
Salina Turda
Știți care a fost considerată, de-a lungul istoriei, cea mai mare bogăție a solului românesc? Aurul? Da și nu. Petrolul? Nu era important, până în secolul al XIX-lea. Cărbunele? Așijderea. SA-REA. SAREA, da! Pare ciudat acum, când sarea este așa de ieftină și ușor de găsit peste tot, dar acum multe secole era foarte scumpă, iar cei care dețineau saline erau incredibil de bogați. De ce? Mâncau oamenii mai sărat? Nici gând – dar în lipsa frigiderelor (chiar și a celor pe bază de gheață, nu folosind curent electric), era singura metodă de conservare a cărnii și a brânzei. Așa că au fost perioade în care se spune că sarea era mai scumpă decât aurul. Deci, doar extravaganții își puneau sare în bucate… Astăzi, sarea și-a pierdut din importantă, e folosită în special la prepararea mâncării, iar salinele se închid. Dar în multe locuri ale lumii, chiar și aici, în România, salinele au devenit atracții turistice.
Mi-aduc aminte, una dintre călătoriile mele din școala generală a fost o excursie de o zi la Ploiești (unde am vizitat Muzeul Ceasurilor și nu mai știu ce) și am coborât în salina de la Slănic Prahova. Cred că eram prin clasa a III-a. Atmosfera de acolo a fost wow… am coborât cu un lift care nu părea de încredere, dar ce conta la 9 ani? Dar atmosfera parcă era din altă lume – un aer uscat și sărat, niște pereți imenși, lumini chioare își multiplicau forța datorită albului pereților de sare. Pe vremea aceea, erau niște documentare la TV (da, încă exista televiziune în România, nu se trecuse la două ore de emisie pe zi) ale lui Carl Sagan despre cosmos și viața extraterestră, la care mă uitam cu gura căscată… aveam senzația, la Slănic Prahova, că mă aflu într-un film de Carl Sagan.
Anul trecut, în iarnă, am ajuns la Alba Iulia cu ocazia Centenarului și tot fiind prin zona, am ajuns în sfârșit, și la faimoasa salină de la Turda. Din păcate, nu s-a investit prea mult în turismul românesc (sunt niște investiții ici și colo, mai ales prin Ardeal), dar salina de la Turda are probabil investiția cea mai spectaculoasă. Arată într-adevăr wow. Auzisem multe, văzusem și poze (inevitabil), dar pot spune că nimeni și nimic nu te poate pregăti pentru impactul vizual al salinei. După ce am coborât pe niște scări îmbrăcate în sare, am ajuns deasupra hăului… oh… la zeci de metri sub mine se căsca primul etaj al salinei. Nu, nu am luat liftul, am coborât pe jos… la Turda sunt două etaje – unul este amplu ca un stadion (chiar se poate juca tenis aici), al doilea, dedesubt, este o insulă de sare în mijlocul unui lac de saramură… imaginile acelea cu poduri aducând cu niște navete spațiale se află la etajul inferior… sunt, de fapt, niște poduri, dar și pavilioane unde vezi cu uimire cum sarea poate îmbrățișa complet lemnul.
Turda este, evident, perla coroanei, dar am auzit că mai există saline prin țară unde ai o experiență foarte faină. Nu am fost decât în două – la Slănic Prahova (atunci când eram mic și, cel mai recent, în 1998!) și la Turda, dar am auzit lucruri frumoase și despre salina de la Praid, și despre cea de la Ocnele Mari, că ar fi spectaculoase. Cândva, voi ajunge :).
Ei bine, dacă vreți să le vedeți într-un cadru organizat, vă recomand un tur coordonat de Costin de la Scorilo Travel. Se numește chiar așa, „Drumul sării – cele mai spectaculoase saline din România”, și include vizitarea salinelor Turda, Ocnele Mari și Praid, dar și a altor obiective turistice care au de-a face cu sarea, cum ar fi Canionul de Sare.
Despre Costin și Scorilo, pot spune că am fost în patru ture cu ei (Maramureș, Transfăgărășan, Poiana Narciselor și Hațeg) și am venit cu amintiri extrem de frumoase din toate aceste excursii – am descoperit locuri neștiute, absolut spectaculoase, am redescoperit povești de istorie, m-am bucurat de natură. Și de fiecare dată, tot grupul a fost fain, ghizii, extrem de simpatici și bine documentați. De fapt, în fiecare excursie găsesc mulți oameni care revin după excursiile precedente – și asta se întâmplă când vii încântat din excursie.
Turul durează 3 zile (2 nopți), în perioada 27 – 29 septembrie, și costă 550 de lei – cazare în hotel / pensiune de 3 stele, transport și ghid (intrările costă separat).
Vă invit să citiți aici toate detaliile ––-> Drumul Sării
Imagini Salina Turda
Primii pasi in salina Turda
Scara bogatilor
Coborarea spre primul etaj
Aici se poate juca si tenis de masa
Cat de inalt
Navetele spatiale
Debarcaderul lacului de saramura
Lemn imbratisat de sare