Distribuie articolul:

Daca in episodul precedent, v-am povestit ce am vazut la nord de Bucuresti, astazi m-am gandit sa va povestesc ce am vazut la sud de Bucuresti, mai precis la sud-est de Bucuresti. Cum eu locuiesc in cartierul Titan aflat in sud-estul Capitalei Romaniei, pot spune ca imi este mult mai usor sa ies din oras pe Autostrada Soarelui sau pe drumurile nationale spre sud si est. Deschiderea Autostrazii Urbane pana aproape de Colentina ma coafeaza major (o iau prin Fundeni si ajung repede pe autostrada spre Ploiesti), dar sa ies spre Pitesti, este o durere – in zilele de lucru “obisnuite”, ies intr-o ora, in cele “neobisnuite” in vreo 2 ore, iar duminica de dimineata cu trafic aproape zero, am reusit performanta absoluta sa fiu pe autostrada in 40 de minute. Asa ca evident, am incercat sa caut locuri cat mai faine si interesante la sud de Bucuresti. Dar, din pacate, zona nu este asa de bogata ca si nordul Bucurestiului in locuri interesante de vizitat, asa ca, din pacate, articolul va fi scurt.

Ca si la nord, si in sudul Bucurestiului se afla mai multe manastiri si, sa fiu cinstit cam acestea sunt principalele locuri de vizitat. Si cum ziceam si in celalalt articol, credincios sau necredincios, daca ai vreun fior launtric cand vezi niste moaste sau te lasa rece, merita sa vizitezi manastirile – sunt niste oaze de liniste si frumos, de flori si vegetatie, o ordine desavarsita si multa liniste. Evident, de evitat in weekenduri (mai ales duminica) si de marile sarbatori religioase. Deci, la drum !

Manastirea Cernica – este posibil una dintre cele mai intinse manastiri pe care le-am vazut – practic este un mini-orasel calugaresc cu mai multe biserici, paraclise, chilii, cimitire, magazine, etc. Pozitia este absolut superba – pe o limba de pamant ce intra adanc in mijlocul lacului Cernica. Cum treci de paraclisul de la intrare, soseaua coboara spre mini-oraselul calugaresc ale carui turle se inalta mandre dintre copaci. Este loc de parcare berechet, dar si loc de plimbare.

Manastirea Cernica nu a fost ctitorita de vreun cap incoronat, ci de un boier – numele lui este Cernica Stirbei (de unde si numele manastirii, lacului, satului de langa) si a fost ridicata in vremea domniei lui Radu Serban (urmasul lui Mihai Viteazu care a facut ordine in Tara Romaneasca inghitita de haos dupa moartea Viteazului), dar indiscutabil, mega-starul manastirii este unul dintre fostii ei stareti – Calinic de la Cernica (1787 – 1868). La doar 31 ani, a fost ales staret de catre calugari si s-a dovedit un manager capabil – a reconstruit manastirea afectata de cutremure si mult prea desele razboaie care au ravasit Tara Romaneasca, a construit biserica manastirii Pasarea, aflata in vecinatate, a infiintat o biblioteca si s-a specializat in tamaduiri, evident, miraculoase. A ajuns apoi episcop al Ramnicului, continuand activitatea sa constructoare – mai multe manastiri si biserici au fost construite sau refacute prin eforturile lui Calinic. Calinic nu a fost doar un ierarh cu vocatie de constructor – a fost membru al Divanului Ad-Hoc care a pregatit Unirea Principatelor de la 1859 si a votat pentru alegerea moldoveanului Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al Tarii Romanesti, consfiintind formarea Romaniei de azi.

Cum ziceam, manastirea este un adevarat oras calugaresc. Merita sa te plimbi in liniste, sa treci pe langa cimitirul unde se odihnesc mari nume ale culturii romane cum sunt Dumitru Staniloae, Gala Galaction, Stela Popescu, Johny Raducanu sau realizatoarea TV Marioara Murarescu, mama Tezarului Folcloric de la TVR. Cred ca exista o panorama frumoasa asupra ostrovului de pe malul celalalt al lacului, dar nu am prea avut timp sa o iau la pas. Poate altadata, poate la primavara

Manastirea Pasarea – aflata la doar 8 km de manastirea Cernica, manastirea Pasarea aduce destul de mult cu Cernica, doar ca este manastire de maici, nu de calugari. Ca si Cernica, se afla intr-un loc extrem de pitoresc pe malul unui lac (lacul se numeste Pustnicu) si are forma unui adevarat orasel calugaresc – ma rog, de calugarite. Ca peste tot, locul straluceste de curatenie, cu iarba taiata la milimetru si cu flori absolut superbe (iar culorile toamnei sunt cu adevarat incredibile). Recomandarea mea este sa te plimbi peste tot, pentru ca chiar iti sugereaza ideea de sat – sunt casute cu flori in feresti, stradute si alei, unele extrem de inguste care converg la biserica centrala.

Si ca legatura cu Cernica sa fie completa, ei bine staretul Calinic de la Cernica este ctitorul manastirii. Primul ctitor a fost Timotei care in 1818 a ridicat aici, pe malul lacului o bisericuta din lemn care s-a prabusit la cutremurul din 1838, iar Calinic a ridicat cladirea actuala in 1846. Aici si-a trait ultimii ani si mama lui Calinic care s-a calugarit la randul ei.

Cauta micul podet care leaga manastirea de celalalt mal al lacului Pasarea. Vei plonja din mini-oraselul calugaresc intr-o zona pastorala de unde poti avea o panorama foarte faina a manastirii.

Popasul Pustnicu – este unul din locurile favorite de picnic pentru bucuresteni. Ascuns intre unul din fragmentele Codrilor Vlasiei, zona ar fi absolut superba daca nu ar fi infestata duminica de duminica cu picnicari care evident ca isi lasa toate gunoaiele dupa ei. Daca vii in timpul saptamanii (cum am facut-o eu), va fi mult mai liniste, dar urmele dezastrului pot fi observate. Daca vrei sa scapi si de gunaie si sa ajungi intr-o zona faina, coboara pe malul lacului unde te poti plimba kilometri buni (poti admira panorama Manastirii Pasarea, aflata chiar vis-à-vis) sau poti manca ceva bun (chiar bun) la restaurant. Probabil in weekend, e nebunie, eu nu am avut nici o problema in a gasi o masa libera aflata la 10 metri de celalalt mesean in timpul saptamanii.

Biserica Negoiesti – sincer, aveam ceva mai mult timp, era soare si cald, ziua inca lunga (era in octombrie) si cautam o idee de a mai vizita ceva prin zona. Tot ce gaseam pe net era la nord de Bucuresti si zonei respective doream sa-i dedic o zi intreaga. Si tot cautam de zor “Ce sa vezi in judetul Calarasi” sau cautari similare si imi dadeau rezultate doar destul de indepartate – nu stiu ce muzeu de prin Calarasi, plaja din Calarasi sau bratul Borcea. Eu voiam ceva mai aproape de Bucuresti – si asa am dat peste o biserica de care nu auzisem niciodata – biserica Negoiesti.

Teoretic este o biserica neinsemnata de sat, dar are o istorie care merita descoperita si apropos, este chiar impresionanta. Daca astazi, este doar o biserica de sat, ea a fost ctitorita de domnitorul Matei Basarab si sotia sa, Elina, una dintre cele mai erudite doamne ale Tarii Romanesti (a fost chiar si regenta, conducand efectiv tara atunci cand sotul ei s-a dus la Constantinopole pentru a primi confirmarea Sultanului). Cei doi au construit 46 de lacase de cult, probabil cei mai mari constructori de biserici si schituri din istoria Romaniei (toata lumea stie ca Stefan cel Mare a avut 47 de batalii si a construit 47 de biserici in 47 ani. De fapt a avut 42 de batalii si sunt consemnate ctitoria a doar 26 lacase de cult – inclusiv cea de la Muntele Atos, dar e adevarat, a facut danii pentru mult mai multe manastiri deja existente, ctitorite de precedesori ai marelui domnitor). Ei bine, aici, la Negoiesti, cuplul domnesc a construit o manastire mandra si bogata, dotata cu numeroase danii si proprietati. De altfel, Matei si Elina si-au construit aici resedinta de vara unde isi petreceau verile departe de Bucuresti. Era deci, locul lor favorit – cei doi sunt ingropati la manastirea Arnota, in Valcea, undeva in munti pentru a fi aparati de frecventele atacuri turcesti – corpurile lor au fost odata pangarite cat timp erau ingropati la Bucuresti si cum Negoiesti era prea aproape de Dunare, urmasii lor au considerat ca e mai sigur sa se odihneasca la Arnota, in creierii muntilor. Dar probabil si-ar fi dorit sa ramana aici, la Negoiesti, in locul lor favorit.

Cum ziceam, Negoiesti a avut o mare problema – era bogata, era semeata si era prea aproape de Dunare de unde dadeau turcii. Desi manastirea era intarita cu ziduri ca de cetate (acestea exista si in ziua de azi), pana la urma, datorita mult prea deselor incursiuni ale briganzilor turci (in perioada fanariota, sultanii pierdusera controlul zonei de la sud de Dunare, controlata de pasi aproape independenti pusi pe jafuri), a fost parasita de obste si lasata de izbeliste. Un raport din 1823 al mitropoliei Ungrovlahiei mentioneaza ca biserica nu avea geamuri, iar turla, clopotnita si zidurile erau puternic deteriorate. Dar dupa 1864, biserica isi revine – fiind restaurata si pictata de cunoscutul Constantin Lecca. Dar 1864 este si momentul secularizarii averilor manastiresti, asa ca manastirea Negoiesti, manastire inchinata unui lacas de la Athos este parasita de calugari care se muta la Caldarusani o alta ctitorie al lui Matei Basarab, iar biserica din Negoiesti devine biserica de mir a satului. Biserica a fost afectata de cutremurul din 1977.

Ce mi se pare cu adevarat iesit din comun este faptul ca biserica de la Negoiesti care astazi arata “ca noua” nu a fost refacuta din banii credinciosilor, a Bisericii Ortodoxe Romane sau a vreunui ctitor milostiv, ci din … bani europeni ! Da, din bani europeni, am senzatia ca preotul local a facut un proiect european (jos palaria !) si a primit bani europeni pentru restaurare. Astazi, biserica arata senzational, au fost reconstruite inclusiv zidurile de aparare si exista chiar si un centru cultural (dedicat eruditei Elina) unde probabil ca au loc evenimente culturale in anii necovidici. Uite, ca se poate si intr-un sat uitat de lume de care nu a auzit nimeni.

GPS-ul nu este chiar foarte exact, dar daca ridici nasul din telefon, vei vedea niste turle stralucind in soare la iesirea din sat. Sunt nou, noute, straluceau in soare, inalte si destul de zvelte – cladirea este chiar inalta. Era inchis, dar o doamna a venit special sa-mi deschida biserica si sa o vizitez – pictura impecabil refacuta, inclusiv imaginea ctitorilor – Matei si Elina. Altarul impresionant, ca de biserica domneasca, iar la intrare, se afla un turn din care poti “prinde” cele mai bune poze ale cladirii. Si ca la Cernica sau Pasarea – iarba bine intretinuta, o puzderie de flori si niste fantani din piatra un pic cam stranii – ceva ingerasi, dar, ma rog. Sincer, am plecat placut surprins.

Solaris Parc – Frumusani – in caz ca bantui prin aceasta zona pe timp de vara calduroasa, cred ca ti-ar pica bine si o oprire pentru o baie – pe o strada nepietruita care iese din drumul national, ajungi in mijlocul campului la un centru de recreere – se numeste Solaris si este o proprietate faina – aici te poti balaci intr-un bazin de dimensiune semi-olimpica. Nu se poate dormi aici – candva probabil va fi ridicat si un ansamblu rezidential, dar in schimb se poate manca si inca foarte bine. Bucatarul este un italiano vero care s-a mutat aici in mijlocul Munteniei si face o mancare ca la mama a casa in Italia. Mai multe amanunte gasiti aici: Solaris Frumusani

Cam astea sunt locurile din sudul capitalei pe care le-am descoperit. Mai exista, evident si Delta Neajlovului, dar pe care nu am vizitat-o anul acesta, am fost insa anii trecuti (inclusiv in 2019), dar despre care am scris in 2016 si e musai daca tot am vazut mormantul lui Vlad Tepes de la Snagov sa ajung candva si la manastirea Comana care se “bate” cu Snagovul pentru onoarea de a fi locul de veci a cunoscutului domnitor valah.

Nu stiu mare lucru despre Giurgiu (cred ca am calcat o singura data in oras cand eram in scoala generala si am avut parte de o mini-croaziera pe Dunare cand ma uitam cu jind la vecinii bulgari unde stiam sigur ca au ciocolata si Pepsi) si cam atat. Daca mai stiti locuri faine la sud si est de Bucuresti, nu foarte departe de capitala, va astept cu informatii.

Si incep sa iau in considerare, dar probabil e deja cam frig sa fac o incursiune si in judetul Teleorman – este unul din cele 5 judete ale Romaniei in care nu am calcat niciodata (alaturi de Salaj, Satu Mare, Botosani si Vaslui). Poate la primavara sa ma duc sa descopar faimoasa si hulita Alexandria. Inteleg ca e o calatorie in timp. Nu in viitor, dimpotriva, spre trecut ).