Observ că acum, la sfârșit de an, fie că e vorba de bloggeri, vloggeri, ziare sau mai știu eu ce, toți sunt tentați să se uite la anul ce a trecut şi să rememoreze cele mai frumoase momente . Așa că m-am gândit și eu să fac această retrospectivă a anului 2019 și să vă povestesc cele mai frumoase momente – sau să dau câteva crâmpeie.

În primul rând, de obicei, oamenii mă întreabă la câte țări vizitate am ajuns. Nu este un obiectiv să vizitez cât mai multe țări, de asemenea, nu țin să ajung în toate țările lumii (dar dacă se va întâmpla, nu voi fi deloc supărat). Da, zilele acestea am ajuns la numărul 130, iar țara cu numărul 130 a fost Ecuador .

Deci, în ordine:

Țara nr. 123 St. Vincent & The Grenadines. O mică republică din Caraibe, unde am ajuns fix de 1 ianuarie. Am aterizat în capitala Kingstown, unde, practic, am murit de foame – de 1 ianuarie, era complet pustiu, nimic deschis, nici măcar un magazin sau vreo cârciumă cât de mică, noroc că aveam niște alune la mine, cumpărate în Barbados și seara a venit ferry-ul să mergem pe insula învecinată, Bequia. Acolo am petrecut câteva zile absolut superbe; din toată călătoria, care m-a dus prin vreo duzină de insule caraibene, Bequia a fost insula cea mai frumoasă, fără niciun pic de îndoială.

Țara nr. 124 Trinidad & Tobago. Următoarea destinație din excursia top-top prin insulele din Caraibe a fost Trinidad-Tobago. Mai precis, am ajuns în insula Trinidad. unde am revenit, cum să zic, în lumea cu blocuri, cu autostrăzi, lumea urbană . Dar am părăsit-o destul de repede că m-am dus să descopăr pe dealuri, o rezervație naturală, cu multe păsări super colorate şi să iau la pas Port-of-Spain, capitala insulei. Pentru prima oară de când am ajuns în Caraibe, am avut zone „no go”, dar atât proprietarul casei în care am stat, cât și ghidușa, care m-a dus prin parcul național, mi-au indicat foarte clar unde se poate merge și unde nu. Am întrebat ghida ce i s-ar putea întâmpla dacă ar intra într-o zonă din aceea, fără să aibă prieteni de acolo. „A, aproape sigur aș fi violată”. Pe un ton foarte natural, de-a dreptul firesc .

Țara nr. 125 Grenada. Insulele din Caraibe au niște peisaje fenomenale și niște plaje memorabile, dar la capitolul orașe pitorești stau cam prost. De altfel, cam toate capitalele lor nu sunt cine știe ce. Există o excepție notabilă – Grenada, unde capitala, St. George’s, este chiar frumoasă, cu clădiri coloniale, colorate, bine păstrate, cocoţate pe dealuri – valuri, valuri, care duc spre malul mării. Super fain St. George’s ăsta (am și stat într-o pensiune minunată).

Țara nr. 126 Namibia. De mult, de ani buni, am dorit să mă duc în Namibia și, deși am fost de vreo trei ori destul de aproape, nu a fost să fie. Era ca o Fata Morgana. Ei bine, în 2019 s-a întâmplat și mă bucur că s-a întâmplat. Am călcat desculț pe acele dune incredibile de nisip din Sossusvlei, am descoperit acel peisaj halucinant, de o frumusețe aparte de la Deadvlei, m-au distrat zecile de mii de lei de mare de pe malul Atlanticului, am descoperit această țară cu o puternică influență germană (deși a fost colonie doar câteva decenii), am „vânat” animale cu aparatul de fotografiat și am vizitat triburile de himba și boșimani, care își duc viața după reguli și tradiții ancestrale. Am condus pe șoselele nesfârșite din Namibia, am dormit sub milioane de stele, am auzit vocea junglei și m-am bucurat de fiecare girafă sau elefant, care mi-au trecut prin fața ochilor .

Țara nr. 127 Botswana. Mda, știu, toată lumea, când aude de Botswana, începe să râdă și să exclame „moneda aia…”. Da, moneda aia se cheamă pula, iar în limba locală înseamnă atât „ploaie”, cât și „binecuvântare”. Pentru că în Botswana, ploaia este o binecuvântare și asta am simțit-o în Parcul Național Delta Okawango, în care nu am prea găsit apă, ci doar animale disperate după lichidul vital și oameni care se rugau să plouă în Angola, de unde vine apa. Din păcate, tot anul nu a plouat și înțeleg că anul acesta este cea mai dură secetă din ultimul secol. Am descoperit prin praf și vise, parcurile naționale unice ale acestei țări, am dat și de o leoaică, dar și de multe alte animale, care fac din Africa o destinație obligatorie pentru cei care iubesc natura .

Țara nr. 128 Zambia. Iubesc cascadele. Îmi place sunetul apei, îmi place forța lor de nestăvilit, îmi plac vaporii pe care îi degajă. Și din cele trei megacascade ale lumii, nu văzusem decât una – Niagara! Iar în 2019, am avut norocul să văd și cea de-a doua megacascadă a lumii, Cascada Victoria, aflată parțial în Zambia și parțial în Zimbabwe.

Țara nr. 129 Zimbabwe. Dacă tot am ajuns la Victoria Falls – zona zambiană, nu se putea să nu trec și „dincolo”, în Zimbabwe. Mai ales că celebra cascadă este împărțită „frățește” de cele două țări. Am trecut granița „dincolo” (simplu, primești viza la frontieră) și am vizitat și Victoria Falls zimbabweană, dar și orășelul Victoria Falls, un orășel 100% turistic, dezvoltat încă de pe vremea Rhodesiei – un oraș care arată perfect, dar era aproape gol, fără turiști, un oraș unde simți tragedia economică a acestei țări, dar poți descoperi și urmele perioadei sale de vârf, a perioadei coloniale.

Țara nr. 130 Ecuador. Aici mă aflu acum, de câteva zile. Marketingul turistic al țării spune că aici, într-una dintre țările mici ale Americii de Sud. e concentrat tot continentul – munți și plaje, orașe coloniale și experiențe „nebunești”, vulcani și incaşi, de toate… și vă promit că o să revin cu mai multe povești și fotografii din Ecuador .

Da, asta este lista de țări noi… ce am văzut frumos în acest an .

Cum ziceam, Anul Nou m-a prins în Caraibe, mai precis, desculț, cu o șampanie românească în mână, pe plaja din Barbados, uitându-mă la artificiile trase din spatele hotelului Hilton. Ca de obicei, la final de an, plec să bântui undeva, departe, și anul trecut a fost anul Caraibelor – sărind din insulă în insulă, de la St. Maarten până în Trinidad-Tobago și apoi revenind în Martinique, pentru a prinde o cursă a companiei Air France spre casă. Mi-au rămas în memorie și în suflet peisaje incredibile, palmieri, mare albastră sau verde, munți, vulcani și o cultură foarte veselă, deși, poate, nu întotdeauna prea bogată. Puteți să citiți mai multe despre Caraibe aici –-> insulele din Caraibe.

A urmat în februarie o călătorie de câteva zile prin Londra și, mai apoi, am zburat în Provence, pentru a revedea orașele Marseille și Arles (Marseille a crescut enorm), dar și pentru a păși pentru prima dată în Aix-en-Provence. Și să jur că trebuie să revin vreodată în perioada lavandei. Poveștile acestei excursii, în care am fost invitat de Ryanair și de Biroul de Promovare Turistică a Franței, le găsiți aici –> Primăvară în Provence.

A urmat, în martie, maratonul de 3.500 km de-a lungul sudului Africii – de la Windhoek la Victoria Falls, prin patru țări, nu știu câte parcuri naționale, orașe și sate, triburi și locuri faine, într-o aventură din aceea de povestit la nepoți. Citiți toată povestea aici –> Circuit în Sudul Africii.

De 1 Mai, am fost din nou la Londra (cu această ocazie, am putut să văd pentru prima oară în viață și British Museum, din păcate, doar parțial), pentru ca, mai apoi, câteva zile mai târziu, să revin în Creta cu o cursa Ryanair, la Chania, pentru a descoperi vestul insulei – cu un an înainte, fusesem în estul Cretei. Și am avut de descoperit niște locuri frumoase – fie plaje superbe, fie un oraș istoric și pitoresc (Chania), fie frumoasa, dar dramatica poveste a Grădinii Botanice. Citiți totul aici –-> Primăvară în Creta

Și, încet, încet, a venit vara, iar o săptămână, la început de iunie, am petrecut-o în Rhodos, insula cavalerilor, la invitația Paralelei 45. Am descoperit încă o dată că insulele grecești sunt cu adevărat fenomenale – o orgie de flori, plaje diverse și, în cazul Rhodos, o istorie atât de bogată, pe care o descoperi la fiecare pas. Am plecat fermecat de aici și de fiecare dată recomand, cu cea mai mare căldură oricui, Rhodosul. Citiți aici toate articolele –-> Vacanță în Rhodos

La sfârșit de iunie, am ajuns într-un weekend scurt, într-un city break, la Hamburg, la invitația Blue Air – un oraș pe care de mult visam să-l văd (odată, chiar am aterizat pe aeroportul din Hamburg, fără să ajung însă în oraș) și care merită vizitat. Citiți mai multe aici –-> Weekend la Hamburg.

Vara nu am stat degeaba, dar nici nu am plecat prea departe. Am călătorit și prin România, pentru că și țara noastră este frumoasă – am fost pentru prima oară în viață la Poiana Narciselor la invitația Scorilo Travel, agenție specializată pe circuite absolut superbe în România, am fost tot cu Scorilo în Hațeg, descoperind locuri necunoscute, dar uluitoare, am fost pentru a doua oară la festivalul Haferland, frumosul festival al sașilor transilvăneni, unde descoperi interesantele obiceiuri ale acestei comunități, care și-a lăsat amprenta în Ardeal, și am revenit după ani și ani la Muzeul Astra din Sibiu. Iar ziua mea de naștere am petrecut-o într-un castel nobiliar ieșit din comun – Castelul Daniel de la Tălișoara.

Și apoi, anul trecut s-a întâmplat să revin după mulți ani în Bulgaria. Și nu o dată, ci de 3 ori – odată într-un weekend la Veliko Tarnovo, apoi la Nisipurile de Aur  și în fine în centrul Bulgariei în zona Gabrovo.

Toamna a început în forță cu un nou tur din seria „Haideți cu Imperator” și, cum v-am obișnuit, a fost într-o destinație inedită, necomercială și absolut fabuloasă – regatul Tibetan Mustang, aflat în Nepal. O călătorie grea, pe drumuri practic inexistente, printr-un peisaj de necrezut spre capitala misterioasă a acestui stat uitat de lume – Lo Manthang – la 4.000 de metri altitudine. Citiți aici toată povestea –> Expediţie în Mustang.

Apoi, cum a venit frigul în România, am decis să mai iau o gură de căldură și, la invitația Qatar Airways, am descoperit Doha, capitala Qatarului, un oraș puțin cunoscut (mai degrabă cunoscut prin faptul că este punctul de tranzit spre Asia, Africa sau Australia), dar în care merită să rămâi câteva zile, între două avioane. Citiți aici toate povestea –> City break la Doha

Și, din nou, tradițional, am fost plecat de 1 Decembrie. De data asta, nu la Alba Iulia, ca anul trecut, de Centenar, ci la Pisa, să văd cât de înclinat mai e Turnul Înclinat. Citiți povestea aici –> Weekend la Pisa.

Iar acum, la final de an, am plecat prin America de Sud (pe care am neglijat-o anul ăsta), prin Columbia și Ecuador. Dar despre această călătorie, promit să scriu mai multe la întoarcere (acum sunt în Ecuador) și până atunci puteți urmări pozele pe care le postez pe Facebook şi mai rar pe Instagram .

Și ca de obicei, sa termin cu clasamentul companiilor aeriene – după câte zboruri am avut în anul 2019 :).

Ryanair, British Airways, Qatar Airways – 6 zboruri

LIAT – 4 zboruri

Wizz Air, KLM – 3 zboruri

Air France, Blue Air, Aegean Airlines, Buddha Air, Avianca – 2 zboruri

Carribean Airlines, Viva Colombia – 1 zbor

In total, aproape 85.000 km zburati !

Dar despre ce am de gând să fac în douăzeci – douăzeci, o să vă scriu în primele zile ale Anului Nou .

Imagini Retrospectivă 2019

Insula Bequia din St. Vincent & Grenadines, un paradis terestru

Port-of-Spain, capitala Trinidad-Tobago

St. George’s – capitala Grenadei

Namibia si ale sale dune rosii

Safari in Botswana

Victoria Falls – in partea zambiana

Cu un artist din Victoria Falls, Zimbabwe

Amfiteatrul roman din Arles

British Museum

Creta si plajele sale

Lindos, Rhodos

Opera futurista din Hamburg

Poiana Narciselor

Neasteptatul Hateg

Festivalul Haferland, festivalul sasilor transilvaneni

Muzeul Astra din Sibiu

Am fost si in Apuseni. Pentru prima oara

Monumentul Asanestilor de la Veliko Tarnovo

Ordine si organizare la Nisipurile de Aur

Unul din pitorestile orase din Bulgaria centrala

Fabulosul Mustang, regatul tibetan din Himalaya nepaleza

Doha, capitala emiratului Qatar

Da, turnul e la locul lui. Sau cel putin era pe 1 Decembrie