Anul acesta este anul locurilor unde n-am calcat de foarte mult timp. Daca de Anul Nou, ajungeam la Luxor si pe Valea Regilor dupa 21 ani, in iarna, reveneam in Maldive dupa 12 ani, iata e timpul sa ajung din nou intr-o tara absolut superba, dar in care n-a fost sa fie sa mai merg in ultimii 16 ani. Da, nu am mai fost in Croatia din 2005 si atunci nu am fost decat la Split, Trogir si Zagreb (am fost cu treaba la un targ si mi-am mai rupt cateva zile sa dau o fuga pana la Split). Lipsa zborurilor directe (in ultimii 16 ani parca a fost un Bucuresti – Split intr-o vara operat de TAROM, iar inainte de pandemie, Croatia Airlines a zburat la Zagreb vreo 2 – 3 veri) evident a fost principalul motiv de ce nu am revenit. Iar sa conduc pana acolo, exclus. Dar, iata a venit momentul sa revin in Croatia dupa atata amar de vreme.
De ce nu sunt zboruri directe, de ce nu sunt chartere ? Simplu, pentru ca nu prea exista cerere. De ce nu exista cerere ? Croatia nu a fost interesata in turistii romani, asa ca promovarea a fost zero, Croatia este o tara scumpa, nu este Grecia sau Bulgaria, Croatia nu are plaje de nisip asa cum place la roman, ci plaje de piatra sau pietris (ca or mai fi cateva plaje de nisip, nu neg, dar sunt foarte putine, nici pomeneala de nisipul ala fin din Grecia, Bulgaria sau Romania), asa ca nu este chiar pe placul turistului roman mediu. De ce este Croatia scumpa ? Pentru ca aceasta a fost decizia lor strategica. La sfarsitul anilor 90, am calatorit deseori prin regiune in interes de serviciu (mai rar prin Croatia si Slovenia, mai ales prin Bosnia si Serbia) si mi-aduc aminte si acum de interviul unui oficial croat (nu mai stiu, probabil era ministrul turismului) care spunea clar si raspicat ca Croatia nu va fi o destinatie ieftina, ci una scumpa si care va oferi servicii si experiente de calitate. Am ridicat un pic spranceana – Croatia tocmai iesise dintr-un razboi care afectase intreaga industrie, mai ales principala sa perla turistica, Dubrovnikul, situatia economica era la pamant, infrastructura departe de o experienta premium, si ei voiau sa se ia de gat cu Coasta de Azur sau Capri. Ei bine, 20 ani mai tarziu, Croatia este o tara cu preturi ridicate, dar are milioane de turisti din tari cu turisti de calitate – Germania, Austria, Cehia, etc. Sunt extrem de curios sa o revad.
In Dubrovnik am fost o singura data, in aprilie 2000. Am venit cu autobuzul de la Sarajevo si am stat cateva zile, plecand mai departe spre Split si Zagreb de unde am luat avionul de acasa. Orasul vechi era pustiu. Cativa turisti, ici si colo. Se lucra de zor la repararea acoperisurilor care fusesera lovite de Flota Iugoslaviei, iar pe dealul care domina orasul vechi se vedeau niste fiare contorsionate – erau urmele stalpilor de la veche telecabina care fusese bombardata. Orasul vechi scapase in mare parte, mai vedeai cate o urma de glont ici si colo, dar daca nu te catarai pe zidurile de aparare care erau pur si simplu pustii, nu iti dadeai seama ca razboiul trecuse razant pe acolo, iar trupele muntenegrene au fost la doar cativa kilometri de oras. Dar orasul era absolut superb, a fost o placere. A fost cam greu sa gasesc un loc unde sa mananc – erau doar cateva restaurante deschise si serviciul avea viteza melcului plictisit.
Astazi zbor cu un avion charter al Karpaten direct spre Dubrovnik impreuna cu un grup de 13 persoane cu care vom descoperi impreuna timp de o saptamana cateva din frumusetile Croatiei. Cum ziceam, urasc grupurile de 40, 50, 100 oameni, aceea nu e o calatorie, asa ca 13 + eu e un numar in care putem sa interactionam intre noi, sa interactionam cu ghidul si sa simtim destinatia. In plus, am introdus si destul de mult timp liber in care sa putem sa ne plimbam nestingheriti prin locurile pe care le vizitam – sa facem poze, sa descoperim ce vrem, eventual sa lenevim un pic mai mult la o terasa.
Deci, in prima zi, vom vizita Dubrovnik. Dupa un tur de oras si o plimbare cu telecabina pana sus pentru a admira panorama orasului vechi, vom avea timp la dispozitie dupa amiaza sa savuram in liniste orasul vechi (sau eventual sa facem altceva). A doua zi este ziua unei excursii de o zi in Muntenegru invecinat. Vom descoperi superbele orase dalmate aflate pe coasta montenegrina pana la Budva, acest mini-Dubrovnik al micutului stat balcanic.
Ziua urmatoare, dis-de-dimineata vom porni spre Split, un alt oras istoric fabulos construit de data asta de romani si nu de dalmatini sau venetieni. Vor urma stopuri in micile orase istorice Trogir si Sibenik si vom pune baza in Zadar. De aici, vom petrece o zi intreaga in parcul national Plitvice in care nu am fost niciodata, dar am inteles ca este o adevarata minune a naturii si in fine, evident, vom aprofunda in liniste si Zadarul. Va urma drumul lung spre Dubrovnik (vreo 5 – 6 ore cu tot cu opririle inerente) unde ne vom bucura de o dupa amiaza linistita intr-unul dintre cele mai frumoase si bine pastrate orase ale Europei… Va urma zborul spre casa cu mintea plina de locuri frumoase.
Excursia este efectuata impreuna cu prietenii de la Karpaten cu care pregatesc surprize noi pentru restul anului si 2022. Dar despre asta, la timpul lor J
Sunt multi romani in concediu in Croatia! Pentru ardeleni este mai comod sa mergi la mare in Croatia,pentru ca avand autostrada pina acolo faci in functie de destinatie 8-12 ore.Am fost anul trecut o saptamana in Trogir si preturile au fost decende.Chiar daca plajele nu sunt multe cu nisip,acum in pandemie au un mare avantaj-sunt micute si nu este inghesuiala.
Salutare, au Ryanair zbor pana in Zadar mai nou.
Cum a ramas cu Ecuadorul nu te-ai mai dus? Chiar asteptam impresii la cald, vazusem ca in perioada 5-17.08 ar fi trebuit sa fi in Ecuador; eu plec in cateva zile in Galapagos. Multumesc!
Nu am mai ajuns. Am ajuns in Croatia 🙂
Mergi în Croația? Mergi în Zadar, vezi Pula.
Plec în Croația pe 28 august cu autoturismul. Știu că România și Croația sunt în zona verde. Sunt nevaccinata. Îmi mai trebuie vreun test în aceste condiții? Sau vreo dovadă că merg în concediu, gen voucher? Trecem prin Ungaria. Mulțumesc!
In acest moment nu, dar posibil sa trebuiasca test la intoarcere.