Karima (Napata), Sudan

Dupa o incursiune in Sudanul crestin-ortodox la Old Dongola si un drum de inca vreo 2 ore, am ajuns intr-un final la Karima, satul langa care se afla prima capitala a stralucitorului Imperiu Kush. Kush a fost statul creat de nubieni dupa model egiptean (cu faraoni, cu piramide si cu aceeasi colectie de zeitati) si care la un moment dat a fost capabil sa isi cucereasca “modelul” – faraonii negri din Sudan au ajuns sa controleze si Egiptul, dar si istorica Palestina intr-o confruntare cu marea putere a Mesopotamiei – statul asirian. Aceea a fost maxima expansiune a unui stat creat de-a lungul Nilului in mijlocul Saharei – fie ca s-a numit Kush, Nubia sau Sudan.

Am ajuns noaptea la Karima si dupa o zi lunga si mai bine de 700 km, am fost fericiti cand am intrat pe poarta Nubian Rest House, hotel detinut de agentia-partener a Explore Travel  din Sudan si care arata absolut fabulos. O serie de cladiri ridicate in stil nubian, camere ample cu o cupola imensa pe post de tavan si o gradina verde fabuloasa, aici, in plin desert. Dar nu numai arhitectura este deosebita, ci si serviciul. Greu de crezut, dar aici, intr-un sat uitat de lume pe malul Nilului, in mijlocul Saharei unde putini turisti se aventureaza poti gasi o gastronomie de nota 10 si un serviciu tipic pentru cele mai bune restaurante ale Europei Occidentale. Daca aveam acest serviciu intr-un restaurant cu stele Michelin, nu m-as fi mirat, dar deservirea de la Karima (pe care aveam sa le gasesc mai tarziu si la Meroe) m-au impresionat.

Cum iesi din oaza de la Nubian Village, descoperi o stanca nu foarte inalta (diferenta de nivel e de circa 100 metri), dar care troneaza, are charisma ei si nu e nici o surpriza ca a fost considerata speciala de nubieni, dar si de egipteni. Se numeste Jebel Barkal. Faraonul egiptean Tuthmosis III (fiul vitreg, nepotul si urmasul mult mai faimoasei Hatshepsut) si-a condus armatele pana aici, unde si-a stabilit granita sudica. Deoarece Nilul era sacru si acesta era punctul sudic extrem al Regatului egiptean, Tuthmosis a stabilit ca aici isi are resedinta Amon-Ra, zeul suprem, zeul soarelui, care noapte de noapte se ascunde in stanca odihnindu-se a doua zi. Locul nu era prost ales, mai ales ca pentru egipteni si nubieni, Nilul insemna Creatie. Si aveau mare dreptate – doar vizitand Egiptul sau Sudanul poti realiza importanta incontestabila a apei vazand cum de-a lungul fluviului exista atata vegetatie luxurianta si viata, pe cand, la 10 metri sau 100 metri mai incolo, este un desert mort.

Odata stabilit faptul ca aici se afla Marele Zeu-Soare, muritorii s-au inghesuit sa construiasca diverse temple. Asa ca dupa ce am vizitat un mic muzeu cu cateva exponate (cele mai frumoase exponate se afla la Boston, Cairo si eventual, la Khartoum), am luat la picior impresionantele urme ale templelor de odinioara. Mi-am reamintit ca berbecul era un simbol al Zeului-Soare (cum a ajuns sa fie un astfel de simbol imi e neclar), am intrat in ampla zona dedicate credinciosilor, apoi in mai mica sala plina de coloane unde aveau loc incoronarile, pentru ca intr-un final sa ajungem in zona sacra, unde se afla altarul si unde nu intra decat suveranul (fiul lui Amon-Ra) si eventual niste inalti prelati. Din pacate, aici nu au mai supravietuit acele imense cladiri care te lasa cu gura cascata ca la Luxor, dar si asa, cu un pic de imaginatie, iti poti imagina amploarea locului.

Aici, la picioarele actualului Jebel Barkal s-a aflat Napata, capitala primului regat Kush care nu a fost doar un Egipt mai mic si mai sarac, dimpotriva, a avut perioada sa de glorie. Nu intotdeauna egiptenii i-au dominat pe nubieni, ci si nubienii i-au cucerit pe egipteni – dinastia a 25-a din istoria Egiptului antic a fost nubiana cu faraoni provenind de aici, de la Napata, Karima de astazi. Desi ambele popoare proslaveau aceeasi zei, desi foloseau aceleasi hieroglife o buna parte din istorie, desi casele regale se incuscreau, iar schimburile economice si culturale erau cruciale pentru ambele tari, judecand dupa reprezentarile din templele sudaneze, dar si egiptene, nubienii sunt reprezentati diferit – alta imbracaminte, alte figuri chiar si alte forme de transport,

Cel mai cunoscut faraon nubian al Egiptului si Nubiei se numeste Taharqa si este mentionat chiar si in Vechiul Testament pentru ca si-a condus trupele pana la Ierusalim unde a fost chemat de evrei sa apere orasul de asirieni, dar nu a reusit. A fost invins de asirieni – atat el cat si urmasul sau Tantamani, dar desi Teba si Memphis, stralucitoarele orase ale Egiptului Antic au fost distruse de asirieni, nubienii au reusit sa pastreze controlul asupra meleagurilor strabune si sa le pastreze neatinse. Cei care au distrus Napata au fost … romanii. Desi initial, romanii care cucerisera Egiptul sub Octavianus Augustus decisesera sa traga granita la Aswan, infuriati de atacul nubienilor, au reactionat, iar legiunile romane au ajuns pana la Napata unde au distrus orasul si templele construite timp de secole si dedicate lui Amon-Ra. Capitala nu mai era la Napata, ci la Meroe, dar Napata continua sa fie un centru sacru care trebuia ras de pe fata pamantului pentru a putea sa-I subjuge pe nubieni. Cel putin la nivel emotional.

Dupa ce am descoperit la picior vechile temple scoase din nisip de arheologi polonezi si italieni (conform ghidului, mai sunt inca multe cladiri sub nisipul fin al desertului de langa Karima), ne-am imbarcat in masini si ne-am dus sa vizitam prima serie de piramide din Sudan – piramidele de la Karima (Napata).

Acestea sunt grupate cuminti in spatele stancii, ceva mai departe de Nil. Nubienii, la fel ca si egiptenii au avut un cult al mortilor iesit din comun, evident, asteptand reinvierea, asa ca faraonii negri si-au construit morminte impresionante. Ce este interesant, piramidele din Sudan sunt mult mai noi decat cele din Egipt – primele piramide au fost construite langa Napata in jurul anului 700 i.Hr pe cand piramidele cele clasice de langa Cairo au fost construite in jurul anilor 2500 i.Hr, deci cu 1800 ani inainte. Moda piramidelor a ajuns in Nubia probabil dupa ce primul faraon nubian a ajuns cu armatele sale la Memphis si in Delta Nilului, descoperind incredibilele constructii ale lui Keops, Kefren si Mykerinos, asa ca au decis sa-si construiasca si ei, desi piramidele nu mai erau la moda de aproape doua milenii (la moda erau mormintele excavate in pamant cum erau cele din Valea Regilor de langa Luxor). Dar faraonilor negrii le-au placut piramidele, asa ca au decis sa construiasca si ei si pentru aproape un mileniu, regii si reginele Nubiei si-au construit piramide pe post de morminte.

Exista niste diferente fundamentale intre piramidele din nordul Egiptului si cele din Sudan. Incontestabil, cele din Sudan sunt mult mai mici (dar si mai multe), iar mormintele nu sunt in interiorul piramidelor cum e cazul celor de la Giza, ci sub piramide. Piramidele erau cum sunt crucile de mormant in zilele noastre – un mormant era excavat sub piramida, acolo era pusa mumia si comorile de care avea nevoie raposatul pentru reinviere (din pacate, cu mici exceptii, au fost jefuite cu mult timp in urma) si basta. De fapt, existenta acestor piramide indicau clar unde se aflau bogatele morminte, parca ar fi strigat “Aici, aici – gasiti aur si bogatii !”. Faraonii egipteni din perioada Regatului de Mijloc sau Nou s-au prins ca existenta unor morminte semnalizate atrag jefuitorii, asa ca s-au “ascuns” in locuri cat mai tainice sub pamant in Valea Regilor. Nici ei nu au fost scutiti de jefuitori, dar unii precum Tuthankhamon, un faraon de altfel obscur care a domnit foarte putin si nu s-a distins prin nimic (saracul era si bolnav de atata cosangvinitate) a reusit sa ajunga sa fie cunoscut de intreaga omenire milenii mai tarziu.

Prima “baterie” de piramide se afla langa sosea si arata foarte dragut – unele sunt reconstruite, altele s-au faramat un pic, dar sunt o buna introducere la stilul nubian al mormintelor-piramide, climaxul fiind la Meroe. Ne-am invartit un pic, poze, evident si apoi am plecat sa luam masa unde altundeva decat la Nubian Rest House.

Dar inainte de a scrie despre celelalte doua necropole, nu pot sa nu imi aduc aminte de minunatul apus de soare de pe stanca in care locuieste Marele Zeu al Soarelui, Amon-Ra. Apusurile sunt spectaculoase in desert, sunt cu totul si cu totul speciale, daca ai noroc si de un picut de nor, este un spectacol total. Si fiind in Karima, unde altundeva sa admiram apusul de soare decat de pe stanca, de pe Jebel Barkal. Cum ziceam, nu e foarte inalt, cam 100 metri diferenta de nivel, asa ca ne-am catarat pe un drum taiat in piatra destul de repede, ajungand sus, pe un adevarat platou, finisat de vanturile desertului. De aici, am descoperit satul Karima, am observat inca odata Nilul urmat cu consecventa de un brau verde de vegetatie, si am urmarit spectacolul apusului de soare, iar apoi, ne-am alaturat armatei de copii din Karima veniti si ei sus pe deal pentru apus, sa coboram in viteza pe o panta de nisip, cu nisip pana mai sus de glezne… o senzatie extrem de placuta… parca m-as mai fi dus odata, dar deja se innopta :).

Dupa amiaza si a doua zi dimineata, am vizitat celelalte doua necropole faraonice. Pentru un motiv relativ necunoscut, dupa cateva morminte la Napata, faraonii nubieni au ales sa dezvolte doua alte necropole – una la El-Kurru (scuze pentru nume) si la Nuri :).

La El-Kurru sunt ingropati o serie de faraoni din dinastia care a cucerit si Egiptul (aici, se afla Piye, fondatorul dinastiei, dar si ultimul ei reprezentant, Tantamani, dar si reginele lor – majoritatea erau surorile lor ca in cazul faraonilor egipteni), dar principalul faraon al perioadei, Taharqa a ales o alta necropola – la Nuri (da, nevasta-sa e aici, la El Kurru, el la kiometri distanta, la Nuri). Spre deosebire de grupul de piramide de la Karima sau Nuri, aici, multe dintre ele au fost distruse – El-Kurru a fost o localitate functionala pana spre sfarsitul perioadei crestine, pe la 1200 asa ca multe piramide au fost dezmembrate si folosite ca materiale de constructie pentru sateni. Dar, aici am reusit sa coboram intr-una dintre cele mai bine pastrate morminte subterane ale Sudanului – mormantul lui Tantamani unde se pastreaza picturi cu culori vii – da, de vreo 2700 ani foarte similare cu cele din Egiptul Antic. Sunt o frumusete !

Nuri in schimb este spectaculos. Marele Taharqa a inaugurat necropola de aici, asa ca aproape 80 piramide au fost construite peste mormintele marilor faraoni si ale consoartelor lor (care au avut piramide personale). Din pacate, doar 20 mai supravietuiesc, restul au fost distruse, iar constructia lor a durat mai bine de 300 ani (cea mai veche este piramida lui Taharqa, construita in jurul anului 670, iar ultima, al lui Nastasen, construita in jurul anului 310 i.Hr). Cea mai mare este piramida lui Taharqa, inalta de 50 metri, si desi s-a investit atata effort, se pare ca Taharqa nu a fost ingropat aici, ci intr-un loc secret care nu a fost descoperit. Nuri insa mai e faimoasa in lumea arheologica de astazi prin faptul ca pentru a putea sa ii studiezi mormintele trebuie sa fi … scufundator. In ultimele doua milenii, panza freatica a urcat spre suprafata asa ca mormintele subterane ale faraonilor au fost inundate (Nilul este la 2 km distanta) – sincer, nu iti dai seama la suprafata, doar cand intri in mormintele pecetluite de arheologi, vei descoperi ca totul e inundat. Aruncati o privire aici, in timpul explorarii sprijinite de National Geographic. Se presupune ca unele morminte au fost inundate inca din antichitate, asa ca e posibil sa fie gasite niste lucruri deosebite. Excavarile continua, asa ca cine stie, poate vom auzi in curand despre cine stie ce comori descoperite la Nuri.

Dupa Nuri, am plecat spre Meroe, cea mai stralucitoare necropola a Nubiei antice, dar si cea mai noua. La un moment dat, faraonii nubieni si-au mutat capitala de la Napata la Meroe pentru ca drumurile comerciale s-au mutat, iar ei au incercat sa cucereasca si zonele sudice ale Sudanului de azi. Drumul spre Meroe e fost fabulos pentru ca am gonit prin desert, off-road. Exista sosele, sunt impecabile, dar sudanezii ne-au recomandat sa luam acest drum prin desert si chiar ne-am simtit ca intr-o aventura trans-sahariana, gonind printre nisipuri, depasind locuinte de nomazi (am si vizitat una) si luand pranzul (impecabil organizat de gazdele noastre) sub un copac imens aflat probabil langa o sursa subterana de apa. A fost experienta aia de Indiana Jones, de aventura in desert, de Paris-Dakar, de cum ati vrea voi sa o denumiti pe care ti-o doresti ca un copil cand ajungi in Sahara. Una dintre cele mai frumoase amintiri. Si care s-a terminat, traversand Nilul pe un ferry boat vechi de cand lumea… Dar aventura sudaneza nu se termina aici. Urma Meroe, cel mai spectaculos sit istoric din Sudan.

Am fost in Sudan impreuna cu 8 prieteni intr-un tur organizat in colaborare cu Explore Travel cu care am organizat deja numeroase tururi in jurul lumii din Peru pana in Indonezia. Urmatoarele tururi organizate impreuna cu Explore Travel vor fi in Kyrgyzstan – Tajikistan (pe Pamir Highway) si Kurdistanul irakian.

Imagini Karima – El Kurru – Nuri

Nubian Rest House Karima – un oaza de paradis in plin desert

Restaurantul

Micul dejun

Poarta in stil nubian (am fost in Karima de 1 Decembrie :))

Jebel Barkal, stanca sacra

Micul muzeu din Karima

Inclusiv interiorul

In interior, doarme Zeul-Soare, Amon Ra

Urmele marilor temple

Pe aici. a fost capitala unui mare imperiu

Necropola de la Napata (azi, Karima)

Amon Ra in varful piramidei

Cea mai mare piramida din El Kurru

Paznicul faraonilor

Sa coboram in mormantul lui Tantamani

Picturi de mii de ani

Inapoi, la Jebel Barkal

Actualul sat Karima, pe malurile Nilului

Apus de soare cu piramide

Toboganul de nisip …

Ce fain se simtea nisipul cald pana la glezne

Piramidele de la Nuri

Paznicul de la Nuri

Desi nu se vede, Nilul se simte

Trans-Sahara

Aici, am luat pranzul

Case de nomazi

Familia ne-a primit cu zambetul pe buze

Livingul

Nu se putea sa nu primim ceai de hibiscus…

La drum, din nou

Traversand Nilul

spre Meroe