Distribuie articolul:

De cate ori ajung intr-o destinatie, incerc sa descopar ce mai e de facut pe acolo sau prin imprejurimi. Evident, Santorini nu a facut exceptie. Ma rog, ceea ce poti sa faci pe insula, se poate face inchirind o masina (ceea ce am facut pentru o zi), daca doresti sa faci niste sesiuni de degustare, banuiesc ca trebuie sa ii contactezi in avans (mai ales podgoriile mai mici) si te poti alatura unor tururi organizate, dar indiscutabil, nu poti sa iesi pe mare de capul tau. Daca ai bani, iti inchiriezi yahtul propriu si te plimbi pe unde vrei tu, daca vrei insa sa navighezi pe apele din jurul insulei cu bani mai putini, te poti alatura excursiilor organizate in fiecare zi de catre agentiile de turism din Santorini.

De data asta, am optat pentru doua tururi – unul se numeste Sunset tour (ai vreo 3 optiuni – luxury, premium si standard), iar celalalt Volcano tour.

Dar hai sa incep prin a va povesti despre Sunset tour. Cum ziceam, exista 3 optiuni, dar programul este cam acelasi, cred ca diferenta provine din numarul de oameni la bord, dar si de cat de alese sunt mancarurile si vinurile si de comfortul la bordul catamaranului. Datorita masurilor COVID, numarul obisnuit de pasageri a fost aparent redus – nu cred ca erau mai mult de 15 – 16 oameni pe barca, iar masurile au fost respectate – masca la urcare si atunci cand intrai in zonele interioare ale catamaranului. Evident, dezinfectant peste tot. Dar sa revin la experienta.

In primul rand, pasagerii sunt luati de la hotel (sau ma rog, de unde au cerut ei) cu un microbuz. In interior, s-a purtat masca si am mers pana la Vlychada, al doilea port al Santorini-ului acolo unde nu trag ferry-urile care asigura legaturile dintre insule. Printre barcute de promenada, am ajuns la capatul cheiului unde ne astepta vasul celor de la Spiridakos, probabil cel mai mare operator de excursii pe mare din Santorini. In timpul excursiei, am vazut mai multe catamarane de la Spiridakos cu excursionisti, asa ca foarte probabil au o flota mai mare pe care o folosesc in functie de cati clienti au. Regula nr. 1 – am urcat pe vas desculti. Ne-am lasat sandalele, slapii, espadrilele, pantofii fix pe mal intr-un container special si din acel moment, toti am fost desculti pe un vas stralucitor de curat. Ghida-sefa, o atenianca foarte haioasa alaturi de inca 2 oameni au reprezentat echipajul.

Evident, fiecare si-a ocupat locurile dorite – un pic mai exotic la barcile lui Spiridakos este ca au niste hamace – dar pe el nu pot fi mai mult de 3 oameni simultan din motive de siguranta. Asa ca daca voiai poze, faceai prin rotatie. Ca servicii, bautura non-stop – in acest caz, bauturi racoritoare, bere, dar si pahare de vin de casa. De asemenea, toata lumea a primit prosoape si am fost rugati sa le folosim atunci cand iesim din apa. Dupa formalitatile de pornire (completarea de date in caz ca se gaseste un caz de COVID intre noi mai tarziu) si prezentarea protocolului de siguranta, am pornit-o. Era mijlocul zilei, soare relativ puternic si toata lumea fericita.

Cum ziceam si in episoadele precedente, Santorini, insula vulcanica este o insula a culorilor – exista mai multe plaje negre, dar exista si o plaja rosie si o plaja alba. Poti ajunge pe Plaja Rosie cu masina si un pic de mers pe jos, dar pe Plaja Alba nu poti ajunge decat pe mare (exista barci care fac legatura intre cele doua plaje).

In cazul nostru, nu a mai fost nevoie pentru ca eram deja pe un catamaran. Primul stop la Plaja Rosie. Ganditi-va la un versant rosu stralucitor, un rosu mai degraba caramiziu, abrupt, care parca se prabuseste pe o plaja relativ ingusta. Ghida ne spune ca acest “parca” nu este exact un “parca”, ci chiar o certitudine. Muntele care contine foarte mult fier (de unde si aceasta culoare deosebita) se cam farama, inclusiv in 2020 au cazut niste bolovani, dar cei care stateau la soare pe aceasta plaja cu totul si cu totul iesita din comun datorita culorii nu parea sa le pese.

Dupa “colt” de Plaja Rosie, se afla Plaja Alba, un contrast de culori remarcabil. Pe o insula unde casele sunt de un alb stralucitor, parca nu e nici o surpriza sa vezi niste stanci si o plaja de o culoare identica. De departe, zici ca muntele este nins, dar la 30 grade in mijloc de septembrie e putin probabil ca asta sa se intample vreodata, mai ales acum, in context de incalzire globala. Plaja este parca mai spectaculoasa si salbatica (e drept, aici nu poti ajunge decat daca esti Tom Cruise si cobori pe stanci sau, mai putin sportive, cu barca)… stanci spectaculoase de un alb stralucitor si plaje inguste… apa este clara si de un verde extraterestru mai ales cand bate apa in ea.

A urmat apoi stopul de snorkeling si dupa ce am ocolit coltul sud-vestic al insulei, am intrat in asa-numita Caldera – Marea interioara a Santoriniului unde vulcanul s-a prabusit in urma eruptilor succesive. Este momentul in care, in departare apar cele doua principale asezari ale insulei – Oia si Fira, albe, stralucitoare contrastand cu pamantul de culoare inchisa pe care a fost construit. Santorini este o insula ca o semiluna care parca imbratiseaza caldera – in mijlocul calderei sunt cateva insulite – unele nelocuite (si unde exista vulcanul care inca fumega) si una locuita – Thirasia. Urmatorul stop va fi la asa-numitele izvoare calde – exista o zona in apropierea tarmului uneia din insulele nelocuite unde apele albastre ale Marii Egee se transforma in maronii – datorita marii concentratii de tot soiul de elemente chimice atat de bogate in proximitatea unui vulcan. Aici, cine stie sa inoate se arunca in apa si o ia voiniceste la inot spre plaja acolo unde se afla apele termale.

Va urma apoi in drum spre Santorini festinul culinar. Evident, tipic grecesc – de la creveti la branza, de la salata la tot soiul de fripturi. Evident, pentru anumite gusturi mai internationale, se gasesc si spaghetti, dar sincer, desi m-am naclait rau de tot in sos, crevetii aia … jos palaria, dom’le.

Intre timp, vasul a trecut in revista coasta locuita a Santoriniului cu minunatele sale orase si incet, incet, ne-am indreptat spre sud pentru a ne afla in pozitie pentru minunatul apus de soare atat de faimos al insulei. Santorini si-a facut un adevarat brand din apusurile de soare glorioase. Lumea se inghesuie in Oia, la capatul nordic al insulei, dar sincer, este acelasi spectacol oriunde te afli pe insula sau pe mare. Si sincer, oriunde te afli in Ciclade, am asistat seara de la seara la niste apusuri absolut minuntate, fie ca era vorba de Naxos, Paros sau Mykonos. Conditia – sa fi la malul marii. Si marea nu este niciodata prea departe, oriunde ai fi prin Ciclade.

Dupa apusul de soare, capitanul a strunjit vasul spre port unde am ajuns inainte de a fi noapte 100%. Acolo ne asteptau incaltarile si microbuzele pentru a pleca acasa. Si pentru a ramane in inima si in minte cu o alta experienta memorabila.

Nota: Sunset tour il puteti rezerva practic de la orice agentie de turism din Santorini si de la receptia hotelului. Sunt mai multe companii care opereaza excursia, cum am spus, eu am fost cu Spriridakos si informatiile le puteti gasi aici: https://www.santorini-yachts.com/cruise/catamaran-semi-private-cruise/ Pretul este de circa 90 euro (pentru varianta standard), cum ziceam, mancare si bautura inclusa.

Al doilea tur a fost Volcano Tour. Era indiscutabil celalalt tur pe care il aveam in minte cand am plecat spre Santorini. Prima oara cand am ajuns in insula Santorini, evident ca am fost fascinat de vulcan – in primul rand este activ, in al doilea rand este vinovat de cum arata azi aceasta insula-bijuterie (plus, impactul istoric pe care l-a avut asupra civilizatiei din jurul Marii Mediterane). Ei bine, atunci cand am plecat din Santorini, am jurat ca primul lucru pe care il fac cand ma intorc in Santorini va fi sa ma duc pe vulcan. Ei bine, si l-am facut.

Dimineata, pe la 10, am ajuns in port gata de imbarcare. Spre deosebire de catamaran, de data asta aveam ditamai vasul – e drept din lemn, arata minunat, dar si cu destui de oameni la bord. Fiind totusi vorba de 30 – 40 oameni, regulile au fost altele decat ieri. Nu, nu ne-am mai descaltat odata urcati la bord, dar am respectat protocolul valabil pentru ferry- atata timp cat am fost la bord, chiar si in aer liber, am purtat masca de protectie. Iti dai seama, ca majoritatea s-a dezbracat in costum de baie (vremea a fost superba !), dar masca tot a ramas pe figura J Cel putin pana ne-am dat jos pe tarm.

Cum ziceam si in primul episod, Santorini a fost modelata de vulcan. Toata istoria, viata, cultura si economia a fost si continua sa fie sub semnul vulcanului. Desi nu a mai fost nici o eruptie violenta de acum 3500 ani (iar specialistii spun ca nici in urmatoarele milenii bune nu va mai fi unul de amplitudinea celei care a distrus civilizatia minoica), geografia locului a fost modelata si este modelata in continuare de cutremure si eruptii. In largul insulei principale, cele cateva insule nelocuite din caldera continua sa avertizeze ca pot aparea si disparea cand ti-e lumea mai draga. Asa ca era musai sa merg pe insula unde vulcanul inca fumega.

Exista doua insule principale in Caldera. Una se numeste Nea Kameni (Noua Insula Arsa), iar cea de langa, ceva mai mica este Palea Kameni (Vechea Insula Arsa). Exista izvoare istorice care amintesc aparitia brusca din apele marii a noii insule – Dio Cassius spune ca ar fi aparut in anul 47 (Dio Cassius este un istoric a carui opera fundamentala este “Istoria Romana” in 80 volume si care este principala sursa cu privire la razboaiele daco-romane care au dus la disparitia regatului dac), alte surse mai tarziu, cert este ca a aparut candva in vremea vietii lui Decebal si Traian si si-a schimbat forma in decursul secolelor.

Am ajuns la un mic debarcader de unde am pornit pe o poteca in sus pe insula vulcanica. Ca orice spatiu acoperit de roca vulcanica, insula este un spectacol – munti de roca neagra, cenusa vulcanica, bolovani scuipati din centrul pamantului aruncati alandala. La capatul micii promenade, se afla un crater, iar pe unul din pereti iese un pic de fum. Trebuie sa te uiti cu atentie daca bate un pic mai tare vantul… daca acesta se domoleste, vezi evident cum inca iese fum din vulcan, iar daca te apropii, in mod cert, simti mirosul de sulf… in departare se vede Oia pasnica, la mila vulcanului.

Dupa vreo 2 ore petrecute pe insula, am continuat drumul spre urmatorul stop – izvoarele termale pe care le vazusem in calatoria precedenta. Procesul a fost acelasi – inotatorii s-au aruncat in apa si au inotat spre plaja in jurul careia se afla apa aceea colorata maroniu. S-au dus, s-au balacit, s-au intors si am plecat mai departe spre cealalta insula locuita care tine de Santorini – insula Thirasia.

Thirasia este una din acele insule cantate de calatorii care isi fac un titlu de onoare din a evita locurile mult prea populare cu turisti. Este tot o insula vulcanica, tot un fragment al Marelui Santorini distrus de vulcan. Thirasia nu este o insula eminamente turistica ca vecina – aici nu toate casele sunt Airbnb, iar majoritatea locuitorilor nu lucreaza in turism. Ca si Fira in Santorini, satul principal al insulei este cocotat sus pe creasta stancii care domina marea si drumul pana acolo este la fel, o cale destul de abrupta construita in zig zag pe care generatii intregi de magarusi au transportat oameni si marfuri. Nu stiu daca in mod obisnuit, sunt magarusi sa care turistii sus in Thirasia, nu am vazut nici unul (doar cativa ragand de rasuna insula mai sus).

Cand am ajuns la insula, ghidul ne-a povestit in cele 4 limbi vorbite ( o fi stiut mai multe, dar el facea ghidajul in engleza, franceza, italiana si greaca) ca avem doua optiuni – fie sa mancam intr-unul din cele cateva restaurante aflate in port sau sa ne cataram sus in sat unde se afla un singur restaurant (care se vedea de jos). Cum nu pot spune ca eram sigur ca restaurantul de sus era deschis (turisti cam putini si in Thirasia, evident) si cum era trecut de pranz si soarele teribil de patrunzator, am decis sa lenevesc un pic si sa mananc intr-unul din restaurantele din port. Faptul ca sunt putini turisti se reflecta prin faptul ca putine locatii erau deschise – as fi dorit o inghetata de la Nick the Greek (pur si simplu, m-a inveselit numele), dar era inchis. Asa ca m-am asezat la Captain John unde, oh, Doamne, m-am lins din nou pe degete dupa o portie de creveti serioasa. Am mai aruncat o privire la plaja (nimic deosebit, numai bolovani de pe care puteai aluneca usor, dar culoarea marii era fantastica), m-am urcat putin spre sat (as fi dorit sa fi ajuns totusi si in sat, dar, sincer era foarte departe si trebuia sa ma intorc inapoi la o ora fixa) si iata s-a facut ora de intors inapoi la barca.

A urmat apoi o superba trecere in revista a tuturor localitatilor de pe buza insulei Santorini – de la Oia la port, trecand pe langa Imerovigli si Firostefani… O la revedere absolut de vis. A urmat debarcarea si fuga inapoi la hotel pentru dus si schimbat. Urma o seara de degustare de vin. Dar despre vinurile din Santorini a caror soiuri nu mai cresc nicaieri altundeva in lume intr-un alt episod.

Nota: Volcano tour il puteti rezerva practic de la orice agentie de turism din Santorini si de la receptia hotelului. Vedeti ca exista doua versiuni – una doar vulcan + izvoare calde, alta care include si oprirea pe insula Thirasia. Sunt mai multe companii care opereaza excursia, cum am spus, eu am fost cu cei de la Caldera’s Boats. Pretul variaza intre 26 si 40 euro in functie de optiuni alese (gen transfer de la si la hotel)

Am vizitat Santorini cu sprijinul Greek National Tourism Organisation, Wizz Air si a Primariei din Santorini carora le multumesc pentru suport si ospitalitate !