Evident, în momentul în care auzi de Medellin, îți vin în cap droguri, celebrul Pablo Escobar, război urban, favele unde au loc lupte urbane demne de filme americane, răpiri, răscumpărări. Da, imaginea asta este absolut corectă. Până în anii 1990, Pablo Escobar era stăpânul de necontestat al Medellinului. Oricine îi era la picioare și voința lui era absolută. Dar și așa, nu era pace. El își cumpăra puterea jucând rolul unui Becali cu benevolență prin cartierele sărace. Dar tot el era cel care oferea 4.000 de dolari pentru fiecare polițist ucis. Tot el a doborât un avion Avianca cu 107 oameni la bord, a ucis trei candidate la președinție, un ministru, un procuror general și mii de oameni. Dar după ce forțele statale au revenit în forță și Escobar a fost ucis în 1993, orașul s-a prăbușit într-un haos general – urmașii lui Escobar s-au încăierat între ei, zone întregi din oraș au devenit „no go zones”, iar Medellin a ajuns pe primul loc în lume în ceea ce privește numărul de omucideri la suta de mii de locuitori. În clasamentul mondial al violenței, pe locul 1 era Medellin, locul 2 era Medellin, locul 3 era Medellin. Și apoi urmau orașe afectate de război – Kabul, Bagdad, etc. Ca idee, clasamentul actual este dominat de locul 1. Tijuana (Mexic) cu 138 de morți, 2. Acapulco (Mexic) cu 111 morți și 3. Caracas (Venezuela) cu 100 de morți la suta de mii de locuitori. În top 50 nu mai figurează Medellin, iar din Columbia se află doar Palmira (48/100.000) și Cali (47/100.000). În 1990, Medellinul avea 400 de morți la suta de mii de locuitori, iar până în 2002, era constant la 200–300 de morți la suta de mii de locuitori. Acum se situează la circa 20–30 de omucideri. Da, continuă să fie foarte sus (România are o rată de 1,15 omucideri la 100.000 de locuitori), dar pentru Medellin, 20–30 este o cifră incredibilă.

Dar ce s-a întâmplat în anii ‘90 și 2000. Nimic deosebit. Urmașii lui Escobar au început să se bată între ei, iar în paralel, în oraș (în special în comunitățile sărace de pe dealuri) avea loc un război între gherile de extremă-stânga marxiste (FARC sau ELN) și cele de extremă-dreapta create de americani și scăpate de sub control (AUC). Dacă la începuturi, mișcările au avut poate o ideologie și idealuri politice mai mult sau mai puțin legitime, ulterior, atât marxiștii, cât și gherilele pro-americane s-au specializat pe trafic de droguri, răpiri, prostituție și ucideri la comandă. Orașul era paralizat și îngrozit. Dacă erai dintr-o zonă mai bogată și ajungeai într-una mai săracă, erai ca și răpit, mort, violat. Era un oraș mai împărțit decât unul prin care ar trece fronturi de război. Situația a fost cumva rezolvată cu forța – altfel nu se putea. Operațiunea Orion lansată în 2002, în ciuda abuzurilor și atrocităților, a readus părți întinse ale orașului sub controlul statului. Gherilele de orice fel au fost alungate și, pentru prima oară după decenii, localnicii (de o sărăcie lucie), a căror singură alternativă în viață era să se alăture uneia sau alteia dintre bandele existente, au putut să iasă din zonele criminale.

Ce a urmat? Autoritățile din Medellin au decis să investească în infrastructură. Să investească în conectivitate. Să investească în posibilitatea ca oamenii din tot Medellinul să se poată deplasa zilnic în orice colț al orașului, pentru a munci. Sună ciudat, dar nu este. Medellinul a fost întotdeauna o enclavă. Unul dintre eroii orașului este un cubanez care a construit căi ferate în zona Medellin, conectând astfel orașul și provincia înconjurătoare (mare producătoare de cafea) de restul Columbiei. A fost o revoluție, practic, Medellinul a devenit oraș de abia după ce a apărut calea ferată, până atunci era un sat mai mare, hai să zic, un târgușor.

Medellin se află pe o vale unde se află centrul comercial-financiar al orașului, flancat de dealuri de multe ori extrem de abrupte. Pentru mulți locuitori, este practic imposibil să meargă pe jos zilnic din cartierele lor cățărate pe dealuri până în centrul comercial. Așa că după ce barierele de securitate au fost înlăturate prin îndepărtarea gherilelor și liniștirea relativă a cartelurilor drogurilor, Medellin a investit, cum am zis, în conectivitate.

Sufletul orașului, fetișul orașului, dragostea orașului, mândria orașului este metroul. Da, sună absolut ciudat. Da, metroul. În niciun oraș din lume nu am văzut un astfel de cult al metroului ca în Medellin. Da, metroul în Medellin pare o religie. Este unicul metrou din Columbia (nici măcar Bogota nu are unul) și prima linie de metrou a fost deschisă în plin război civil, în 1995. E drept, erau câteva stații pe vale, prin zona aglomerată a orașului, dar, de la început, a apărut un adevărat cult al metroului. A căpătat imaginea unui lucru – că, iată, și noi putem. S-a dorit să devină o enclavă de liniște, pace și bun-simt. Armate întregi de voluntari au instruit locuitorii cum să se comporte în metrou. Dacă în multe orașe ale lumii (inclusiv Washington și New York), metroul este un imperiu al criminalității, în Medellin, dacă te simți nesigur, te duci la metrou. Simplu. Metroul a devenit visul unui Medellin curat, al unui Medellin modern, al unui Medellin pentru toți, al unui Medellin artistic (stațiile sunt pline de expoziții și lucrări de artă), al unui Medellin ideal. Era un „turn al tăcerii”, un refugiu chiar și pentru cei mai urgisiți. Trebuia să îndeplinești un singur lucru – să fii civilizat. Este o curățenie-lună (întreținută non-stop de doamne cu mopuri în mână), este liniște (într-o țară în care toată lumea are telefon care cântă la maximum, creând o cacofonie auditivă), este safe, este modern. Cum ziceam, este Medellinul ideal.

Iar toată această civilizație a căpătat un nume, „Cultura Metro”. A urmat Operațiunea Orion, când Columbia (și Medellinul) a preluat controlul asupra întregului oraș. A cucerit (sau a eliberat) cartierele de pe deal. Evident, a urmat o perioadă de represiune, de vânare a criminalilor (în care evident au căzut victime și inocenți), dar după ce cartierele de pe dealuri au fost pacificate, orașul s-a întrebat cum va introduce Cultura Metro și în cartierele pacificate, cum ar fi Comuna 13. Simplu, prin conectivitate și investiții.

Metroul a continuat să se dezvolte pe zeci de kilometri de la sud la nord, de-a lungul văii, dar situația dramatică nu mai era pe vale, ci pe dealuri. Așa că au apărut câteva stații și în est-vest, cât timp mai era destul de plat terenul, iar apoi au apărut tramvaiul și mai ales MetroCable – telecabinele care urcă până în vârful mai multor comune (cartierele în Medellin se numesc „comune” și au cifre, nu nume). Da, orașul are astăzi șase sisteme de MetroCable, de telecabine, care se conectează într-un sistem integrat cu metroul (apropo, metroul nu intră în pământ, este un metrou aerian, construit pe piloni). Astăzi, cu un singur bilet, poți să mergi dintr-un capăt într-altul al orașului, conectând metrou, tramvai și telecabine. Iar Cultura Metro a intrat adânc și în cartierele sărace de pe dealuri, prin intermediul telecabinelor.

Am stat trei zile în Medellin. M-am învârtit peste tot. Am fost și în centrul comercial (o nebunie întreagă, fiindcă era cu o zi înainte de Crăciun și tot orașul părea pus pe spart bani), am fost și în Poblado, cartierul de baruri, restaurante și hoteluri al orașului, am fost și prin malluri și parcuri, am fost și în celebra Comună 13, unde a fost o experiență incredibilă – îi voi dedica un articol special, dar cele mai frumoase experiențe le-am avut cu MetroCable – pur și simplu, m-am dus la fiecare linie de telecabină și am zburat pe deasupra orașului… Cum ziceam, Medellin este un oraș cu un cadru natural superpitoresc, cățărându-se spectaculos pe dealuri. Astăzi, la capătul liniilor de telecabină au început să apară blocuri de locuit destul de frumușele și probabil nu tocmai ieftine (înțeleg că aerul de pe vale este foarte poluat în anumite perioade ale anului, în timp ce sus, pe dealuri, poți respira ca lumea), au apărut magazine, au apărut locuri de joacă. MetroCable a umanizat orașul, l-a dezvoltat, l-a deschis.

Am făcut ceva de neconceput acum 15 ani – m-am dus noaptea să admir luminile orașului (când am venit de la aeroport noaptea, din momentul în care am ieșit din lungul tunel deschis în 2019 – un tunel cu o lungime de 24 km, care scurtează drumul din oraș la aeroport de la 60 de minute la 17 minute – și am rămas șocat de miliardele de luminițe de pe dealuri, am decis că trebuie să mă duc undeva pe un deal să admir priveliștea). Și m-am dus la capătul telecabinei Santo Domingo (de aici, mai e o telecabină de recreere, care urcă în mijlocul munților, într-un parc național) și am admirat panorama orașului. Străzile erau pline de oameni care sărbătoreau Crăciunul, toate magazinele și restaurantele erau deschise și toată lumea se ducea spre un mic parc de distracții plin de jocuri pentru copii, dar și de telescoape pentru adulți. Acum 15 ani, aici se trăgea cu mitraliera.

Am plecat încântat din Medellin. Este un oraș drăguț. Este un oraș plin de viață. Este un oraș care a pătimit și s-a reinventat, cramponându-se de niște lucruri care par atât de banale – metrou, transport în comun integrat, artă, graffiti. Dar aceste elemente l-au scos din crimă și deznădejde și l-au transformat în orașul plăcut care este astăzi. Nu mai este orașul drogurilor și al cartelurilor, ci este orașul primăverii nesfârșite.

Evident, o să mă întrebați de Pablo Escobar. Este complet proscris pentru 90% din populația orașului, dacă e să-i cred pe localnicii cu care am dialogat. A fost un criminal, a ucis, a aruncat Medellinul în cea mai neagră perioadă a sa. Este un nume pe care mulți nu doresc să-l pronunțe. Există câteva tururi Escobar prin oraș, dar nu sunt atât de promovate și vizibile. Au apărut mai ales acum, după serialul Narcos. Într-unul dintre ele, poți să te întâlnești chiar și cu fratele lui Escobar, care, după ce a ieșit acum câțiva ani din închisoare, a decis să facă bani din turism. Și cică face destul de mulți. Dar ghizii care m-au plimbat prin oraș m-au rugat să nu merg în astfel de tururi. E o insultă la adresa Medellinului. Și i-am ascultat. Mai ales că am înțeles că în afară de întâlnirea cu fratele lui Pablo, mare lucru nu vezi – o vilă unde a fost împușcat, o intersecție unde nu știu ce a făcut. Sincer, m-am bucurat mai mult ducându-mă în Comuna 13 și zburând cu toate telecabinele peste Medellin…

Cum ajungi la Medellin

Eu am zburat cu KLM până la Cartagena, pentru că înainte de Medellin am fost și în Cartagena, arhipelagul Rosario, Minca și Parcul Național Tayrona.

Despre experiența zborului cu KLM puteți citi aici.

Din Baranquilla, am luat un zbor al companiei low-cost Viva Air (fosta Viva Colombia), dar aș fi putut să iau din Santa Marta, care era mai aproape de Minca. Dar a fost ok. Dacă veniți din țară, puteți zbura cu o singură escală cu KLM via Amsterdam, Air France via Paris sau alte companii mari europene până în Bogota și de acolo fie luați un zbor low-cost cu Viva Air, fie unul de linie cu Avianca ori pur și simplu mergeți cu autobuzul (cam 10 ore). Ideal ar fi să vă opriți pe drum pentru câteva zile în zona Cafetera (unde nu am ajuns din păcate, dar e musai să revin).

Siguranță

Cum ziceam, Medellinul a devenit un oraș foarte sigur – desigur, la standarde sud-americane, nu est-europene. Nivelul de criminalitate este relativ redus, dar, evident, trebuie să eviți să mergi noaptea în anumite zone. Există numeroase firme de taxi, inclusiv Uber (care este ilegal în Columbia, dar care totuși funcționează, însă e musai să te așezi în față, lângă șofer), care este cea mai scumpă companie de taxi prezentă în oraș.

Unde am stat

Am stat la Ayenda 1224 Pixel House, un hotel foarte drăguț și liniștit, într-un cartier rezidențial unde îți urlă liniștea în urechi. Se află la 10 minute de mers pe jos de o stație de metrou, dar nu are niciun magazin prin preajmă (exceptându-l pe cel al hotelului, care are o mică alimentară). Camera era mărișoară, baia avea apă caldă (venisem după două locații fără apă caldă, deci aici am avut un „orgasm”), mobilă gen IKEA – funcțională.

Ayenda este o rețea de hoteluri ieftine și bune prin toată Columbia (între timp, a sărit timid și granița la Lima, în Peru), pe care merită să le luați în considerare dacă ajungeți prin zonă – au un raport calitate/preț foarte bun.

Imagini Medellin

Harta metroului din Medellin – metrou, tramvai, telecabine

Informatii cu privire la toate liniile de transport in comun. Operatiunile incepeau asa de tarziu pentru ca era ziua de Craciun

Statiile de metrou stralucesc de curatenie

In interiorul metroului

Metro Medellin are si o linie de tramvai conectata cu liniile de metrou si telecabina

Se asteapta civilizat la coada

Una din telecabinele care deservesc comunitatile mai sarace de pe dealuri

In zbor, peste Medellin

Din metrou, poti sa descoperi si monumentele orasului

Cartierele sarace ale Medellinului se urca pe dealuri

Favelele de Medellin

Autostrada de centura a orasului

Asa arata centrul Medellinului

Transport privat

Prajitura columbiana

Seara intr-una din favele

Medellin vazut de sus

Medellin by night

Orasul nu se opreste aici …