Xian era un oraș neînsemnat pe harta turismului mondial. Este adevărat, fusese punctul terminus al legendarului Drum al Mătăsii care, în Evul Mediu, lega Veneția și Constantinopolul de China, traversând munții și deșerturile Asiei Centrale. Fusese și capitala Chinei imperiale încă de dinainte de Hristos, dar, în ultimele secole, Xian intrase într-un con de umbră. Ce-i drept, nici regimul maoist nu era cel mai aprig promotor al turismului, dar, chiar și așa, oare de ce te-ai fi dus la Xian? Asta până într-o zi de martie a anului 1974, când, niște țărani care săpau la câmp, au descoperit niște figurine umane făcute din teracotă. Au anunțat partidul comunist, care a chemat imediat arheologii. Pentru acei oameni, a fost momentul vieții lor: făcuseră, probabil, cea mai mare descoperire arheologică a secolului al XX-lea, după descoperirea mormântului lui Tutankhamon, în Egipt. Iar Xian era reașezat, peste noapte, pe harta orașelor musai de vizitat.

Am fost la Xian o singură dată, în vara anului 2012. Am avut parte de o zi câinoasă, cu o ploaie dezlănțuită. La televizor, se spunea că era coada unui uragan care deranjase toată coasta chineză și urma să se avânte în interiorul țării. Inițial, am vrut să folosesc umbrela, dar mi-am dat seama că n-aș fi făcut mare brânză. Așa că am scos o pelerină de plastic și am luat-o la picior. Majoritatea chinezilor erau îmbrăcați în pelerine similare, iar fetele se descălțaseră, punându-și pantofii în geantă. Oricum, încălțat sau nu, te udai leoarcă pe caldarâmul din Xian.

Prima oprire a fost la principalul templu al orașului, probabil cel mai interesant obiectiv istoric, în afară de soldăței. Și este un loc cu adevărat istoric. De aici, a iradiat budismul în China, adus de călugărul Xuan Zang, care călătorise în India unde stătuse nu mai puțin de 20 de ani pentru a studia, a înțelege și a traduce sutrele budiste. Atunci când s-a considerat că e capabil să promoveze noua credință, Xuan Zang a traversat din nou Himalaya, s-a întors la Xian (atunci, capitală) și a început să promoveze budismul, devenit una dintre principalele religii ale Chinei. Traducerile făcute de Xuan Zang, în secolul al VII-lea, sunt folosite de către credincioșii budiști și în zilele noastre.

Templul se numește Daci’en, dar este cunoscut, mai degrabă, ca „Pagoda gâștei sălbatice”. Această pagodă, un turn cu șapte etaje construit în stil chinezesc, este o clădire din cadrul complexului religios, iar numele ei ușor de reținut (spre deosebire de Daci’en, care înseamnă „Milă și bunătate”) face ca numeroase ghiduri și broșuri turistice să o numească astfel, „Templul gâștei sălbatice”. Numele ei vine de la o legendă. Se spune că o ramură de călugări budiști care mâncau carne (există destui care sunt vegetarieni, deoarece a ucide o viețuitoare este considerat un păcat) erau flămânzi. La un moment dat, templul a fost survolat de un stol de gâște sălbatice, iar un călugăr s-a gândit că poate Buddha însuși le-a trimis un ajutor. În acel moment, o gâscă și-a frânt aripile și a căzut în curtea templului, spre marea bucurie a călugărilor.

După vizitarea templului (în urma căreia toți eram leoarcă), a trebuit să străbatem, lipăind, și o stradă care fusese inundată. Am avut mare noroc, fiindcă restul zilei urma să-l petrecem în interior, acolo unde se afla „Armata de teracotă”. După o plimbare cu autocarul pe străzile inundate ale orașului, am ajuns și la marele complex muzeal al „Armatei de teracotă”. Prima oprire, prima surpriză! Într-o țară obsedată de high-tech și unde totul e nou, modern, lucitor, chiar cinematograful uneia dintre cele mai importante atracții turistice ale Chinei părea să fi rămas  neschimbat de prin anii ’60–’70. Am fost mai surprins decât dacă aș fi intrat în mijlocul unui cinema 6D… Filmul înfățișa istoria Xian-ului și a „Armatei de teracotă”. Imagini color spălăcite, în care se vedeau soldați căzând secerați. Sper că, între timp, cinematograful să se fi modernizat.

„Armata de teracotă” face parte din imensul complex funerar al împăratului Qin Shi Huang (260–210 i. Hr). După cucerirea a șase regate și capturarea a sute de mii de sclavi, acesta s-a gândit că are resursele necesare pentru a se apuca de monumente faraonice, iar grija pentru conservarea cultului său și după moarte devenise prioritară. Așa se face că o bună parte dintre acești sclavi, dar și mii de alți artizani, au fost puși la muncă pentru a construi un mausoleu gigantic. Nu mai puțin de 700 000 de oameni ar fi lucrat timp de multe decenii, conform estimărilor unui istoric care a trăit o sută de ani mai târziu. Studii recente indică faptul că, probabil, au fost considerabil mai puțini. Lucrările au început destul de repede de la instaurarea pe tron, care s-a întâmplat la fragedă vârstă de… 13 ani (era o vârstă la care Qin Shi Huang se gândea deja la moarte!) De altfel, toată viața sa, Primul Împărat (cum s-a proclamat, după cucerirea celorlalte regate) a fost obsedat de nemurire, trimițând numeroase expediții în căutarea de poțiuni magice. Unele s-au întors și au avut de suferit pentru că veniseră cu mâna goală, altele au preferat să se facă dispărute în lume, știind că își vor pierde capetele dacă eșuează.

Istoria împăratului Qin Shi Huang este cunoscută din scrierile unui istoric care a trăit la vreo sută de ani după moartea lui. De la el, știm că împăratul și-a construit un mormânt imens, în interiorul căruia a reconstituit Xian-ul, cu clădiri, cu copaci și cu râuri de… mercur! Locul exact al acestui mormânt este cunoscut de câteva decenii, dar nu a fost excavat. „Nu avem tehnologia necesară să îl conservăm, așa că trebuie să mai așteptăm. Dacă intrăm acum, mormântul va fi, în bună parte, distrus în urma contactului cu aerul”, mi-a spus ghidul. În mod bizar, respectivul istoric nu a făcut nicio mențiune la „Armata de teracotă”.

Dacă, în mormânt, Qin Shi Huang și-a construit un oraș, este evident că avea nevoie și de o armată. Așa că miile de artizani au construit aproximativ 7 000 de soldați din teracotă. Să nu credeți că a fost o producție de serie. Fiecare soldat este complet diferit, are alte trăsături, alte haine, alte arme. Se presupune că sunt reproducerile unor oameni reali, contemporani împăratului, poate chiar a celor mai buni ostași ai lui, aleși să-l urmeze în viața de apoi. Statuetele au fost găsite căzute și sparte. La puțin timp după moartea împăratului, foștii lui supuși s-au revoltat contra fiului și a urmașului său, atacând și dând foc și „Armatei de teracotă” care se afla înghesuită în patru gropi. Una a fost găsită goală (probabil nu a avut niciodată vreun „locuitor” de teracotă), două au fost excavate și sunt, astăzi, incluse în muzeu, iar a patra nu a fost excavată, însă poate fi vizitată, deși nu se vede decât pământul care încă acoperă un „batalion” de teracotă, asemenea unei imense pături de lut.

În pofida faptului că eram oarecum pregătit, este greu de descris senzația din momentul în care am intrat într-o încăpere ca un hangar și am dat cu ochii de o armată imensă de soldați de teracotă. Primele rânduri sunt formate din soldați întregi, care au fost reconstituiți (presupun că nu au fost găsiți întregi de arheologi), iar, în fundal, se văd soldați dezintegrați care își așteaptă rândul la reconstituire.

Am petrecut minute în șir studiind fiecare fizionomie, costum, expresie a feței. Este incredibilă unicitatea fiecărei figurine. Și sunt cu miile. În prima hală se află soldații… aliniați ca în armată, unii în spatele altora. Probabil există printre ei și ofițeri de rang inferior, pentru că generalii și Marele Stat Major nu pot fi alăturați plebei. Pe aceștia i-am găsit în următoarea clădire, construită peste groapa cu numărul doi). Și aici, unii sunt reconstruiți, alții nu, dar, în mod cert, nu mai stau înghesuiți, ci parcă se află în toiul unei discuții… Șirurile nu mai sunt lungi și ordonate, dimpotrivă, acești ofițeri de rang înalt par a discuta și a pune planuri la punct. (Se pare că acestea nu au funcționat, din moment ce regimul nu a supraviețuit primului împărat).

Dacă ai timp, poți să te fotografiezi îmbrăcat într-un soldat de teracotă (evident, nu original), să te fotografiezi printre soldați (din nou, nu cei milenari) sau poți să-ți faci chiar o statuetă cu capul tău așezat pe corpul unui soldat de teracotă, adică să devii tu însuți un „soldat” de teracotă.

Din păcate, timpul pe care îl puteam petrece în Xian era teribil de limitat, așa că nu am putut vedea decât soldații de teracotă și templul de unde a pornit budismul în China. Mai sunt și alte lucruri de văzut, cum ar fi zidurile cetății, ziduri care înconjoară vechiul oraș pe mulți kilometri. Dar nu mă atrăgea perspectiva de a merge desculț prin taifun. Sper să mă întorc cândva și să explorez mai mult timp Xian-ul.

Tururi organizate

Cum am mai scris, călătoritul prin China nu este chiar floare la ureche. Există două inconveniente majore: mulțimile de la obiectivele turistice (chinezilor le place enorm să călătorească și, abia în perioadele de vacanță, la principalele obiective turistice, realizezi că sunt o națiune de peste un miliard de suflete), unde grupurile organizate au prioritate, și faptul că foarte puțini chinezi vorbesc limba engleză.

De aceea, este preferabil să călătorești cu un grup organizat.

Prietenii de la Paralela 45 organizează tururi în China de peste 25 de ani, așa că au parteneri locali atent selectați și programe bine puse la punct. Astfel, pe lângă Xi’an, în program figurează și Shanghai, metropola chineză a viitorului, orașul Zhujiajiao, un orășel construit pe apă, aflat lângă Shanghai, care este o adevărată Veneție a Chinei. La final, programul cuprinde vizitarea capitalei Beijing și a Marelui Zid. Este de remarcat că se vizitează o zonă mai puțin populară a zidului, Pasul Juyongguan, nu sunt milioane de turiști, ca în zona Badaling, pentru că aici nu se află telecabine, ci doar Zidul. Este și una dintre zonele cele mai spectaculoase.

Turul costă 1 630 de euro pentru 11 zile și acoperă biletele de avion transcontinentale (cu tot cu taxe aeroportuare și bagaj de cală), sunt asigurate cazările, precum și transportul cu trenuri de mare viteză, transferuri cu autocarul și intrările la toate obiectivele. În plus, mâncare de trei ori pe zi, pensiune completă; de asemenea, este inclusă viza. Practic, nu mai trebuie să scoți niciun ban din buzunar, cu excepția, evident, a celor pentru suveniruri sau shopping.

Citește aici mai multe amănunte –––>  Circuit China

Imagini Xi’an

Cand ploua cu spume mai bine te plimbi in picioarele goale 😉

Pagoda gastei plouate din Xian 🙂

De aici, a inceput budismul in China

Un Buda mai mic si de portelan 😉

In fata Templului… apa nu e chiar sfintita, dar e unica posibilitate de a traversa

Muzeul Armatei de Teracota. Nu arata cine stie ce din exterior

Filmul e foarte, foarte retro.

Dar ce mai conteaza. Cand dai de Armata de Teracota, nu poti sa nu ramai cu gura cascata !

Fiecare soldat este diferit

Un pluton retras 😉

Intrarea la a doua groapa cu soldati

acolo unde se afla generalii

Groapa a treia – sub patura de clei, se odihneste inca un regiment de vreo 2 milenii… Vreo doua generatii de arheologi si restauratori chinezi vor avea treaba aici

Scarile grande de la iesire

Si singura statuie care nu e din teracota

Ghidul din Xian, un tip tare dulce, de nota 10 🙂