Continua sa fie perioada in care multi dintre noi calatorim prin tara, lasand calatoriile in afara pentru alta data. Si cautam locuri mai putin batute, nu numai din motive de siguranta sanitara, dar pur si simplu ca este vremea sa descoperim locuri mai putin batute. Iar Eugen este un specialist ale acestor locuri mai putin batute, cautandu-le atat in Romania, cat si in strainatate. De la el am aflat de exemplu despre satul Inelet, satul in care ajungi urcandu-te pe o scara … Astazi, Eugen vrea sa va povesteasca de o destinatie la fel de putin cunoscuta (sincer, eu nu auzisem de ea pana acum) dintr-un colt de Romanie. Nu de unde se agata harta in cui, ci din vestul Romaniei – de un ii „impungem” pe unguri si sarbi :).

Ne place să călătorim chiar dacă ne aflăm în vremuri pandemice. Călătoriile în străinătate sunt mai problematice însă putem găsi destinații interesante și în frumoasa noastră patrie. Fiindcă nu am mai călătorit de mult, ne-am propus să explorăm vestul județului Timiș, noi locuind în Timișoara. Iar ținta principală a fost monumentul Triplex Confinium, un monument înălțat în anul 1920 pe locul unde se întâlnesc cele trei granițe: ale României, Serbiei și Ungariei.

Zis și făcut. Am așteptat o zi mai călduroasă de ianuarie (bine, din păcate soarele a fost cam scump la vedere). Am făcut plinul la mașină și… go west !

Satele și comunele județului nostru încă păstrează influențele nemților care au locuit aici vreme de două-trei secole – șvabi cum se numesc ei corect – e vorba de coloniștii germani și austrieci aduși aici în urma cedării Banatului Austriei de către Imperiul Otoman.

Prima oprire am făcut în comuna Șandra, situată la aproximativ 30 de kilometri de Timișoara. Cea mai reprezentativă clădire este biserica catolică cunoscută și ca “biserica cu pălărie”. De ce “biserica cu pălărie”? Păi legenda mai deocheată (și totodată mai haioasă) spune că înainte ca biserica să fie construită, o femeie a căzut din căruță cu picioarele în sus iar soțul de rușine i-a acoperit “părțile fătătoare“ cu o pălărie. De aceea biserica are două turle înalte (echivalente cu picioarele femeii) și o turlă mai joasă cu “pălărie“.

Comuna Șandra a luat ființă în anul 1833 iar biserica a fost construită trei ani mai târziu. Episcopul de Zagreb din acea perioadă Alexander Alagovici a acceptat rugămințile mai multor nevoiași catolici întemeierea unei așezări. Aceasta a primit numele de Alexandria, în limba germană Alexanderhausen (că doar Haus înseamnnăcasă), Sandorhaza (că doar în maghiară Haza înseamnnă casă) și Șandra în limba română. Stema episcopului se poate vedea și azi, pe fațada bisericii, între cele două turnuri sub forma unei pălării episcopale. Iar dacă vrei să simți și mai bine atmosfera autentic șvăbească, te poți răsfăța la Pensiunea Schwabenhaus https://schwabenhaus.ro/  situată în imediata vecinătate a bisericii, chiar în centrul comunei. Restaurantul pensiunii oferă produse tradiționale, așa cum spunea o celebră reclamă “ca odinioară“. Pentru că Schwabenhaus chiar asta înseamnă – Casa Șvabilor.

Nu doar arhitectura tradițională a caselor amintește de perioada când aici locuia populația de etnie germană dar și monumentul eroilor situat vis a vis de biserica catolică. “Unseren Helden 1914-1918“ care în traducere înseamnă “Eroilor noștri 1914-1918“ sugerează faptul că acesta a fost ridicat în memoria eroilor din Primul Război Mondial.

Am continuat călătoria către Sânnicolau Mare, cunoscut și ca orașul cu șomaj zero. Asta fiindcă mai multe multinaționale au decis să investească aici, orașul fiind și foarte aproape de autostrada din Ungaria (pe vremea când autostrada în țara noastră era doar un vis frumos). Sânnicolau Mare (da, exista pe vremuri și Sânnicolau Mic, astăzi parte a orașului Arad) este cel de-al treilea oraș al județului Timiș, după Timișoara și Lugoj – Großsanktnikolaus în limba germană, Nagyszentmiklós în limba maghiară sau Smikluš în bulgara bănățeană. Da, avem și bulgari în Banat – care sunt catolici și nu ortodocși. Sânnicolau Mare chiar dacă numără aproximativ 12.000 de suflete, este un oraș cu o bogată cultură.

Una din principalele atracții ale orașului este Castelul Nako (cunoscut și sub numele de Conacul Nako). Construcția destul de impozantă a fost realizată de contele Kalman Nako în a doua jumătate a secolului al XIX-lea iar în jurul castelului a fost realizat un parc cu arbori de esență rară. Nako este numele maghiarizat al lui Nacu care alături de Hristo și Chiril făceau parte din cea mai vestită familie nobiliară a județului Timiș-Torontal, de origine aromână. Cei trei frați au trecut la catolicism și s-au maghiarizat devenind Nako, Kristof și Cziril. Clădirea cu 99 de camere și un turn medieval conținea în perioada de glorie o bibliotecă cu peste 5000 de volume dar și sculpturi, picturi și porțelanuri rare dar și scrisori de la Ferenc Deak, Richard Wagner și Franz Liszt. Din păcate, odată cu Primul Război Mondial o mare parte din valori au dispărut, castelul devenind după 1940 pe rând depozit de armament, centru legionar, școală de tractoriști și școală agricolă. După Revoluția din Decembrie 1989 în castel a funcționat o discotecă și un club de calculatoare (ce se cerea în anii 90). În prezent aici funcționează muzeul orașului, Casa De Cultură și Expoziția Memorială Bela Bartok. Aceasta din urmă a fost înființată în anul 1975. Bela Bartok s-a născut într-o casă țărănească despre care nu am reușit să aflu dacă mai există. În vitrine se pot vedea acte, documente, partituri ale compozițiilor sale dar și sculpturi.

Trebuie însă știut este că muzeul funcționează doar în timpul săptămânii iar conform site-ului Discover Timis https://discovertimis.com/   pentru programarea unei vizite trebuie contactat Gheorghe Mândran (tel. 0727749627). Chiar dacă nu am reușit să intrăm în Castelul Nako, am putut admira ansamblul de statui amplasate în fața acestuia. Acesta e format din statuia familiei Nako, Berta și Kalman, statuia dedicată regelui Ferdinand I și Reginei Maria, statuia dedicată lui Bela Bartok dar și statuia Emiliei Lungu Puhallo, prima învățătoare româncă din Banat care a înființat și prima școală de fete din această regiune.

Pentru cine nu știe foarte multe despre Bela Bartok, acesta a fost un compozitor, pianist și etnomuzicolog născut la Sânnicolau Mare care a studiat la Bratislava și Budapesta iar în ultimii ani de viață a trăit în Statele Unite la New York. El s-a remarcat prin faptul că a realizat cea mai mare culegere de melodii populare românești, aproape 4000 dar a cules și cântece populare aparținând diferitelor etnii din Banat.

De-a lungul călătoriei noastre în vestul județului ne-au întâmpinat mai multe puțuri de petrol amplasate pe câmp. Da, vestul județului Timiș e Kuweit-ul României când vine vorba de extracția de țiței. Atât zona Șandra cât și cea dintre Sânnicolau Mare și Beba Veche.

Călătoria noastră a continuat spre spre cel mai vestic punct al României – monumentul Triplex Confinium, realizat în anul 1920 ca o piatră de hotar monumentală, aflat pe locul unde se întâlnesc granițele celor trei state vecine și prietene – România, Serbia și Ungaria. Monumentul are trei fațete pe care apar stemele celor trei țări. Anual, în ultima sâmbătă și duminică ale lunii mai se deschide un punct de trecere a frontierei între cele trei state și se adună în locul respectiv localnici la o serbare câmpenească de bună vecinătate. Triplex Confinium se află la aproximativ 5 kilometri vest de Beba Veche iar de aici până la Sânnicolau Mare sunt aproximativ 35 de kilometri.

Nu am știut însă că vizitarea acestui interesant obiectiv poate deveni o provocare. Continuând pe șoseaua principală din comuna Beba Veche, la un moment dat asfaltatul se termină iar drumul continuă pe câmp. La un moment dat în față ne-a întâmpinat o placă albastră “Welcome to Republic of Serbia” – fără nicio cașcarabetă cu vameși sau poliție de froniteră. Mai la dreapta și mai în spate o placă pe care scria “Magyarorszag“ iar între ele piatra de hotar numită Triplex Confinium. În vama maghiară se afla un polițist de frontieră care a aprobat cu “igen“ să fotografiez ineditul monument. Nu tu vamă românească, nu tu vamă sârbească, nu tu cașcarabetă cu vameși sau polițai de frontier români și sârbi. Doar în vama maghiară era puțină mișcare.

La un moment dat a venit din urmă o mașină pe care scria POLIȚIA DE FRONTIERĂ din care a ieșit un nenea polițai, evident cu mască că doar suntem în plină pandemie. Ne-a întrebat respectuos ce căutăm în mijlocul câmpului (mă așteptam initial la câteva focuri de avertisment, o fi crezut că suntem srilankezi sau africani care vrem să fugim în UE). Păi facem niscaiva poze, suntem într-un circuit prin vestul județului, am fost la Sânnicolau și urmează să mergem la Jimbolia. Polițaiul la fel de amabil a spus “Da, ok, dar fără poze“. Păi nenea maghiar mi-a dat voie. Polițaiul roman s-a menținut ferm pe poziție.

Nu văd care era problema unei amărâte de poze-suvenir atâta timp cât România nu are nimic care să atragă atenția că acolo e un punct de trecere a frontierei, nici măcar celebrul semn cu aparatul foto tăiat. Era doar un camp desfundat de la ninsorile care tocmai s-au topit. Dar, mă rog, unde e lege nu e tocmeală, așa că am respectat cerințele organului legii de frică să nu vizităm confortabila secție de poliție a comunei Beba Veche. Așa că am părăsit Triplex Confinium pentru a continua călătoria către Jimbolia.

Pe drum spre Jimbolia am trecut prin Teremia Mare. Pe vremuri comuna era renumita datorită “vinarsului“ de Teremia (care până în anii 80 circula sub numele de coniac de Teremia). Astăzi poate doar localnicii mai duc tradiția mai departe și doar pentru consumul propriu, hectarele de viță de vie au fost defrișate după Revoluție pentru a câștiga teren agricol pentru cultivarea grâului. Puțină lume știe că au existat cândva și Băile Teremia Mare. Pentru că aici este o zonă geotermală iar apele minerale erau folosite la tratarea diferitelor afecțiuni precum reumatismul. Dar Revoluția nu a adus nimic bun – atât cramele cât și băile zac în paragină iar apa termală se pierde pe câmp. Dar există cel puțin o pistă de biciclete care face legătura cu satul vecin Nerău.

Am continuat drumul spre Jimbolia trecând prin comuna Comloșu Mare, un reper agricol important al zonei deoarece pământul este în această zonă foarte fertil iar randamentul este foarte bun. Comloșu Mare este comuna cu trei biserici: ortodoxă, romano-catolică și greco-catolică. Ultima dintre ele iese în evidență datorită culorii albastre. Din păcate și interiorul este foarte frumos dar biserica era închisă. Dacă există albastrul de Voroneț ar trebui brevetat și albastrul de Comloș.

Întru-un final am ajuns la Jimbolia. Este un oraș mai puțin cunoscut în țară dar are multe de oferit. Orașul apare în înregistrări din secolul al XIV-lea ca Chumbul, cel mai probabil după numele familiei nobiliare Csomboly. De aici și Jimbolia, astăzi un punct de trecere a frontierei către Serbia, atât rutier cât și feroviar. Jimbolia este orașul cu șase muzee, unul mai interesant decât celălalt. Din păcate trăim în România, iar muzeele sunt aici închise în weekend, așa cum povesteam și la Sânnicolau Mare. Peste tot în lume muzeele sunt închise lunea, ehh nu și la noi în țară. Mai mult, pentru a putea vizita muzeele e nevoie și de programare telefonică.

Dar hai să vă povestesc în continuare puțin despre ce muzee puteți vizita în micuța dar cocheta localitate timișeană – așa cum spuneam adineauri, majoritatea sunt din păcate închise.

• Muzeul Presei “Sever Bocu“ a fost înființat în anul 2007 de către Petre Stoica, un publicist și poet care și-a donat întreaga sa colecție de cărți, ziare și reviste. Aici pot fi citite publicații vechi precum Albina Românească, Dacia Literară, Universul, Scânteia sau mai recenta Renașterea Bănățeană, urmașa postdecembristă a ziarului Drapelul Roșu.
• Casa Memorială a  “pictorului șvab“ Stefan Jaeger care în picturile sale a descris viața șvabilor bănățeni adică a minorității germane din Banat. Muzeul a fost înființat în anul 1996 (trebuie să mă laud că am fost invitat la inaugurare deoarece activam pe atunci în Ansamblul de Dansuri Populare Germane “Banater Rosmarein” din Timișoara). Muzeul conține o cameră tipic șvăbească, o secție de arheologie, o cameră cu imagini ale personalităților din Jimbolia, holul care găzduiește expoziții temporare dar și atelierul pictorului unde pe lângă obiecte personale pot fi admirate mai multe lucrări ale sale. Pictura care iese cel mai mult în evidenţă este portretul familiei. Se spune că privirea celor pictaţi este îndreptată spre vizitator, din orice unghi ai privi.
• În Casa memorială Dr. Karl Diel sunt expuse obiecte personale ale medicului Karl Diel dar și ustensile medicale folosite de acesta. Karl Diel s-a născut în Jimbolia la jumătatea secolului al XIX-lea și a urmat cursurile Universității de Medicină din Budapesta pentru ca apoi să se reîntoarcă în orașul natal. Dr. Karl Diel a fost un chirurg de elită având aproape 50000 de intervenții chirurgicale la activ, de la operații banale până la intervenții complicate pe creier. Însă alt mare merit al său este faptul că s-a implicat personal pentru construirea Spitalului din Jimbolia care și astăzi îi poartă numele
• Un muzeu foarte interesant pare să fie Muzeul Căilor Ferate. Acesta se află în interiorul gării și este o pagină din istoria gării din Jimbolia și nu numai. Aici poți vedea cum arăta biroul impegatului, plăcuțe de avertizare, legitimații de călătorie, vederi, turnul de alimentare cu apă, chiar și o drezină.
• Din păcate singurul muzeu deschis în weekend este Muzeul Pompierilor Florian. Sfântul Florian este ocrotitorul pompierilor, de aceea muzeul a primit și acest nume. Acest muzeu este deschis zilnic fiindcă acesta funcționează în interiorul SVSU Jimbolia, adică a stației de pompieri din localitate. Muzeul a fost înființat în anul 1993 la inițiativa Asociației Pompierilor Civili Florian cu sprijinul Primăriei Jimbolia dar și a Muzeului Banatului. Rolul acestui muzeu este de a arăta activitatea primei formații de pompieri voluntari înființată în anul 1875. Am bătut la ușă și am fost întâmpinați de niște pompieri foarte amabili și simpatici care ne-au prezentat acest interesant muzeu. Mai întâi ne-au fost prezentate utilaje și mașini de pompieri folosite de-a lungul timpului. Apoi ne-au prezentat mașinile actuale de intervenție, primite ca donație din diferite țări. Muzeul continuă la etajul superior al clădirii unde poți admira tablouri, imagini, cupe câștigate, extinctoare vechi, coifuri dar și unelte folosite la intervenții. Pompierii ne-au explicat și de ce clădirile stațiilor de pompieri aun un turn înalt. Acesta era folosit pe vremuri ca și turn de observație a incendiilor dar și ca loc de înștiințare a pompierilor în vederea plecării spre focarele de incendiu.

Excursia noastră se apropia de final dar pe drumul spre casă nu puteam ocoli satul Lenauheim unde se află casa memorială a marelui poet Nikolaus Lenau, pe numele său întreg Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau. Pentru cei care nu știu, acesta a fost un poet romantic a cărui stil literar a fost influențat atât de moartea tatălui și apoi a mamei sale dar și de decepțiile amoroase. După moartea tatălui a plecat la Viena unde a publicat mai multe volume de poezii printre care și propria versiune a operei “Faust“. După ce a suferit un atac vascular cerebral, la jumătatea secolului al XIX-lea a fost internat într-un ospiciu unde a și murit.

Poetul este venerat atât în țară cât și în străinătate prin atribuirea numelui său unor străzi (este și în Timișoara strada Nikolaus Lenau) și unor instituții de învățământ precum Liceul German “Nikolaus Lenau“ din Timișoara pe care și eu l-am absolvit. Pentru a cinsti memoria marelui poet Nikolaus Lenau, comuna cunoscută sub numele de Cetad în limba română, Tschatad în limba germană și Csatad în limba maghiară a fost redenumită în anul 1926 Lenauheim (care se traduce prin casa sau căminul lui Lenau).

Casa memorială a lui Nikolaus Lenau a fost construită în anul 1775, cu 27 de ani înainte de naștere poetului. Din păcate și aici vizitarea se poate face doar cu o programare prealabilă la Primărie și doar în timpul săptămânii. Dar merită efortul, acum mulți ani de zile eu am avut ocazia să vizitez acest minunat muzeu. Aripa stângă a clădirii este dedicată vieții lui Nikolaus Lenau, aici fiind expuse manuscrise, busturi, cărți, decupaje din presa vremii, obiecte personale și fotografii.

În aripa dreaptǎ a clǎdirii se aflǎ muzeul etnografic care te poartă cu cel puțin 100 de ani în urmă, pe vremea șvabilor bănățeni. Aici poți afla mai multe despre cum au trǎit șvabii și poți vedea cum arăta o casă tipic șvăbească mobilată tradițional. Poți vedea patul, leagănul și căruciorul copilului, masa cu scaune dar și nelipsitul scrin. Poți vedea cum arăta o bucătărie șvăbească cu tradiționalul credenț cu veselǎ și bine-nțeles nelipsita sobă fără de care nu ar fi putut pregăti delicioasele preparate tradiționale. Lângă bucătărie se află “șpaisul” așa cum se numea cămara şvabilor bǎnǎţeni care adǎpostea alimente şi ustensile de bucǎtǎrie.

Una din principalele atracții ale Casei Memoriale Nikolaus Lenau este așa numitul “alai de rugǎ“ – ruga șvabilor se numea în limba germană Kirchweih (care se traduce prin “sfințirea bisericii“). Este practic un muzeu al portului popular șvăbesc unde poți admira păpuși îmbrăcate în costume tradiționale de sărbătoare. Pe vremuri, fiecare sat din Banat avea propria croitoreasă și propriile costume populare, unele mai frumoase ca celelalte. Iar în acest muzeu, păpuși fabricate la celebra fabrică Arădeanca sunt îmbrăcate tradițional în costume populare, specificându-se și localitatea de origine.

Călătoria noastră se termină aici dar pe lângă cele prezentate mai sus județul Timiș are multe de oferit – stațiunea balneară Buziaș, orașul cultural Lugoj, munții Poiana Ruscă, ape termale dar și conace care din păcate în marea lor majoritate se află într-o stare avansată de degradare. Despre alte obiective, într-un material viitor.

Imagini  Vestul României: Șandra, Sânnicolau Mare, Triplex Confinium, Jimbolia, Lenauheim

Pensiunea Schwabenhaus

Biserica cu palarie din Sandra

Monumentul celor cazuti in primul razboi mondial

Indicatoare rutiere in Sandra

Centrul orasului Sannicolau

Castel Nako

Bela Bartok, fiul orasului

Respectabila familie Nako

Emilia Lungu Puhallo, prima invatatoare de limba romana din Sannicolau

Regele Ferdinand si Regina Maria in coltul vestic al tarii pe care au ctitorit-o

Banat, un Kuweit al Romaniei

Triplex Confinium

Granita sarbeasca

Si cea ungureasca

Pista de biciclete din Teremia Mare

Biserica albastra

Muzeul Pompierilor din Jimbolia

Casa Memoriala Nikolaus Lenau