de Bunești… Dar când să o iau pe drumul bombardat de ani de zile de cratere selenare, surpriză – drumul e în reconstrucție. A dat Domnul! Acum, nu știu câți ani va dura refacerea, cert este că în prezent drumul Bunești – Viscri este închis și singura rută este cea prin Rupea – Dacia (care pentru mine a fost ocolitoare, dar chiar voiam să merg la Viscri, iar ceilalți doi companioni nu ajunseseră niciodată în satul–magnet al sașilor).

Ultimul eveniment al zilei a fost în satul Roadeș, acolo unde Peter Maffay și-a stabilit fundația. Pentru cine nu a auzit de Peter Maffay (și în România sunt cu adevărat puțini), este un sas născut la Brașov și care a emigrat în Germania la vârsta de 14 ani, adică în 1963. Acolo, s-a consacrat ca unul dintre cei mai populari cântăreți ai Germaniei. Deși, vorba-ceea, plecase cu decenii în urmă, când încă era mic, pe Peter l-a tras ceva înapoi în Ardeal și în 2010 a deschis o filială a Fundației Peter Maffay în satul Roadeș – unde a creat o casă de oaspeți atât pentru turiști, cât și pentru copii din comunități sărace sau traumatizați – practic, aici îi ajută să se integreze în societate și să se bucure de copilărie. Tot festivalul din 2019 a fost cumva o mare sărbătoare a lui Maffay – a aniversat 70 de ani de viață (îi sărbătorește, de fapt, acum, la sfârșit de august), 50 de ani de carieră și 10 ani de fundație în Roadeș. O triplă aniversare care a fost sărbătorită în stil Roadeș. Curtea fundației a fost arhiplină, iar copiii ajutați de fundația Maffay au dat diverse spectacole – de la cântece din chitară la dansuri săsești, românești și… țigănești. Da, știu, a părut un pic ca o serbare școlară, dar și astfel de serbări au farmecul și duioșia lor. Peter nu a cântat, dar au cântat zeci de copii „ai lui”.

Am stat în zonă până luni de dimineață. Așa că am dat și printr-un sat în care nu călcasem vreodată – Mesendorf. Din Criț, următorul sat, dar nu pe șoseaua națională, ca Bunești, ci pe un drum de țară – nici prea bun, nici prea rău, OK. Aici am descoperit o altă biserică fortificată săsească, pe nedrept prea puțin cunoscută, pentru că și ea este mare (chiar neașteptat de mare pentru un sat relativ mic – în 1941, satul avea vreo 700 de locuitori, majoritatea sași, la recensământul din 2002 mai erau doar 344 de locuitori, dintre care doar 7 sași. Și aici, aceeași atmosferă sărbătorească – da, au fost mâncărurile obișnuite (deh, nemții mănâncă foarte mulți cârnați), dar gospodinele aici s-au întrecut în a pregăti prăjituri de să te lingi pe degete… lucru pe care l-am făcut și eu.

Pe drumul spre casă, nu s-a putut să nu oprim și la cetatea Rupea. O știam de când era o ruină, am revăzut-o acum câțiva ani, fix la vreo trei săptămâni după redeschidere (și era pustie) și m-am bucurat să o revăd acum când era un număr destul de mare de vizitatori. Dar și acum, cred că cetatea asta merită mai mult – peste tot erau panouri cu câți metri are fiecare zid, dar nimic despre poveștile ei, despre legendele ei, despre viața ei. Știu că pe aici a fost o dava dacă și un castru roman, ulterior devenind una dintre cele mai mândre cetăți săsești, dar care a fost distrusă de acum câteva sute de ani (incredibil că a supraviețuit atât). Ultima oară, a fost abandonată în 1790, iar comuniștii chiar se gândiseră să o demoleze . Dar a scăpat… Acum arată bine, are o panoramă minunată, dar nu știu… cred că merită să injecteze în ea cineva mai multă viață – mai multe acțiuni, poate și un mic muzeu, poate un loc de tras cu arcul, pozat în costume de epocă … de pe șosea arată impresionant, dacă ai un pic de timp, imposibil să nu te oprești, dar merită să ai parte de o experiență mult mai faină…

Acum, Festivalul s-a terminat, dar Haferlandul e tot acolo. Dacă va gândiți la vreun weekend într-o zonă pitorească și cu povești faine și pline de istorie, luați-l în considerare. Între Rupea, Viscri și Sighișoara, se află o astfel de regiune magică. Și, în plus, dacă vă interesează istoria, vă plac evenimentele culturale și vă doriți să aflați mai multe despre sași, puneți-vă undeva în agendă să verificați când e Festivalul Haferland la anul (tot prin iulie – august va fi). Și veți descoperi de ce Ardealul este și în ziua de azi altfel…

Imagini Haferland

Parca nu asta era fix masina, dar ceva de genul asta am avut pe mana 🙂

Intrarea in biserica fortificata Crit

Poti picta HAFERLAND in stil sasesc 🙂

Costum popular sasesc

Programul Festivalului Haferland

Biserica din Crit

Nu au fost numai sasi, ci si romani la festival 🙂

Mai sunt multe cladiri frumoase de restaurat in satele sasesti

Un film despre personalitatile sasesti in ultimul secol – un film in cinstea Centenarului Romaniei Mari

E musai sa ma catar in turla 🙂

O vecinatate din Crit

Turla este din satul invecinat, din Bunesti

O sasoaica autentica blonda… pe nume Carmina 🙂

BMW si carute 🙂 Bine ati venit in satul romanesc

Apus de soare la Crit

Balul sasesc

Mai intai toti erau cu nasul in telefoane

Apoi a inceput dansul

Artificii pe cerul Critului

Biserica saseasca din Bunesti

Fresce atat de ortodox-bizantine…

Sasul din Bunesti, ghidul nostru

Cojoc sa nu ingheti iarna in biserica 🙂

Aceste minunate picturi pe lemn ale sasilor

Sa mancam, dara

Si e si musai sa bem. Cei fara volan, desigur

Nu am putut sa nu dau o fuga si la Viscri

Impresionanta biserica fortificata din Viscri

Si in interiorul bisericii

Evident ca m-am urcat in clopotnita 🙂

La Viscri, exista si un mic muzeu

Curtea bisericii

Peter Maffay, „tata” a sute de copii nevoiasi

Biserica din Roades – turla a picat acum cativa ani 🙁

Spectacol folcloric la Roades

Evident, nu au putut lipsi dansurile sasesti

Dar si tiganesti 🙂

Biserica fortificata din Mesendorf

Expozitie de straie traditionale

In biserica, tocmai se terminase un concert

Si in Mesendorf m-am catarat 🙂

Ahhhh

Dar prajiturile au batut tot 🙂

Am oprit si la Rupea

Orasul de la picioarele milenarei cetati

Chill… vor urma ore in sir de stat in trafic pe Valea Prahovei…