Astăzi plec în Nepal pentru a descoperi ultimul regat tibetan pierdut prin Himalaya – Mustang

Nu e un secret pentru nimeni: îmi place Nepalul foarte mult, este una dintre acele țări în care mă tot întorc și mă întorc cu drag. Am descoperit-o acum mai bine de 15 ani, în 2003, când am ajuns pentru prima oară – cu gândul că în afară de Himalaya ce mare lucru e și am descoperit o țară cu o istorie, cu o cultură, cu un vibe ieșit din comun, o țară în care m-am întors de încă trei ori – practic, astăzi este a cincea oară când revin în Nepal.

Evident, de fiecare dată, am fost altundeva și am descoperit ceva nou. Dacă prima oară m-am limitat la Valea Kathmandu (era încă război civil între armata regală și milițiile maoiste), a doua oară am ajuns și în parcul național Chitwan, dar și la Pokhara, capitala turismului de aventură în zona himalayană. Vrei să te dai cu parapanta? Nicio problemă! Vrei să faci rafting, să te urci pe munți, să zbori cu un avion ușor, eventual și deschis? Nicio problemă. Eu am zburat cu avionul ușor cu 2 locuri (eu și pilotul). A treia oară a fost fix după cutremurul din 2015. M-am bucurat enorm când am descoperit că orașele de pe Valea Kathmandu nu au fost rase de pe fața pământului, așa cum trâmbița presa mondială. Da, erau mai multe clădiri istorice prăbușite, niște pierderi dureroase, da, erau mii de morți, dar Kathmandu era OK. Nu am mai fost prin multe locuri în Nepal pentru că am tulit-o destul de repede de cealaltă parte a Himalayei, în Tibet. Ultima oară, am fost acum un an și jumătate, practic în primăvara lui 2018, și atunci am avut parte de un pic de aventură – am zburat cu elicopterul la Everest Base Camp și am sărit cu parapanta pentru a doua oară în viață. În plus, m-am bucurat că, iată, am revăzut câteva (e drept, mult prea puține) monumente din Kathmandu reconstruite.

Ce voi face acum? Evident, mă voi învârti prin Kathmandu… data trecută, am remarcat că Thamel, cartierul turistic al orașului, s-a schimbat enorm. Da, Slavă Domnului, s-a interzis circulația mașinilor (mă rog, ricșe sunt, mai scapă câte o motoretă) și au apărut imens de multe restaurante, magazine și baruri noi. O diferență enormă față de 2003, când am ajuns prima oară aici. Evident, și prețurile au săltat (Nepalul a crescut pe baza banilor celor plecați la muncă în țările Golfului și, iată, chiar și în România), dar în continuare Kathmandu poate fi considerat o destinație ieftină.

După Kathmandu, vom zbura la Pokhara (sper că va fi senin și vom putea vedea Annapurna de pe pista aeroportului) și apoi… marea aventură. Îmbarcați în trei jeepuri, vom pleca spre Mustang, ultimul regat tibetan. Până în 1992, era în zonă militară strictă (se află în Himalaya pe granița cu Tibetul ocupat) și a fost închis oricărui vizitator străin – asta l-a făcut să fie una dintre cel mai bine păstrate regiuni tradiționale de pe glob (sau așa se susține, voi vedea). Ce am mai citit pe bloguri străine este că arată cum arată Tibetul înainte de ocupația chineză – întreaga regiune nu are decât 15.000 de locuitori, toți, tibetani, vorbind diverse dialecte de tibetană. Până în 2008, a fost un Regat semiautonom, dar după ce republica a fost proclamată în Nepal și au ajuns comuniștii la putere, aceștia au abolit monarhia din Mustang. Ultimul rege (cel de-al 25-lea descendent al celui care a fondat regatul) a murit la Kathmandu în 2016, iar urmașul său (căsătorit cu o prințesă bhutaneză) locuiește în Statele Unite… Deși fără rege, mulți tibetani din Mustang se consideră mai degrabă cetățeni ai Regatului Mustang.

Drumul va fi greu. Din câte știu, nu există șosele propriu-zise, ci drumuri prin munți, vom traversa chiar și văi – nu cred să existe prea multe poduri.

Capătul de drum va fi Lo Manthang, străvechea capitală a Regatului, practic o comună cu aproape 1.000 de locuitori, dar un oraș istoric fortificat, înconjurat de ziduri și încoronat cu Palatul Regal, construit cândva prin jurul anului 1400. Orașul se află undeva la 3.000 și ceva de metri și este considerat cel mai autentic păstrat oraș tibetan.

Sigur, călătoria nu va fi ușoară, este o expediție, o aventură în toată puterea cuvântului. Vom merge pe drumuri grele, probabil că vom avea și de împins mașina, ne vom cățăra pe dealuri, vom admira piscurile înzăpezite ale Himalayei. Vom dormi în așa-numitele tea houses, practic niște case în stil tipic tibetan deschise pentru călători – va fi frig, va fi cald, ne vom încălzi cu balegă de iac sau nu… vom vedea. Dar în mod sigur va fi o expediție de neuitat. Am fost de două ori în spațiul himalayan, mai precis, în Tibet. Niciodată nu voi uita culorile, albastrul cerului, steagurile de rugăciune în vânt, fețele oamenilor… este unul dintre locurile acelea cu niște culori și siluete ca din altă lume… Și pe care, indiscutabil, vi le voi arăta .

Nu știu cum voi sta cu netul. O să-mi cumpăr SIM nepalez, dar am mari dubii că 4G-ul bate prin Mustang. Dar, cine știe, poate voi avea vreo surpriză. Vom vedea… Și dacă va bătea, sigur vă voi ține la curent pe unde am ajuns. Dacă nu, voi reveni când voi ajunge înapoi la civilizație . La Pokhara!