Trebuie să spun din capul locului că Bosnia – Herțegovina este una dintre tărișoarele din Balcani de care m-am îndrăgostit. În anii 90 și începutul anilor 2000, am lucrat pe întreaga regiune și am fost de multe ori în Bosnia. Cred că odată am numărat că am fost de 24 de ori, dar nu sunt sigur. Cert este că am fost de circa 20 de ori. Era o țară atât de molcomă și melancolică, o țară dureros de frumoasă, dar și dureros de lovită. Am văzut Sarajevo și Mostar făcute praf, cimitirul „olimpic” și urmele unui război cumplit. Din 2003, nu am mai ajuns în Bosnia. Kharma. Și îmi e așa de dor… Eugen a fost recent și povestește despre această țară de care, repet, mi-e tare dor.

Primul contact, acum cinci ani – Mostar și Neum

Numele Bosnia și Herțegovina te duce imediat cu gândul la nemilosul război prin care a trecut țara, însă aceasta are la ora actuală multe de oferit. Mă refer aici din punct de vedere turistic, în primul rând.

Acum cinci ani, am călcat pentru prima dată în Bosnia. Bine, am fost oarecum obligat de situație, pentru că drumul de la Split la Dubrovnik, adică din Croația în Croația, trece musai prin Bosnia. Asta au reușit bosniacii ei să obțină în urma războiului: o limbă de pământ, ca să aibă și ei ieșire la Marea Adriatică. Porțiunea la Marea Adriatică nu este foarte lungă, dar… există. Nu sunt mai mult de vreo 20 de kilometri între cele două vămi. Dar așa au și bosniacii „Mamaia” lor: stațiunea de litoral Neum.

Și tot atunci, am dat o fugă până la Mostar, să vedem cum arată celebrul pod „Stari Most”, adică „Podul Vechi”, după ce a fost reconstruit. Podul, ridicat inițial în secolul al XVI-lea, a fost distrus în urma bombardamentelor din 1993. Dar iată că în anul 2004 a fost finalizată reconstruirea acestuia, o copie fidelă. Podul inițial a putut fi considerat o capodoperă a acelor vremuri, deoarece avea o lungime de 20 de metri și un singur arc, iar mortarul folosit era „îmbunătățit” cu albuș, pentru a-i crește rezistența.

Drumul spre Sarajevo

Dar anul acesta era Sarajevo pe listă. Nu este foarte departe de Timișoara, sunt aproximativ 430 de kilometri până în capitala bosniacă. Doar că „bez autoput”, cum spun sârbii. Adică, fără autostradă. Drumul național însă e destul de bun. Și mai bine era dacă între satele sârbești ar fi fost mai mare distanța, astfel încât să mai pot călca puțin pedala de accelerație. Dar unde se termina un sat, începea altul. Așa că „bez brzina”, adică fără viteză, fiindcă poliția sârbă e destul de vigilentă, iar legislația, destul de strictă. La depășiri mari ale vitezei, este chemată procuratura, iar polițaii sârbi îți pun cătușele cât ai spune „upomoc”, adică „ajutor”.

Dacă locuiești în vestul României, merită să mergi cu mașina la Sarajevo. Dacă însă locuiești în altă parte a țării noastre, poți opta pentru o călătorie cu avionul. La aeroportul din Sarajevo aterizează cele mai cunoscute companii de zbor din Europa și din lume. Din acest an, bosniacii au din nou propria companie de zbor, dezvoltată de un investitor local. Pentru că dacă vrei să faci turism, ai nevoie de infrastructură și de servicii de transport. Așa s-a născut FlyBosnia, actualmente singura sau cea mai cunoscută companie de zbor bosniacă. Pentru că B&H Airlines (urmașa primei companii aeriene bosniace, Air Bosna) a fost vândută la Turkish Airlines, iar ulterior a fost închisă din lipsă de profit. Probabil că Turkish Airlines continuă zborurile cu propria flotă.

Frontiera dintre Serbia și Bosnia-Herțegovina se află chiar pe râul Lim, acesta separă cele două țări. Dacă pe teritoriul Serbiei relieful este destul de plan, odată ce intri în Bosnia, acesta se schimbă spectaculos. De la graniță și până la Sarajevo, am avut parte de un relief spectaculos, cu munți, păduri și tunele. O bună bucată de drum ne-a însoțit chiar râul Lim, drumul către Sarajevo era paralel cu apa.

Până la Sarajevo, am întâlnit două pensiuni-restaurant cu nume interesant: Romanijski Raj (în dreptul localității Ravna Romanija) și Restoran Romanija (în dreptul localității Sokolac). Nu sunt însă ce par: nici localuri cu specific românesc și nici localuri cu patroni români. Romanija este numele unui munte aflat în acea zonă, iar „Ravna Romanija” se traduce prin „România plată”, probabil un platou unde se află localitatea cu același nume. Atenție, România se traduce în limba bosniacă „Rumunija” și nu „Romanija”!

Chiar la intrarea în capitala Sarajevo, înainte să străbatem un tunel, era o placă de beton cu inscripția „TITO”, dar era și o tablă care amintea de un mare „eveniment pozitiv” petrecut aici: olimpiada de iarnă din anul 1984. Dar Sarajevo, situat pe malurile râului Miljacka, este și locul unde, în anul 1914, a fost asasinat arhiducele Francisc Ferdinand al Austriei, incident care a declanșat Primul Război Mondial.

Chiar dacă Iosip Broz Tito a fost croat de origine, fostul președinte iugoslav, făuritorul celei „De-a Doua Iugoslavii” este venerat de bosniaci. El a reușit să creeze armonie între diferitele etnii prezente în fosta Iugoslavie. După moartea sa, în anul 1980, Iugoslavia a început să devină, încet-încet, un butoi cu pulbere care a explodat după căderea comunismului în Europa de Est. Și tot ca un omagiu adus lui Tito, există o cafenea în Sarajevo care îi poartă numele: Cafe Tito.

Baščaršija, orașul vechi

Iată-ne ajunși în Sarajevo. Centrul vechi al orașului se află chiar la intrarea în oraș, cum vii dinspre Serbia. E puțin neobișnuit ca centrul unui oraș să fie așa de aproape de intrare, dar din cauza munților extinderea orașului s-a făcut în cealaltă parte. Am întâlnit un oraș modern, unde obiectivele istorice sunt bine puse în evidență, iar curățenia este exemplară. Chiar nu am văzut o hârtie aruncată pe jos ! Sarajevo diferă de orașul Mostar, vizitat de noi cu cinci ani înainte, unde urmele războiului erau atunci parțial vizibile, iar pe fețele localnicilor se putea citi tristețea.

Primul lucru a fost, desigur, să găsim un loc de parcare. Pe străzi, cel puțin în zona centrală, este exclus să parchezi, pentru că nu ai unde. Dar există multe „plaćeni parking”, adică parcări cu plată. Nu e foarte ieftină parcarea, ținând cont că vorbim totuși de Bosnia și Herțegovina. Cu 2 mărci convertibile (așa se numește moneda lor națională), poți parca timp de o oră. Adică, vreun euro ora. Pentru asta, aveam nevoie de mărci convertibile, pentru că „plaćanje karticom”, adică plata cu cardul nu era posibilă. În centru sunt case de schimb valutar, dar și bancomate de unde poți obține moneda locală. Evident, dacă deții un card cu bani pe el.

După rezolvarea problemei cu parcarea, am ajuns în centrul capitalei Bosniei și Herțegovina, dar și al Republicii Srpska. Pentru că de fapt actualul stat modern Bosnia și Herțegovina este format din Federația Bosnia și Herțegovina și Republica Srpska, ultima fiind o entitate înființată în anul 1995, în cadrul acordului de pace de la Dayton. Fiind o zonă locuită în mare majoritate de cetățeni de etnie sârbă, această enclavă a fost înființată cu scopul de a dezamorsa butoiul de pulbere din zonă. Adică, pentru ca și sârbii din Bosnia să aibă țărișoara lor, cu propriul guvern.

Sarajevo, oraș cu 275.000 de locuitori, este capitala ambelor entități, a Federației Bosnia și Herțegovina, dar și a Republicii Srpska. Cazarea noastră se afla chiar în această enclavă. Pe drum spre cazare, am fost informați printr-o tablă că am intrat în Republica Srpska și ni s-a urat „Bun-venit!”.

Dar hai să vorbim despre piesa de rezistență: Baščaršija, orașul vechi cu al său bazar, având arhitectura secolului al XV-lea, cu influențe est-europene, dar și otomane.

Baščaršija e plin de istorie. Aici se află Moscheea Gazi Husrev-beg, construită în anul 1532, la ora actuală cea mai mare moschee din țară, un exemplu de arhitectură otomană. Numele lui Gazi Husrev-beg este strâns legat de istoria Bosniei, dar și de a orașului Sarajevo. A fost guvernator, „beg”, cum se numea, în secolul al XVI-lea. Lângă moschee se află medresa și biblioteca înființate chiar de el. Și evident că bazarul din Baščaršija nu se putea numi altfel decât Bazarul Gazi Husrev-beg. Îmi aduc aminte călătoria în Maroc, unde „Mohamed al V-lea” se numea totul, începând de la bulevardul principal și până la numele aeroportului.

Tot aici, în Baščaršija, se află „Katedrala Srca Isusova”, Catedrala Inimii Sacre a lui Isus. Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, acest lăcaș de cult este unul dintre simbolurile capitalei Sarajevo și cea mai mare catedrală din Bosnia și Herțegovina. Elemente ale catedralei apar și pe blazonul și steagul orașului Sarajevo.

Punctul zero aici, în Baščaršija, este „sebilj”, adică o fântână în stil arhitectural otoman, având aspectul unui chioșc din lemn sculptat. Este un punct de întâlnire a localnicilor din Sarajevo, dar și unul dintre principalele locuri de făcut poze. A fost construită inițial la mijlocul secolului al XVIII-lea, de către Mehmed Pașa, dar a fost relocată la sfârșitul secolului al XIX-lea, de către arhitectul austriac care a realizat și clădirea Primăriei.

Un alt obiectiv important este Podul Latin. Chiar dacă din punct de vedere arhitectural nu iese în evidență, este destul de mic, dar unul dintre cele mai vechi poduri otomane din oraș. La una dintre intrările pe pod s-a scris istorie. În anul 1914, a fost asasinat arhiducele Francisc Ferdinand al Austriei, incident care a declanșat Primul Război Mondial. Iar vizavi de pod este un muzeu dedicat acestui incident nefericit.

Nu poți rata Clădirea Primăriei, cunoscută pe plan local ca și „vjecnica”, care înseamnă, de fapt, primărie. „Vjecnica” este cireașa de pe tort. Construită în anul 1898 cu contribuția unui arhitect austriac, a fost ținta principală din timpul războiului cu Serbia. Clădirea a fost aproape complet distrusă, iar foarte puține cărți au putut fi salvate. În anul 2012, a fost complet refăcută, azi găzduind diferite evenimente, precum întâlniri protocolare, expoziții sau concerte.

Pentru cine dorește să afle mai multe despre comunitatea evreiască care există aici, Muzeul Evreiesc este locul potrivit. Se află într-o fostă sinagogă, actualmente dezafectată. Evreii au venit aici la sfârșitul secolului al XV-lea, fiind bine primiți în Sarajevo, în timp ce în alte părți ale Europei erau izgoniți. Probabil, și datorită faptului că aici era un amalgam de minorități. Ei au contribuit la arta și istoria regiunii, muzeul conține diferite obiecte ale comunității evreiești.

Sarajevo – food & drinks & souvenirs

Iată rubrica atât de dragă mie.

În Baščaršija se află nenumărate prăvălii mici, dar pline de personalitate, care oferă diferite suvenire tradiționale, dar și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. De aici îți poți cumpăra diferite suvenire care o să îți aducă aminte peste ani de călătoria ta în capitala Bosniei și Herțegovinei.

Poți opta pentru frumoase și viu colorate farfurii, căni sau ceainice din tablă de cupru, suvenire tradiționale cam în toate țările musulmane. Prelucrarea cuprului a devenit tradițională în Bosnia odată cu ocupația otomană. Iar fierarii sunt drăguți și îți scrijelesc, la cerere, pe spatele farfuriilor sau pe fundul cănilor sau al ceainicelor, numele orașului și data, așa, ca să îți aduci aminte peste ani de călătoria ta în capitala bosniacă.

În Bosnia nu se intră în casa cuiva cu pantofii stradali. Așa că din mai toate bazarurile se pot cumpăra diferite modele de pantofi de casă. Nu în ultimul rând, poți cumpăra diferite suvenire confecționate din gloanțe rămase din timpul războiului.

Nu poți pleca din Baščaršija fără să te așezi la o terasă. Poți alege o cafea tradițională, „turcească”, cum se spune la noi, sau poți servi un pahar de ayran, acel produs lactat specific țărilor arabe.

Poți servi o delicioasă înghețată, mai ales dacă ajungi acolo vara și vrei să te răcorești. Musulmanii sunt maeștri la fabricarea înghețatei.

Gustoase sunt și băuturile răcoritoare locale, eventual poți alege o limonadă cu mentă. Dar acești musulmani bosniaci sunt musulmani consumatori. De băuturi alcoolice. Poți opta pentru o bere locală, un Nektar sau o Sarajevo, mărci locale foarte bune.

Iar când stomacul și-a cerut drepturile, desigur că am avut de ales din multele terase cu preparate tradiționale. Desigur că poți servi preparate internaționale precum spaghete sau burgeri sau chiar plescaviță.

Dar mie,  într-o țară străină, îmi place să mă delectez cu preparatele locale. Așa că și aici ,la Sarajevo, în „Patria Ćevapi-lor”, ne-am oprit la cea mai bună „Ćevabdžinica” din Sarajevo, la Ćevabdžinica Željo. Cevapii sunt acei mititei din carne de vită, serviți într-o lipie numită aici „pitta” ,alături de ceapă tocată sau sosuri. Am conștientizat ceea ce știam deja, faptul că mititeii nu sunt invenție românească, chiar dacă i-am încadrat ca preparat tradițional. Mititeii, cevapii sau cum s-or numi sunt preparate de origine turcă, din diferite tipuri de carne măcinată, prăjită pe jar, un fel de cârnați fără maț, așa cum îi numesc italienii „salamelle senza pelle”.

Puțin despre urmele războiului din Bosnia și Herțegovina

Nu îmi plac războaiele pentru că provoacă pagube materiale și omenești. Nu mi-a plăcut să vizitez lagărele de exterminare a evreilor (am fost la Buchenwald), nu am stat prea mult nici la Hiroshima ca să vizitez Muzeul Memorial al Bombei Atomice.

Dar într-un oraș care a trecut printr-un teribil război trebuie să accepți și locurile care amintesc de tragediile petrecute. Chiar din Baščaršija, de lângă fântână, se vede Cimitirul Kovaci, aflat chiar pe dealul din față. Cimitirul are o semnificație specială pentru bosniaci, aici au fost înmormântate victimele din timpul războiului cu Serbia, dar și primul președinte al Bosniei independente, Alia Izetbegovici. Cimitirul iese în evidență prin obeliscurile de culoare albă, deoarece victimele au fost în principal persoane musulmane.

Una dintre cele mai periculoase străzi din timpul războiului cu Serbia era „Zmaja od Bosne”, care prin traducere ar veni „Balaurul din Bosnia”. A fost numită de un ziarist „Aleea Lunetiștilor”, în timpul războiului cu Serbia, deoarece lunetiștii sârbi, ascunși pe dealurile din apropiere, trăgeau după localnicii bosniaci care mergeau pe stradă. Astăzi însă este principala arteră comercială a orașului Sarajevo, un modern bulevard cu câte patru benzi pe sens, pe marginile căruia se află malluri și clădiri office. Tot aici se află una dintre principalele atracții din Sarajevo, Caffe Tito. Localul a fost denumit după fostul președinte al Iugoslaviei, venerat de bosniaci, așa cum spuneam la începutul articolului.

Cine dorește să afle mai multe despre orașul Sarajevo, aflat sub cel mai lung asediu din istoria militară modernă, există Muzeul Tunelului. Numit și Tunelul Salvării sau al Speranței, acesta face legătura între două localități învecinate, Dobrinja și Butmir, și avea rolul de a ocoli zonele controlate de armata sârbă. Tunelul are o înălțime de aproximativ un metru și jumătate, o lățime de un metru, iar lungimea este de 960 de metri. A fost construit de voluntari bosniaci între 1992 și 1995. A fost astfel construit încât să poată depozita arme, muniție, medicamente și hrană, pe perioada cât orașul se afla sub asediu. Pe șinele din tunel era transportat inclusiv fostul președinte Alia Izetbegovici, care se afla în scaun cu rotile. Din păcate, nu am avut timpul necesar să vizităm acest obiectiv, deoarece cele două intrări în tunel se află în afara capitalei bosniace, în interiorul unor foste locuințe, actualmente muzeu.

Satul olimpic Mojmilo

În oraș erau indicatoare care te invitau să vizitezi Satul Olimpic construit pentru Olimpiada de Iarnă din anul 1984. Situat în nordul orașului, din satul olimpic a rămas stadionul și sala olimpică. Stadionul olimpic a fost închiriat pe termen lung de formația locală FK Sarajevo. Fostul stadion olimpic, cunoscut azi drept Stadionul Asim Ferhatović-Hașe, găzduiește și meciurile echipei naționale a Bosniei și Herțegovinei. Lângă stadion se află și Sala Olimpică „Juan Antonio Samaranch”.

Panourile publicitare din oraș care promovează Satul Olimpic te îndeamnă să vizitezi pârtia de bob folosită la Olimpiada din anul 1984. De fapt, ruina pârtiei de bob. Iar în rest, totul e în paragină, din ce am aflat. Atât patina timpului, cât și războiul prin care a trecut țara au dus la distrugerea Satului Olimpic. Noi nu am ajuns acolo, dar nici nu cred că ar fi fost ceva „must see”, sunt sigur că nu am fi fost foarte încântați de acel peisaj apocaliptic generat de clădirile aflate în paragină. Din imaginile găsite pe internet, aș putea spune că e un peisaj „cernobîlian”.

Bosnia și Herțegovina, o frumoasă destinație de vacanță

Spre deosebire de Mostar, unde urmele războiului mai erau vizibile, Sarajevo era îmbrăcat în straie noi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai sunt unele clădiri care amintesc de război, dar foarte, foarte puține. Sarajevo este astăzi un oraș modern, unde clădirile noi – malluri și clădiri office – se află în armonie perfectă cu cele istorice. Sarajevo e un amestec de culturi, în orașul vechi predomină arhitectura musulmană, care îi dă orașului un farmec aparte.  În plus, frumoasa natură cu munți și păduri mă face să numesc această țară „Elveția Balcanilor”.

Pe lângă localitățile vizitate deja – capitala Sarajevo și orașul Mostar – aș mai dori să ajung la Tuzla și Medjugorje. Recomand tuturor să petreacă câteva zile în Bosnia și Herțegovina, pentru că merită.

Imagini Bosnia – Herțegovina – Neum, Mostar, Sarajevo

Bine ati venit in Bosnia – Hertegovina

Neum, enclava bosniaca de la Marea Adriatica

Podul vechi din Mostar

Orasul vechi turcesc din Mostar

Urmele razboiului

Romanija din Bosnia

cu restaurantul de rigoare

Vechiul cartier otoman din Sarajevo – Bascarsja

Azi, principalul pol turistic al orasului

Piateta Bascarsja

Linistea de duminica dimineata

Principala moschee  – Gazi Husrev Beg

si interior

Catedrala catolica

In fata careia se afla statuia lui Ioan Paul al II-lea

Fantana fotografiata de toata lumea

Podul Latin

Locul in care a inceput primul razboi mondial

Reconstruita Primarie a orasului

Muzeul genocidului

Suveniruri bosniece

Dar si cele legate de razboi

Burek ? Cineva ?

Mica Elvetie bosniaca

Marca germana inca dainuie – valuta nationala se numeste Marca Convertibila (Konvertibilnih Maraka) si este egala cu 1 marca germana

Ahhh, cevabcic !

Si cevabdzinica pe care n-am ratat-o niciodata – Zeljo !

Pofta buna