Cascadu Iguazu

Dintotdeauna, mi-au plăcut cascadele. Cred că prima „cascadă serioasă” pe care am văzut-o a fost Cascada Urlătoarea, de lângă Bușteni. Cred că aveam vreo 5 ani și m-a impresionat la culme. De atunci, am încercat „să vânez” cascade. Prima cascadă mare din străinătate pe care am văzut-o a fost cea a Rinului de la Schaffhausen, în Elveția (de fapt, am văzut-o de două ori) și mă laud că am fost și la Niagara sau la Cascada Victoria din Africa. Cum, în curând, organizez o nouă excursie în Brazilia din ciclul „Haideți cu Imperator în …”, Eugen mi-a făcut surpriza să-mi trimită un guest post nou – el a ajuns pe acolo, eu, încă nu, am fost doar în Rio și în alte câteva locuri. Vă invit să-l citiți!

Mi-au plăcut dintotdeauna minunile făurite de natură și a fost mereu o provocare să vizitez peșteri sau cascade. Chiar dacă nu am ajuns încă la cunoscutele cascade Niagara (SUA/Canada), Angel Fall (Venezuela) sau Victoria (Zambia), recomand vizitarea cascadelor Iguazú situate între Argentina și Brazilia. Este un peisaj spectaculos, iar căderile de apă merită cu prisosință admirate.

Așa că vă recomand să mergeți cu Imperatorul Cezar în America de Sud. Și nu doar pentru asta.

Cascadele Iguazú („Cataratas do Iguaçu” în limba portugheză sau „Cataratas del Iguazú” în limba spaniolă) se află între Argentina și Brazilia, la granița dintre provincia argentiniană Misiones și statul brazilian Parana. Se află în „TOP 3 cascade din lume”, alături de Victoria și de Niagara. E greu de spus care e mai frumoasă sau care e cea mai mare cascadă din lume. Cascada Victoria e cea mai înaltă, dar Iguazú e cea mai lată.

Cascadele Iguazú sunt considerate cel mai mare sistem de cascade din lume. Ele despart râul Iguazú în râul Iguazú superior și râul Iguazú inferior, acesta fiind un afluent al cunoscutului fluviu Parana, cel care desparte Paraguay de Brazilia.

Cascadele Iguazú au o lățime de aproape 3 kilometri, iar înălțimea variază între 64 și 82 de metri, în funcție de cascadă. Cascadele Iguazú se află la marginea platoului Parana, la 23 de kilometri de vărsarea râului Iguazú în fluviul Parana și nu foarte departe de barajul Itaipu și centrala hidroelectrică – ansamblu numit cu mândrie Itaipu Binacional, o minune inginerească construită de Brazilia împreună cu Paraguay, un fel de „Porțile de Fier” al Americii de Sud. Dar Itaipu este mai mare și mai impresionant decât barajul autohton. Dacă ai timp, merită să îl vizitezi.

Numele Iguazú provine din limba guarani, unde „Y” înseamnă apă iar „uazu”, mare. Legenda spune că o zeitate plănuia să se căsătorească cu o femeie foarte frumoasă pe nume Naipí, care a fugit însă cu iubitul ei muritor Tarobá într-o canoe. În accesul de furie, zeitatea a tăiat râul, creând cascade și condamnându-i practic pe cei doi îndrăgostiți la moarte. Dar este doar o legendă, cascadele Iguazú sunt o minune a naturii.

Accesul la frumoasele cascade este destul de facil. Noi am ajuns acolo cu autocarul, dar există și Foz Do Iguazú Cataratas Airport (IGU), situat lângă localitatea cu același nume din Brazilia.

Înainte de plecare spre frumoasele cascade, nu trebuie să uiți pelerina. Vei avea neapărată nevoie de ea. Și nici aparatul foto sau camera de filmat.

În principiu, pentru vizitarea cascadelor Iguazú e nevoie cam de două zile. O zi este dedicată părții braziliene, iar o zi, părții argentiniene. Plus o zi pentru barajul Itaipu. Fără a pune la socoteală alte cheltuieli, pentru accesul în parcurile naționale ale Cascadelor Iguazú trebuie să pui deoparte maximum 50 de euro pentru ambele intrări.

În partea braziliană a cascadei, poteca te poartă prin pădurea tropicală, iar apoi treci pe o pasarelă deasupra căderilor de apă până ajungi pe platforma de observație, aflată chiar deasupra uneia dintre cascade. Întâlnești o faună exotică aici: fluturi, șopârle, chiar și pe simpaticul animăluț coati ,care, cu o îndemânare deosebită, controlează coșurile de gunoi cu speranța că va găsi ceva delicios. Noi am fost în luna noiembrie, când acolo este vară, a fost o senzație extrem de plăcută să ne răcorească stropii de apă ai cascadei. Totuși, este neapărat necesară pelerina, fiindcă altfel pleci leoarcă de aici. Tot aici, pe partea braziliană a cascadei, se află statuia unui anumit Frederico Engel, un imigrant german care la începutul secolului XX a vizitat frumoasele și impresionantele cascade.

A două zi, am continuat incursiunea noastră în Parcul Național Cascadele Iguazú, dar pe partea argentiniană. Pentru început, am optat pentru călătoria cu Tren Ecológico de la Selva, adică cu trenulețul ecologic al pădurii tropicale. El face legătura între intrarea în parcul național (unde se află așa-numita „gară centrală”, împreună cu un punct turistic – birou de informații, restaurant și magazin de suvenire „made în China”) și pasarela care te poartă prin pădurea tropicală până la kilometrul 0 al cascadei, „Garganta del Diablo” sau, pe românește, „Gâtlejul Diavolului”. Aproape jumătate din debitul de apă al cascadelor Iguazú se scurge prin acest „Gâtlej al Diavolului”, o prăpastie lungă și îngustă. Acest canion are 80-90 de metri lățime și 70-80 de metri înălțime.

Și aici, pe partea argentiniană, am avut parte de o pădure tropicală sălbatică, peisaj și mai spectaculos decât pe partea braziliană. Pe lângă plante exotice, am avut parte și de o faună bogată, pe care am întâlnit-o și pe partea braziliană: fluturi, șopârle și animăluțe coati. Din păcate însă, nu l-am putut vedea și pe simpaticul papagal Tucan, cu al său cioc viu colorat. Cei din parc mi-au explicat că îl pot vedea în Parque Das Aves, adică în Parcul Păsărilor, un fel de grădină ZOO aflată în imediata vecinătate, unde poți vedea în captivitate diferite specii de păsări care au habitatul lor natural aici, în pădurile care înconjoară cascadele. Mi-au mai spus însă că drăgălașul papagal apare doar noaptea sau când nu sunt turiști în zonă, adică doar atunci când e liniște. Prin urmare, am conștientizat că am zero șanse să îl văd aici.

Pentru cei mai „cu dare de mână”, merită un zbor cu elicopterul deasupra cascadelor, pentru o priveliște spectaculoasă. Dar pentru asta trebuie pregătiți vreo 250 de dolari de persoană. Însă chiar merită.

A treia zi, înainte de a ne îndrepta spre Cascavel și Curitiba, am făcut o oprire la minunea inginerească numită Itaipu Binacional. Ansamblul format din barajul și centrala hidroelectrică a fost finalizat în anul 1984. Centrala hidroelectrică produce peste 100 de milioane MWh, reușind să devină numărul 1 mondial, depășind productivitatea Barajului Celor Trei Defileuri de pe râul Yangtze.

Energia electrică produsă de partea paraguayană depășește acum necesarul acestei țări, astfel încât este exportată Braziliei. La aflarea veștii cu privire la edificarea barajului, Argentina a contestat această construcție, evident că avea și motive. Construcția acestui complex a început în anii ’70, iar pentru a-l venera, prima mașină electrică din America de Sud, construită în Brazilia în anul 1974, a primit numele „Itaipu”.

Fără doar și poate, cascadele Iguazú au fost cireașa de pe tort – poate că una dintre cireșe, dar cea mai frumoasă dintre ele. Merită neapărat vizitată această minune a naturii! Pentru că nu poți spune că ai fost în America de Sud, dacă nu ai fost la Cascadele Iguazú!

Imagini Iguazu

Partea braziliana

Simpaticul Coati

Partea argentiniana

Exista Coati si pe partea argentiniana

Garganta del Diablo

Itaipu