Manastirea rupestra Namaiesti, judetul Arges

De cand au aparut oamenii pe suprafata Pamantului (o intamplare fericita sau nefericita, multi au opinii contrare), au fost atrasi de pesteri. La inceput, pesterile sau scobiturile mai mult sau mai putin adanci in piatra au fost locuinte – nu te ploua, pastrau temperatura mai rezonabila (vara e mai racoare, iarna e mai frig in pesteri), te puteai apara mai bine de triburi dusmane sau animale salbatice. Dar in cursul mileniilor, oamenii au iesit din pesteri construind locuinte mai mult sau mai putin comfortabile. Unii au mai stat – pana mai acum 50 – 60 ani pesterile din Petra sau Cappadocia erau inca locuite. Inca mai exista pesteri locuite (prin Matera, Italia, China sau si pe Valea Loarei, iar unele au devenit hoteluri de lux – ma gandesc la hotelurile din Cappadocia pe care le-am vazut cu ochiii mei). Dar imensa majoritate a omenirii s-a mutat in afara pesterilor. Multe caverne nu au ramas goale prea mult timp – numerosi sihastrii de diverse religii au gasit in pesteri niste locuri excelente de retragere pentru a avea linistea necesara meditatiilor si conectarii cu divinitatea, indiferent ce nume poarta. Am vazut de-a lungul paralelor si meridianelor numeroase astfel de lacasuri de cult in pesteri – imi vin in minte din nou bisericile din Cappadocia, dar si incredibilele biserici multi-milenare ale Etiopiei. Ei bine, exista si in Romania astfel de biserici sau manastiri rupestre, construite, mai bine zis amenajate in biserici. Auzisem de cele din Dobrogea, dar nu am fost niciodata, iar vara asta a fost prima oara cand am vizitat manastirea de la Sinca Veche. Dar stiam si despre vreo 2 prin partile Argesului, dar nu le vizitasem niciodata. Si cum toamna asta a fost toamna vizitelor prin Romania, de preferinta pe langa Bucuresti, ce m-am gandit – ce-ar fi sa vizitez bisericile rupestre ale Argesului. Si nu mi-a parut deloc rau.

In primul rand, trebuie sa spun ca de fapt, nu sunt doua, ci sunt trei biserici rupestre in dealurile Argesului – de Corbii de Piatra stiam, mai este una la Namaiesti langa Campulung Muscel (la doi pasi de soseaua care leaga Campulung de Bran) si inca una numita Cetatuia Negru Voda, construita sus, pe deal, deasupra soselei Campulung – Targoviste. Spre deosebire de manastirile de la nord si sud de Bucuresti ai caror ctitori sunt cunscuti, iar istoria destul de bine documentata, bisericile rupestre din triunghiul sacru al Argesului vin cu o groaza de legende, povesti, vizitatori celebrii, dar complet nedocumentate. Practic, mare lucru nu stim despre aceste sihastrii istorice si nu este clar cand si cine le-a fondat. Foarte probabil au fost niste calugari foarte putin celebrii si nu capete incoronate. Se spune ca au fost vizitate de Apostolul Andrei, de Zamolxis, Negru Voda si altii, dar sunt foarte putine informatii istorice reale pe care sa ne putem baza. Dar, sincer, asta conteaza mai putin, foarte putin – sunt niste lacasuri interesante, usor stranii, clar venind dintr-o istorie tumultoasa si misterioasa, spectaculoase desi mici si umile, niste locuri care merita vizitate – chiar daca esti credincios sau nu. Dar, hai sa le luam pe rand.

Manastirea Corbii de Piatra – am vizitat-o la pachet cu tura mea spre Transfagarasan. Practic, dupa popasul la Curtea de Arges si superbele culori de-a lungul lacului Vidraru, in loc s-o iau direct spre Pitesti si apoi acasa, am tulit-o pe soseaua Curtea de Arges – Campulung, manastirea Corbii de Piatra putand fi accesata de pe un drum care iese din principalul drum judetean. Din pacate, drumurile pastorite de Consiliul Judetean Arges sunt praf si pulbere (mi-au adus aminte de soselele din zonele tribale ale Etiopiei), dar, ici si colo mai ai si surprize. Daca soseaua Curtea de Arges – Campulung e cam praf, drumul comunal sau ce o fi el care duce la Corbii de Piatra este neasteptat de drum. Daca drumul de la Campulung spre Targoviste este si el cam trist, soseaua Campulung – Pitesti este impecabila (ultima am senzatia ca e pastorita de CNAIR sau cum s-o mai numi). Din pacate, urcarea spre Fundata este proasta, dar asta e… Argesul este un judet nascut talent si mort speranta care gazduieste atatea locuri fantastice, dar care sunt prost promovate si putin cunoscute, iar soselele sunt praf si pulbere.

Manastirea Corbii de Piatra este un ansamblu sapat intr-o stanca aproape verticala, iar cand o vezi prima oara cand ajungi in satul Corbi, nu poti decat sa zici wow si sa opresti masina. Ceea ce am si facut. Stanca este spectaculoasa, practic, este imposibil sa nu te impresioneze si sa nu te duca gandul la cine stie ce interventie divina in zona.

Prima mentionare documentara a manastirii este din 1512 de pe vremea lui Neagoe Basarab, iar legenda spune ca domnitorul muntean ar fi tinut scaun de judecata pe tapsanul din fata stancii. In schimb, picturile rupestre sunt atribuite unei perioade premergatoare, de prin secolul XV si intr-adevar, sunt de acord cu specialistii – mi-a adus aminte pregnant de manastirile sapate in piatra din Cappadocia.

Cand am ajuns eu era spre sfarsitul zilei, iar soarele mangaia stanca orientata spre apus. Era lumina aceea superba de final de zi care mangaia stanca. Locul – complet pustiu, distantare sociala perfecta. La picioarele stancii, satul de unde incepea sa iasa fumul de la focurile de lemne. Absolut superb. La intrare, este o mica bisericuta de lemn si o pajiste verde, verde, plina de flori, minunata. Nici inauntru, nimeni. Doar doua “camarute”, in prima niste picturi ca niste icoane, venite clar dintr-un alt veac, iar in a doua, iconostasul la fel de vechi si urmele unei vechi picturi care acopera toata stanca – cu greu poti distinge oameni, imagini, dar daca stai putin parca, parca descoperi sfinti cu aura rotunda, luptatori si chiar niste diavoli… Brusc imi trec prin minte frescele vazute parca in Palenque, in Mexic, un templu mayas, asta sigur.

Undeva, la doi pasi de Biserica rupestra se afla asa-numita “casuta albastra” un mic muzeu al satului, construita tot la picioarele stancii unde pe stanca cu un pic de imaginatie, poti vedea un “urias pietrificat” si cu mai putina imaginatie, un mic izvor care curge de la inaltime. Din pacate, casuta albastra nu era deschisa, dar arata minunat pe dinafara. Mai ales pentru cineva caruia ii place culoarea albastra.

Manastirea Namaiesti – am poposit la a doua manastire rupestra din Arges in drum spre Moieciu de Jos – decisesem sa merg spre Moieciu nu prin aglomerata Vale a Prahovei (oricum, conduceam duminica cand drumul spre Brasov e mai liber, cel dinspre Brasov e jale), ci via Campulung Muscel. Iar manastirea Namaiesti este la doi pasi de Campulung, fix pe soseaua spre munte, spre Rucar-Bran.

Ca si Manastirea Corbii de Piatra, manastirea din stanca de la Namaiesti are o poveste obscura, cu putine informatii, dar legende la greu. Istoriografia marcheaza prima atestare documentara in 1547 cand domnitorul Mircea Ciobanu ii daruieste unui anume Jupan Dumitru (nu, nu e vreunul din stramosii mei) satul Namaiesti, dar in cazul in care tizul meu murea fara progenituri, satul devenea proprietatea manastirii. Legendele insa spun ca Negru Voda ar fi trecut pe aici si chiar ca in stanca ar fi fost o biserica crestina inca din perioada romana, dar si un templu al lui Zamolxes (pe care unii dacopati il ridica la rang de sfant ortodox avant-la-lettre). Punctul forte al bisericii care atrage credinciosi din toata zona (si nu numai) este o icoana a Maicii Domnului ferecata in argint (ferecatura e de data mai recenta, gen secolul XVIII) care se spune ca ar fi fost pictata de insusi Apostolul Luca. Zica-se Fecioara Maria i-a spus lui Luca sa picteze 12 icoane sa le dea celor 12 apostoli, iar Apostolul Andrei despre care exista anumite informatii ca ar fi ajuns totusi in Dobrogea (ucraineenii sustin ca ar fi ajuns tocmai la Kiev) ar fi ajuns si aici la doi pasi de Carpati. Gasind aceasta chilie in stanca dedicata lui Zamolxes, l-a cautat pe preotul dac sa-l converteasca, dar acesta era plecat, asa ca ar fi zis “Nemo est” (“Nu e nimeni”). De unde si numele satului Namaiesti, ramas miraculos inca din timpurile regatelor dacice.

In fine, legendele si povestile intotdeauna imbogatesc imaginarul unei destinatii stranii, iar Namaiesti chiar este. Manastirea a fost afectata de luptele din zona din primul razboi mondial, dar a fost reconstruita in anii Romaniei Mari. Acum arata perfect, impecabil – exista o cladire noua care ii gazduieste probabil pe calugarite (este o manastire de maici, si legenda, da, tot pardalnica de legenda, spune ca aici ar fi fost prima manastire de maici de pe actualul teritoriu al Romaniei). Ca sa ajungi la manastire, am lasat masina undeva in parcare si am luat-o pe jos printr-un mini-sat calugaresc … in urcare pe niste scari pe langa niste cladiri probabil chilii ale calugaritelor, si in fine, ajungi pe un soi de platou unde se afla manastirea.

Biserica este cu adevarat speciala. Constructorii au construit-o practic din stanca – o parte din peretele ei este stanca-stanca si o parte este zidarie. Contrastul dintre albul zidului si cenusiul stancii este interesant, iar o coada lunga tare mi-a facut sa-mi pierd entuziasmul de a mai intra. Dar toata lumea era cuminte, purta masca, era acolo si un pic de distantare, solutii de dezinfectare sfintite erau din plin langa icoane, asa ca am zis ca hai. Si bine am facut. Coada se indrepta spre icoana sfanta, eu am stat mai la o parte si am admirat incredibilul plafon al bisericii. Interiorul bisericii este complet stanca si desi nu pare sa fi fost pictata cum e capodopera de la Corbii de Piatra, parca te faci sa te gandesi la un alt veac. A meritat sa intru. Si apoi am plecat mai departe la a treia biserica rupestra argeseana.

Manastirea Cetatuia Negru Voda – aflata pe soseaua Campulung – Targoviste (cam praf, o alta dovada a incompetentei sau hotiei Consiliului Judetean Arges), dar este si cel mai greu de ajuns. Initial am fost un pic ingrijorat ca am citit pe niste bloguri cat de greu este sa urci, iar o stire de acum cativa ani spunea ca o doamna ar fi cazut in prapastie si a murit, dar am zis sa-mi iau inima in dinti si sa urc.

GPS-ul m-a dus complet aiurea intr-un sat de tigani, dar tiganii, oameni de treaba mi-au aratat incotro sa o iau. De fapt, plecarea in expeditie porneste de undeva de pe sosea – e si un mic targ si numeroase masini parcate, mai ales duminica cum am ajuns eu. Am lasat masina langa un nene care vindea niste mere excelente si am luat-o pe jos printre niste bolovani. Am reusit sa-I driblez si pe micii tiganusi care vindeau niste cosulete si am luat-o spre manastire. Manastirea este cocotata sus pe un deal un pic cam prapastios, dar peisajul e de basm – am prins si o toamna de aur, cu toate frunzele galbene, stralucind in soare, absolut superb. Incredibil !

Drumul e marcat cu 12 troite rememorand cele 12 popasuri ale lui Isus pe drumul Golgotei. Imaginile sunt un pic cam catolice, iar textul care explica fiecare imagine e in orice limba vrei tu, dar nu in romana (mai precis, in latina, italiana, franceza, spaniola si engleza), dar oricum nu conteaza – Isus e acelasi pentru toti, iar povestea este identica si pentru catolici, si pentru ortodocsi. Si de fiecare data cand mai aparea o troita, eram incurajat – aha, Via Crucis VI, mai am deci 6 troite.

Sa nu exageram, drumul e usor, in panta, dar bine aranjat, imi e neclar cum a putut sa cada cineva in prapastie, dar in fine. Cu putin inainte de a ajunge sus, o stanca impunatoare cu o cruce in varf imi sugereaza locul de unde cu adevarat poti sa cazi in prapastie.

Si aceasta biserica are evident, legendele ei. In primul rand, numele spune totul – se spune ca Negru Voda s-a ascuns aici intr-o stanca. Locul este cu adevarat spectaculos – salbatic, prapastios si apa Dambovitei care curge printr-o vale ingusta. Aici ar putea sa fi fost celebra Posada unde Basarab a pulverizat armata lui Carol Robert de Anjou in 1330 ? Iti pot imagina ca fiind posibil, dar din punct de vedere geografic e putin probabil (Carol Robert de Anjou a ajuns la Curtea de Arges si de acolo a plecat spre Transilvania, iar acesta nu este exact cel mai drept drum). In bisericuta se poate distinge probabilul ctitor al bisericii – traditia bisericilor ortodoxe romanesti este ca ctitorul sa fie pictat in biserica si sub vreo trei straturi succesive de vopsea a fost gasit portretul lui Nicolae Alexandru, al doilea voievod cunoscut al Tarii Romanesti, fiul si urmasul lui Basarab I. Atunci posibil ca pe aici sa fi fost si Negru Voda zis si Thocomerius, daca ar fi sa credem teoria cumana al regretatului Neagu Djuvara. Asa zisele urme ale pasilor lui Negru Voda se afla si ele incastrate in stanca.

Mihai Viteazul a trecut prin zona cand a trebuit sa se refugieze in munti dupa batalia de la Calugareni. Toti am invatat la scoala despre glorioasa victorie al lui Mihai Viteazul de la Calugareni, dar adevarul e impartit. Intr-adevar, Mihai a invins la Calugareni, dar i-a batut asa de tare pe turci incat si-a facut praf armata si nu a putut sa-I alunge. In consecinta, a trebuit sa se retraga spre Ardeal de unde veneau armatele transilvanene ale lui Sigismund Bathory, suzeranul lui Mihai si cele moldovenesti ale lui Stefan Razvan. Victoria finala si de fapt momentul de glorie a campaniei a fost de fapt la Giurgiu unde armatele celor trei principate romane reunite (in cadrul careia au luptat si germani, balcanici, dar si artileristi toscani) au distrus armata otomana si au recuperat o buna parte din ceea ce jefuisera turcii in Tara Romaneasca. Batalia de la Giurgiu a fost varful stralucitor al luptei anti-otomane a lui Mihai Viteazul.

Mihai nu este singurul cap incoronat valah care a trecut pe aici. Constantin Serban, urmasul lui Matei Basarab s-a refugiat aici din cauza tatarilor, iar mai tarziu, Constantin Brancoveanu a fost gazduit la manastire in timp ce se indrepta spre Ardeal unde avea sa invinga trupele imperiale austriece, romanul fiind conducatorul unei armate munteano-turco-tatare. Manastirea a fost distrusa de turci in timpul Revolutiei de la 1821, dar a fost incet, incet, reconstruita la inceputul secolului XX. Ruinata din nou in timpul comunistilor, va renaste din 1992 cand va fi refacuta ca manastire – langa vechea manastire din stanca, se afla si una din lemn in stil maramuresean, nou nouta.

Stanca in care este sapata biserica veche este impresionanta. Poate nu la fel de mare si impresionanta ca cea de la Corbii de Piatra, dar pare extrem de ciudat cum a fost sapata de sihastrii. Tot interiorul este acoperit de o imensa picture rupestra din pacate deteriorata (ca la Corbii de Piatra), dar care sugereaza vechimea multi-seculara a incintei. Niste manechini de plastic imbracati in costume preotesti nu isi prea au deloc rostul, dar asta e… te poti bate cu gustul proprietarilor ? Iar biserica noua are o pictura absolut superba, un albastru profund si un candelabru de lemn un pic cam ciudat, dar memorabil.

O iau spre Crucea Dorintelor, unde zica-se daca iti spui trei dorinte, sunt indeplinite. Pe o stanca apare steagul … dac al credinciosilor lui Zamolxis fix la picioarele Fecioarei Maria si un text numit “Har Tios” (o falsa rugaciune daco-ortodoxa cu influente hinduse inventata de un dacopat creativ care am citit pe unde ca sustine ca Isus a fost fiul lui Deceneu). In fine, in acest sincretism daco-hinduso-ortodox suna bine si colorat intr-o manastire ortodoxa. Sa mai zica cineva ca ortodoxia nu e deschisa si altor culte ? Unii sustin ca ortodoxia este o forma a Islamului, asa ca sincretismul e la mama lui acasa la Cetatuia Negru Voda.

Nu pot sa nu remarc insa si panorama superba, cu Dambovita curgand la poalele dealului, cu pomii in toate culorile toamnei, cu soarele apunand blajin … absolut superb. Cred ca o sa mai revin. Sper ca il vor descoperi si pe Zeus sau Artemisa la manastire pana atunci :).

Imagini biserici rupestre Arges – Corbii de Piatra, Namaiesti. Cetatuia Negru Voda

Cum intru in satul Corbi, iti apare in fata stanca manastirii

Wow, impresionant !

La intrare o mica bisericuta de lemn (sau paraclis)

Spre biserica sapata in baza stancii

Prima camera cu icoane din alte timpuri

Pictura este extraordinara

Daca te uiti cu atentie, descoperi personaje

Casuta albastra, aflata la vreo 100 metri de biserica

Ce mult imi place albastrul acesta tare

Intrarea la manastirea Namaiesti

Urcand prin mini-satul calugaresc

Sus, la platoul bisericii

O combinatie interesanta de cladiri incastrata in stanca

Panorama de la biserica

Dezinfectant binecuvantat

Acoperisul de la intrare

Altarul bisericii – coada este pentru icoana

Opera apostolului Luca ?

Are un nume predestinat pentru un primar PSD

Inceputul drumului spre Manastirea Cetatuia Negru Voda

Spectaculos, printre stanci

Prin aurul toamnei

Una din cele 12 troite care marcheaza drumul

Sugerand fiecare oprire al lui Isus pe Drumul Crucii

Bisericuta noua se profileaza

Vechea biserica din stanca

Din nou, acoperisul este fabulos, manechinele, nu prea

Nou nouta biserica din lemn cu candelabru tot din lemn

Spre Crucea Dorintelor – o serie eclectica de personaje, iar sub picioarele Fecioarei se afla … lupul dacic !

Se pare ca Zamolxis a fost sfant ortodox

Absolut minunat

Finalul calatoriei – Crucea dorintelor