Sundarbans, Bangladesh

Dacă te uiți pe hartă, descoperi că Bangladesh este o țară a apelor. Corect, aici se varsă în Golful Bengal două mari fluvii prin zeci și zeci de canale, unele extrem de largi, iar 80% din teritoriu este inundabil. De asemenea, dacă pui mâna pe un atlas (sau pe Wikipedia), vei descoperi că Bangladesh-ul are 164 de milioane de locuitori (or fi ajuns la 165 de milioane în cele două săptămâni de când am venit de acolo) pe un teritoriu cât Transilvania + Oltenia. Și, evident, asta se vede – nu numai în incredibil de aglomerata capitală Dhaka, cât și în afară, când umbli din sat în sat și ai senzația că nu ieși dintr-unul, pentru că sunt aproape lipite. Și micile căsuțe din table adună laolaltă familii de trei sau chiar patru generații pe o suprafață cât două camere la noi. Ei bine, în aceste condiții, îți poți doar închipui că poți da peste un loc liniștit, zen, unde să nu vezi oameni și să nu auzi claxoane. Ei bine, surprinzător, dar există. Se numește Sundarbans, este practic delta prin care fluviile se varsă în Golful Bengal și care este un loc complet nelocuit. Un adevărat paradis pe pământ.

Înainte de a ajunge efectiv în Sundarbans, mă întrebam cum e posibil ca într-o țară atât de densă din vechime să găsești o zonă atât de vastă complet nelocuită. Delta Dunării a fost locuită din cele mai vechi timpuri. Delta Mekongului în Vietnam este probabil zona cu cea mai mare densitate de populație dintr-o țară care de asemenea are o densitate destul de mare. Oare cum o fi rămas Sundarbans pustiu? Ei bine, aveam să aflu doar după ce am ajuns acolo – Delta Dunării și a Mekongului sunt delte de apă dulce. Dacă te stabileai acolo chiar și acum 1000 de ani, aveai la îndemână un element critic pentru viață – apă. Sundarbans are apă sărată – apa Golfului Bengal năvălește în interior, creând delta. De aceea oamenii nu s-au așezat pe aici, din lipsă de apă potabilă. De asemenea, am venit în deltă dotat cu tot soiul de spray-uri împotriva țânțarilor. Nu am văzut o aripă de țânțar. Cred că țânțarilor nu le place apa sărată (în Dhaka, în schimb, erau destul de mulți).

În fine, punctul de plecare spre deltă e orășelul Khulna. E doar un orășel, că nu are mai mult de 650.000 de locuitori. Absolut plicticos – străzi, magazine și cam atât. Fix lângă hotel era un muzeu regional despre care ghidul spune că nu e cine știe ce. Așa că m-am bucurat un pic de piscina de pe acoperiș, cred că singura piscină din lume la care se plătește chiar și dacă ești clientul hotelului. 300 taka (3 euro și un pic) pe oră. Apă nu era prea caldă, așa că m-am tirat destul de repede.

Marea majoritate a tururilor înțeleg că pleacă din Khulna, dar în cazul meu, îmbarcarea era din Mongla, la vreo oră, o oră și jumătate mai la sud. De fapt, de aici pleacă delta. V-am tot povestit că Bangladesh este țara fără turiști. Bangladesh este de fapt țara fără turiști străini. Sunt foarte puțini turiști străini aici, în schimb există turiști localnici, fără doar și poate. Am văzut o hoardă la Sonargaon și mulți vin și în Sundarbans. Se îmbarcă pe vase mari, cu capacitate de zeci și zeci de persoane, și apoi, când au parte de câte o mică tură, nu pot fi plimbați decât în bărci cu motor care, evident,  alungă fauna locală. Nu a fost cazul nostru. Am avut un vas mic cu patru camere la bord (deci ar fi avut o capacitate maximă de 8 oameni), dar echipajul era complet – căpitan, bucătar, ghid, treker, ospătar chiar și un ranger. Mi-a fost casă pentru trei zile, trei zile foarte frumoase, petrecute printr-un peisaj de poveste.

Sundarbans este faimos pentru tigrul bengalez, una dintre cele mai frumoase feline din lume. Dar din capul locului trebuie spus – ești incredibil de norocos dacă ai vedea un tigru – nu sunt mulți și de obicei se ascund în pădurea deasă. Sundarbans este o pădure, așa că poți vedea animale doar dacă ies pe la apă. Nu prea se adapă, pentru că apa e sărată și de foarte multe ori între pădure și apă e foarte mult nămol, și oricât de dibace ai fi, tot te înnămolești acolo. Cum spuneam, nu mă așteptam să văd tigru, ar fi fost un bonus surprinzător și nici nu am văzut. În schimb, m-am îndrăgostit de căprioarele și cerbii cu pete – cred că faimoasa căprioară din desenele animate Bambi este inspirată nu din căprioara europeană, ci din cea de aici, din Sundarbans. Și am avut norocul să prind mai multe căprioare, chiar și vreo doi cerbi falnici și grijulii. Am mai văzut și un crocodil prea puțin sociabil ,care după ce a văzut vasul apropiindu-se, s-a băgat sictirit în apa mâloasă a deltei. Am văzut apoi niște șopârle masive, de ziceai că sunt dragoni de Komodo – le zice monitor lizard… niște porci mistreți haioși și evidentele maimuțe date dracului. De asemenea, ca orice deltă, Sundarbans este o bucurie pentru iubitorii de păsări – nu, să nu va așteptați la o groază de înaripate că în Delta Dunării, mai degrabă ai parte de bucuria de a „vâna” câte o păsărică… și dacă o vezi înaintea ghidului, chiar că te simți campion 😊.

Programul era simplu – dimineața, imediat după răsărit (apropo, niște culori absolut incredibile), urcam în bărcuță și o luam pe canale în căutare de animale și păsări… dar și după aer curat, liniște și acel verde dătător de viață al pădurilor și mangrovelor. Absolut fabulos. De asemenea, seară ne prindea tot pe canale, pentru a mă bucura și mai mult de acest tărâm de vis. Au mai fost și două ture pe jos – una mai scurtă, printr-o pădure de mangrove înțesată de maimuțe, și un trekking mai serios, de 8 km, pe un soare ucigător și într-un loc unde nu prea găsești mulți pomi. Am văzut câteva animăluțe și am avut bucuria să iau la pas o plajă pustie pe malul Golfului Bengal. Niște amintiri de neuitat. E drept, la mijloc de martie, era căldură mare, cred că sărea binișor de 30 – 32 de grade, dar asta e… rezolvi cu multă apă 😊.

Între timp, în Europa, exploda coronavirusul și curgeau știri – țara X se închide, țara Y se închide. În Sundarbans, acoperirea telefonică nu prea există – din când în când, prindeam câte o pală de 3G și atunci verificam dacă drumul spre casă era totuși deschis – pentru că bariere și ziduri erau anunțate la fiecare 10 minute. Dar Bangladesh-ul încă rezista, cu doar trei cazuri raportate (mă rog, va rezista așa până în ziua în care decolam, pentru că fix în respectiva zi, țara întreagă îl sărbătorea pe „Tatăl Națiunii”, care se născuse cu fix 100 de ani înainte, și nu se făcea să-l sărbătorească cu o epidemie declarată. Că erau cazuri nu era niciun dubiu – și aici veniseră sute de „italieni” sosiți de la muncă, dar, vorba aia, „no testing, no corona, no problem”. În schimb, unui „coleg” de barcă din Germania i se cam închideau ușile – el urma să plece în India, care tocmai anunțase că suspendă orice viză turistică. De acolo ar fi plecat în Thailanda, care cerea prezentarea unui test de coronavirus făcut cu maximum trei zile înainte de a ajunge în Regat (și unde naiba să faci așa ceva în Bangladesh?), plus o asigurare-beton de 100.000 de dolari, să acopere eventuala spitalizare. Așa că tot planul de călătorie se năruia și acum trebuia să găsească o cale de ajungă acasă – tranzitul prin Turcia se închisese – turcii anunțaseră că oricine care a fost în ultimele 14 zile în Germania nu are voie să tranziteze țara. Qatar Airways pusese Bangladesh pe lista neagră (știau ei ce știau, nu aveau încredere că erau doar alea trei cazuri), iar Emirates tăiaseră și ei zborurile spre Dhaka. Cel puțin eu nu am avut probleme – Bangladesh și România nu erau încă pe lista neagră a Turciei, iar odată ajuns în România, nu trebuia nici măcar să mă autoizolez (tocmai se anunțase că nu e nevoie, dacă vii dintr-o țară cu mai puțin de 500 de cazuri declarate – iar Bangladesh avea trei și Turcia – 86. Asta nu înseamnă că nu m-am autoizolat voluntar chiar și înainte de ordonanța militară numărul nu știu cât).

Dar să revin la deltă. Sincer, a fost o experiență minunată – peisaje de poveste, adrenalina „vânării” de animale și păsări cu aparatul foto, susurul apei, răsăriturile magnifice… Până la urmă, am văzut din plin și căprioare, și crocodili – există un centru guvernamental de creștere a crocodililor – Lonely Planet chiar laudă acest centru, că ar fi dat o mână de ajutor la salvarea speciei locale de crocodili, care după ani și ani în care erau amenințați cu dispariția, numărul acestora, chiar și al celor din libertate, a început să crească. Lângă țarcul cu crocodili (cei faimoși erau Romeo și Julieta, care ar fi dat naștere unor generații întregi de crocodili. Din păcate, Romeo a fost mult prea hrănit, a devenit prea gras, așa că și-a pierdut potența, acum fiind la cură de slăbire – de la a-i da de mâncare de trei ori pe săptămână, acum primește doar o dată). Mi-am adus aminte brusc de un documentar TV care povestea de crocodilii din Kenya, aceia care așteaptă antilopele să traverseze un râu în Parcul Național Masai Mara, cu ocazia marii lor migrații – mi-aduceam aminte că crocodilii de Kenya nu mâncau decât de două ori pe an – când treceau antilopele – și păreau s-o ducă bine mersi de milenii întregi… probabil, nici Romeo nu trebuie să mănânce chiar săptămânal. Foarte drăguțe erau însă căprioarele și cerbii care se înghesuiau să mănânce din mâna turiștilor.

Of, vai, era să uit… nu departe de Mongla, se găsește un loc plin cu delfini. Da, delfini – a fost o încântare să văd câțiva sărind grațios … evident, nu am reușit să surprind niciunul cu aparatul foto, pentru că apa era mâloasă și nu puteai să-i vezi în apă, și săreau când nici nu te așteptai. Nici nu m-am chinuit, știam că n-o să-i prind… m-am bucurat doar de salturile și arcuirile lor… Și pentru ca experiența să fie completă, am luat la pas și un sat de prin preajmă – localnicii se uitau la noi cu uimire, noi, la ei. Zâmbete și uimire. Atâta. Și multe case sărăcăcioase, din care ieșeau o groază de copii seminud cu gura până la urechi. Dacă Bangladesh-ul are un atu în economia viitorului, acesta este tinerețea populației. Vârsta medie în Bangladesh este 27 de ani ! România – 41 de ani. Italia – 46 de ani. Japonia – 48 de ani. Bangladesh are o mare forță de muncă, din păcate nu teribil de educată, dar în putere.

Returul a fost la Khulna și a doua zi dimineață am luat zborul de la Jessore spre Dhaka. În mod normal, ar fi trebuit să merg cu trenul – să am și experiența trenului în Bangladesh, nu numai a THE ROCKET, dar n-a fost să fie. Trenul mergea de la Khulna la Dhaka de șase ori pe săptămâna și nu mergea fix în ziua în care urma să mă întorc la Dhaka. Mi-am pus masca pe față și am zburat… avionul, un ATR 42, cum avea TAROM, dar plin doar pe sfert. Călătorie în vremuri de coronavirus, când zborurile sunt puține și goale…

Am plecat a doua zi, cam pe ultima sută de metri înainte ca omenirea să intre în carantină. Am plecat cu ideea că Bangladesh-ul este o experiență diferită față de ce poți avea în India sau Nepal. Este o experiență autentică, este o experiență într-o țară în care nu există turiști și nu prea e nimic făcut pentru turiști. Este locul în care să descoperi cultura locului „așa cum e”, să descoperi natura „așa cum e”, să vezi o țară „așa cum e”. Nu e ușor de călătorit – e aglomerație, e poluare (mai ales în Dhaka), dar cel puțin cei care au o mică dorință pentru aventură vor veni încântați. Și care speră că Bangladesh-ul va rămâne o țară „așa cum e”.

Imagini Sundarbans

Dimineata, la rasarit, oamenii se duc la munca

Vasul acesta a fost casa mea pentru 3 zile. Se numeste Pescarusul 🙂

Pe punte 🙂

Cam asa arata o cabina

Intrarea la toaleta (da, in Bangladesh era destula hartie igienica spre deosebire de Japonia, UK sau Australia :))

Dintre locuitorii Sundarbans – maimute

Niste crabi mici si rosii

Primul contact la pas cu padurea de mangrove

Pescarusul ascultator

Si ce bine a picat ananasul asta 🙂

Din creatile bucatarului de pe vas

Un crocodil cam sfios

Crabi comestibili

Un rasarit de soare minunat…

Dimineata devreme pe canale

O specie de kingfisher

Am prins o caprioara 🙂

Mistretii locali

As fi zis ca e un dragon de Komodo… dar e monitor lizard !

Trekking in Sundarbans

Nu sunt multe flori, dar cele care sunt, chiar sunt faine 🙂

Am avut permanent un ranger cu mine 🙂 Daca ne intalneam cu tigrul ?

Desene de crab

Of, ce fain era la umbra …

Si un crab mare, comestibil

Turistii locali… da, la fel de inghesuiti ca in viata de zi cu zi

Esti in delta ? Mananci peste !

Apus de soare in Sundarbans

Din vietuitoarele locului – egreta alba

ciocanitoare

Ommm

Kingfisher albastru

Echipajul Pescarusului

La plimbare prin primul sat intalnit de la iesirea din Sundarbans

Supermarketul din sat

Cerb de Sundarbans

Hai sa le dau de mancare

Si ce colti avea 🙂

Finalul de aventura – in piscina hotelului din Khulna 🙂