Nu trebuie să spun de două ori – Columbia nu are cea mai bună imagine din lume în ceea ce privește nivelul de siguranță. Nici România n-are – dacă întrebi vreun englez sau francez, afli că te poți considera norocos dacă scapi din România nejefuit sau neagresat. Pentru mulți din Occident, România este un soi de Vest (sau mai degrabă Est) Sălbatic, unde nu poți ieși pe stradă neînarmat. Cam la fel și cu Columbia – automat imaginea țării este legată de Pablo Escobar (iar ultimele filme nu au ajutat prea mult), de cartelurile drogurilor și armate ilegale (comuniste sau catolic-conservatoare), specializate în răpiri, omoruri și trafic de orice. Ei bine, această imagine nu este deloc incorectă. Doar că a fost în trecut, e drept, destul de recent – dar schimbările în bine sunt radicale și incredibil de rapide. Acum, am descoperit răni încă deschise, dar în curs de cicatrizare. Și am descoperit cum arta și cultura pot transforma radical niște locuri ale crimei și răului.

Cât timp eram prin America de Sud astă iarnă, am mai dialogat cu niște amici pe Facebook despre ce fac și ce văd. Poate cea mai interesantă întrebare am primit-o de la Camelia. O întrebare care m-a intrigat – „Ce ai învățat pe acolo?”. A trebuit să mă gândesc și cred că răspunsul este – cultura și arta reușesc să învingă sărăcia și deprimarea. Iar cultura și arta sunt urmate de turism, ceea ce duce și la bogăție… Pe de o parte, gentrificarea alungă locuitorii „vechi”, dar și aceștia câștigă ceva… Pentru că mulți au câștigat mai mulți bani decât au obținut o viață întreagă. Dar voi reveni asupra subiectului, pentru că există atât de multe locuri în România și în Europa care au nevoie de regenerare urbană… dar și asta se face cu cap, cu un anumit plan în minte, cu resurse (care nu sunt chiar atât de greu de găsit dacă ai un pic de spirit antreprenorial).

Getsemani este un cartier din orașul istoric Cartagena. De-a lungul istoriei, Cartagena a fost unul dintre cele mai bogate orașe ale Americii de Sud, deoarece în timpul colonialismului spaniol, pe aici treceau bogățiile exploatate din interiorul țării. Da, cele mai multe bogății au luat calea Spaniei (sau, mă rog, a Angliei și Franței când au fost deturnate de pirați), dar ceva, ceva a rămas și în Cartagena. Există un oraș vechi (sau „Centro”), unde au locuit nobilii, prelații, cartier plin de palate și biserici somptuoase. Lipit de Centro se află San Diego, cartierul negustorilor și al antreprenorilor (astăzi, nu vezi prea mare diferență). Dar la sud, la o distanță oarecare de zidurile cetății, se află Getsemani – cartierul sclavilor și, după abolirea sclaviei, al săracilor. Un cartier dominat de criminalitate și de sărăcie.

Când am fost prima oară în Cartagena, în 2014, ghidurile încă spuneau că nu e o idee bună să mă aventurez pe acolo. Și, sincer, nici n-am fost. Am evitat Getsemani. M-am dus prin alte cartiere, prin insule, la cetatea de lângă oraș, în fine, nu am ajuns. Dar când am mers acum, în 2019, după ce am citit poveștile de pe diversele bloguri, am decis nu numai să vizitez Getsemani, ci chiar să îmi iau cazare în Getsemani. Și nu am regretat o secundă.

În ultimii 10 ani, Getsemani s-a transformat într-un cartier cu clădiri cochete, proaspăt restaurate, pictate cu sute de graffiti care mai de care mai artistice, baruri și restaurante cool, unele hipsterești, altele cu iz colonial și numeroase flori revărsându-se pe ziduri. Piața centrală a cartierului este loc de party aproape în fiecare noapte, iar în locul vechilor maghernițe au răsărit hosteluri și hoteluri care mai de care mai hip. Aici se află acum inima tânără a orașului, mai puțin luat cu asalt de miile de seniori ce se revarsă zilnic de pe vasele de croazieră care preferă centrul aristocratic. Getsemani nu este un cartier de bifat, ci de simțit, de luat la picior, de descoperit fără o hartă sau un plan anume. Să nu credeți că aici se află numai locuri ieftine – Shakira are aici un hotel de 5 stele, iar Hilary Clinton a preferat să-și petreacă aici o seară într-un club de salsa (se numește Café Havana).

Am descoperit Getsemani printr-un tur gratuit. Am aterizat în Cartagena seara și m-am dus direct la culcare (venisem sătul de pe zborul KLM, așa că n-am simțit nevoia să mănânc ceva). A doua zi dimineață am fost însă pe la ora 9 în piațeta de unde pleacă tururile gratuite (acestea pleacă pe la 10, dar am avut un pic de timp să dau cu nasul și prin centru) și am avut de ales între un tur al zonei aristocratice și unul al Getsemani. Am ales Getsemani și bine am făcut – indiscutabil, fără acest tur nu aș fi descoperit poveștile și colțurile pline de flori și de graffiti ale cartierului.

În primul rând, spre deosebire de Centro, aici nu prea ești bătut la cap de vânzătorii de pălării, suvenire, de cântăreții de rap și de toți indivizii care vor să te ușureze de dolarii tăi (nu într-o formă violentă, ci benevolă). În Getsemani, am descoperit străduțe pe care rar mai trece câte o mașină, străzi inundate de verdeață și flori, străzi multicolore, cu clădiri vopsite în culorile țării și vesele ale Americii Latine. Totul a început cu decizia municipalității de a invita în Getsemani artiști de graffiti, cărora le-a pus la dispoziție pereții vechiului cartier… iar aceștia s-au întrecut în opere cu mai multă sau mai puțină semnificație. Aici am dat de Gabriel Garcia Marquez, dar și de niște puști care au încercat să-și convingă vecinii să nu vândă și să plece din cartier (fără prea mult succes, ghidul nostru ne-a spus că până și ei nu au reușit să țină piept gentrificării cartierului și au plecat). Sunt portrete minunate de mulatre, dar și de păsări… Înțeleg că a fost primul impuls al regenerării. După artiști, au început să vină antreprenorii – în general, tineri care au creat bărulețe, restaurante și galerii de artă. De altfel, cred că în Getsemani este cea mai mare concentrare de galerii de artă din Columbia. Sau cel puțin așa am citit pe undeva.

Aici am descoperit și dansurile pline de vână ale coastei… dansuri inspirate din acele mișcări nebunești africane aduse fortuit de sclavii de peste Atlantic. Champeta este dansul tradițional al coastei și al Cartagenei (ni l-a exemplificat un ghid), dar nici salsa nu este de ocolit. Iar seara, pe străzile din Getsemani apar tot soiul de trupe de dansatoare (mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate) care pun pe jar tot cartierul. De jur-împrejur, pizzerii, berării, salsoteci… un cartier  căruia îi simți fericirea din toți porii. Da, cei mai mulți dintre vechii locuitori s-au mutat. Dar am citit o statistică în care se spunea că standardul lor de viață a crescut în noile lor locuințe și că totuși unii dintre antreprenorii din Getsemani sunt localnici… și asta sună bine.

Celălalt exemplu impresionant al Columbiei este Comuna 13, cel mai rău famat cartier al Medellinului, al Columbiei și posibil al întregii Americi de Sud. Medellin este o metropolă care a apărut undeva acum 100 de ani, odată cu conectarea lui la restul Columbiei prin șosele și căi ferate. Centrul orașului este undeva pe o vale dominată de dealuri destul de abrupte… aici, pe vale, se află centrul comercial și politic și până când să apară noile cartiere plush de vile și blocuri de lângă Poblado, era și zonă bună. Sărăcimea a început să-și construiască locuințe din cartoane și ce a mai nimerit pe dealuri – unde era și mai greu de urcat. Columbia a avut un război civil timp de vreo 50-60 de ani. Totul a început odată cu asasinarea popularului Jorge Eliecer Gaitan (candidatul cu cele mai mari șanse să devină președinte în 1948) de către forțele de dreapta sprijinite de SUA, care a dus la perioada numită în istoria Columbiei drept la Violencia și la formarea FARC. A urmat fondarea unor armate teroriste de dreapta, iar războiul între FARC și dreapta teroristă a durat până acum vreo 10 ani. Ei bine, Comuna 13 a fost un câmp de luptă. Locuită de oameni care au fugit din zonele rurale, alungați de luptele între FARC și paramilitarii de dreapta. Ajunși doar cu hainele pe ei, și-au construit din ce au putut case pe dealurile abrupte ce dominau Medellinul. Dar au căzut din lac în puț – Comuna 13, care a fost controlată în mare majoritate de FARC, a fost câmp de luptă împotriva paramilitarilor de dreapta. Răpirile, omuciderile și violurile erau la ordinea zilei, iar principiul „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră” prima – în consecință, zeci și sute de băieți și fete de la 10-12 ani în sus s-au alăturat în special FARC. Toată povestea tristă a Comunei este documentată (e drept, într-un stil cam militar și bombastic) de un fost ofițer de poliție, care spune povestea mai multor locuitori ai zonei.

Aparent, pacea a fost introdusă în Comuna 13 în timpul așa-numitei operațiuni Orion, desfășurată în 2002, când forțele militare au atacat și după 4 zile de puternice lupte urbane au învins FARC. Cei 100.000 de locuitori au fost lăsați însă în grija forțelor paramilitare, care au ucis, torturat și violat mii de oameni.

În ciuda violențelor și abuzurilor, situația s-a îmbunătățit. În doar un an, numărul de morți la suta de mii de locuitori a scăzut de la 357 la 72, iar încet, încet, pacea s-a instaurat în cartierul de pe dealuri. După anul 2006, noua administrație a orașului a decis că singura soluție pentru această comunitate însângerată sunt investițiile și… ați ghicit, arta.

Metroul a fost prelungit din centru până la buza dealului, a fost construită o telecabină care să conecteze comunitățile de pe dealuri, au fost introduse autobuze și a fost construită o „autostradă” de scări rulante. Au fost introduse apă curentă și electricitate peste tot și, spre stupefacția tuturor, a apărut și canalizarea. Dacă până atunci, Comuna 13 era un stat în stat, cu locuitori care nu coborau niciodată în oraș și datorită distanței, dintr-odată au apărut oportunități de negândit pentru Comuna 13.

În paralel, administrația a adus artiști în cartier. Pe lângă o îmbunătățire a clădirilor (au fost demolate numeroase case din carton și construite clădiri din cărămidă), zidurile gri au fost acoperite de adevărate opere de artă. Pe lângă scări rulante, au fost construite terenuri de sport, dar și grădinițe, școli și case ale comunității.

Inițial urma să particip la un tur „gratuit” al Comunei 13 rezervat pe internet, pe un site specializat, Guru Walk. Dar în timp ce mergeam cu metroul spre locul de întâlnire (la ieșirea din metrou), folosindu-mă de wifi-ul din metrou, mi-a intrat un mail în care mă anunța că acela care urma să țină turul l-a anulat pur și simplu, spunând că e Crăciun și e… gălăgie! O tâmpenie mai mare nu cred că ar fi putut spune. Păi, taman asta era și ideea. Cred că omul s-a trezit că nu are chef să lucreze de Crăciun și asta a fost. Evident că nu m-am întors, am zis că mă descurc la fața locului. Și, evident, cum am ieșit din metrou, erau mai mulți tineri și tinere cu tricouri pe care scria „ghid”. Am fost direcționat rapid la cel care urma să țină tururi în limba engleză și împreună cu niște americani (unii de origine latino-americană) ne-am suit în autobuz și am plecat spre inima Comunei 13. Pe mâna lui era un tatuaj – Medellin 1986. Da, s-a născut în Medellin în 1986 și e foarte mândru de asta. Și a trăit în Comuna 13. Deci, avea 16 ani în timpul operațiunii Orion. La vârsta aia putea să fie combatant FARC. El zice că nu. Așa o fi J.

Autobuzul urcă niște serpentine abrupte și ajungem la picioarele unei străzi în urcare. Pe drum, am văzut câteva graffiti, dar, de fapt, de aici începe zona cu adevărat turistică. Comuna 13 are acum mai degrabă o atmosferă de stațiune de pe litoral. Terase, oameni în fața caselor, muzică, bună dispoziție. Columbienii sunt un popor foarte muzical, dar acum chiar că toate străzile răsunau de muzică. Ce pot să spun e că aveai un sentiment de party popular, un sentiment de bine, un sentiment de sărbătoare.

Am urcat încet, încet, folosind scările rulante până la ultimul „etaj” al Comunei 13. Lumea era pe străzi, zâmbea, totul părea atât de liniștit și de sigur. Cu greu îmi închipui că aici acum vreo 10 ani încă aveau loc lupte. Acum nu pot spune că nu or mai fi crime și locuri mai nesigure, dar zona asta din jurul scărilor rulante părea atât de dulce și de molcomă. Au apărut și magazine de suvenire, au apărut și mici bărulețe și restaurante la prețuri rezonabile, locul se turistifică… probabil că în 5-10 ani și aici va fi cartierul cool și trendy al Medellinului. Am gustat din specialitatea locului – o înghețată de mango – practic, un mango înghețat într-un pahar cu apă, am luat cartea despre Comuna 13 și am admirat panorama acestui oraș special numit Medellin.

Și totuși, nu prea înțeleg această metamorfoză extraordinară a unor locuri care până de curând erau printre cele mai periculoase din lume… doar prin infrastructură și artă. Aparent, cultura are un aport la bunăstarea unor comunități. Stăteam acolo pe o bancă, mă uitam la graffiti și mă gândeam – oare de ce în România, în atâtea comunități deprimate și depopulate, nu se încearcă un model de Comuna 13 sau Getsemani? În plus, în România, nici nu prea există o istorie cu o astfel de violență (poate o fi fost imediat după război, dar de atunci au trecut mai bine de 70 de ani!).

Imagini Cartagena

Vanzatorul de fructe din Getsemani

Steagurile tuturor natiunilor

Incepe galeria de grafittiuri

Baietii astia au luptat contra gentrificarii. S-au mutat si ei in final 🙂

Astazi, Getsemani este plin de turisti

Acele stradute linistite si colorate din Getsemani

Cartierul are o serie de galerii de arta

Aceasta lucrare a fost votata cel mai frumos grafitti din Getsemani

Frunzele de bananier rosii – in memoria celor ucisi de o firma americana producatoare de banane

Evident, si in Getsemani avem aleea cu umbrele

Evident, si o salsoteca 🙂

Si o bautura acidulata tipica pentru coasta caraibeana a Columbiei

Seara in Getsemani

Spectacol de strada

Imagini Medellin – Comuna 13

Statia de metrou San Javier. De aici, se pleaca in Comuna 13

Ghidul care mi-a aratat Comuna 13

Si tatuajul sau

Hop, am sarit in autobuz

Incep sa apara grafitti-urile

Si scarile pictate 🙂

Incep celebrele grafitti din Comuna 13

„Toti suntem emigranti”

Un mare fan al echipei locale

Terenuri de sport

Si cartea cu marturii din timpul razboiului din Comuna 13

Desi Pablo Escobar este persona non grata in Medellin, turistii il vor… asa ca mai gasesti niste tricouri cu el

sau cu frumuseti locale 😉

Strazile din Comuna 13

Celebrele scari rulante

Sa trecem in revista cateva grafitti

Un nene care a vazut multe si casa sa multi-color

Inghetata de mango, specialitate de Comuna 13 🙂

Cica si Bill Clinton a fost pe aici

Sa va mai arat cateva grafitti

Salvador Dali in Medellin

Ingerul 🙂

O terasa cu view 🙂

Piscina de pe trotuar

Panorama orasului vazuta de sus

Comuna 13

Etajul superior 🙂

Sa invatam steagurile lumii

Iaca si Romania 🙂