Dacă în episodul de ieri v-am povestit despre stațiunea Nisipurile de Aur, astăzi m-am gândit să vă povestesc despre ce puteți vedea pe lângă stațiune. Da, știu, o bună parte din cei care merg în aceste stațiuni se duce doar pentru mare și soare, dar cred că e păcat să nu te duci și să vizitezi ceva, mai ales că sunt multe locuri faine în proximitatea Nisipurilor.

Ce am remarcat față de ce știam despre litoralul românesc este că peste tot am văzut promovate excursii mai lungi sau mai scurte cu plecarea din Nisipuri. Înțeleg că și pe litoralul românesc au apărut opțiuni de excursii organizate de o zi sau de o jumătate de zi, dar sunt convins că nu sunt la fel de frecvente ca în Nisipurile de Aur. Practic, nici nu trebuie să te plimbi mai mult de câțiva pași pe strada pietonală și să vezi oferte de excursii din cele mai diverse – unele sunt în destinații apropiate, cum ar fi Varna sau Balcic, dar nu lipsesc și tururi mai îndepărtate, cum ar fi Sozopol și Nesebăr (orașe istorice pe malul mării), Veliko Tărnovo sau chiar și pe litoralul românesc, ca să menționez doar câteva dintre oferte.

Evident, dacă ești cu mașina, și o mare majoritate din turiștii români vin cu mașina, pentru că Bulgaria e aproape, poți să mergi liniștit pe cont propriu spre aceste destinații (mă rog, Veliko Tărnovo e cam departe). Personal, în aceste două zile și jumătate petrecute în Bulgaria am fost în trei locuri foarte, foarte apropiate de Nisipurile de Aur – mănăstirea Aladzha (la 4 km, cu un pic de efort, poți ajunge și pe jos), Varna (la 17 km, există și transport în comun) și Balcic (la 23 km).

Mănăstirea Aladzha este poate mai puțin cunoscută, dar merită o oprire. Este una din acele mănăstiri săpate într-o stâncă în care mai ales în perioada timpurie a creștinismului, dar și mai târziu au găzduit generații întregi de călugări. Personal, o pot compara cu mănăstirea Basarabovo, aflată lângă Ruse, de unde se pare că provine Sf. Dumitru cel de la Patriarhia bucureșteană. Locul este spectaculos. Imediat după intrare, poți deja întrezări o stancă albă, calcaroasă ca un zid abrupt, în care de-a lungul multor generații au fost excavate niște minigrote în care au locuit călugării. Era, evident, o zonă mai puțin accesibilă, dar și mai ușor de apărat (să ne gândim că multe lăcașuri monastice din Balcani sunt construite în astel de locuri – de la Meteora la Basarabovo). Ca să îți dai seama cum trăiau acești călugări, e bine să vizitezi și muzeul de la intrare, unde diverse desene îți prezintă clar ce atribuțiuni avea fiecare cameră. Nu se știu prea multe amănunte despre mănăstire – se pare că a fost locuită din timpul creștinismului timpuriu (o perioadă în care ideea de pustnicie era la mare modă printre creștinii convinși) și până cândva, după ce zona a fost cucerită de otomani… deci ultimele momente de viață ale mănăstirii au fost pe vremea despoților dobrogeni Dobrotici și Ivanko. Nu cred că Mircea cel Bătrân și-a întins chiar atât de mult stăpânirea să ajungă până aici, deși zona a fost nucleul fostului despotat al Dobrogei (sau, cum i se spunea atunci, Țara Carvunei, după numele capitalei – Carvuna, acum Balcic). De fapt, numele modern de Dobrogea provine de la numele despotului Dobrotici, care a fost principalul lider al efemerului despotat.

Ce e de făcut ?Te urci pe niște scări mari metalice și apoi iei la pas cele două „etaje” de încăperi călugărești (semnele sunt destul de puține). Nu-ți fie lene să te urci la ultimul etaj! Acolo se află o micuță capelă, dar mai ales ai panorama Mării Negre, aflată la câțiva kilometri de mănăstire.

Varna – nu am fost niciodată la Varna, al treilea oraș că mărime al Bulgariei, după Sofia și Plovdiv. Evident, citisem un articol – guest post scris de Nadir despre Varna.

Din păcate, am avut destul de puțin timp (am stat doar câteva ore), dar o să vă zic și ce am ratat, din păcate.

În primul rând, am descoperit că Varna are niște șosele largi, ample, fiind sâmbătă după-amiază, erau și destul de pustii. După ce am lăsat în dreapta unul dintre acele monumente halucinante ale iubirii bulgaro-sovietice construite pe vremea comuniștilor, am oprit fix în buricul târgului, unde se află Catedrala. Este, indiscutabil, cea mai monumentală construcție din oraș, construită imediat după ce Bulgaria și-a câștigat autonomia datorită războiului ruso-româno-turc din 1877/1878. Catedrala a fost definitivată în 1886 și este a doua ca mărime din Bulgaria, după Catedrala Alexandr Nevski din Sofia. A fost construită evident într-un stil exterior rusesc (deh, fratele cel mare al bulgarilor a fost întotdeauna iubit pe aici, în plus, tocmai fuseseră eliberați de aceștia după secole de dominație otomană), modelul fiind aparent capela din palatul Peterhof al țarului Petru cel Mare. Este evident imens, monumental, dornic să stabilească clar că, din acel moment, bulgarii ortodocși deveniseră stăpâni. Interiorul este foarte frumos – pictat în niște nuanțe de albastru tulburător, catedrala chiar este un obiect de artă. Am prins chiar și o mică ceremonie de botez a unor băieți destul de mari, care au fost udați pe păr un pic de preot.

Am luat-o apoi la pas prin centrul Varnei. O plimbare liniștită, plăcută. Nu pot să zic că e un centru extraordinar, că nu e, dar este indiscutabil o zonă drăguță și plăcută. Am trecut și pe lângă Băile Romane (Varna este un oraș cu o istorie milenară – a fost grec sub numele de Odessos, apoi roman, bizantin, bulgar, din nou bizantin și apoi a devenit parte a Imperiului Otoman) și, apoi, am fost atrași ca niște fluturi de lumină de apele azurii ale Mării Negre. Prin Varna trece un parc enorm, așa-numita Grădină a Mării, pe una din laturi fiind plaja orașului – mă rog, plaja are nisip fain, restul de facilități fluctuează între clădiri decrepite comuniste și baruri cool… dar probabil că ăsta este tot șarmul).

Am mai căscat gura la un concert cu muzică de fanfară un pic retro (localnicilor, se părea că le place, au pus de o horă în parc) și apoi am luat-o înapoi la autocar, pentru a reveni la Nisipurile de Aur. Dacă aș fi avut cel puțin o zi în Varna, m-aș fi dus indiscutabil la Muzeul de Arheologie, unde se află cel mai vechi tezaur de aur descoperit în lume (a fost creat cândva între 4800 – 4200 î.Hr. de o populație care a făcut parte din așa-numita cultură Gumelnița, care a trăit înainte de apariția indo-europenilor și care a stat la baza tuturor popoarelor europene de azi, exceptând bascii și georgienii). Nu aș fi ratat Muzeul Retro, unde se află tot soiul de obiecte (în special mașini) din perioada comunistă și probabil că m-aș fi dus să văd și memorialul bătăliei de la 1444 (așa-numita Cruciadă de la Varna, în care otomanii conduși de sultanul Murad II au învins trupele cruciate ale regelui Vladislav al Ungariei și Poloniei și ale lui Iancu de Hunedoara. Trupe românești conduse de Mircea, fiul domnitorului Vlad Dracul, au fost de asemenea prezente, dar nu au participat efectiv la bătălie). Dacă ajungeți mai mult timp prin Varna, vă recomand să nu ratați aceste muzee.

Balcic – este mult mai cunoscut în România și vizitat de mulți români. Practic, parcă este o enclavă a vechiului Cadrilater românesc – pe drumul spre palatul Reginei Maria toți, dar absolut toți comercianții, vorbesc bine limba română (deși sunt toți bulgari), găsești mai multe suvenire cu monarhii Marii Uniri decât găsești în toată România și peste tot, simți aerul exotic atât de iubit de Regina Maria.

Eram a treia oară la Balcic, inițial mă gândisem să vizitez și alte locuri prin vechea reședință de vară a Reginei României (și o destinație la modă printre elita boemă a Bucureștiului anilor ’20 – ’30), dar până la urmă, tot la palat am tras. Am redescoperit frumoasa grădină botanică de lângă palat (dățile trecute, o văzusem primăvara și la începutul verii, am fost plăcut surprins să descopăr o groază de flori acum, la mijloc de septembrie, vajnic polenizate de fluturi și bondari) și apoi m-am plimbat prin parc. De fapt, palatul Reginei Maria nu este doar un palat – este un complex mirific de grădini, clădiri cu diverse funcțiuni (astăzi, sunt folosite mai mult ca magazine de suvenire și localuri de degustat vinuri locale), principala clădire fiind vila Reginei Maria, construită într-un stil oriental – cu hamam și minaret.

În momentul în care Imperiul Otoman a pierdut zona, regiunea era locuită de o majoritate imensă de turci și tătari (există și o comunitate găgăuză majoritară fix în zona Balcic, dintre cei rămași în urma schimbului de populație din 1812), bulgari și români fiind extrem de puțini, aproape deloc. Evident, devenind parte a Bulgariei după 1878, sudul Dobrogei a cunoscut o puternică schimbare de populație – bulgari au fost colonizați aici, așa cum români au fost colonizați în Dobrogea de Nord. Cadrilaterul (sau Dobrogea de Sud) a devenit parte a României după Al Doilea Război Balcanic din 1913, când România a cerut acest teritoriu exotic turco-tătar în schimbul renunțării la orice pretenții asupra Macedoniei – pentru a crea aici un cămin pentru aromâni.

După Primul Război Mondial, Regina Maria a ajuns și pe aceste meleaguri și a fost vrăjită de frumusețea exotic-orientală a acestui târg găgăuzo-tătar, așa că a hotărât să-și construiască aici reședința de vară de la mare (la munte, avea Pelișorul și Branul). După ea, a venit și protipendada bucureșteană care și-a construit vile și viluțe în stil mai mult sau mai puțin balcanico-oriental… pictorii au venit în număr masiv în Balcic, iar una dintre primele curse interne ale LARES (Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat) a fost București – Constanța – Balcic. Da, Balcicul a avut și încă are un aeroport construit de români, dar folosit doar pentru avioane mici (era o cursă sezonieră care opera până la 1 octombrie). De altfel, pista construită în anii ’30 este orientată spre București 😊.

Am luat la picior minunata grădină a Reginei Maria fără un plan anume și fără dorința de a vedea tot. Văzusem dățile trecute. E unul dintre acele locuri pe care trebuie să le savurezi în liniște ca pe un vin vechi, nu în viteză. Și dacă la Varna chiar nu am avut timp să fac tot ce mi-aș fi dorit, la Balcic m-am bucurat de palat. E drept, mi-aș fi dorit să descopăr și altceva din Balcic (de fiecare dată am ajuns, evident, la palat), dar asta e … data viitoare 😊.

Am fost pe coasta bulgărească la invitația resortului all-inclusive de 4 stele Prestige Deluxe Aquapark Club, unul dintre hotelurile de vârf din Nisipurile de Aur unde majoritatea turiștilor o reprezintă românii. Puteți să urmăriți ofertele (care anul ăsta au curs) pe pagina de Facebook în limba română.

Imagini Aladja, Varna, Balcic

Muzeul manastirii Aladja

Cam asa traiau calugarii

Si cam asa arata acum

Tot soiul de tuneluri ascunse

De la ultimul „etaj” al manastirii se vede Marea Neagra 🙂

Catedrala din Varna

Si fabulosul sau interior vopsit dominant pe albastru

Prin centrul orasului – Teatrul Dramatic

Din vechea glorie a Varnai

Exista si un Muzeu Militar

Iar in Sea Garden, se joaca hora

Plajele din Varna

Si locul unde toata lumea vrea sa se pozeze

Prin minunata gradina botanica de la Balcic

Mijloc de septembrie, florile inca te incanta cu culorile lor

Fructe de cactus

La pas, linistit prin complexul regal de la Balcic

Cladiri in stil balcanic

Capela Reginei Maria

Palatul Reginei Maria – Cuibul Linistit

Intrarea este pazita de pisici

Patul Reginei mi se pare teribil de ingust

Pe strazile Balcicului – ca in Romania 🙂