Cred că dacă locuiești într-o zonă deșertică, acest lucru îți iese pe nas, la un moment dat. Te plictisești de atâta nisip și soare și tânjești și tu după o mult prea plăcută ploaie. Dar dacă vii din România ca mine, deșertul chiar este fascinant – culorile, dunele, suprafața aia întinsă aparent fără viață (dar chiar și în cele mai uscate zone deșertice din lume poți descoperi niște forme de viață uneori de-a dreptul stranii). Și, indiscutabil, nu sunt singurul – vezi câți turiști străini se duc să vadă Wadi Rum în Iordania sau Atacama în Chile, ca să nu menționez nopțile în Merzouga, în Maroc sau te miri unde. O noapte în deșert, poate chiar mai multe, sau pur și simplu o după-amiază sunt niște activități foarte faine, din ce în ce mai populare în zonele deșertice. Am făcut așa-numitele deșert safari / dune bashing în Oman (unde am avut ocazia excelentă de a dormi o noapte într-un cort în deșert) și în Dubai (de vreo două sau trei ori), așa că mi-am dorit foarte mult să o fac și în Qatar. Și am făcut-o.
Există cam două alternative de pachete de deșert safari – cu cină sau fără cină. Iar firma operatoare a fost cea a companiei aeriene – Discover Qatar. Din câte înțeleg, sunt opțiuni pentru dimineață și pentru după-amiază, dar întotdeauna am preferat după-amiaza, pentru simplul motiv că apusul în deșert poate fi o experiență cu totul și cu totul de neuitat.
Așa că fix la ora 14:00, cele două 4×4 de la Discover Qatar erau în fața hotelului. Cu doi șoferi extrem de simpatici, tot grupul ne împărțim în mașini și… la drum. Șoferul meu este din Sri Lanka și îmi spune că are o experiență destul de mare în deșert-safari. Nu, Sri Lanka nu are deșert (și în momentul în care i-am amintit despre cât de verde și plină de vegetație este țara de unde vine, am simțit în ochii lui un moment de duioșie și de dor de acasă), dar omul mi-a spus că lucrează ca șofer de deșert-safari de câțiva ani buni și că a lucrat și în Dubai tot în același sector. Deci știe cum să se dea pe dune cu jeepanul.
Nu cred că e vreo surpriză pentru nimeni, dar îmi fac datoria să spun că șoselele din Qatar sunt impecabile. Singura plângere pe care o am cu privire la traficul din Doha este că timpul de așteptare la semafoare este imens. Ca să se facă roșu pe Corniche, șoseaua de-a lungul mării din centrul Dohăi, ai de așteptat și 10 minute, poate și mai mult, că nu m-am uitat la ceas. Dar Doha este gândită la fel ca Dubai, pentru mașini. Deși există destul de multe trotuare și spații verzi, pietonii sunt puțini.
După ce am ieșit din centrul Dohăi, am trecut pe lângă aeroportul vechi, care acum e folosit doar pentru cargo (înțeleg că nu sunt planuri de transformare a lui în vreun proiect imobiliar, este încă destul loc în Doha), și pe lângă cel nou, de unde avioanele Qatar Airways aterizau și decolau la aproape fiecare cinci minute, și ne-am înscris pe autostrada spre sud, care duce spre Arabia Saudită. Mă rog, ducea, pentru că, din 2017, Arabia Saudită, împreună cu alte câteva țări musulmane (Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Egipt, dar și alte câteva mai mici și nesemnificative, cum ar fi Comores), a instituit o blocadă împotriva Qatarului, acuzat de sprijinirea terorismului (mă rog, în românește, asta s-ar numi „râde ciob de oală spartă”), așa că granița dintre Qatar și Arabia Saudită (singura graniță terestră) este ferm închisă. Probabil, până acum doi ani și ceva, autostrada aceea era aglomerată la maximum, dar acum se conduce lejereanu. Iar Qatarul o duce bine mersi în continuare, PIB-ul crescând. Sunt absolut convins că multe business-uri au fost afectate, dar, per ansamblu, Qatarul nu pare să se prăbușească așa cum se așteptau dușmanii lor – iar obișnuitele produse de larg consum importate în special din Arabia Saudită au fost brusc înlocuite cu unele importate din Turcia, Iran sau India, iar Qatarul s-a apucat să investească în fabrici de produse de larg consum. Am fost într-un Carrefour și găseai absolut de toate. Nu am stat să mă uit de unde erau, dar probabil proveneau din toată lumea (iar smochinele pe care le-am cumpărat erau din Qatar J).
După vreo oră și ceva de mers cu mașina, am ajuns în punctul din care se pleca off-road. Ca și în cazul safariului din Dubai, aici găsești câteva cămile pe care le poți călări vreo cinci minute pentru câțiva riali. Am călărit mult prea multe cămile la viața mea și am avut parte de „excursii adevărate”, unele de ore în șir (cum a fost în Tunisia), așa că am zis să sar peste această atracție și mai degrabă să gust niște ceai.
Între timp, șoferii au dezumflat cauciucurile (așa se merge pe nisip) și am plecat la drum. A fost o plimbare plăcută. A durat mai mult decât mă așteptam (nu m-am uitat la ceas), dar momentele de mare adrenalină nu au fost prea multe – am patinat de câteva ori pe vârful unor dune într-o mare de nisip, am urcat câteva dune într-o mare viteză și nu au lipsit vreo două sau trei coborâri pe coama unei dune cu botul în jos… Mult mai dură a fost tura din Oman, de departe, dar dacă nu ești doritor de senzații foarte tari, indiscutabil și tura din Qatar este faină. În plus, încet, încet, soarele a coborât spre apus, iar culorile au început să se schimbe.
Am oprit pe vârful unei dune (sau deal), deasupra unui lac. A fost locul poate cel mai spectaculos pentru fotografii. Tolăniți în nisipul moale ca zăpada (dar, evident, nu rece), cu un lac la picioarele noastre și soarele coborând molcom spre apus. Dar mai aveam de mers un pic, așa că șoferii ne-au grăbit să ajungem la ultimul obiectiv al după-amiezii – așa-numita Inland Sea… Este practic un golf cam gâtuit, ca, mai apoi, să se desfășoare într-un lac amplu. Practic, zici că e un lac, dar atunci când simți și vezi valurile, îți dai seama că apa trebuie să provină din mare. Și așa și este, provine din Golful Persic, dar având accesul atât de gâtuit, zici că este un lac. Vis-à-vis, se profilează Arabia Saudită, statul cu granițele pecetluite dinspre Qatar. Dar, ca de obicei, există posibilități transfrontaliere. Telefonul îmi zbârnâie în buzunar. Am un mesaj de la Vodafone – „Bine ați venit în Arabia Saudită” și urmează pomelnicul costurilor de roaming. Sunt duble față de cele din Qatar, care nici acelea nu sunt teribil de mici, mai ales la date. Imediat, se activează și MAE, care îmi trimite o alertă de călătorie pentru Arabia Saudită (considerată țară de risc), cu contactul Ambasadei României de la Riad.
Aici am prins apusul de soare. Nu pot spune că a fost ceva excepțional, dar a fost fain… Apa era incredibil de caldă și am fost un pic supărat că n-aveam slipul la mine, rămăsese la hotel – aici poți face baie despuiat (adică slip, costum de baie etc.). Șoferii ne-au spus că la oprirea următoare puteam să primim și prosop, să facem duș, ce voiam noi, dar am ajuns fix noaptea. Oricum, am stat cât am putut cu picioarele în apă și apoi am pornit în trombă spre locul de cină… oprind pe parcurs pentru un apus de soare WOW. D-ăla roșu, roșu, roșu.
Oprirea finală a fost la un soi de resort de plajă privat. Aici este locul să vii să faci plajă în costum de baie, să zaci pe un șezlong, să bei ceva nealcoolic (sau or fi avut și alcool? Uite că n-am verificat). Dacă în Dubai, finalul turei pe dune are loc într-un soi de tabără de beduini cu spectacol cu șoimi, cu vreo dansatoare din buric rusoaică și derviși rotitori, aici nu sunt chiar așa de mulți turiști, să ai o astfel de desfășurare de forțe. Dar am avut parte de o lună plină, oglindindu-se în mare, de un bufet cu mâncare arăbească excelență și de un pic de chill înainte de întoarcerea la Doha.
Drumul spre Doha a fost relativ scurt, am revenit destul de repede cu cauciucurile pe asfalt (ne-am oprit prompt la o vulcanizare să le umfle) și apoi, cu mic, cu mare, ne-am dus direct în Souq Waqif pentru ce altceva decât o shisha. Era ultima noapte în Doha și trebuia sărbătorită ca atare. 🙂
Am fost la Doha la invitația companiei Qatar Airways, companie catalogată de 5 stele de către Skytrax. Doha este hub-ul companiei care operează spre sute de destinații de pe toate continentele (exceptând, desigur, Antarctica).
Imagini Desert Safari – Qatar
Cele doua masini care ne-au dus prin desert. Curate luna, asteptandu-ne cuminti in fata la Crowne Plaza
Unul din sediile Qatar Airways din Doha
Autostrada spre sud
Stopul de dinainte de safari… camile cuminti asteptand clienti
Si turisti ca sa se plimbe vreo 10 minute pe ele. Sau 5 ?
Let’s go !
Si am pornit prin desert 🙂
Yuuuupiieee, si alte strigate onomatopeice 🙂
Sa coboram duna zic eu
La apus de soare
Pe malul Golfului Persic
Nici nu stiti ce moale era nisipul 🙂
Am ajuns la Inland Sea
Si apa e mega caaaalda
Telefonul zice ca am ajuns in Arabia Saudita. Sa fie o premonitie ?
Oh, acele apusuri de soare in desert…
Intampinati cu suc 🙂
Un resort fain pe malul marii
Deasupra careia tocmai rasare luna
Un crampei traditional
Drumul spre casa… mai intai prin desert
Apoi pe autostrazi 🙂
