Oare Ministerul de Externe este interesat de ridicarea vizelor pentru români? Eu cred că nu.

Vize

De mai bine de un deceniu (mai precis, de la aderarea României la UE), veștile că țara X sau țara Y a ridicat vizele (sau a introdus facilități) au venit cu o viteză fantastică. Departe sunt vremurile când stăteai zile întregi la coadă la Ambasada Italiei sau a Franței pentru o viză să mănânci pizza sau croasant ca la mama lor, acum pașaportul românesc este unul dintre „cele mai puternice” din lume. Dar există dar-uri. Acest fapt îi este datorat aproape în exclusivitate Uniunii Europene și nu Ministerului de Externe român, care teoretic ar trebui să se ocupe și de ridicarea vizelor pentru români. Dar nu cred că s-a gândit cineva la așa ceva acolo. Să vă explic cam care e mișcarea cu vizele.

Acorduri bilaterale UE – țările respective. Inutil să spun că multe țări din lume și-ar dori ca ai lor cetățeni să poată vizita UE fără vize. Sau măcar spațiul Schengen. Așa că există negocieri bilaterale de multe ori intense. Dar aceste negocieri sunt purtate și cu reciprocitate. Pentru toate țările UE. Mi-aduc aminte că prima reciprocitate de care am beneficiat a fost cu Taiwanul. Apoi, anunțam cu câteva luni înainte de știre că românii nu vor avea nevoie de viză pentru Emiratele Unite. Știrea a fost primită cu scepticism (vedeți în comentarii, plus cele care sunt îngropate undeva în Facebook), dar, câteva luni mai târziu, Emiratele și UE renunțau reciproc la vize. De unde știam? Pentru că pe site-urile UE apăreau știri cu privire la negocierile de ridicare a vizelor. Ulterior, înțelegeri similare au fost semnate cu țări din Caraibe și Oceania.

Asta, pentru că unele țări care vor să promoveze turismul ridică angro cerința de viză, pentru toată Uniunea Europeană. Îmi trec prin minte doar câteva exemple: Kazahstan, Uzbekistan și St. Petersburg. Dar exemplele sunt mult mai multe.

 

Dar, cum ziceam, există anumite țări care oferă facilități de procurare a vizei (sau ridicarea vizei) fără reciprocitate. În acest caz, UE nu îi poate obliga să ridice vizele pentru toate țările UE, atâta timp cât nu oferă acces liber cetățenilor respectivei țări. Și unele țări tratează diferit țările UE în funcție de chef, interese și de cât de interesate sunt ministerele lor de externe să își ajute cetățenii.

 

Nu mă voi referi acum la cazul Statelor Unite sau al Australiei. În cazul Statelor Unite, au fost presiuni și din partea UE, și din partea României, dar nu s-a întâmplat nimic. Să fie sănătoși. În cazul Australiei, Țara Cangurilor susține că românii nu au nevoie de viză, au nevoie de o așa-zisă autorizație. Bullshit, e de fapt viză, dar australienii au reușit să convingă UE că de fapt nu e viză. Dar e. Poate și asta se va rezolva la un moment dat, poate, nu. Dar să trecem la alte țări.

 

Thailanda – există mai multe categorii de țări (visa-free pentru 90, 30 sau 14 zile) și visa-on-arrival pentru 14 zile. Dintre țările UE, doar România și Bulgaria cad în categoria celor care au nevoie de viză (fiind în același lot cu India, China, Etiopia, Papua Noua Guinee și Uzbekistan). Până de curând, și cetățenii celor trei țări baltice (Lituania, Letonia și Estonia) aveau nevoie de viză (erau în lotul cu România), dar au fost upgradați la „fără viză pentru 30 de zile”.

Vietnam – 7 țări din UE nu au nevoie de viză, restul, da. Cel puțin în cazul românilor, nu trebuie plătită viza, pentru că i-am ajutat în război.

 

Eswatini (Swaziland) – toți cetățenii UE pot intra în țară fără viză, exceptându-i pe cei din România și Bulgaria. Aceștia pot obține visa-on-arrival în două puncte rutiere.

Lesotho – toți cetățenii UE pot intra în țară fără viză exceptând vreo 11 țări din Europa de Est (inclusiv Grecia). Există e-visa.

Namibia – țările din Europa Occidentală (vreo 12 țări) pot intra fără viză, restul trebuie să obțină visa-on-arrival.

Africa de Sud – cetățenii UE pot intra în țară fără viză, exceptând vreo opt țări din Estul Europei. Viza nu poate fi obținută decât dacă te duci la ambasadă, sud-africanii încă nu au descoperit minunea numită internet.

 

Jamaica – cetățenii UE pot intra fără viză, exceptând vreo șapte țări din est (care obțin visa-on-arrival).

Bolivia – toți cetățenii UE pot intra fără viza, exceptând Bulgaria, Cipru, Malta și România. Deși teoretic se poate lua viza de la graniță, asta ține de interpretarea și cheful grănicerilor. De facto, cel mai bine este să o iei de la o ambasadă din Europa sau de la vreun consulat din America de Sud.

Guyana – cetățenii a 14 țări din UE (toate, din Europa Occidentală) nu au nevoie de viză, restul, da. Și se obține de la ambasada Guyanei. Nici Guyana nu a aflat de apariția internetului.

Statele Unite – cetățenii UE pot călători în SUA fără viză, excepție făcând cei din România, Bulgaria, Croația și Cipru.

 

Kyrgyzstan – toți cetățenii UE pot vizita țara fără viză, exceptând România, Bulgaria, Cipru. Viza se ia on-arrival.

 

Avem și noi niște țări unde, ca români, nu avem nevoie de vize, iar cele mai multe țări din UE au nevoie – Zambia și Tanzania – , dar nu datorită MAE, ci relațiilor excelente dintre Ceaușescu și Nyerere și Kaunda… și așa a rămas de atunci.

 

La prima vedere, există țări în care suntem doar noi și alte două-trei țări  care au nevoie de viză – Thailanda, Kyrgyzstan, Bolivia, Eswatini. Nu cred că avem relații conflictuale cu vreuna dintre acestea (și nici nu cred că există probleme, de orice natură). Pur și simplu, celor din ministerul nostru de externe nu le-a păsat să le ceară acestor țări să ne bage în aceeași oală cu ceilalți europeni. Sunt convins că au depus zero eforturi. Și pentru asta, ar trebui să le „mulțumim” lui Teodor Meleșcanu (PSD, indiferent în ce partid a fost), Lazăr Comănescu (independent, provine din MAE), Titus Corlățean (PSD), Teodor Baconschi (PMP). Adică, acelora care au fost miniștri de externe după 2007 mai mult de doi ani.

 

Și să sperăm că vor veni și niște miniștri cărora să le pese.

 

Etichete:
· ·
Categorii:
Vize

Comentarii

  • Dan spune:

    Buna sinteza; la fel si articolele precedente referitoare la vize. Iti sugerez sa ceri ministerului o solicitare de informatii in acest sens, punctual pentru fiecare tara, conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public. Sa ne ti la curent. Multumesc.

  • Victor spune:

    excelent articol !
    sanatate!

  • Dan spune:

    Salut. Ai demarat procesul de solicitare de informatii?

  • Dan spune:

    La multi Ani!
    Cum stam cu solicitarea? 🙂 Stiu ca si acum esti plecat, dar este pacat sa ramana articolul cu semnul intrebarii si fara niciun raspuns oficial. 🙂

    • Imperator spune:

      Ma ocup cand ma intorc din Sudan 🙂 Trebuie sa ma lamuresc si unde se poate depune solicitarea.

      • Dan spune:

        Pentru depunerea solicitarii ai doua variante. Prima este direct pe sit-ul ministerului http://www.mae.ro/petitions; a doua varianta este compunerea unui e-mail care se poate trimite la una din adresele de e-mal de aici: http://www.mae.ro/contact.
        –––––––––––
        Continut in ambele cazuri:
        Stimata Doamna, Stimate Domn,
        Subsemnatul…..(daca vrei poti specifica administrator al sit-ului https://www.imperatortravel.ro), conform art. 7 din Legea 544 / 2001 actualizată, privind liberul acces la informaţiile şi documentele de interes public, vă solicit câteva informaţii cu caracter public, cu privire la demersurile întreprinse de către…. (ministerul dvoastră/statul român) pentru ridicarea vizelor turistice pentru cetăţenii români şi/sau orizonturile de timp, în următoarele ţări: …..
        Vă multumesc.
        ––––––––––-
        Raspunsul ar trebui să vină, conform aceluiaşi articol, în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării

  • Victor spune:

    bun articol! Am mari sperante de la noua guvernare pt ridicare vizelor de Bolivia de exemplu !
    as vrea doar sa adaug ca ptr canada tot jenant a ramas – pur si simplu esti la mana unor functionari jenanti care fac sa treaca si 3 luni pana primesti „dreptul”de a trece printr-un aeroport canadian. N-as sta 1 minut in teritoriul ala..

  • Dan spune:

    Noutati despre demersul MAE?

  • Dan spune:

    Multumesc de raspuns. Mi-am setat 1 Martie in calendar. 🙂

  • Mihai spune:

    salutare! ceva informatii noi legate de comentariile de mai sus?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest

ImperatorTravel
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
Vize
Ex URSS
Vize
Vize
37. Elefant Masai Mara
13. Bangkok Thailanda
Viza Vietnam
Ex URSS
Vize
Vize
37. Elefant Masai Mara
Dune Sossuvlei
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
🙂
Thimphu, Capitala Regatului Fericirii.
Visas
Tarom Blue Wizz
Europa COVID
Visa Stamp
Europa COVID
Sfinx Egipt
Poarta albastra
Aeroport Henri Coanda Otopeni
Destinatia anului
. Wroclaw
Echipa Jet Holiday
Templul dintelui lui Buda
free counters
undefined
undefined
undefined
Destinatia anului
Templul dintelui lui Buda
Echipa Jet Holiday
Poarta albastra
. Wroclaw
Sfinx Egipt
Aeroport Henri Coanda Otopeni
Destinatia anului
Templul dintelui lui Buda
Echipa Jet Holiday
Poarta albastra
. Wroclaw
Sfinx Egipt
Aeroport Henri Coanda Otopeni
Destinatia anului