Azi, blogul meu împlinește 10 ANI !

Sincer, nu îmi vine să cred. Chiar nu îmi vine să cred. Azi sunt 10 ani de când am publicat primul articol pe blog – era despre Malta. Apoi, tot în aceeași zi, publicam despre o aventură wow – când am mers cu trenul la Odessa prin Transnistria. O poveste din 1997 parcă dintr-un alt veac.

Mulți m-au întrebat de unde numele de Imperator. E ceva ca să mă dau „di grande”. Ceva de șmecher? Nu, povestea este mult mai simplă. Eu am intrat în a povești sau a da sfaturi de călătorie online mai întâi pe forumul Softpedia (nu mai știu dacă mai există). Era prin 2005 sau 2006, nu mai știu exact. Am încercat să mă înscriu cu numele meu – Cezar drept nickname. Era luat. Altcineva se înscrisese ca și Cezar. Am încercat Cezar cu alte combinații gen – de cifre. Fatalitate, toate erau luate. Și într-un final glorios, mi-a trecut prin minte să încerc cu Imperator. Atunci, Imperator era parola mea de Yahoo (nu încercați, nu mai e demult 😊). Și, surpriză – nick-ul „Imperator” nu era luat. Așa că m-am înscris ca Imperator și am început să scriu – să dau răspunsuri la întrebări, să povestesc una, alta.

Se crease o comunitate faină – oameni care călătoriseră prin locuri mai stranii, oameni care planificau să plece departe, discuțiile erau vii și pline de informații și ponturi. Asta până când a apărut un moderator nou cam țâfnos și orice link acolo era văzut ca reclamă. A și schimbat organizarea într-una de-a dreptul stupidă (omul susținea că Nisipurile de Aur sunt o destinație exotică, pentru că sunt în afara graniței României), așa că toată comunitatea aia faină de acolo și-a cam luat tălpășița.

Mulți însă mă băteau la cap. Imperatore, de ce nu deschizi un blog? Poți să scrii chestii foarte faine și poți să ajuți mulți oameni. Știu, și prietena mea de atunci îmi zicea același lucru și cum eram într-o perioadă între joburi (încercasem ceva pe cont propriu și eșuase, era perioada de criză), am zis – why not. M-am apucat să văd cum e cu blogurile astea – am descoperit cele două platforme – blogspot și wordpress. La wordpress mi-am prins urechile, așa că am trecut pe blogspot. Ce nume să-i dau? Dacă știam barem un gram de SEO, poate alegeam un nume gen „Blog de călătorii” sau similar. Dar m-am gândit să folosesc numele Imperator. Poate mă știau 50 de oameni de pe Softpedia. Poate mă știau 100 de oameni. Poate 200. Barem începeam de la 50 de oameni, nu de la zero. Și așa a luat ființă „Imperator travel”. Mai întâi, www.imperatortravel.blogspot.com

Am început să scriu. Să scriu și mai ales să citesc la alții. Să văd ce scriu și cum scriu marii guru în blogging. Marii guru în blogging în general scriau de nașpa. Era cool să fii nașpa, să arăți cât de inteligent ești tu și cât de proști sunt toți ceilalți. Așa că am renunțat să citesc „marile” bloguri din România, era și este o pierdere de timp. Dar simultan cu mine, au apărut multe bloguri de travel. Așa că citeam blogurile de travel, iar unele articole chiar erau o încântare. Mi-am impus să public ceva zilnic (asta o fac și în ziua de azi, cu mici sincope datorate în general faptului că sunt în zone fără internet). Au început întâlnirile cu alți bloggeri și am descoperit lucruri fabuloase – e bine să ai o pagină de Facebook. E bine să te uiți la SEO. E bine ca site-ul tău să fie pe o adresă proprie. Așa a apărut www.imperatortravel.ro

La câteva luni după ce am dat drumul la blog m-am angajat la G2, o agenție de publicitate din Ucraina. Nu eram chiar angajat-angajat, lucram part-time, făceam naveta. Să obții reședință și drept de muncă trebuia să dai șpagă aproape 10.000 de dolari (dacă credeți că România e coruptă, duceți-vă în Ucraina, să vedeți ce înseamnă realmente corupția), așa că am ajuns la concluzia să lucrez din România și să fac naveta – uneori aveam întâlniri nu neapărat la Kiev, ci și la Moscova sau Geneva, deci nu îmi epuizam cele 90 de zile dintr-o perioadă de 180 de zile, cât aveam dreptul să stau în Ucraina. În paralel cu naveta și munca în Ucraina, scriam și la blog. Zilnic. Scriam pe avioane, scriam în aeroporturi, scriam seara când mă întorceam de la muncă, scriam în weekenduri. La un moment dat, chiar mă gândeam să renunț sau să o las mai moale. Chiar mă gândeam foarte serios. Până într-o după-amiază.

Eram într-o după-amiază, așteptam pe cineva în stația de metrou Unirii, acolo unde era pe vremuri Mc Donald’s-ul din metrou, lângă culoarul care leagă cele două linii de metrou. Era sfârșitul zilei, freamăt, lume în viteză, puhoaie de oameni. Deodată, mă trezesc cu o femeie în fața mea – probabil la 40-50 de ani, îmbrăcată sărăcăcios. Îmi zice direct: „Îți mulțumesc pentru articolele tale. Eu mi-am dorit foarte mult să călătoresc, dar nu am putut. Acum călătoresc cu ține. În fiecare dimineață, îți citesc articolul și călătoresc cu ține. Este unica mea bucurie”. Am rămas uluit. N-am putut să reacționez (sunt, în general, un tip spontan, dar atunci am rămas fără cuvinte). Până să mă dumiresc, în câteva secunde, femeia respectivă a dispărut în șuvoiul neîntrerupt de oameni pe culoarele de la stația de metrou Piața Unirii. Și atunci, am decis că nu contează cum, voi continua. Pentru acea femeie. Și poate pentru mai mulți.

Au trecut opt ani, opt ani și jumătate de atunci. Am continuat să scriu. Blogul mi-a adus mulți prieteni și cunoștințe. Blogul mi-a adus, desigur, și călătorii, și bani. Blogul a devenit jobul meu și, deși am mai avut și voi mai avea și alte proiecte și colaborări, va fi activitatea mea principală… cel puțin în viitorul care îl prevăd, pentru că nimeni nu poate băga mâna în foc ce va face… dacă cineva îmi spunea acum 15 sau 20 de ani că voi trăi din a scrie despre călătorii și destinații, l-aș fi considerat ca dus cu pluta.

Cred că sunt foarte multe lucruri de scris cu privire la blog, sunt întâmplări, sunt anecdote, sunt povești. Dar probabil e prea mult de scris. Și astăzi este o zi festivă, în care într-adevăr îmi aduc aminte de începuturile blogului. Dar va fi și o zi foarte aglomerată pentru ține.

Pentru că vorba aceea, cum pot sărbători mai bine ziua blogului decât printr-o călătorie, desigur! Ei bine, absolut din întâmplare (deși cred că dacă nu se întâmplă asta, mi-aș fi aranjat o ieșeală pe undeva), astăzi plec la Doha, invitat de cei de la Qatar Airways. Cum ziceam, nici nu se putea mai bine! Voi vizita prima oară „pe bune” Doha. Am fost de aproape 30 de ori prin aeroport, de două ori am ieșit și în oraș, dar l-am vizitat practic doar într-un tur de o oră – în general, am ajuns noaptea, mers la aeroport, înapoi la aeroport, să merg mai departe. Așa că chiar sunt curios să văd cum arată Doha. Și, evident, o să împărtășesc cu voi ce am văzut interesant în capitala Qatarului, una din țările cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume.

Și încă o dată: vă mulțumesc că mă urmăriți, vă mulțumesc că mă citiți și sper să găsiți informațiile de care aveți nevoie și inspirația pentru călătorii.

Și în caz că nu știați, mă mai puteți urmări și pe alte canale:

Facebook aici –-> https://www.facebook.com/imperatortravelblog/

Instagram aici –> https://www.instagram.com/imperatortravel/?hl=ro

Youtube aici –> https://www.youtube.com/channel/UCYWrdYtBe1aERnxxgeCSy2Q?view_as=subscriber