Cred ca multi dintre voi ati auzit de poporul kurd. Este cunoscut ca este cel mai mare popor din lume care nu are un stat propriu. Unele popoare au chiar doua state (noi, albanezii, armenii, chinezii, olandezii, francezii si altii), in timp ce kurzii nu au nici unul desi se estimeaza ca in toata lumea traiesc intre 35 si 45 milioane de kurzi. Marea majoritate in Turcia (intre 15 – 20 milioane din locuitori sunt kurzi), apoi Iran (in jur de 10 milioane), Irak (5 – 8 milioane), Siria (2 – 3 milioane), Germania (aproape 2 milioane) si asa mai departe. In toate cartile de istorie pe care am pus mana am citit despre momentul lor istoric de la sfarsitul primului razboi mondial pe care nu l-au fructificat. A fost momentul astral al formarii Romaniei de azi, dar a fost momentul astral ratat de kurzi. Iar motivele sunt multiple. Intotdeauna,  kurzii au avut imaginea de oameni rezistenti, obisnuiti cu greutatile, cu genocidul, cu distrugerea in masa si de fiecare data au revenit si au supravietuit tuturor incercarilor in mod eroic – cele mai recente imagini pe retina globala sunt cele al invingatorilor Califatului Islamic, ale luptatorilor Peshmerga, armata kurda din care fac parte si unitati militare de fete (absolut socant pentru o tara musulmana, kurzii au probabil singura armata din lume in care fetele au luptat in linia intai si nu doar cateva acolo care ulterior au intrat in istoria neamurilor respective – de la Jeanne D’Arc la Ecaterina Teodoroiu, ci unitati intregi). Ma rog, kurzii si Uniunea Sovietica care datorita pierderilor catastrofice de barbati inca din primele luni ale celui de-al doilea razboi mondial au aruncat aproape 800.000 femei in lupta). Ei bine, odata ajuns in Kurdistan, am descoperit ca probabil principalul motiv pentru care acum nu exista un Kurdistan mai mare sau mai mic in inima Mesopotamiei este datorat de fapt mai ales lipsei de unitate care a caracterizat istoria kurda de milenii si chiar si in ziua de azi.

Kurzii sustin ca sunt urmasii vechilor mezi, un popor care a trait prin zonele locuite azi de kurzi acum circa 2500 ani, mai precis in nordul Iranului de azi. Poate va aduceti aminte de “mezii si persii” despre care probabil multi dintre noi au auzit la orele de Istorie Antica prin clasa a V-a. Ca si dacii, vreo 700 ani mai tarziu, mezii nu stiau sa scrie, asa ca nu a ramas nici un document sau inscriptie de la ei, omenirea de azi stie cate ceva despre mezi din scrierile altor popoare invecinate (asa cum si noi stim despre geto-daci doar prin intermediul scrierilor unor autori greci, romani, goti sau chiar bizantini). De fapt mezii si persii vorbeau o limba relativ similara, meda facand parte din marea familie a popoarelor de limba iraniana – unele dintre ele au locuit si au controlat bune parti din ceea ce se numea Dacia – scitii au controlat Dobrogea si sudul Moldovei, roxolanii controlau Muntenia de azi in perioada razboaielor daco-romane (au fost aliati cu Decebal, ulterior au continuat sa controleze Muntenia care nu fusese ocupata de romani, ramanand insa un regat clientelar si incet, incet romanizat), iazigii aveau un stat in Banatul de azi, iar inaintea lor, agatarsii avusesera un regat stralucitor (datorita bogatiei in aur) in Transilvania si centrul Moldovei. Deci, mezii erau iranofoni, cum sunt si urmasii lor kurzii, limba kurda este din aceeasi familie cu persana, desi astazi vorbitorii de farsi nu prea inteleg kurda, dar ar intelege perfect kurda vorbita acum vreo 1000 ani. Kurzii nu sunt singurii care vobesc o limba din grupul limbilor iranofone. Exista mai multe: persana, kurda, alana (vorbita in Caucaz), tajika, hazara (vorbita in Afghanistan), dari (limba oficiala a Afghanistanului) si chiar partial pashtuna sunt limbi persane.

Odata cu ocuparea de catre Imperiul Persan al Ahemenizilor (care au ajuns pana prin Tracia si Dacia, iar razboaiele cu grecii au intrat in legenda), mezii au disparut sau au fost contopiti in marea masa a vorbitorilor de dialecte persane. Daca insa ne uitam la studiile ADN, se pare ca actualii kurzi sunt inruditi direct cu populatiile care au trait acum mii de ani in zona respectiva si in plus sunt de origine indo-europeana. Genetic, kurzii sunt mai europeni ca georgienii sau armenii de exemplu.

Istoricii noteaza ca pentru prima oara kurzii apar in istorie undeva in jurul anului 1000, cand incep sa se diferentieze in imensul ocean al popoarelor persanofone. Pana atunci, urmasii lor au trait sub diversele imperii persane (de la ahemenizi si parti la sasanizi) si la fel ca si iranienii, desi au rezistat cu cerbicie, au fost ocupati de arabi. Arabii nu au reusit sa-i arabizeze, kurzii si-au pastrat limba care a evoluat complet diferita de araba (o limba semitica, fara nici o legatura cu persana indo-europeana), dar si-au pierdut religia. Dupa milenii in care s-au inchinat lui Ahura Mazda, zeul suprem al zoroastrienilor, au fost convertiti la islam si au trecut la grafia araba – ca si iranienii de azi. Dar ca si in cazul iranienilor, si kurzii sarbatoresc cu fast Anul Nou Zoroastrian, Now Ruz – sarbatoarea echinoxului de primavara cand binele si soarele invinge raul si frigul intunecat. Influenta zoroastriana asupra intregii Mesopotamii, Persii, Caucazului si Asiei Centrala rezista prin unitatea ritualurilor de Now Ruz in care focul joaca un rol determinant. Iar Now Ruz-ul nu a fost integrat deloc in Islam (asa cum Sol Invictus, zeul ultimilor Imperatori ai Romei s-a metamorfozat in Isus Hristos in cazul Crestinismului), a ramas o sarbatoare de sine statoare.

Primele principate kurde au aparut prin secolul XI – si cum a fost cazul multor popoare din lume, erau multe si marunte. Din Erevan si Tabriz, din Diyarbakir pana in Kermanshah, numeroase principate kurde au aparut si au inflorit (suna cam ca principatele lui Litovoi, Ioan, Barbat si asa mai departe). Ca si in cazul nostru, aceste mini-principate kurde au inceput sa se coaguleze, sa formeze un stat din ce in ce mai mare, acest proces fiind pulverizat de primul val de migratori turcofoni veniti din stepele Asiei Centrale – turcii selgiucizi. Culmea este ca pentru prima oara cuvantul Kurdistan apare in timpul Imperiului Selgiuc (care a inglobat Mesopotamia, Semiluna Fertila si o buna parte din Anatolia prin alungarea bizantinilor) si a fost dat de un sultan turc zonei locuite si azi de kurzi.

Momentul de aur al kurzilor a fost in vremea legendarului Saladin, cel cunoscut din povestile cu cruciati. Este foarte cavalerul lider al musulmanilor care reuseste sa intre in Ierusalim si sa-i alunge pe cruciati din Regatul Cerurilor fondat in zona de unde a inceput crestinismul. Sunt atatea povesti, legende si istorie cu privire la Saladin si datorita faptului ca a devenit un personaj de legenda in toata Europa catolica – e drept ca un necredincios, dar un necredincios gentilom si care respecta regulile cavalerismului medieval. Ei bine, Saladin a fost kurd si a fondat un stat controlat de kurzi care se intindea din Armenia si pana in Egipt si Yemen. A fost momentul de apogeu al kurzilor.

Dar, din nou, statul kurd a fost pulverizat de o noua putere invincibila – mongolii condusi de Timur Lenk a ocupat intreaga regiune si a omorat milioane de oameni. imperiul lui Timur Lenk nu i-a prea supravietuit genialului si crudului fondator, asa ca urmasii lui s-au intors cu coada intre picioare inapoi in Asia Centrala, iar din cioburile statale, au reaparut state kurde (dar si persane, si Imperiul Otoman care a fost in pericol real de disparitie daca statele crestine s-ar fi unit la inceputul secolul XV). Dar din nou, dezunirea kurda a impiedicat aparitia unui Imperiu Kurd puternic, nenumaratele principate kurde trezindu-se dupa vreo 200 ani ca un tampon intre doua mari imperii – turcofonul Imperiu Otoman si persanofonul Imperiu Safavid (interesant este ca dinastia care a condus Imperiul Persan era de origine kurda, dar care s-a persanizat complet). De fapt, otomanii au fost foarte apropiati ca idee de safavizi – atat sultanii otomani, cat si imparatii safavizi au avut aproape in exclusivitate mame straine – capetele incoronate de la Constantinopole si Esfahan au avut gusturi exotice – cei de la Constantinopole au avut neveste sarboaice, italience, grecoaice, bulgaroaice, georgience sau ucraineence, in timp cei din Iran au avut neveste georgience (erau considerate cele mai frumoase femei din lume in perioada respectiva, si orice harem care se respecta era plin cu georgience), grecoaice, cercheze sau turkomane. Tot ca o paranteza, sultanii nu si-au prea luat neveste romance – ca romance au nimerit in amplul harem al sultanului, este indiscutabil, dar doar una singura (si nici aceea cu siguranta) din nevestele principale a fost romanca – Pertevniyal Sultan a fost mama sultanului otoman de secol XiX Abdulaziz, unul dintre cei care au incercat o modernizare a Imperiului Otoman, dar a fost indepartat printr-o lovitura de stat militara si sora cu Hoshiyar Qadin, mama khedivului Egiptului Ismail Pasha cel care a cucerit Sudanul si a incercat sa modernizeze Egiptul (a fost la randul sau rasturnat ca si varul sau de la Constantinopole, dar de data asta de puterile Occidentale care nu isi doreau un Egipt prea modern si puternic). Dar cum ziceam, nu este chiar sigur ca cele doua surori care au urcat pe tronurile de la Istanbul si Cairo ar fi fost chiar romance (cealalta teorie spune ca ar fi fost cercheze din Caucaz). Dar sa revenim la kurzii nostrii.

Facuti sendvis intre Persia si Imperiul Otoman, kurzii au luptat fie de o parte, fie de cealalta a baricadei, uneori chiar unii impotriva altora. Celebrul Shah Abbas, ctitorul minunatului oras Isfahan a avut o politica sangeroasa de distrugere completa a zonei de granita – el a parjolit orasele si satele si a mutat obligat-fortat populatiile kurde, armene sau asiriene in interiorul imperiului pentru a fi sigur de loialitatea lor si de a crea un desert lipsit de resurse in special alimentare pentru trupele otomane. O gramada de kurzi au ajuns in Khorasan (Uzbekistanul de azi) si s-au asimilat in populatia locala.

Kurzii care au ramas au decis sa joace cartea otomana. Otomanii i-au tratat pe kurzi un pic ca pe romani. I-au lasat sa isi formeze principatele lor autonome, sa-si vada de viata lor fara implicarea prea puternica a autoritatilor de la Istanbul, care s-au limitat prin a cere tribut si forte armate. Kurzii au luptat cu vitejie timp de sute de ani in armatele otomane in batalii cum ar fi Asediul Vienei, Razboiul Crimeeii sau frontul din Caucaz din primul razboi mondial, dar probabil au fost prezenti si la bataliile de la Calugareni si Valea Alba / Razboieni cand sunt semnalate si puternice trupe otomane aduse din Anatolia.

Secolele XVIII – XIX vin cu o noua moda – moda crearii constiintei nationale. Daca pana prin secolul XViII, oamenii se raportau la un oras sau un conducator ori dinastie, dupa iluminism si mai ales Revolutia franceza care a pus bazele structurii politice moderne a omenirii, apare constiinta nationala. Nemtii descopera ca sunt nemti si nu neaparat cetateni ai celor cateva sute de mici principate, valahii, moldovenii si romanii transilvaneni descopera ca vorbesc aceeasi limba si ar trebui sa locuiasca in acelasi stat, la fel si italienii, polonezii, rusii si cam toate neamurile Europei. Kurzii sunt insa departe de focarul nationalismului, dar si aici apar niste visatori despre care majoritatea au zis ca sunt de-a dreptul lunatici, asa ca principii si aristocratii kurzi nu i-au prea luat in seama. Lucru care nu s-a intamplat in Tarile Romane unde a aparut nationalismul romanesc si constiinta de neam, chiar si sub administratia greco-otomana a fanariotilor.

Inaintea kurzilor, au aparut insa germenii nationalismului turc. Timp de secole, cuvantul turc era un cuvant de ocara. Turcii (alaturi de alte cateva zeci de nationalitati) erau otomani. Iar otomanii erau urmasii Imperiul Roman, un imperiu multi-national unde ce era important era cetatenia. La fel si la otomani, ce era important era cetatenia otomana, care nu o puteau primi decat musulmanii – singurii care puteau detine pamant, crestinii fiind tolerati, dar avand niste drepturi clare. In plus, autoritatile otomane nu discutau direct cu supusii crestini, ci prin mitropoliti, episcopi sau patriarhi care erau de asemenea responsabili cu perceperea taxelor. Daca la Rovine, cam o treime din armata otomana al lui Baiazid era formata din trupe sarbesti condusi de cneji sarbi supusi (inclusiv Marko, fiul legendarului cneaz Lazar care cazuse pe campul de lupta din Campia Mierlei – Kosovopolje), ulterior, doar musulmanii puteau sa fie parte a armatei otomane – iar kurzii erau intr-o mare masura musulmani.

In contextul aparitiei nationalismului turc si a transformarii incet-incet a Imperiului Otoman multi-national intr-o Turcie care ocupa numeroase pamanturi ne-turcice, au aparut si reactiile – aparitia nationalismului arab, asirian, armean, kurd, etc. Primele manifestari ale nationalismului kurd sunt inregistrate in 1880 cand un lider kurd cere formarea unui stat kurd independent si liber, preluand teritorii din Imperiul Otoman si Persia. Va fi infrant si exilat la Istanbul.

In fata acestui pericol, sultanul Abdul Hamid II are o strategie castigatoare – coopteaza liderii clanurilor kurde, le ofera niste pozitii importante sau cel putin prestigioase in statul otoman, in consecinta kurzii vor lupta cu o vitejie iesita din comun in cadrul armatei otomane pe frontul din Caucaz in primul razboi mondial si se vor distinge in genocidul anti-armean din 1915. Marturiile putinilor supravietuitori armeni spun ca militiile kurde au fost inca si mai crude decat armata regulata otomana, iar multi armeni care marsaluiau spre moarte isi aruncau pruncii peste garduri in casele kurde pentru ca baremi bebelusii lor sa supravietuiasca. Multi au supravietuit, dar au devenit kurzi. O epurare etnica similara a fost intreprinsa de turci de data asta impotriva kurzilor doi ani dupa Genocidul Armean. Sute de mii de kurzi au fost mutati din pamanturile ancestrale in centrul Anatolyei (in zona Konya) sau spre litoralul Mediteranei, dar fara a incerca sa-i masacreze in masa cum a fost cazul armenilor.

In ciuda lipsei unei organizari cat de cate si a unor politicieni care sa negocieze crearea unui stat kurd, kurzii s-au trezit cu o pleasca. In timpul tratativelor de pace cu Imperiul Otoman invins in primul razboi mondial, Marile Puteri au decis crearea in estul vechiului Imperiu a unor importante state – Armenia si Kurdistan. Tratatul de la Sevres semnat de catre muribundul Imperiu Otoman prevedea cedarea pamanturilor arabe ale Arabiei, Mesopotamiei (actualul Irak), Levantului (Siria, Liban, Palestina, Iordania) si formarea de regate arabe sub patronaj englez sau francez. De asemenea, Grecia primea Turcia europeana pana la cativa kilometri de Catedrala Ortodoxa Sfanta Sofia, iar regiunea Smyrna – Izmirul de astazi trebuia sa voteze intr-un referendum daca vor sa se alature unei Grecii Mari sau nu, Armenia se intindea dincolo de Trebizonda si lacul Van, cam in granitele Armeniei Milenare, iar la sud de Armenia aparea statul Kurdistan care ingloba marele oras kurd Diyarkabir – zonele kurde din Persia ramaneau insa in Persia datorita deciziei Marilor Puteri de a respecta granitele Persiei, kurzii din zona Erbil – Mosul – Suleymania urmau sa devina parte a zonei de mandat britanic (actualul Irak), iar cei din zona Rojava deveneau parte a mandatului francez (actuala Sirie).

Probabil Kurdistanul ar fi existat ca stat (initial ca protectorat britanic, ulterior cu adevarat independent, asa cum s-a intamplat cu SIria, Liban, Iordania sau Irak bunaoara) daca nu ar fi existat un anumit general Ataturk, un anumit Vladimir Ilici Lenin si daca grecii nu ar fi atacat in Anatolia sperand sa cucereasca Dumnezeu stie ce.

Generalul Atarturk a distrus complet armatele grecesti, iar Smyrna si regiunea adiacenta a fost purificata de grecii care locuisera in zona de cel putin 4000 ani in cateva zile. Victoria trupelor nationaliste turce ale lui Ataturk impotriva Greciei, combinata cu ocuparea Armeniei (a partiii nordice) de catre bolsevici, lipsa unor personalitati politice si diplomatice de anvergura in comunitatea kurda, si dimpotriva jocul extrem de abil si ulterior castigator al lui Ataturk si a diplomatilor sai in frunte cu genialul Ismet Inonu duc la crearea actualei Turcii – grecii pierd Smyrna si regiunea Adrianopole, Francezii cedeaza Alexandretta siriana, italienii se retrag din Antalya (care le facuse cu ochiul), iar Marile Puteri uita de crearea Armeniei si Kurdistanului. Cu greu, englezii retin Mosulul in granitele viitorului Irak si numai datorita faptului ca banuiau ca in zona exista petrol (aveau dreptate). Cartea castigatoare jucata de Ataturk a fost amenintarea mai voalata, mai directa, mai “pe surse” ca se va alia cu Rusia bolsevica al lui Lenin si astfel, acesta va avea deschisa Marea Mediterana si acces spre multe locuri strategice ale globului. Asa ca Ataturk a castigat tot ce a vrut si nu a vrut, creand Republica Turcia de azi, mizand pe frica Occidentului de ciuma rosie.

Kurzii care s-au prins ca momentul astral al formarii unui stat kurd a trecut cu viteza Orient Expressului pe langa ei, au incercat ceva in deceniul 2, dar fara mari reusite – un Regat al Kurdistanului a existat vreo 2 ani in actualul Kurdistan irakian, o Republica Ararat a fost creata in coltul nord-estic al Turciei de azi si un soi de Republica Sovietica Autonoma Kurda a fost creata in zona tampon dintre Nagorno Karabakh si restul Armeniei, dar au avut o viata scurta si mai degraba virtuala. Iar restul miscarilor din Persia si Siria franceza au fost inabusite destul de repede, inclusiv datorita conflictelor inter-kurde.

Anii 20 pun insa bazele cu adevarat serioase ale nationalismului kurd si a dorintei lor de libertate. Bazele conflictului de mai bine de un secol intre kurzi si Turcia au la baza faptul ca liderii kurzi, extrem de conservatori s-au ridicat impotriva secularismului si a reformelor “nastrusnice” ale lui Ataturk – renuntarea la fesuri si valuri, emanciparea femeilor, abolirea Califatului, laicizarea scolilor si trecerea la alfabetul latin (alfabetul limbii kurde din Turcia este alfabetul latin, in schimb ce alfabetul limbii kurde din restul tarilor este alfabetul arab). De atunci, de 100 ani, kurzii se lupta pentru independenta in coltul sud-estic al Turciei si generatii intregi sunt traumatizate de acest razboi nesfarsit. Si care nu cred ca se va termina in timpul vietilor noastre.

Evident, povestea secolului XX – XXI este o poveste la fel de tragica pentru kurzi – vor fi gazati cu arme chimice in Irak, vor fi bombardati si masacrati in Turcia, vor fi decapitati si femeile transformate in sclave sexuale de Califatul Islamic, se vor omora intre ei in Razboiul Civil Kurd, vor fi epurati etnic, li se va interzice limba si obiceiurile, dar tot vor supravietui si vor renaste de fiecare data. Dupa Primul Razboi din Golf, mai precis in 1992, in nordul Irakului locuit majoritar de kurzi s-a format Regiunea Kurdistan, un stat cvasi-independent, dar oficial provincie autonoma a Irakului – spre deosebire de drepturile regiunilor intr-un stat federal, Regiunea Kurdistan are armata proprie (care chiar si acum cativa ani a intrat in razboi cu Irakul), politica externa proprie (numeroase state inclusiv Romania au reprezentare in Erbil, capitala Kurdistanului), politica vamala proprie (exista o viza a Kurdistanului care nu e valabila pentru restul Irakului). Singura evidenta ca totusi este parte din Irak este faptul ca valuta nationala este Dinarul Irakian.

Este evident ca atunci cand am rostit faptul ca merg in Kurdistan, in Kurdistanul irakian, multi s-au cutremurat. Pentru multi, Irakul este un loc unde inca este razboi, se bombardeaza, se rapeste, sunt tot soiul de bande care jefuiesc, taie capete, etc. Kurdistanul din momentul in care Saddam Hussein a cazut de la putere a fost un tinut mult, mult mai safe decat restul Irakului. In Irak a continuat razboiul impotriva americanilor in triunghiul sunit, pe strazile Bagdadului, prin desert, in Kurdistan a fost pace, iar ordinea a fost instaurata. Acordul dintre cele doua partide kurde care s-au luptat in Razboiul Civil Kurd a anilor 90 a fost respectat, iar regiunea a atras investitii straine, ONG-uri si alte institutii care au facut din Kurdistan zona cea mai civilizata si frecventabila dintr-un Irak devastat.

In ultimul deceniu, au existat si momente de cumpana in care kurzii s-au distins si au reusit un PR impresionant la nivel global. In momentul in care a “explodat” Calificatul Islamic, acel ISIS aka Daesh care a cucerit parti importante din Irak si Siria in cateva saptamani, inclusiv importantul oras Mosul, un oras cu aproape 2 milioane locuitori, iar armatele guvernului irakian si ale opozitiei siriene au fost puse pe fuga, alergand mai repede decat soldatii califatului puteau sa ocupe, singurii care au rezistat asaltului au fost kurzii – pentru prima oara dupa atatea si atatea secole de dezbinare, Peshmerga, unitatile kurde din Siria si PKK din Turcia au facut front comun si au oprit ofensiva ISIS. Au reusit sa salveze dramatic refugiatii Yazidi care au fugit pe muntele Sinjar, sa salveze manastirile vechi de aproape 1500 ani chiar la portile lor si sa protejeze marile centre urbane ale Kurdistanului. Dupa oprirea ofensivei ISIS, trupele diverselor militia kurde au participat la lichidarea Statului Islamic. Tot atunci, au devenit cunoscute si trupele de fete ale Peshmerga care au participat direct in lupte pe front impotriva Statului Islamic.

Kurdistanul azi pare un loc pasnic si este un loc pasnic. Nici o secunda nu m-am simtit in pericol, criminalitatea marunta (gen furturi din buzunare) este infima, nu exista atentate cum au loc in Irak, dar evident, aceasta stabilitate atarna ca de obicei in zona aceea intr-un fir de ata. Atunci Peshmerga vor ridica iar armele si se vor bate cu oricine va dori sa atace Kurdistanul. Dar pana atunci, am gasit un Kurdistan linistit, pasnic, insorit, cu locuri si experiente de neuitat. Despre care va voi povesti in zilele urmatoare.

Nota

Am fost in Kurdistan impreuna cu mai multi calatori intr-o excursie organizata de Explore Travel cu care colaborez de 10 ani in organizarea de excursii pe toate meridianele. Explore Travel planifica o noua excursie in Kurdistan la primavara in mai, asa ca in caz ca sunteti interesati, iata aici toate amanuntele: Excursie Kurdistan primavara 2022.

Imagini Kurdistan

Centrul Erbilului, capitala Kurdistan, dominat de multi-milenara sa cetate

Canioanele din nordul tarii

Multi-milenara manastire Rabban Hormizd – se confunda cu stanca pe care este construita

Am prins festivalul comunitatii religioasa yazide in locul lor cel mai sacru – Lalish

Acei spectaculosi munti ai Kurdistanului

Amedi, orasul din ceruri

Suleymanya la apus de soare

Memorialul de la Halabja unde mii de kurzi au fost ucisi de armele chimice ale lui Saddam Hussein in 1988

La Akre, cu Karwan Wahed, unul dintre cei mai buni ghizi din Orientul Apropiat

Ceremonia de rugaciune a dervisilor din Akre

Mmmm… dulciuri kurde

Dinari irakieni