Indiscutabil, acesta este anul Romaniei – este anul in care romanii viziteaza Romania si descopara multe, multe locuri foarte putin cunoscute, unele chiar necunoscute. Feed-ul meu de Facebook este arhiplin cu poze din Romania, iar oameni pe care nu ii vedeam niciodata pe munte, ii vad pozati pe Negoiul sau Moldoveanu. Din pacate, mizand probabil pe faptul ca anul asta oricum vor veni romanii, ce sa ne mai agitam, putine birouri de promovare turistica locala din Romania fac eforturi pentru a se face cunoscuti. Dar pentru ca fluxul de turisti sa continue si la toamna, si la iarna si la anul, fiecare regiune ar trebui sa se promoveze sa-si dezvaluie locurile necunoscute si cunoscute pentru a putea atrage turisti care sa investeasca totusi in economia locala.

Ma bucur sa subliniez ca cei de la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara “Tara Fagarasului” se afla printre putinii care au inteles acest lucru si se implica in numeroase proiecte de promovare. Din pacate, evenimente de masa nu se mai pot organiza, dar in schimb isi promoveaza comorile prin intermediul celor mai urmariti bloggeri de turism din Romania. La sfarsit de august, am facut parte din grupul al doilea de bloggeri (de data asta, am avut si o instagramerita printre noi) care a vizitat Tara Fagarasului la sfarsit de august. Cum am spus si in articolele mele din iulie, poate pare ciudat la prima vedere, dar sa stiti ca in Tara Fagarasului sunt atatea locuri de vazut si experiente de avut ca trebuie sa stai o saptamana, nu trei zile cate am stat de fiecare data. Si de aceea in tura aceasta am vizitat locuri care nu le-am vazut data trecuta (singurele puncte comune au fost Cetatea de la Fagaras care este indiscutabil atractia nr. 1 a Tarii Fagarasului si nu e posibil sa nu fie vizitata de toata lumea, dar si proiectul Mandra Chic din satul Mandra de langa Fagaras). Asa ca cei care urmaresc hashtagul #TaraFagarasului pe Facebook sau Instagram au putut vedea cu totul si cu totul alte locuri si experiente de fiecare data – parca e un izvor nesecat. Ideea a fost aceeasi insa – variatie – am vizitat locuri istorice, natura si panorame de vis, am descoperit ca traditiile sunt inca vii in Tara Fagarasului si evident, am avut parte de neasteptate experiente gastronomice – neasteptate pentru ca in Tara Fagarasului nu se mananca doar branza cu slana, ci poti sa ai parte si de experiente gourmet de bucatarie moderna. Dar sa nu anticipez.

Daca data trecuta, am luat-o pe drumul standard, pe Valea Prahovei, de data asta, fiind Transfagarasanul deschis am zis sa o luam pe cea mai spectaculoasa sosea a Romaniei (ma rog, baietii de la BBC au zis ca chiar din lume), iar in program figura si o tura pe la lacul Capra sa ne activam un pic picioarele si sa descoperim de sus aceasta “caldare” care este zona Balea. Din pacate, vremea pacatoasa ne-a jucat feste…

Am plecat dintr-un Bucuresti torid, iesind destul de repede din oras – Bucurestiul este circulabil in august, nu ai de ce sa te plangi. Autostrada spre Pitesti la fel de plicticoasa, dar si aglomerata, apoi am tulit-o spre Curtea de Arges. Din nou, este un drum spre Tara Fagarasului de dorit si prin prisma faptului ca treci prin buza Catedralei de la Curtea de Arges, o minunatie a arhitecturii muntene pe care merita sa o vezi chiar si de mai multe ori. Din pacate, eu am trecut doar prin buza complexului pentru ca trebuia sa fim la o ora fixa la Balea, dar, deh… am regretat. Am uitat insa regretul in momentul in care am inceput sa ne urcam pe serpentine spre Muntii Fagarasului. Dintr-odata au aparut muntii mandrii, cer albastru, paduri verzi si stanci albe. Absolut superb. Am trecut si peste barajul de la Vidraru, unde, previzibil, erau o groaza de turisti, iar masinile erau parcate aiurea in dreapta si stanga drumului si apoi am mers pe langa lac – o priveliste de vis cu lacul albastru, intrezarindu-se printre copaci… Apoi, iar urcare pentru ca intr-un final sa ajungem la 2000 de metri… de unde sa ai parte de o priveliste superba asupra drumului care ne-a dus din etuva Valahiei in racoarea muntilor. Absolut superb. Nu, nu am putut sa nu opresc din cand pentru a respira panorama, si evident sa fac si niste poze.

Si bine am facut ca dupa ce am intrat in celebrul tunel care sparge Fagarasul pentru a ajunge dincolo, la Balea, la iesirea in Ardeal ne-au intampinat niste nori negrii. Dar inca era clar.

Caldarea glaciala de la Balea a atras turistii inca din secolul XIX cand niste pasionati de munte din Sibiu au creat o asociatie care a marcat trasee turistice spre Balea si zona. Evident, explozia turistica din zona a fost dupa construirea soselei Transfagarasan (1970 – 1974) si a telecabinei care leaga Balea Cascada de Balea Lac (1975). Prima oara am fost pe Transfagarasan in anii 80 si mi-aduc aminte ca am ramas cu gura cascata – ca oricine care ajunge aici chiar si de mai multe ori. Succesul si blestemul lui a fost adus de emisiunea Top Gear unde realizatorii l-au desemnat “cel mai frumos drum din lume” – acum nu stiu cati turisti straini au dat buzna (datile trecute am vazut destule masini cu numere de Polonia, Cehia, Ungaria), dar romanii au dat cert buzna. Iar in weekendurile de vara, se merge si cu o medie de 5 km la ora, bara la bara. Problema majora nu este exact drumul, ci mai degraba managementul zonei Balea Lac care este extrem de prost.

Marea problema a zonei Balea sunt parcarile si masurile de impulsionare a traficului. Da, am vazut o parcare platita, cu bariera cu tot ce trebuie, dar, de departe nu este destul. Ar trebui semafoare, ar trebui parcari chiar si supraetajate, ar trebui sa nu mai existe cabanutele alea-magazine construite ca bata in balta in mijocul drumului cu scopul de a face din trafic un cosmar (sincer, eu nu as cumpara niciodata ceva de acolo – principalele produse fiind covrigii cu miros de motorina, kurtos cu gust de benzina si branza de burduf impregnata zdravan cu praf). Da, evident, trebuie sa existe magazine care sa vanda lucruri, trebuie sa existe locuri unde sa mananci, dar nu aruncate haotic cu scopul de a strangula circulatia – nu sunt McDrive-uri, si alea sunt construite mai cu cap.

Sunt absolut convins ca un arhitect urbanist cat de cat si un pic de bani (europeni de preferinta) ar putea schimba radical experienta plina de nervi de la Balea. Si eu eram lunea… si am si fost ghidat intr-un loc unde am putut parca fara nici o problema. Pentru ca locul este pur si simplu genial. Si sunt absolut convins ca dupa ce treci de nebunie, si incepi sa urci un pic, eventual spre Lacul Capra unde trebuia sa mergem (nici nu e departe, la cam 45 minute de Balea), descoperi acele peisaje unice, acele panorame de neuitat si, eventual si acel aer curat pe care il astepti de la o experienta montana.

Noi am fost primiti cu mancare traditionala – d-aia faina de Fagaras care are mai multe tipuri de branza decat localitati, si carnarie traditionala – nici nu va dati seama ce bine a picat ! Am folosit cuvantul “picat” ? Pffff… e o premonitie. Nici n-am terminat bine de mancat ca deodata, toata caldarea Balei a disparut pur si simplu invaluita in nor si s-a pus o ploaie d-aia de vara, de munte, biciuind toata zona… turistii au fugit ca potarnichile care incotro, magazinele s-au inchis brusc si toate planurile noastre au fost spulberate.. Eu stateam in masina si ma gandeam ca in ziua precedenta am vazut mai multe poze de la Balea pe Facebook si era soare. Ufff…. Unde e soarele acela ? Dar asta e muntele, si asta e Fagarasul. De nenumarate ori, jos, in Tara Fagarasului era soare si frumos si ma uitam cum muntii erau invaluiti in nor si acolo ploua de rupe pamantul. Astia sunt muntii… poate parte din sarmul lor.

Am luat-o la vale pe celebrele si fotogenicele serpentine ce dau spre Ardeal. Credeti ca am vazut ceva ? Zero. Vedeam la maximum 1 metru in fata si eram atent sa nu care cumva sa ratez curba. La un moment dat, o telecabina a aparut din ceata si a disparut imediat ca un soi de nava extraterestra… cand am ajuns jos, la Balea Cascada, mai ploua, dar iesisem din nor.

Evident, cand am discutat cu cei de la Asociatia Tarii Fagarasului de plan, am discutat ca trebuie sa existe si un plan de rezerva pentru Balea. Cum ziceam, acum poate fi soare, peste 20 de minute, ploaie de sfarsitul lumii. Si planul de rezerva a fost cumva logic – ne-am oprit in comuna Cartisoara care se afla fix pe soseaua care da spre Transfagarasan si unde merita sa te opresti pentru ca poti afla (sau sa-ti reamintesti) povestea unui om cu adevarat exceptional si care si-a iubit Tara si Neamul mai mult decat orice altceva – Gheorghe Cartan cunoscut mai degraba sub numele de Badea Cartan.

Badea Cartan a fost un taran din comuna Cartisoara, un cioban (sincer, ma asteptam ca astazi jumatate din sateni sa-I cheme Cartan, dar nu e cazul – doar pe primar il cheama Cartan si este urmasul fratilor Badei Cartan care nu a avut copiii – singurul copil a fost de fapt Romania Mare pe care din pacate nu a apucat sa o vada, murind la Sinaia in 1911 unde si este ingropat) care a adus lumina cunostiintelor de dincolo de munti, din Regat.

Badea Cartan a intrat in istorie prin faptul ca a trecut de nenumarate ori ilegal granita dintre Imperiul Habsburgic si Regatul Romaniei pentru a aduce carti romanesti fratilor din Ardeal – lucru complet ilegal. Badea Cartan a trecut Fagarasii pe jos de atatea ori prin asa-numita Vama a Cucului pentru a aduce carti. Gheorghe Cartan a fost curios de mic – la varsta de 15 ani, tanarul pastor a trecut cu ditamai turma in Romania pentru a vedea cum traiesc fratii din tara libera care puteau sa-si foloseasca limba natala fara sa se teama de repercusiuni. Badea Cartan a luptat voluntar si in Razboiul de Independenta (avea aproape 30 ani) si a trecut de zeci de ori cu carti romanesti de istorie si invatatura.

Cred ca ma relationez in timp cu Badea Cartan pentru ca si el a fost un calator – a fost la Ierusalim (probabil singurul din satul lui), a fost prin tot Imperiul, dar cea mai faimoasa calatorie a sa a fost la Roma. De cate ori ajungea la Bucuresti, se intalnea cu oameni din cercurile intelectuale ale Bucurestiului care il admirau si de la care a aflat despre romanitatea poporului nostru, despre Traian si Decebal. Si daca Grigore Ureche, unul din primii istorici ai Romaniei spunea “ca noi de la Ram ne tragem”, apai, Badea Cartan a luat-o pe jos sa vada de unde ne tragem. Si a intrat in istorie prin faptul ca s-a culcat sub Columna lui Traian, iar a doua zi presa italiana a titrat “Un dac a coborat de pe columna” – Badea Cartan, urmasul triburilor dacice si legiunilor romane a devenit brusc o senzatie a intregii societati de la Roma si a intrat si in folclorul romanilor. Fotografia cu Badea Cartan la picioarele Columnei lui Traian o poti vedea si la Muzeul dedicat lui din Cartisoara.

Casa lui Badea Cartan a fost mutata de unde era in curtea fostei vile a grofului Teleki din Cartisoara. Muzeul cuprinde acum atat fosta vila (nu as putea sa-I zic palat) si casa taraneasca al lui Cartan unde descoperi universul satului taranesc de acum mai bine de o suta de ani – cuptorul de paine fara horn (exista taxa pe fumarit), camera mare cu laite si leagan de copil spanzurat de tavan. In vila, mai multe exponate – fotografii, icoane pe sticla (exista si o icoana pe sticla cu “dragutul nost’ imparat” – Franz Iosif), fotografia de la Roma si mai ales cateva din miile de carti aduse de “contrabandistul” cultural din Romania. Ghidul ne povesteste despre cartile care au picat in mainile autoritatilor maghare care le-au ars. Obiceiul arderii cartilor nu a fost inventat de nazisti sau comunisti. Dar multe dintre ele au adus cultura si informatie de peste munti, din Romania libera, unele din fundamentele Romaniei Mari de la 1918.

La insistentele gazdelor din Cartisoara, am fost si la biserica Sf. Nicolae. Terminata in 1809 si pictata de reprezentantii unei familii de pictori de biserici faimoasa in zona – familia Grecu (mai precis de Nicolae Grecu cunoscut prin faptul ca in imaginile cu caznele lui Isus, cei care il torturau nu erau soldati romani, ci … habsburgici), biserica Sf. Nicolae aflata la doi pasi de muzeu merita vizitata pentru frumusetea si ciudatenia picturii – observati stilul original al redarii diavolilor, de asemenea faptul ca marea majoritate a pacatosilor luati de apa iadului sunt de fapt pacatoase (cam misogin domnul pictor, l-o mai fi primit nevasta acasa ?), dar si valurile albastre cu imagini de sfinti care te impresioneaza de cum intri in biserica.

Ar mai fi multe de povestit despre Cartisoara. De altfel, Cartisoara ca si multe alte sate din Tara Fagarasului e plin de povesti – conducerea in sat este realizata de un soi de Parlament local al capilor de familie, Cartisoara a fost formata din doua sate – Streza si Oprea (de aceea sunt doua biserici), plus zona a fost multi-culturala – exista si o biserica luterana, iar in satul majoritar romanesc au trait si unguri si sasi. Un pic straniu, in general sasii au stat intotdeauna in comunitatile lor inchise in care nu putea sa se infilteze nimeni. Dar Cartisoara este un sat foarte vechi – apare mentionat sub numele de Kerch Olacorum (Carta Romanilor / Valahilor) inca din 1322 pentru a se deosebi de Carta saseasca unde se afla abatia cisterciana, iar pana in secolul XIV, aici s-a aflat “capitala” Tarii Fagarasului inainte de a se muta la Fagaras (posibil ca daca nu se construia cetatea de la Fagaras, azi regiunea s-ar fi numit Tara Cartisoarei).

Am plecat cu capul plin de povesti, de intamplari, de istorisiri pe care nu le stiam. Cum zic, Tara Fagarasului are atatea locuri de descoperit si atatea povestiri de aflat… Ziceam ca trebuie sa stai o saptamana ? Pe putin. Trebuie sa stai mult mai mult :).

Dar despre celelalte locuri vizitate in episodul urmator.

Imagini Tara Fagarasului – Balea si Cartisoara

Spectacolul Carpatilor

Transfagarasanul este spectaculos si spre Regat

De acolo venim, dinspre Bucuresti !

Greu la urcus

Sus, la Balea

Si deodata vine un nor … si ploaia incepe in cateva secunde !

Muzeul Badea Cartan din Cartisoara

Camera „mare”

Cuptorul de paine

Bloggeri de travel prin Tara Fagarasului

Din cartile aduse de Badea Cartan peste munti

Un dac a coborat de pe columna

Opinci

Icoane pictate pe sticla – una din specialitatile Tarii Fagarasului

Chiar si cu Franz Iosif

Colorata biserica Sf. Nicolae din Cartisoara

Pictura exterioara

Diavolul are de procesat mai multe pacatoase decat pacatosi

Sa luam dracul de coarne

Sub tavanul pictat

Of, muntilor, de ce ati vrut sa va ascundeti in nori ?