Insula Paștelui

Unul dintre locurile care se află în partea superioară a clasamentului personal de locuri musai de văzut este Insula Paștelui. Da, nu am ajuns în Insula Paștelui, sper să ajung cândva, dar până atunci vă invit să citiți un nou material semnat Eugen Jurcă! Despre insula de cealaltă parte a lumii 🙂

Auzisem de mult de Insula Paștelui: de la celebrele cărți scrise în anii ‘60 de la fel de celebrul Thor Heyerdhal „Expediția Kontiki” și „Aku-Aku” la documentarele de pe canalele de televiziune specializate. Misterul acestui loc izolat m-a fascinat de mic copil, mai ales datorită povestirilor rostite de bunica mea, un fan înrăit al lui Erich von Daniken și a tot ce înseamnă OZN-uri și extratereștri. Ea mi-a insuflat ideea de mister al Insulei Paștelui și că e posibil ca acele statui misterioase de piatră să fi fost realizate de extratereștri.

Desigur, era doar un vis irealizabil să ajung acolo, din cauza prețului extrem de ridicat, dar și a distanței de peste 15.000 de kilometri care desparte România de teritoriul special al statului Chile numit Insula Paștelui.

Iar cum vorba „never say never” e mereu de actualitate, iată că anul 2009 mi-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe ale mele: să ajung în Insula Paștelui.

Nu se știe exact care era denumirea inițială a insulei, se spune că ea se numea „Te pito o te henua”, ceea ce înseamnă, în traducere liberă, „Buricul Pământului” sau „Ombilicul lumii”. A primit acest nume datorită faptului că e considerată cea mai izolată insulă locuită din lume, următorul „vecin” fiind la peste 2.000 km vest, insula Pitcairn.

Insula Paștelui a fost descoperită de exploratorul olandez David Roggenveen în Duminica Paștelui din anul 1722, fiind botezată „Paasch-Eyland”. Ulterior, ajunge aici și celebrul explorator britanic James Cook. Din 1888, este teritoriu al statului Chile, purtând numele de „Isla de Pascua”, care înseamnă același lucru în limba spaniolă. În limba indigenă rapa, numele este Rapa Nui. Insula Paștelui este celebră datorită celor 887 de statui moai care tronează falnic, iar cea mai mare parte a insulei este patrimoniu mondial UNESCO, fiind declarată parc național.

După o escală în capitala chiliană Santiago de Chile, a urmat zborul către aeroportul internațional Mataveri, din capitala Insulei Paștelui, Hanga Roa. Călătoria spre „Buricul Pământului” a fost asigurată de compania națională chiliană LAN, care are exclusivitate în operarea curselor aeriene către Rapa Nui, fie că vorbim de zboruri dinspre Santiago de Chile, fie dinspre Papete, capitala micuțului stat Tahiti. După aproximativ 4.000 de kilometri de zbor, am ajuns la Hanga Roa. Datorită cerului senin, am putut admira oceanul aproape pe toată perioada călătoriei. Cu puțin timp înainte de aterizare, motoarele avionului au „tăcut”, de parcă pilotul ar fi scos cheia din contact, lăsând avionul să planeze pentru a-l ghida în vederea unei aterizări fără peripeții.

Insula Paștelui e o insulă destul de mică, de formă triunghiulară, având cateta de 12,5 kilometri, iar ipotenuza, de 25 de kilometri. Astăzi, populația insulei se apropie de 5.000 de suflete, o creștere semnificativă față de 1982, când erau doar 2.000 de locuitori. Numărul maxim de locuitori s-a situat între 7.000 și 17.000.

Ajunși pe aeroportul Mataveri din Hanga Roa, un aeroport mic si cochet, am fost așteptați de  reprezentantul agenției locale și întâmpinați cu ghirlande din flori portocalii. În gândul meu erau celebrele ghirlande havaiene. Dar, da! Aveam cumva dreptate, fiindcă ne aflam în colțul din dreapta al triunghiului polinezian. Colțul superior al triunghiului polinezian este format din arhipelagul Hawaii, iar colțul stâng, de Noua Zeelandă cu a sa populație indigenă maori.

Să nu te aștepți la cine știe ce hoteluri de lux sau zgârie-nori în micuța insulă din Pacific. Hotelurile din Insula Paștelui sunt mai degrabă niște bungalouri mai mari, dar condițiile sunt luxoase. Micul dejun era un festin al fructelor exotice care, proaspăt culese, erau de o savoare incontestabilă. Banane, guava sau mango găseai la tot pasul, coapte direct în copac, cu o aromă și o savoare deosebite comparativ cu ce găsim în supermarketuri.

După finalizarea formalităților de cazare, am închiriat o mașină și am plecat în recunoaștere pe insulă. Am oprit la un oficiu poștal pentru a ne ștampila pașapoartele cu logo-ul insulei: un cap de moai sub care scria „Isla de Pascua”. Apoi… ne-a apărut în cale și primul Moai. Eram în Plaza Hotu Matu’a. Piața poartă numele regelui care a debarcat și a fondat prima localitate de pe Insula Paștelui. Evident că acest prim Moai întâlnit trebuia pozat din toate părțile, inclusiv cu subsemnatul cățărat pe soclu. Ultima ipostază nu a fost una foarte apreciată de către un localnic, care s-a luat după mine strigând ceva în limba indigenă, probabil nu de bine, fapt care m-a făcut să conștientizez că am greșit. În acel moment, mi-am dat seama că sunt totuși un bun alergător și că la orele de sport din școală lipsea un imbold pentru a fi în top la proba de viteză.

Seara la hotel am fost întâmpinați cu un wellcome-drink: un pahar de pisco-sour, acel cocktail specific vestului Americii de Sud. Pisco-sour se prepară din pisco, un fel de rachiu de vin, sirop de zahăr, suc de lămâie și albuș. Evident că nu am putut rezista tentației și mi-am cumpărat și eu o sticlă de pisco suvenir. Dar sticla nu era orice fel de sticlă, ci o sticlă în formă de statuie moai. Că doar suntem în Insula Paștelui.

Insula Paștelui este o insulă vulcanică formată în jurul a trei vulcani principali, actualmente stinși. Există de asemenea peșteri vulcanice și cratere secundare, precum Rano Raraku și Puna Pau, pe care le-am vizitat. Deplasarea noastră pe insulă a fost îngreunată de clima subtropicală, unde la o temperatură de 28 de grade Celsius umiditatea era de 75%, făcând aerul aproape irespirabil. Brusc și dintr-odată, ploaia tropicală s-a instalat pe insulă și a mai răcorit puțin atmosfera. Iar în timpul ploii, șuvoaie de apă roșie curgeau pe străzi de parcă era sânge. Solul este format în mare parte din zgură bogată în minereu feros, aceasta este explicația.

Am vizitat mai multe locuri unde erau expuse statui Moai: Puna Pau, Ahu Akivi, Anakena, Ahu Tahai, Ahu Tongariki, Parcurile Naționale Rano Kau cu al său celebru lac vulcanic și Rano Raraku cu dealul său plin de statui Moai. Aici am aflat că de fapt nu era mâna extratereștrilor, așa cum bunica mea povestea, ci fabricarea statuilor Moai se făcea relativ simplu, cu mijloacele disponibile în acele vremuri: roca vulcanică, nefiind foarte tare, era sculptată, iar apoi statuile formate erau coborâte la vale pentru a putea fi îngropate. Aproximativ 900 de statui Moai au existat la un moment dat pe Insula Paștelui, aproape jumătate au fost mutate în diferite locuri ale insulei pe platforme de piatră numite „ahu”, iar multe dintre ele au fost distruse în special în perioada în care au apărut coloniștii.

Statuile Moai seamănă între ele, totuși sunt diferite, probabil în funcție de perioada în care au fost create. Se presupune că statuile au apărut între anii 1250 și 1500. În principiu, ele se aseamănă prin faptul că au un cap mare, disproporționat față de corp, capul are aproximativ trei optimi din înălțimea statuii. Unele dintre ele au un fel de pălării de piatră pe cap, numite „pukao”, în general adăugate ulterior. Unii dintre ei au evidențiate pupila și corneea, în acest sens folosindu-se diferite pietre, precum coralul alb, obsidianul negru sau zgura roșie. La multe statui Moai, există doar cavitatea oculară, posibil ca pupila și corneea să se fi deteriorat din cauza intemperiilor sau poate că nici măcar nu au fost puse vreodată.

Se spune că statuile Moai sugerează puterea și autoritatea, politică, dar și religioasă. Iar unul dintre elementele care sugerează acest lucru sunt urechile lungi, care simbolizează personalitatea puternică. Însă pentru cei care le-au creat, aceste statui reprezintă spiritul sacru. Arheologii cred că aceste statui înfățișează strămoșii populației polineziene și sunt în mare parte orientate către interiorul insulei, probabil cu rolul simbolic de a veghea asupra localnicilor.

Un alt loc interesant este satul din case de piatră Orongo, situat în sud-vestul Insulei Paștelui. Casele au pereți rotunzi și nu au ferestre, iar accesul se făcea prin niște locașuri destul de micuțe, impropriu le-aș putea spune uși… În interior, ce-i drept, nu m-am băgat, nici nu cred că aș fi încăput pe ușă… Cele 53 de case de piatră au fost restaurate în anii ‘70, iar astăzi, satul din case de piatră Orongo este patrimoniu mondial UNESCO. Satul de piatră Orongo era în secolele XVIII-XIX centrul cultului Tangata Manu, cultul „omului-pasăre”. Anual, avea loc o competiție prin care câștigător era localnicul care aducea întreg primul ou de chiră de pe insula învecinată Motu Nui la Orongo. Mulți dintre localnici însă își pierdeau viața în timpul competiției, deoarece se înecau sau erau devorați de rechini. Acesta era probabil un mod de a arăta cine-i cel mai tare din… Orongo.

Merită cu prisosință o vizită la Muzeul Antropologic Sebastian Englert din Hanga Roa. Aici sunt expuse diferite artefacte care au legătură cu istoria acestei mici insule. Printre ele, iese în evidență singurul „Moai”-femeie. De asemenea, este expus un ochi de Moai, tocmai pentru ca turiștii să poată vedea mult mai clar felul în care era realizat. Muzeul poartă numele misionarului catolic Sebastian Englert, cel care timp de 30 de ani a studiat limba, etnologia și antropologia Insulei Paștelui.

Unul dintre cele mai interesante momente la care am luat parte a fost o seară tradițională polineziană. Pentru cine a vizitat Noua Zeelandă și a participat la „Maori Experience” nu era ceva nou. Dar pentru mine, ceva inedit! Am „amorsat” atmosfera serii cu un pahar de „vino blanco de Isla de Pascua” rece ca gheața, așteptând ca grataragiul să purceadă la pregătirea barbeque-ului polinezian. Mai întâi, a săpat o groapă în care a făcut un foc puternic. În momentul în care jarul era pregătit, a așternut un strat de frunze de banan, peste care a așezat primul strat de carne, în cazul nostru, fleicile de porc. A urmat un alt strat din frunze de banan, peste care a așezat carnea de pui. A urmat încă un strat de frunze de banan, peste care a așezat cartofii. În final, un ultim strat de frunze de banan, iar groapa-barbeque a fost astupată cu pământ. Și a fost lăsată așa o perioadă de peste o jumătate de oră, până ni s-au lungit urechile de foame. Dar a meritat cu prisosință! A fost delicios acest barbeque polinezian subteran! Evident că nu au fost servite și frunzele de banan!

Seara a culminat cu un program artistic, în care localnici îmbrăcați în port indigen au realizat un spectacol tradițional de dansuri, ritualuri și cântece polineziene. Am fost binecuvântat de o localnică pictându-mi fața cu diferite motive și spunând tot felul de vorbe de duh, probabil fiind angajată la divizia de vrăji și farmece. Rețin doar ultimele cuvinte: „You get married, you get married…”. Se pare că vrăjile și farmecele au avut efect…. La un moment dat, se făcuse târziu și ne-am fi dorit să ne întoarcem la hotel. Dar era destul de dificil, nu cunoșteam niciun număr de taxi și nici de unde putem lua un autobuz. Și, oricum, era păcat să plecăm, chiar dacă eram rupți de oboseală. Trebuia să ne întoarcem cu microbuzul cu care am venit, dar apăruse o problemă. Șoferul microbuzului era chiar toboșarul formației. Iar omul nu putea pleca până nu termina concertul.

Ajunși la hotel, am constatat cu tristețe că incursiunea noastră pe Rapa Nui a luat sfârșit și că în câteva ore aeronava LAN Chile ne va purta înapoi pe continentul sud-american, către Santiago de Chile. A fost, cel puțin până acum, cea mai tare experiență în materie de călătorii pe care am avut-o, o experiență pe care nu o voi uita vreodată. Și pe care mi-aș dori să o repet. Pentru că, dacă nu am crezut că voi ajunge la capătul lumii, în Insula Paștelui, acum cred că voi mai ajunge măcar o dată… sunt aproape sigur, pentru că „never say never”!

Imagini Insula Paștelui

In fata aeroportului din Insula Pastelui

Triunghiul polinezian

Un moai de data recenta – la hotel 🙂

Sa vedem vedetele insulei – moai

Cariera de moai

O palarie cazuta

Pe malul Oceanului

Urmele locuintelor din Insula Pastelui

In muzeu, un moai femeie

Ochi de moai

Cimitirul modern din Insula Pastelui

Lac vulcanic intr-un crater de pe insula

Te poti si imbaia in ocean

Puna Pau National Park

Seara folclorica