Turismul la rascruce – cum ar putea fi salvat si cum s-ar putea reporni turismul romanesc ?

Continui seria articolelor despre impactul COVID asupra diverselor dimensiuni ale calatoritului si astazi m-am gandit sa scriu despre agentii de turism. Stiu ca unii dintre cei care ma citesc prefera sa calatoreasca independent, dar fara indoiala, imensa majoritate a celor care calatoresc o fac folosind serviciile unor agentii de turism – on-line sau clasice off-line, mai mici sau mai mari, mai cunoscute sau mai obscure. Dar in aceste zile, s-a intamplat un fenomen unic in istoria omenirii care a afectat pe absolut toata lumea – in decurs de o saptamana sau doua o ramura economica care angajeaza zeci si zeci de milioane la nivel mondial (si generaza locuri de munca pentru mai bine de 100 milioane de oameni) s-a oprit brusc in plin avant. Turismul mondial era in crestere de 10 ani incoace, aproape toate tarile din lume raportand mai multi turisti si generand mult mai multi bani si prosperitate. Si in cateva zile, in toata lumea a fost stop joc. Un stop joc dramatic pentru turisti, dar si pentru agentii de turism.

Odata cu aparitia COVID-19, China s-a inchis brusc. Nu era prima oara, se mai inchisese odata in 2003 cu ocazia SARS, asa ca nu parea ceva iesit din tipare. Asta e, nu mai calatoreai in China, unii s-ar mai fi dus sa vada Marele Zid, dar nu era un dezastru la nivel international. Chiar si tari apropiate (gen Thailanda sau Indonezia) au inceput sa se clatine pentru ca chinezii erau cei mai numerosi turisti din respectivele tari, dar asta e… supravietuiau. Nimic nu a fost inchis. Dezastrul a inceput in momentul in care Italia a fost lovita in plin si de acolo, s-a propagat in toata Europa – mai ales dupa episodul Ischgl care a facut sa explodeze si mult mai afluenta Europa Nordica. In decurs de cateva zile, totul s-a oprit brusc ca o fotografie incremenita. Inghetand brusc totul intr-un moment in care incep sa se roteasca foarte multi bani in turism mai ales in emisfera nordica (Europa, SUA, Rusia, China).

Turismul are parte si el de un lant mai mult sau mai putin lung. Clientii dau bani agentiilor de turism, acestia dau bani mai departe transportatorilor (companii aeriene sau de autocare) si partenerilor locali sau direct hotelurilor. Acestia platesc mai departe furnizorii de tot felul – un hotel cat de cat serios din emisfera nordica foloseste iarna pentru a-si mai pune la punct serviciile – fie investitii importante (gen noi aripi, piscine, mobilier, etc, etc), fie dezvoltarea de servicii noi sau asigurarea de mancare, bautura, etc. In turism, ca in orice business, banii circula, nu stau in loc si evident operatiunile sunt finantate de banii care vin in acel moment.

In acelasi timp, de ani de zile, a aparut si in Romania conceptul de “inscrieri timpurii” sau early booking. Ma rog, noi nu suntem la fel de planificati ca nemtii care isi cumpara vacanta din vara urmatoare prin septembrie, fix cand se intorc din concedii (sau dau avansul), dar si la noi multi s-au prins ca early booking e o idee buna – sunt reduceri si iti poti alege ce iti doresti – mai tarziu, preturile cresc si nu prea gasesti ce e mai bun pentru ca deja s-a vandut, iar la “ultimul minut” poti gasi preturi bune, dar fix la ce nu s-a vandut. Si faptul ca nu s-a vandut pana in ultima clipa pune niste semne de intrebare – fie locul e naspa, fie raportul calitate / pret este cel mai prost.

De ce hotelierii prefera sa dea oferte generoase la “early booking”. Simplu – ca orice companie, au nevoie de bani tot timpul anului si prefera sa egalizeze fluxurile de numerar, nu sa aibe niste varfuri enorme intre hai sa zicem mai si septembrie, iar apoi sa nu mai intre nici un ban. Asa ca ofera stimulente ca potentialii clienti sa-si plateasca serviciile cat se poate mai in avans – iar cu banii respectivi, isi finanteaza investitii, platesc salariatii permanenti, etc, etc.

Deci, in momentul martie cand COVID-ul a paralizat turismul, restaurantele, transporturile si apoi cam toate celelalte industrii, industria globala a turismului era in plina expansiune cu milioane de turisti care platisera niste avansuri (sau integral) pentru servicii care ar fi inceput de prin mai incolo.

Dar tot lantul daduse banii mai departe – turistii la agentii, agentii la parteneri si companii aeriene, acestia la hoteluri si furnizori de kerosen, leasing, aeroporturi, etc, acestia la constructori, designeri, distribuitori de mancare, bautura, etc. Si in momentul in care totul ingheata, te trezesti ca de fapt nu exista fonduri suficiente ca sa aibe loc transferul inapoi. Evident, anumite verigi din lant (nu neaparat aceleasi, pot fi din toate zonele) pot sa aibe ceva mai multi bani – fie ca nu au platit la timp, fie ca au avut parte de termene mai generoase, dar in principiu, banii circula, nu stau, iar cand orice business incremeneste (lucru probabil fara egal in istorie, posibil izbucnirea razboaielor mondiale sa fi fost ceva similar, dar atunci lumea nu era la fel de interconectata si globalizata ca azi), toti intra in criza.

E logic – clientii dau navala in agentii cerand banii inapoi si anulandu-si vacantele. Agentiile nu au cine stie ce bani ca si ei deja i-au dat mai departe pentru a se asigura ca au preturile cele mai bune, companiile aeriene le-au cheltuit pe kerosen (care apropos, orice companie aeriana cat de cat serioasa cumpara cantitati mari in avans la un pret fix – asa-numitul “hedging”), hotelurile pe zidari si asa mai departe.

Asa a aparut cerinta intregului sector – AMANATI, NU ANULATI. Fie s-a cerut frumos si incercand sa explice, fie au incercat si incearca sa taraganeze restituirea de bani, fie ofera vouchere cat mai generoase – fie oferind bonusuri, fie valabile pe o perioada lunga. Dar multi nu accepta – fie si-au pierdut slujbele si au nevoie de banii respectivi sa cumpere de mancare si sa-si plateasca ratele la Mercedes, fie sunt speriati ca o sa moara de COVID si vor sa moara impacati ca au toti banii, fie pur si simplu nu mai au incredere in nimeni si nimic si vor banii inapoi.

In situatia de epidemie, exista doua interventii mari care trebuie sa le aibe statul – pe de o parte sa asigure un soi de continuitate a vietii la un nivel de subzistenta, de supravietuire (gen amanare rate bancare, amanare plati utilitati, asigurarea unor indemnizatii de somaj tehnic sau clasic de 30 – 50 – 75% din venitul anterior) pentru acele zeci de milioane care au ajuns in cateva zile in somaj (lucru care il fac mai bine sau mai prost cam toate tarile europene) si apoi sa ofere credite pentru ca businessurile sa aibe un restart in momentul in care situatia se decongeleaza si epidemia da inapoi.

Cum ziceam, deja s-au luat hotarari bune, rele de amanare a ratelor, de amanare a platii utilitatilor, de compensare a somerilor cu ceva bani ici si colo si statul se gandeste la pasul 2 – la fondurile care trebuie mobilizate pentru repornirea motoarelor si de preferinta cat mai in viteza pentru a evita nu recesiunea (ca aceea e imposibil de evitat), ci crahul generalizat.

In cazul turismului, din pacate, guvernul nostru nu a facut absolut nimic. Ministerul Economiei si a Nu Mai Stiu Ce (nu mai exista un Minister al Turismului, turismul a devenit o directie in cadrul Ministerului Economiei, nemaifiind un ordonator independent de credite) sta si gandeste si coace. Si in acest moment, clientii iau cu asalt (pe buna dreptate) agentiile, agentiile incearca sa ia cate ceva de la tour operatori sau de la parteneri, astia (greci, turci, bulgari, japonezi, ce or fi nu dau nici un ban inapoi – ce sunt prosti ? Au pus mana pe bani si nu poti sa-I iei inapoi decat cu comandouri) si totul e incremenit. Ma rog nu e incremenit – se consuma ingrozitor de multa energie pe cautari de solutii, injuraturi (inutil sa spun, in general turistul mediu roman nu prea are cei 7 ani de acasa), nervi si neuroni distrusi.

Ce se poate face pentru a iesi din aceasta incremenire ? Evident, o interventie a statului pentru a debloca situatia care nu poate fi deblocata in conditiile in care este clar ca nu vom iesi din case inainte de vara. Fara o interventie, fie se ajunge la mii sau zeci de mii de oameni frustrati care poate au nevoie de bani acum, fie de falimentul generalizat al agentiilor din sistemul turismului romanesc care va duce inevitabil la o situatie lose-lose – agentiile vor da faliment, iar turistii vor vedea vreo 5 – 10 lei din masa credala peste vreo 2-3 ani.

Evident, desi multi cred ca “ca la noi la nimeni”, ei bine o sa fiti surprinsi sa aflati ca e fix la fel in toata Europa si lumea. Nici cele mai mari agentii de turism din lume cu milioane de turisti in fiecare an nu au bani de dat inapoi, nici cele mai mari companii aeriene din lume cu zeci de milioane de pasageri anual nu au bani de dat inapoi, nici lanturi de hoteluri cu zeci de mii de camere de pe toate meridianele nu au bani de dat inapoi. Nu o sa-ti dea bani inapoi nici Emirates, nici Hilton, nici mai stiu eu cine decat daca te dai cu adevarat peste cap. Si evident si ei pot intra in faliment (nu mai departe de anul trecut, cand nu era nici un COVID, una dintre cele mai mari si vechi agentii de turism din lume – Thomas Cook a dat faliment, lasand prin lume zeci de mii de turisti). Sa fi mare nu inseamna ca nu poti cadea. In 2008, Lehman Brothers cu active de aproape 1 trilion de dolari a dat faliment. Si a pornit criza din 2008 – 2009.

In mod normal, nici un stat nu vrea ca o ramura economica de importanta turismului sa se prabuseasca pentru ca asta duce la prabusirea unei bune parti din PIB si un somaj de masa (mai ales in tarile turistice).

Germania a anuntat acum cateva zile ca va injecta 1,8 miliarde euro in TUI, cea mai mare agentie de turism a Europei cu operatiuni in toata lumea si cu o companie aeriana proprie.

In alte tari europene, exista asa numitul fond de garantare (gen ATOL in UK) din care se pot lua bani in cazul falimentului unor agentii de turism (ATOL-ul britanic a finantat in ultimii 3 ani, doua mari operatiuni de salvare globale care fiecare a fost numita la vremea lui “cea mai mare operatiune de repatriere in timp de pace a Marii Britanii” – mai intai prabusirea Monarch, si a doua oara, disolutia grupului Thomas Cook. Ei bine, aceste fonduri de garantare fac ca banii sa poate fi rambursati. Si daca nu sunt destui, datorita faptului ca sunt niste entitati bine cunoscute si credibile imprumuta bani (de la banci sau de la stat) – nu mai departe de saptamana trecuta fondul de garantare a turismului din Danemarca a imprumutat 220 milioane de euro de la govern (cu dobanda preferentiala) pentru a acoperi cererile de rambursare pentru agentiile de turism daneze. Si Danemarca nu e singura – Portugalia a aprobat o linie de credit de 900 milioane euro fara dobanda pentru returnarea banilor turistilor.

Dar un astfel de fond de garantare desi impins de Alin Burcea si Liviu Moraru acum cativa ani cat erau la ANAT nu s-a concretizat. Ca acuma ar fi facut ce fac Marea Britanie, Danemarca, Italia si celelalte state.

Ce se poate face in Romania ?

Uniunea Europeana a deblocat mari sume de bani (si Romania este unul dintre cei mai mari beneficiari de sume care sa tina pe linia de plutire cetateni si companii. Daca te uiti pe net, vezi ca o buna parte din banii de somaj tehnic sunt sau ar trebui sa fie bani din bugetul Comisiei Europene. Ei bine, din acest fond de urgenta european pot fi dati banii inapoi la oameni. Trebuie doar ca Ministrul Economiei sa se puna de acord cu Ministerul Fondurilor Europene ca o parte din acest fond (care e de aproape 3 miliarde euro) sa fie folosit pentru ca turistii sa-si ia banii inapoi.

Conform estimarilor agentiilor de turism din Romania, e vorba de circa 75 milioane euro (cu tot cu turistii individuali care si-au cumparat servicii hoteliere prin agentii de turism). Cum pot fi acesti bani distribuiti pentru ca sa beneficieze si turismul, dar si sa fie si un boost pentru restartarea industriei alimentare, a turismului intern, a retelei de magazine ? Prin distribuirea de vouchere de vacanta si bonuri de masa (a se decide care este mixul – trebuie sa ne gandim ca cineva care a dat mii de euro pe o vacanta in Maldive ar putea sa stea tot anul in vacanta in Romania daca ar primi doar vouchere de vacanta… in schimb bonurile de masa le pot folosi pentru supermarketuri, dar si pentru a plati in restaurante cand s-or deschide).

Evident, asta nu va insemna ca ulterior cand lucrurile revin la normal, sa nu aibe loc reglari intre agentii de turism si stat prin retrocedarea acestui ajutor atata timp cat se va dezgheta lantul de care am scris mai sus, dar acum pentru ca toata lumea sa aibe un ajutor – clientii sa intre in posesia banilor prin instrumente monetare si agentiile sa poata supravietui pana la repornirea motoarelor, este nevoie de aceasta interventie spectaculoasa.

Din ce am inteles, desi Ministerul Fondurilor Europene este favorabil ideii, Ministerul Economiei este inca pe standby. Sa speram ca nu pentru prea mult timp pentru ca fiecare zi pierduta nu face decat sa agraveze situatia. So, let’s move it, baby, ca nu mai avem timp…