Ani de zile, decenii (iar în cazul unor țări, precum Marea Britanie, chiar secole de-a rândul), turismul a fost dominat aproape în exclusivitate de agențiile de turism. Bilete de avion le luai prin agenții de turism (în cazuri limitate, puteai să te duci la agenția companiei aeriene, dar cazurile erau chiar puține), hotelurile se rezervau prin agenții de turism (doar dacă întâmplător știai numărul de telefon sau fax/telex al unui hotel, rezervai direct), turismul pe cont propriu era limitat la doar câțiva aventurieri. Agențiile de turism făceau totul și fără ele nu puteai să umbli prin mai multe locuri.
Dar timpurile s-au schimbat. În 1992, a apărut internetul și, odată cu el, încet, încet, o bună parte din serviciile de turism s-au democratizat, putând fi accesate de toți. Evident, competiția a devenit crâncenă – toți operatorii se dau peste cap să facă toate rezervările cât mai simple, cât mai pe înțelesul tuturor și cât mai prietenoase. Din ce în ce mai mulți oameni, mai ales din generațiile tinere, au început să învețe să își cumpere serviciile turistice singuri – mai ales în cazuri așa-zis „simple” – city break – un bilet de avion și un hotel pentru 1-2-3 nopți.
În acest caz, a apărut întrebarea: vor dispărea agenții de turism? O bună parte din ce făceau ei, poți s-o faci și tu fără probleme – nu trebuie să ai cursuri în Amadeus sau HotelCon, nu trebuie să citești sute de broșuri cu tarife, pur și simplu, îți faci rezervările pe net. Evident, nenumărate articole au prevestit moartea acestei profesii – așa cum au dispărut (exceptând cazuri izolate – dactilografii, telegrafiștii, liftierii sau lampagiii). Dar prevestitorii s-au grăbit – într-adevăr, jobul de agent de turism e pe cale de dispariție (sau va dispărea în următorii 5 – 10 – 15 ani), în schimb vor apărea și vor fi joburi de consultant de turism.
Care e diferența? Agentul îți face rezervările de hoteluri, îți cumpără biletele de avioane etc., etc. Lucrul ăsta îl fac clienții direct. Dar consultantul de turism este cel care îți oferă ceva mult mai greu de obținut – informația. Agentul de turism trebuia să știe doar cum să folosească sisteme de calculator pentru rezervări. Consultantul de turism trebuie să cunoască destinațiile și serviciile cât se poate de bine pentru a da sfaturi. Agentul e o mașină, consultantul este o mană de informații. Agentul putea să nu meargă în viața lui mai departe de Amara. Consultantul trebuie să călătorească, să vadă, să simtă, să înțeleagă, dar și să rămână permanent informat despre schimbări – mai ales în condițiile unor schimbări atât de accelerate, precum cele din turism.
La ce îți trebuie un consultant? Cum îi zice și numele – să te consulte.
Indiscutabil, există și mulți dintre voi care știți exact ce vreți să vedeți, unde vreți să mergeți, cu ce să zburați etc., dar, credeți-mă – sunteți o minoritate absolută. Nici nu știți câte întrebări de genul „unde să merg frumos” am primit în cei 10 ani de blogging și 30 de călătorit în jurul lumii. Gârlă.
Ei bine, acești oameni au nevoie de consultanță și de consultanți buni.
De mai mulți ani, am fost conectat pe Facebook cu Dragoș Versanu. Era unul dintre cei mai activi oameni din comunitatea de turism din București, întotdeauna cu postări interesante și pline de bun-simț. Ne știam de ani buni de pe Facebook și într-un final ne-am și întâlnit acum câteva săptămâni la târgul de turism. El e din Brașov, eu din București, așa că ne întâlnim la evenimente.
De ce am vrut să scriu despre Dragoș. El are o agenție de turism numită Călătorește cu Dragoș. Numele mi s-a părut foarte fain – este un nume personalizat și chiar sună că e o călătorie cu prietenii. Într-o lume plină de nume de branduri impersonale, iată un nume ieșit din comun, dar care îți exprimă familiaritate.
În al doilea rând, mi-a zis fără să-l întreb: Eu vând fix vacanța de care omul are nevoie. Exact asta trebuie să facă un consultant de turism. Să „citească” omul și să-i dea cele mai bune sfaturi. Trebuie să-ți dai seama dacă e o persoană activă sau dacă dorește să zacă pe un pat toată vacanța. Dacă este o persoană care e obișnuită doar cu 4-5 stele sau e OK și cu hoteluri mai ieftine. Dacă vrea să „are” destinațiile de dimineață până seara târziu sau să se plimbe doar 2-3 ore și restul timpului să îl petreacă la cafea, în restaurante, pe malul mării. Și fără să-l întreb eu – mi-a zis cum cel mai mult îl ajută când știe care sunt vacanțele care i-au plăcut și vacanțele unde nu s-a simțit bine.
Ce mi-a plăcut de asemenea la Dragoș este că mi-a zis că „lucrează individual cu fiecare client” pentru a găsi cea mai bună soluție. Și asta cred că este ceea ce trebuie să fie un consultant de turism astăzi și mâine. Evident, trebuie și clientul să fie pe măsură – nu e obligatoriu să spună exact ce vrea, dar să fie deschis și să nu trimită mailuri – „doresc oferta hotel all inclusive Turcia, Bulgaria, Italia, Grecia, Egipt în perioada mai – septembrie pentru familie 3 persoane”. Aia nu spune nimic :).
Și, evident, are destul de mulți clienți fideli pe care îi știe de mulți ani și știe automat ce să le propună.
Ce are în plus Dragoș față de alții? A călătorit foarte mult. Apropo, are și un blog în care apar diverse sfaturi și review-uri. Și știți cum „citești” un om căruia îi place să călătorească și să împartă în stânga și în dreapta sfaturi de călătorie – începi să vorbești despre ceva și deviezi spre povești de călătorie care devin interminabile – și eu povesteam, și el povestea… Până la urmă, tot a trebuit să terminăm, dar sunt convins că am mai fi vorbit ore în șir.
Netto, dacă ești din zona Brașov (și nu numai) și ai nevoie de un consultant de turism care să te asculte și să-ți dea cele mai bune soluții, căutați-l pe Dragoș. Îl găsiți aici ––> Călătorește cu Dragoș
Calatoreste cu Dragos
Sediul din Brasov
La „Calatoreste cu Dragos”
Doar cateva locuri pe unde a trecut Dragos: Bangkok.
Halong Bay, Vietnam
Punta Cana, Republica Dominicana
Ischgl,
Maldive,
Angkor Wat, Cambogia
Consultant de turism…frumos!Consultantul da informatii atat cat doreste clientul.Este stors de informatii si apoi ,inarmat bine cu toate informatiile ,maria sa clientul cumpara singur de pe internet ori de la concurenta. Daca am putea face bani din informatiile pe care le dam clientilor am fi mai bogati si cu targhetul realizat.Din livrarea de informatii nu platim utilitatile si nici salariile .Dar oricum ,e frumos articolul
Foarte bine punctat:)!
Într=adevăr, cred că Dragoș, cu firma lui, a făcut un pas mai clar( a simțit în ce direcție se îndreaptă piața călătoriilor) în direcția în care se îndreaptă turismul sau călătoriile.
În era aceasta, când Google este o mare bibliotecă de informare, când Gogole Maps te ”poziționează” direct în centrul orașului pe care vrei să îl calci cu piciorul, poți să găsești singur unde vrei să mergi și cu ce.. Rămâne să stabilești ce faci acolo efectiv. Așadar îți este necesar un consultant, cu care să te consulți – evident – pentru a realiza, unde merită și unde nu să mergi, pentru felul tău de a fi.
Deja ”fetele” și ”băieții” lui fac acest lucru, într-un mod profesional și cu drag de client.
Am beneficiat de aceste calități în călătoriile mele. Keep going!
Agentiile nu au disparut. Au schimbat forma, au devenit monopoluri in unele cazuri si s-au mutat online in toate cazurile. Expedia, Airbnb, Booking, Vola: etc etc, In afara de cateva low costuri rar cumperi ceva direct. Ne place sa credem ca suntem consumatori liberi si imputerniciti deninternet dar e departe de a fi asa.