Pledoarie pentru Iran

Palat Shiraz

De multe ori am fost întrebat – care e cea mai frumoasă țară din lume ? Care e locul cel mai frumos pe care l-ai văzut? Sincer, de fiecare dată am spus că nu știu. Personal, am o afinitate pentru Bali, mi se pare locul de pe Pământ care se potrivește cel mai bine cu imaginea pe care mi-am creat-o din copilărie asupra Paradisului, dar, sincer, nu pot spune că e cel mai frumos loc de pe Pământ – nu pot compara Bali cu Tibet, insulele din Palau cu ghețarii din Patagonia, Veneția cu Hong Kong, Marele Zid cu Petra. Fiecare e foarte frumos, este minunat în felul lui și multe locuri nu pot fi comparate. În schimb, dacă sunt întrebat care este cea mai ospitalieră țară din lume, atunci răspund fără niciun moment de ezitare – IRAN.

Lumea merge în Iran în căutarea fantasticei civilizații persane – de mai bine de 2500 de ani, acest pământ nu tocmai roditor a fost incredibil de prolific în poeți, arhitecți, constructori, oameni de cultură și artă care au construit timp de sute de generații o civilizația aparte. Oamenii vin pentru a descoperi marile orașe ale Iranului, pentru a descoperi urmele marilor șahi ai Persiei antice, dar și pentru a vedea cum se poate trăi în singura teocrație din lume (exceptând Vaticanul, dar e prea mic pentru a se pune) – o țară care este condusă de prelați – care, teoretic, ar fi oamenii Domnului :). Pentru asta m-am dus și eu, dar am descoperit o țară plină de oameni incredibil de ospitalieri, o țară cu oameni extrem de curioși și dornici să comunice cu străinii, o țară cu oameni culți și citiți, o țară cu oameni cu maniere și simpatici.

În plus, trebuie spus că Iranul este o țară incredibil de modernă – știu, nimeni și nimic nu te poate pregăti pentru impactul cu Iran – undeva acolo în creieraș ai pitici cu femei îmbrăcate în negru din cap până în picioare, cu tipi la bustul gol care se autobiciuiesc și ayatolahi pe post de conducători de stat. Da, acele imagini există, sunt reale, dar nu și reprezentative… vei descoperi un Teheran care are mai multe autostrăzi decât întreaga Românie, un turn de televiziune SF, baruri și restaurante foarte drăguțe și confortabile, o țară cum nu te aștepți. Dar, evident, vei putea să descoperi și niște locuri de neuitat… pe care mă gândesc să vi le spun.

 

Teheran – este capitala Iranului și fix ca în cazul României și Bucureștiului, nu este chiar cea mai bună carte de vizită. Este o metropolă imensă, cu un trafic de nebuni, dar și așa, sunt niște locuri foarte interesante care merită vizitate. În primul rând, e vorba de cele două palate regale. În secolul XX, Iranul a avut parte de două dinastii regale (mă rog, a doua s-a autoproclamat imperială) – Qajarii care au condus până prin anii ’20 și Pahlavii care i-au dat jos pe Qajari și au condus țara până în 1979, până la Revoluția Islamică. Qajarii au un palat tradițional persan în zona sudică a capitalei, nu foarte departe de bazar, în timp ce Pahlavii s-au mutat în zona nordică, net mai răcoroasă și mai plăcută, aflată sub un munte de 4.000 de metri, unde și-au construit o rezidență mai conectată la tendințele lumii moderne – de aceea nu este la fel de tradițională precum cea a Qajarilor.

Zona nordică este zona cool a orașului, unde locuiesc oamenii avuți – aici vei găși cele mai bune restaurante și cafenele și vei avea parte de o atmosferă aproape europeană. În Teheran, nu rata nici Muzeul Bijuteriilor Naționale – probabil, doar Bijuteriile Coroanei Britanice din Turnul Londrei sunt mai spectaculoase – ceea ce vezi la Muzeul din Teheran este o nebunie – cel mai mare diamant roz din lume, celebrul Peacock Throne cu mii și mii de nestemate, sau un glob plin de pietre prețioase. De asemenea, Muzeul de Istorie are niște tezaure demne de o țară cu 2500 de ani de istorie – din păcate, muzeul ca atare e cam bătrânesc și nu pune în evidență cum trebuie incredibila colecție.

 

Esfahan – există o vorbă – „Isfahan nesfe Jahan” – Esfahan este jumătate din lume. Unul dintre conducătorii legendari ai Persiei, Shah Abbas I, a mutat capitala Persiei la Esfahan (sau Isfahan, e tot corect) și a decis să construiască un oraș cum altul nu e. Și i-a reușit, i-a reușit extrem de bine – moschei, o piață impresionantă, bazaruri, palate și, mai presus de tot, acea artă a faianțelor strălucitoare a făcut din Esfahan unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii – din păcate, dinastia următoare a dorit să oblitereze moștenirea safavizilor și s-a apucat să distrugă orașul minunat – norocul nostru că nu au reușit întru totul, așa că astăzi te poți plimba în continuare pe sub arcadele bazarului, să rămâi cu gura căscată la strălucirea cupolelor și să descoperi frumusețea palatelor regale. Pentru o cu totul altă atmosferă, traversează râul să descoperi cartierul armean – la un moment dat, Shah Abbas a deportat un întreg oraș de artizani armeni din actuala zonă Nakhchivan (veche provincie armenească, azi parte a Azerbaijanului) – cartierul armean din Esfahan se numește New Julfa, în amintirea orașului armenesc Julfa părăsit de artizanii armeni… aici vei descoperi  o cu totul altă atmosferă – cafenele în stil european, o arhitectură europeană și biserici armenești (care pe dinafară aduc cu moscheile din centru, dar în interior sunt niște capodopere ale artei murale creștine armene).

 

Yazd – dacă ai vedea vreo caravană de cămile pătrunzând pe aleile vechiului Yazd, nu te-ai mira deloc. Orașul a rămas parcă încremenit în epoca Drumul Mătăsii, iar o plimbare prin orașul vechi este practic o călătorie în timp. Cred că în Yazd este cea mai înaltă moschee din Iran, iar de lângă ea încep încântătoarele alei printre cartiere de chirpici antic… Yazdul este de asemenea orașul cu cele mai multe caravanseraie antice transformate în hoteluri – este o plăcere să dormi aici într-o atmosferă de 1001 de nopți. În plus, în Yazd vei descoperi urmele vechii religii a Persiei – zoroastrianismul, prima religie monoteistă a lumii și care a inspirat toate marile religii monoteiste ale prezentului. Mai există puțini zoroastrieni în Iran (majoritatea sunt în India sau în Occident), dar în Yazd încă există un templu al focului și urmele vechilor temple zoroastriene cu ale lor turnuri ale tăcerii – pentru a nu polua pământul, morții nu sunt îngropați, ci lăsați în aceste turnuri ale tăcerii, să fie mâncați de vulturi…

 

Shiraz – capitala sudului Iranian (a fost, de asemenea, capitală a întregii Perșii, la un moment dat) – este orașul poeziei și al grădinilor și a fost, indiscutabil, și orașul vinului – unul dintre cele mai populare soiuri de vin din lume – shiraz – provine din aceste locuri. E drept, strugurii continuă să crească în plantațiile din zona Shiraz, dar, oficial, nu mai fac vin. Neoficial însă… Allah se uită în altă parte. Dar Shiraz este orașul cu câteva palate absolut minunate, înconjurate de grădini paradiziace. De asemenea, puteți descoperi niște shrine-uri (moschei unde sunt îngropate diverse rubedenii ale Profetului) strălucitoare – sunt tapetate cu sticlă pe toți pereții, iar luminile verzi sau albe le fac cu adevărat strălucitoare. Din păcate, Shiraz-ul mai deține o titulatură – este capitala fast-food a lumii – am mers la un moment dat vreo 2 – 3 km pe jos, și stânga, dreapta pe bulevard nu erau decât restaurante fast-food.

 

Persepolis – vechea capitală a Persiei ahemenizilor – a fost cu adevărat capitala lumii. Din actualul Pakistan până în Grecia și la Dunăre, zeci și sute de principate s-au închinat șahilor de la Persepolis. Bogățiile lumii antice s-au scurs în Persepolis timp de secole, creând un oraș unic în lume – probabil, cel mai bogat al perioadei. Din păcate, armatele macedonene ale lui Alexandru cel Mare au pulverizat armata Persiei condusă de un prea puțin calificat șah, Darius al III-lea, și a dat foc celui mai frumos oraș din lume – există mai multe teorii asupra motivației – unii spun că Persepolisul a luat foc în urma unui ospăț-monstru al cuceritorilor, alții susțin că Alexandru a dat foc capitalei perșilor drept răzbunare că aceștia distruseseră Acropola din Atena cu peste o sută de ani înainte – Acropola a fost refăcută la un nivel mult superior templelor distruse, dar Persepolisul a rămas o ruină până în ziua de azi – însă nu vă așteptați doar la niște pietre ici și colo – există statui, există coloane și trepte, există ziduri cu imagini de peste 2000 de ani… și, mai ales, nu foarte departe de Persepolis, există necropola șahilor – morminte fabuloase sculptate în stâncă – înrudite cu cele din Petra, se pare că există o modă similară prin tot Orientul vremii.

 

Excursii organizate

Dacă doriți să vă alăturați unei excursii organizate cu ghid care să vă împărtășească nu numai istoria, ci și prezentul acestei țări remarcabile, vă pot recomanda tururile făcute de cei de la Paralela 45. Nu le fac de ieri, de azi, ci de vreo două decenii, deci e un circuit testat și bine pus la punct.

Există o plecare din Cluj-Napoca programată pentru 29 martie 2020, adică într-o perioadă perfectă de vizitat din punct de vedere climatic (în nord e călduț, iar în sud nu este prea cald). Se vizitează toate locurile despre care am scris mai sus, dar și alte câteva (cum ar fi Kashan), acoperindu-se toate destinațiile faine din Iran. Turul costă 1.650 de euro și include zbor intercontinental (cu tot cu bagaje, mâncare, taxe aeroportuare – nu sunt surprize ca la alte agenții care nu includ taxele aeroportuare), cazare cu mic dejun la hoteluri de 4 stele, tururi de oraș, intrările din program (inclusiv la Persepolis sau Muzeul Bijuteriilor din Teheran), plus taxa de viză.

Vă recomand să citiți aici toate detaliile –––> Circuit Iran

 

Imagini Iran

Palat Golestan

Palatul Golestan din Iran, palatul dinastiei Qajar

Palat Golestan Teheran

Cu acel joc minunat al oglinzilor

Palat shah

Palatul din Nordul Teheranului, locuit de ultima dinastie – Pahlavi

Turn TV

Modernul turn din Teheran

Piata Imam

Minunata Piata a Imamului din Esfahan

Imam Square Esfahan

 

Moschei in Esfahan

 

Esfahan by night

Si noaptea

Palat in Esfahan

Unul din palatele din Esfahan

Moschee Yazd

Moscheea din Yazd

Yazd Iran

Si traditionalele badjiruri – aerul conditionat al antichitatii 🙂

Palat Shiraz

Unul din palatele din Shiraz

Moschee Shiraz

Shrine-urile sunt o nebunie de lumini

Fete Iran

Si iranienii iubesc sa calatoreasca

Poarta Natiunilor

Poarta Natiunilor – intrarea oficiala in Persepolis

Persepolis Iran

Nemuritorii…

Necropola sahi Iran

Necropola sahilor ahemenizi

Tripsta-logo
Categorii:
Iran · Paralela 45

Comentarii

  • Dan spune:

    Iran 2020. O destinatie mai deosebita. Multe agentii de turism au in oferta aceasta tara, unele cu rezervari din 2019, multi si-au planificat/rezervat destinatia pe cont propriu.
    DA sau NU?

  • Dan spune:

    Este simplu. Plecam in Iran in 2020/21 dupa atatea evenimente?
    Inseamna, in primul rand, hotararea agentiilor de turism de a onora rezervarile pentru circuitul din Iran (si sunt multe) si de a efectua circuitul pentru 2020 si implicit hotarea celor inscrisi de a mai continua circuitul.

    DA sau NU inseamna decizia celor care au de gand sa viziteze aceasta tara pe cont propriu, care o aveau planificata si/sau au rezervari din 2019 la avione si hoteluri. Continua sau renunta?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest