Africa de Sud, mozaic de culturi, mozaic de experiente (ep. 2). O scurta istorie si introducere

In mod semi-oficial, Africa de Sud se intituleaza “Tara – curcubeu” . Nasul a fost arhiepisopul Desmond Tutu, unul dintre cei patru laureati ai Premiului Nobel pentru Pace din Africa de Sud alaturi de Nelson Mandela si Frederick de Klerk, dar si de mai putin cunoscutul Albert Luthuli, liderul Congresului National African in anii 50 – 60 cand Mandela juca la juniorii ANC – Luthuli a primit premiul pentru acelasi lucru ca si Mandela – lupta non-violenta impotriva apartheidului. Desmond Tutu a vrut sa faca o combinatie a faptului ca in Africa de Sud exista o multitudine de rase, religii, triburi (in acest moment, exista nu mai putin de 13 limbi oficiale in Africa de Sud), dar si a faptului ca soarele creaza curcubeele, iar soarele inseamna lumina, optimism, viata. A fost o alegorie faina, asa ca oamenii chiar s-au identificat cu numele de “Raibow Nation”.

Africa de Sud este un mozaic extrem de complicat de etnii si limbi. Lumea care nu stie prea multe de Africa de Sud simplifica spunand ca aici locuiesc doar doua comunitatii – albii si negrii. Eronat. Pana si albii sunt de 2 feluri – englezii si afrikaanerii, urmasii vechilor colonisti olandezi care vorbesc un dialect al olandezei (practic limba olandeza vorbita acum cateva secole, “imbunatatita” cu cuvinte englezesti sau africane), iar negrii sunt impartiti intr-o gramada de triburi cu limbi care pot fi la fel de neasemanatoare cum e romana de maghiara. Cel mai cunoscut trib sunt zulusii – sunt majoritari in estul tarii in statul KwaZulu-Natal si au fost poporul care a opus cea mai feroce rezistenta in fata atacurilor albilor.  Exista si o comunitate a “coloratilor” – “coloureds”, un mix de negri cu ceva ADN alb a caror limba materna este limba celor care au inventat apartheidul – foarte influentii afrikaaneri.

Africa de Sud a fost o tara care a introdus cuvantul afrikaaner “apartheid” in limbajul tuturor limbilor lumii (filozofia apartheid a fost aplicata mai mult sau mai putin diabolic in mai multe tari africane, in acest moment, fiind aplicata pe scara larga doar in Israel), care inseamna “aparte”, “izolare” – separarea prin forta a doua comunitati de diverse rase, bazata pe spolierea, dominarea, exploatarea uneia dintre ele, bazata pe represiune armata. A fost politica oficiala de stat a Africii de Sud timp de cateva decenii in secolul trecut.

Pe teritoriul Africii de Sud au trait in liniste timp de milenii stramosii actualilor bosimani (sau “San”), un popor extrem de inapoiat din punct de vedere tehnologic, dar si militar. Actualmente nu mai exista bosimani in Africa de Sud, acestia fie au fost asimilati (exista destul de mult sange bosiman in vinele “coloratilor” – coloured), fie au fost impinsi spre cele mai neprimitoare colturi ale sudului african in desertul Kalahari impartit azi de Namibia si Botswana. In urma bosimanilor au ramas doar toponimii cum este “Tsitsikamma” care inseamna “apa clara”. Peste ei nu au navalit albii asa cum s-ar banui, ci tot negrii – triburi Bantu venite din nord, formate din negrii mult mai mari si zdraveni din punct de vedere fizic si cu arme superioare. A fost usor ca bantu sa devina poporul dominant – din ei au aparut printre altii si zulusii sau xhosa (poporul din care provine Nelson Mandela). Albii apar pentru prima oara de-a lungul coastelor la sfarsitul secolului XV cand Bartolomeu Diaz (urmat de alti navigatori portughezi) au trecut prin dreptul Africii de Sud in cautarea drumului mirodeniilor spre India si Ceylon (Sri Lanka de azi). Navigatorii treceau, mai opreau pentru a-si procura apa si mancare si plecau mai departe – Africa de Sud nu era interesanta – nu erau mirodenii, nu era aur (de ar fi stiut cat aur are Africa de Sud), asa ca nu era nimic interesant aici, Prima colonie fondata de europeni a fost creata de abia in 1652 si nu de portughezi, ci de olandezi. Acesti vajnici marinari s-au gandit sa nu-i lase doar pe portughezi sa se imbogateasca in urma noului drum spre Indii, asa ca au pornit si ei sa inconjoare Africa. Dar spre deosebire de portughezi, olandezii erau ceva mai bine organizati si s-au gandit sa creeze si o colonie de sprijin unde sa se opreasca, sa se odihneasca, sa se aprovizioneze la jumatatea drumului epuizant si plin de pericole dintre Indii si Europa. Acest loc a fost langa Capul Bunei Sperante, acolo unde este astazi Capetown.

Odata stabiliti pe pamant african (afrikaanerii de azi isi trag originile din 1652), olandezii s-au gandit sa-si extinda totusi proprietatile si au intrat evident in conflict cu populatia locala. In 1688, au inceput sa vina hughenotii (protestantii) francezi care au supravietuit carnagiului instrumentat de catolici in tara natala si s-au olandezizat… De altfel, multi afrikaaneri poarta azi nume frantuzesti, desi nu mai vorbesc franceza de multe generatii deja. Englezii apar in poveste in 1795 cand Olanda fusese capturata de Napoleon si facuta cadou nepotului de frate al imparatului, Louis Bonaparte, asa ca Olanda devenise o tara inamica perfidului Albion. Nu a contat ca Louis a fost Rege al Tarilor de Jos doar cateva zile, e trecut acolo in istorie, cert este ca Olanda se aliniase politic Frantei condusa de “Capcaunul Corsican”. In consecinta, acolo unde au putut, englezii au pus mana pe coloniile olandeze. Pana la stabilirea pacii generale in 1814 – 1815, colonia Capului a fost pasata de englezi olandezilor si vice-versa pana cand, in 1814, englezii au devenit stapanii absoluti ai sudului Africii.

Dar localnicii olandezi (numiti atunci in mod peiorativ “boers” adica “tarani”) nu au fost incantati cu administratia britanica asa ca au decis sa plece din zona Capului in cautarea libertatii. Ce i-a calcat pe coada a fost abolirea sclaviei (olandezii erau in special fermieri, asa ca aveau nevoie de forta de munca) si interdictia de a mai smulge pamant de la localnici prin forta. Asa au aparut pe scena istoriei legendarii Voortrekkeri (adica pionieri sau “acei care merg inainte”). Si-au pus in niste care trase de boi (asa numitele “vagoane”) nevestele, copiii si avutul si au patruns curajos in inima Africii. Voortrekkerii sunt niste stramosi legendari pentru actualii afrikaaneri, iar calatoria lor in mijlocul Africii a creat nenumarati eroi si legende. Voortrekkerii au creat doua republici independente in interiorul tarii recunoscute de britanicii care au preluat coasta – Orange Free State (poarta acest nume si in ziua de azi) si Republica Sud-Africana sau Transvaal. Voortrekkerii s-au batut cu triburile de zulu in Batalia de la Raul Sangeros si i-au invins, iar ulterior au format aceste doua republici. Englezii le-au zis – OK, stati acolo si ocupati-va cu agricultura fix cum va doriti, pentru exporturi, vorbiti cu noi ca noi controlam porturile.

Totul era bine si frumos pana cand au fost gasite diamante si aur pe teritoriul controlat de boeri. Si atunci englezii au devenit brusc extrem de interesati de pamantul plin de aur si diamante din interiorul continentului care pana atunci nu parea deloc interesant. Au incercat sa cucereasca cele doua republici prin instrumentarea de revolte a unor colonisti englezi aparuti in zona peste noapte si cu un plan subtire, au incercat niste lovituri de stat care au esuat. In 1899, englezii au lasat la o parte orice motivatie democratica si pur si simplu au atacat republicile bure urland “noi va vrem aurul si diamantele si carati-va de aici”.

Englezii l-au numit in fruntea armatei coloniale pe lordul Kitchener (daca mergeti la Aswan si vizitati gradina botanica, aceasta gradina a fost facuta de el, daca mergeti in Sudan si aflati despre englezii care au abolit libertatea Sudanului, tot de el au fost condusi). Dupa ocuparea Sudanului, Londra l-a trimis pe Kitchener sa ii invinga pe taranii buri si acesta s-a distins prin cruzime – sotiile si copiii combatantilor au fost capturati, internati in niste lagare de concentrare (Hitler nu a inventat ceva nou, a folosit experienta britanicilor din Afria de Sud) unde au murit aproape 20.000 buri – femei si copii.

Englezii au castigat razboiul, dar burii au castigat pacea. Uniunea Sud-Africana obtine o constitutie in 1910 si incet, incet, burii (rebranduiti ca “afrikaaner” adica “africani” in limba bura, singura comunitate din toata Africa car se numesc oficial “africani” desi sunt albi) au preluat conducerea politica si economica a coloniei. Negrii au fost obligati sa ocupe doar teren putin fertil – si asa incet, incet, incet a aparut izolarea si ideea de a crea niste zone complet albe. Africa de Sud a luptat alaturi de Anglia in cele doua razboaie mondiale, dar afrikaanerii s-au ferit sa participe in razboi, dimpotriva au incercat sa puna mana pe putere prin revolte in timp ce armata Africii de Sud formata in majoritate de englezi se lupta pe fronturile din Europa si nu numai. In 1948, Partidul National dominat de afrikaaner a castigat alegerile si a inaugurat politica oficiala de apartheid. Apartheidul aparuse cu mult timp inainte, dar nu fusese institutionalizat ca politica de stat.

A urmat o dezvoltare galopanta si absolut spectaculoasa a tarii – Africa de Sud de astazi care umileste infrastructura Europei a fost creata in acei ani de dictatura pura. Initial, statele europene si America au fost incantati sa colaboreze cu un stat atat de infloritor, dar politica de apartheid, represiunea crunta impotriva negrilor si coloratilor, sistemul de dictatura inspirat de experienta nazista (apartheidul a preluat si o buna parte din retorica nazista) a alungat din ce in ce mai multi prieteni din Lumea Libera – comunistii oricum sprijineau decolonizarea, deci nu aveau nici un interes sa se imprieteneasca cu afrikaanerii. Incet, incet, Africa de Sud a ramas aliata doar cu Israelul (un stat care se regasea intrutotul in filozofia regimului de la Pretoria), iar embargo-ul impus de SUA datorita votului majoritatii democrate din Congres (Administratia Reagan s-a opus cat a putut condamnarii discriminarii si dictaturii din Africa de Sud) a pus capac. Africa de Sud cadea intr-o criza economica dupa precedent dupa ce devenise cu sprijin israelian o putere nucleara (ca idee, in Africa de Sud, a avut loc primul transplant de organe umane si a inregistrat numeroase alte inovatii tehnologice unice in lume).

Presedintele Frederic de Klerk a realizat ca embargo-ul aproape unanim la nivel international (doar Israel si cateva state africane bine mituite mai aveau relatii cu regimul de la Pretoria) va duce la o prabusire economico-sociala ca cea din Zimbabwe si a decis sa dezmembreze incet, incet sistemul incetatenit din 1948. L-a eliberat pe Mandela, a tratat cu el, impreuna au demantelat sistemul juridic represiv si a predat tara la cheie lui Nelson Mandela si Congresului National African in 1994.

Mandela, un simbol mondial pentru democratie, lupta pentru libertate si lupta non-violenta (un soi de Gandhi a celei de-a doua jumatati de secol) a realizat ca pentru Africa de Sud cel mai bine este sa promoveze reconcilierea si sa pastreze economia si sistemul de proprietate ca pana atunci, Da, a sprijinit populatia de culoare, da a ridicat orice bariere educationale din punct de vedere sistemicm da, a cumparat suprafete limitate de pamant, dar intr-o generatie, nu poti schimba prea multe, mai ales ca dupa retragerea lui Nelson Mandela, partidul de la putere s-a prabusit intr-o mare de coruptie, liderii incercand sa devina in cativa ani la fel de bogati ca albii care si-au construit averile in decurs de 10-15 generatii.

Ca peste tot unde o populatie asupreste o alta populatie, la momentul liberarii, exista totusi o disparitate enorma de resurse, organizare, traditie, cultura si educatie. Timp de secole, negrii nu au avut acces la educatie, la antreprenoriat, au fost crescuti pentru a fi sclavi sau pregatiti pentru muna bruta si fizia (si azi, inginerii constructori sunt albi, iar muncitorii si in cel mai bun caz, mesterii sunt negri), sub-cultura familiala a fost de promiscuitate si de nivel intelectual extrem de jos, traditia din tata in fiu era sa dea cu sapa urmand indicatia albului si asta este cel mai greu de recuperat. Romanii au fost negrii ungurilor timp de secole in Ardeal, a trebuit sa treaca multe generatii ca incepand cu emanciparea care a inceput la 1785 cu desfintarea iobagiei sa ajunga la nivelul maghiarilor – cel putin 150 – 200 ani. Fix aceeasi politica este practicata de Israel (factorii politici sunt constienti ca situatia actuala nu o sa dureze pentru vesnicie si pregatesc o dominatie dupa ce politica de suprematie rasiala preluata de la Alfred Rosenberg se va prabusi intr-un final, iar discriminarile de natura economica, sociala, culturala si educationala nu se pot rezolva decat in decurs de generatii).

Fix asta este problema majora a Africii de Sud de azi – oriunde am mers, in orice business cat de mic, managerul era albul, iar executantul era negrul – in toate cazarile in care am stat managerul era alb (si nu erau cine stie ce hoteluri de lux, multe erau pensiuni de familie). In orice podgorie am oprit, seful (sau proprietarul) era alb. Orice atractie turistica – de la micul vas de inchiriat in Knysna pana la managerul telecabinei de la Cape Town toti erau albi. Pentru ca albii au condus tara din tata in fiu si doar schimbarea catorva generatii si incurajarea unei schimbari cultural-educationale in comunitatile negre va putea duce la egalizarea reala economica.

O alta problema majora a Africii de Sud este proprietatea pamantului. Albii sustin ca pamantul e al lor. Cand au ajuns in Africa si au intrebat a cui e pamantul, nu s-a gasit nici un act de proprietate, nici un proprietar clar, pamantul in Africa era al tuturor si al nimanui, pur si simplu nu exista notiunea. Asa ca albii au zis – “aha, nu e nimeni proprietar, e al cui vrea, iaca, vreau sa fie al meu”. Si al albului a devenit. Cand negrii s-au prins cum e cu proprietatea, era un pic cam tarziu – albii desemnasera cele mai putin fertile terenuri ca ramand al negrilor si basta. Acum este o intreaga discutie in Africa de Sud pentru schimbarea Constitutiei sa se faca posibila nationalizarea si distribuirea pamantului. Dar experiente similare au demonstrat ca prabusirea agrara este garantata – de la nationalizarea pamanturilor in Europa de Est care a dus la prabusirea agricola si revenirea la tehnologii agrare specifice Evului Mediu in tari precum Romania sau Bulgaria la nationalizarea din Zimbabwe care a facut din cea mai fertile tara a Africii o tara care a subzistat pe baza ajutoarelor alimentare venite din strainatate. In plus, epoca agriculturii ca sursa a bogatiei absolute a apus de mult, In toate tarile din lume, procentajul celor implicati in agricultura scade odata cu dezvoltarea tehnologica, iar o redistributie a terenului catre fermierii negri saraci ar duce Africa de Sud la nivelul de sofisticare agrara a secolului XIV si o foamete crunta pentru cei 60 milioane de sud-africani, in special pentru negrii.

Africa de Sud este o tara superba, o tara cu o infrastructura, nivel de sofisticare si dezvoltare economica iesite din comun pentru Africa. Dar o tara plina de contraste, cu o discrepanta dintre vile opulente si colibele facute din tabla ieftina din township-uri, diferente de educatie, de cultura, de nivel intelectual. Iar aceste contraste atrag automat conflicte latente la nivelul societatii. De conducatori tine ca sa pastreze ce e bun si sa construiasca. Dar imi e frica de faptul ca asta nu se va intampla. Asa ca de aceea am pus pe lista de prioritati Africa de Sud. Pentru ca nu stiu cat timp va mai fi asa cum e acum. Nu stiu. Poate sa ramana sau sa se prabuseasca. Asa ca am sarit in KLM-ul de Johannesburg si am ajuns intr-o seara de 1 septembrie pe aeroportul care ii poarta numele lui O.R. Tambo, conducatorul ANC de dinainte de Nelson Mandela. Un aeroport pustiu, cu magazinele inchise de unde cu chiu si vai am gasit un sofer care sa ma duca la Pretoria unde se afla restul grupului venit din Namibia. Dar despre Pretoria, Soweto si ce am mai facut in provincial Gauteng in episoadele urmatoare.

Imagini Africa de Sud