In ultimii ani, am descoperit dorinta noilor generatii de calatori sa descopere autenticitatea, sa descopere traditiile, sa descopere ceea ce caracterizeaza locul pe care il viziteaza. Da, de decenii bune, traim fenomentul globalizarii – planeta devine mai mica, putem sa calatorim mai repede si mai ieftin cam peste tot, oriunde te duci, ai parte de McDonald’s, Coca Cola sau pizza (ma rog, nu chiar peste tot, Mc nu este in Islanda, Coreea de Nord sau Cambogia), dar exista si reversul – toti care ajung in alte tari vor sa descopere specificul local si istoria. Si eu prefer sa stau intr-o iurta in Mongolia, intr-o coliba de stuf in Mexic, intr-o casa particular in Cuba sau intr-o casa taraneasca in Romania decat intr-un hotel tipic. Adevarat, prefer sa aibe totusi ceva conditii (baia afara nu ma supara), dar sa fie traditionala si pe cat se poate autentica.
Ma bucur sa vad si chiar sa vizitez locuri de cazare din Romania care fix asta fac – recupereaza case sau conace vechi, le restaureaza folosind in special materiale locale, fie recuperate din case vechi, fie apeland la mestesugari localnici (da, mai exista, nu mai sunt prea multi, dar mai gasesti prin diverse colturi de tara) si care intr-adevar te transpun in alt timp, intr-o alta era, dar simti cu adevarat si atmosfera locala.
Un astfel de loc pe care din pacate doar l-am vizitat este Pensiunea Satul Banului, plasat strategic in judetul Prahova, fix inainte de a incepe blocada aia interminabila de pe Valea Prahovei. Practic, imediat dupa ce treci pe popasul Paralela 45, faci stanga si dupa nu foarte multi kilometri ajungi la pensiune. Este fix de unde incep Subcarpatii, la gura unei vai pe unde se pare ca trecea in perioada daco-romana un drum comercial al sarii. Satul se numeste Magureni, iar numele de Satul Banului vine de la numele satului in care se afla pensiunea – de fapt Satul Banului a fost “inghitit” la un moment dat de Magureni si asa cele doua sate s-au unit sub numele de Magureni.
Satul Banului este de fapt o casa traditionala, casa de mosteni cum erau denumiti pe vremuri (mosnenii erau niste tarani mai prosperi, mai bogati, dar care nu ajungeau in categoria boierilor… daca mergeti pe DN1 intre Bucuresti si Ploiesti, veti trece prin localitatea Puchenii Mosneni – adica aici locuiau mosnenii din Pucheni. Iar cel care a deschis pensiunea, Razvan are radacinile aici – casa e de fapt casa stramosilor lui, bunici, strabunici pe care a refacut-o cu o atentie de chinez batran – peste tot, sunt diverse mici obiecte de mobiliar autentice – fie mostenite de la bunici, fie achizitionate de la oameni din sat – fiecare obiect cat de mic are o poveste, o semnificatie, o valoare mai ales sentimentala. Grinzi, ustensile, decoratiuni.
Razvan a luat casa veche si a modificat-o pastrandu-i insa atmosfera, esenta si arhitectura. Dar fostele hambare sau grajdurile pentru vite au fost transformate fie in camere, fie in restaurant. Restaurantul pensiunii de exemplu este in fostul hambar (indiscutabil, cea mai mare cladire din ansamblu). Toate casutele ca de povesti muntenesti sunt in jurul unei pajisti centrale, ca o poiana unde sunt convins ca poti zace in iarba privind cerul atunci cand e ceva mai cald :).
Ce e special la Satul Banului (si nu am mai vazut in alte locatii care au ideea aceasta a recuperarii istoriei si traditiei locale) este faptul ca fiecare camera este dedicata unei bunici sau strabunici – Maica Lina, Maica Floarea, fiecare cu povestea ei. Cumva, parca ajungi parte din familie. Iar pentru a intari aceasta atmosfera de familie, peste tot sunt fotografii de epoca, alb-negru cu strabunii lui Razvan.
Nu sunt multe camere, sunt 5 camere, deci pot primi doar 10 oaspeti. Camerele sunt cum ziceam traditionale, cu straie traditionale, dar trase mestesugit intr-o nota moderna – fiecare camera are baia ei, iar unele au niste pereti complet transparenti, taman bine pentru a admira verdele ierbii sau albul zapezii (in functie de anotimp, desigur. Sau cerul instelat). Camerele sunt ample, pline de bun gust, nu arata fiecare la fel, fiecare are povestea, dar si personalitatea ei.
La Satul Banului ai parte de o deconectare totala… fiind in capul satului, aici nu bate nici o retea de telefonie mobila si deci, nici macar internetul nu te va agasa… vei fi pur si simplu deconectat de lumea dezlantuita din spatele tau si te vei relaxa. Acum, daca chiar ai de dat un telefon urgent, poti sa o iei vreo 500 metri in sat si semnalul reapare, iar in beciul uneia din cladirile din pensiune bate wifi-ul… asa cat sa dai un telefon pe whatsapp :).
Se poate comanda de mancare pentru fiecare dintre cele 3 mese ale zilei, dar ce e mai important, Razvan care este o enciclopedie a istoriei locale iti poate indica ce sa vezi – si credeti-ma, zona prahoveana de Subcarpati are o gramada de obiective turistice aproape complet necunoscute si nevizitate. In secolele XVI – XVII pe vremea Cantacuzinilor, Branconvenilor si a altor familii boieresti de traditie, acestia au construit numeroase conace in stil brancovenesc in general. Din pacate, putine au mai rezistat, le-au distrus fie razboaiele, fie cutremurele, dar mai sunt niste locuri care merita vizitate cu varf si indesat. Fiind intr-o excursie de putin mai mult de o jumatate de zi, nu am putut sa trecem prin multe locuri, dar Razvan ne-a spus ca sunt peste 40 conace in zona, unele ruine, altele refacute, unele aratand excelent, altele mai putin, dar toate mustind a istoria unui taram bogat intr-o anumita perioada istorica.
In ordine, am poposit la destul de cunoscutul “Mic Trianon”, palatul ridicat de Gheorghe Grigore Cantacuzino-Nababul, unul dintre cei mai bogati romani inainte de primul razboi mondial. Din pacate, palatul care este o copie in mic a palatului Trianon (culmea, in momentul in care Nababul a decis sa foloseasca Trianonul drept model, acesta nu avea absolut nici o semnificatie pentru Romania, asa cum o are dupa 1920) este acum una dintre cele mai spectaculoase ruine din Romania, fiind devastat succesiv de Armata sovietica si apoi de conducerea comunista a Romaniei, dar si de localnici (care l-au devalizat in dese randuri) sau Sergiu Nicolaescu care l-a bombardat pentru filmele sale. Este atasat unui domeniu fantastic si se spera ca la un moment dat, candva, cumva, va fi reconstruit.
Urmatorul popas a fost la Filipesti de Targ (cati ati fost aici ? Eu, niciodata). Aici se afla ruinele marelui palat al postelnicului Constantin Cantacuzino, tatal al domnitorului Serban Cantacuzino, al stolnicului Constantin Cantacuzino, unul din primii istorici ai Romaniei si al lui Mihai Cantacuzino, ctitorul manastirii Sinaia. Aici si-a petrecut copilaria domnitorul de mai tarziu Constantin Brancoveanu, al carui tata, Papa Brancoveanu fusese ucis intr-o rascoala a mercenarilor domnitorului Matei Basarab impotriva noului domn Constantin Serban cand micul Constantin nu avea decat un an, asa ca a fost crescut la mosia bunicului sau matern, Constantin Cantacuzino (mama lui Brancoveanu, Stanca, era fiica stolnicului). Chiar si Constantin Brancoveanu desi avea 1 an a fost aproape de moarte, dar slugile au adus un copil de tigan sustinand ca acesta este fiul boierului – copilul de tigan a fost ucis, iar Constantin Brancoveanu a supravietuit, devenind unul din marii domnitori ai Tarilor Romane. Desi palatul este acum o ruina (distrus de oameni, dar si de cutremure), palatul este extrem de important pentru istoria arhitecturii in Romania – se pare ca a fost prima cladire ridicata in ceea ce acum se numeste stilul brancovenesc, arhitectura aflata la moda in Tara Romaneasca in perioada Cantacuzinilor si Brancovenilor. Palatul de la Filipestii de Targ se pare ca a fost primul in Valahia care avea apa curenta (trasa din Arges) si sistem de incalzire in pereti si pardoseala. Nici bunicul lui Brancoveanu nu a trait prea mult, fiind sugrumat din ordinul domnitorului Grigore I Ghica cand micutul Brancoveanu avea doar 9 ani…
Cum ziceam, din pacate, palatul de la Filipestii de Targ nu a fost reconstruit spre deosebire de palatul de la Potlogi bunaoara, refacut dupa Revolutie si nici nu stiu daca s-ar putea, ramanand prea putine informatii despre cum arata.
Conacul Pana Filipescu in schimb este superb restaurat. Este tot in stil brancovenesc, ridicat tot in acceasi perioada de boierul Filipescu, ginerele lui Constantin Cantacuzino. A fost detinut de familia Filipescu pana in secolul XX cand a fost vandut Cantacuzinilor care detineau cam totul prin zona. A fost distrus dupa venirea comunistilor la putere, restaurat in anii 70, dar din nou lasat in paragina in perioada Ceausescu. A fost readus recent la vechea stralucirea in urma accesarii de fonduri europene si acum este un muzeu de istorie care arata impecabil. Din pacate, nimic din vechile si bogatele acareturi, mobile si carti ale Cantacuzinilor si Filipestilor nu au supravietuit, totul a fost distrus de comunisti, dar muzeul de azi incearca si prin eforturile ghidului sa refaca ceva din atmosfera boema si nobila de odinioara.
Aici s-a aflat una dintre cele mai bogate biblioteci din Tara Romaneasca – al postelnicului Constantin Cantacuzino jr. , pierduta, dar in memoria ei, poti admira cateva carti vechi extrem de pretioase, cum este celebra Biblie al lui Serban Cantacuzino, prima Biblie tradusa in limba romana, dar si cartea romaneasca de invatatura publicata de Vasile Lupu cu vreo 40 ani mai devreme. Dintre exponate, am mai remarcat si o colectie de carti de vizita ale “Nababului”, dar si o mini-expozitie de tehnologie rurala expusa in fosta crama a palatului. In curte, se afla mai multe statui – ale Filipestilor si Cantacuzinilor, dar si a unor vizitatori faimosi, cum ar fi Mihai Viteazu – statuia e un pic cam stranie, il infatiseaza pe domnitor cu o coroana pe cap (e neclar daca el a purtat vreodata vreo coroana), seamana mai degraba cu Regele Ferdinand Intregitorul :).
Biserica de la Filipestii de Padure ctitorita de domnita Balasa, sotia marelui aga Matei Cantacuzino, fiul lui Constantin Cantacuzino senior (si deci, unchi al lui Constantin Brancoveanu) si este importanta prin faptul ca la intrarea in biserica in locul rezervat ctitorilor sunt pictati, cu mic cu mare, toti Cantacuzinii epocii (un mic recensamant, a numarat nu mai putin de 55 Cantacuzini pictati pe perete). I se mai spune si “Voronetul Munteniei”, fiind pictata de unul dintre marii pictori de biserici ai epocii – Parvu Mutu care a pictat numeroase lacasuri de cult brancovenesti – I se spunea Mutu nu pentru ca ii taiase cineva limba (un procedeu obisnuit al epocii), ci pentru ca era foarte tacut – tipic neromanesc, Parvu tacea si facea. Este cea mai bine pastrata pictura murala executata de marele pictor (si ucenicii sai) si este originala. La intrarea in biserica, pe tavan sunt pictate si semnele zodiacale – un lucru relativ neobisnuit pentru bisericile ortodoxe… dar daca am vazut semnele zodiacale pe templele din Egipt, de ce m-as mira sa le vad pe o biserica ortodoxa valaha…
Cam asta am vazut in cele cateva ore inainte de a vizita Satul Banului. Cum ziceam, Razvan este un pasionat cunoscator al istoriei zonei, poate vorbi ore in sir despre Cantacuzini, Brancoveni, Filipesti, dar si despre istoria mosnenilor obisnuiti. Tot el a spus ca prin zona sunt mai bine de 40 de conace, iar pe site-ul pensiunii apar si principalele obiective istorice din zona. Poti sa le afli aruncand un ochi aici.
Daca iti doresti o pauza intr-un loc autentic nu foarte departe (geografic) de Bucuresti, dar departe (ca trepidatie a vietii) de Bucuresti, ia in considerare si Satul Banului. Poti afla mai multe informatii de pe acest link –-> Satul Banului
Imagini Satul Banului si atractii din regiune
Satul Banului – toate casutele acesteasunt parte din complex – camere, restaurant, crama
In dreapta, restaurantul este in hambar
Hai sa-l vedeti de jos 🙂
Arhitectura tipica valaha
O crama cu „de toate”
Aici se afla doua camere
Autentice, traditionale, si iubesc fereastra aceea cat tot peretele 🙂
Pozele sunt ale stramosilor lui Razvan
Ce poate fi mai frumos ?
Sa intram intr-o alta casuta
Aici e un duplex – se poate dormi si aici, la parter
sau in dormitorul de la etaj
O alta casuta, alte camere. La fel, in stil traditional, dar cu toate facilitatile moderne
Mare si luminoasa
Banii copilariei mele. Ca nu prea aveai ce sa faci cu ei, asta e altceva 🙂
Palatul Cantacuzino de la Floresti, zis si „Micul Trianon”
Probabil, cea mai frumoasa ruina din Romania
Conacul lui Constantin Cantacuzino, aparent, prima cladire in stil brancovenesc din Tara Romaneasca (Constantin Brancoveanu si-a petrecut copilaria aici)
Conacul Pana Filipescu din Filipestii de Targ
Frumos refacut, in stil brancovenesc tipic
Il recunoasteti pe Mihai Viteazul ? Eu, nu. Initial am crezut ca e Regele Ferdinand, dar pe soclu il mentioneaza clar pe Mihai
Amintind ca aici s-a aflat poate cea mai mare biblioteca din Tara Romaneasca de secol XVII
Biblia lui Serban Cantacuzino (1688)
Cartile de vizita al lui Cantacuzino-Nababul
In beci, un pic de tehnologie rurala
Biserica cantacuzina din Filipestii de Padure
Parvu Mutu stia de inorogi 🙂
Tot neamul Cantacuzino intr-o „fotografie de familie”
Cea mai bine pastrata pictura al lui Parvu Mutu e la Filipestii de Padure