Daca Erbil este capitala incontestabila a Kurdistanului irakian, ei bine, principala urbe din sudul tarii se numeste Suleymania (sau Sulaymaniah sau diverse variatiuni pe aceasta tema). Este un oras similar ca dimensiuni (daca Erbil are 900.000+ locuitori, Suleymania are ceva peste 700.000 de suflete si este ochiometric, la fel de intins). Daca Erbil se lauda cu o istorie de mii si mii de ani, Suleymania este mult mai noua – a fost fondata in 1784 de un print kurd si de atunci a fost capitala culturala a Kurdistanului si orasul-resedinta pentru poeti, filozofi si scriitori. Pana mai acum cativa ani, Kirkuk (care are 600,000 locuitori) a fost rivalul Suleymaniei, dar dupa incercarea Kurdistanului de declarare a independentei in 2017, trupele irakiene au ocupat Kirkuk care era parte a Kurdistanului – de atunci exista o intreaga controversa intre guvernele de la Erbil si Bagdad cu privire la cine sa detina Kirkuk si se tot promit referendumuri pe aceasta tema. Evident, acum fiind in Irak, nu am fost la Kirkuk (care oricum, inteleg ca nu este nici un oras prea interesant din punct de vedere turistic), dar am ajuns in Suleymania. Nu e greu sa banuiesti ca numele orasului vine de la un anumit Suleiman. Nu, nu e vorba de mult mai faimosul sultan de la Istanbul (faimos si datorita unei telenovele de mare succes), ci de Sulaiman Pasha, tatal fondatorului orasului – printul kurd Ibrahim Pasha Baban, conducatorul unui mic principat kurd numit Baban care a incetat sa mai existe candva in jurul anului 1850.
Nu am stat prea mult in Suleymania. Am dormit o noapte intr-un hotel socant de luxos si somptuos – seamana mult cu Burj-al-Arab, pe dinafara, dar nu se numeste Burj-al-Kurdistan, ci Grand Millenium si este construit de un miliardar kurd care a vrut sa faca un mega-hotel in orasul lui. Si, credeti-ma, a reusit.
Suleymania mi s-a parut mai bine aranjat si mai curat si ordonat ca Erbil. Nici Erbil nu arata rau, dar Suleymania chiar arata bine, inclusiv bazarul imens. Spre deosebire de Erbil care a construit un bazar traditional cu alei inguste, cel din Suleymania este mai degraba un cartier comercial, cu magazine in stanga si in dreapta drumului, dar si numerosi vanzatori stradali. Ca orice bazar oriental, este organizat pe tipuri de produse – in aceeasi zona gasesti numeroase magazine de incaltaminte, langa unul de imbracaminte, animalele vii sunt si ele toate laolalta.
Un alt punct de atractie pentru localnici si pentru putinii turisti este un deal care domina orasul. Este locul in care lumea se strange pentru a admira apusul. Exista si cateva cafenele mai sic, dar marea majoritate vine cu ceai de acasa si se uita la apus din spatele unui gard. Ma rog, cei care intra in cafenea, nu au parte de gard, iar selfie-urile sunt evident, la mare moda. Si intr-adevar, e un spectacol sa vezi soarele apunand (din pacate, am avut parte de niste nori, deci am ratat acea lumina rosie), dar orasul devine spectaculos cand totul se lumineaza.
Dar, de departe motivul pentru care merita sa vii in Suleymania este sa vizitezi Red Prison sau Amna Suraka unul din acele locuri cutremuratoare care iti dau fiori. Mi-a adus cumva aminte de Memorialul de la Sighet unde un alt regim criminal, cel al lui Gheorghiu-Dej a ucis intelectuali, eroi ai Unirii, preoti, politcieni si este un loc care nu te poate lasa indiferent. Aici, intre 1979 si 1991, in timpul regimului Saddam Hussein (unul dintre bunii prieteni ai lui Nicolae Ceausescu), mii si zeci de mii de kurzi au fost inchisi si torturati – in special studenti, Peshmerga, lideri ai intelectualitatii kurde, patrioti, numerosi dizidenti. A existat si un numar relativ mic de delincventi de drept comun, dar acestia erau tratati mai bland si ei erau singurii care au putut sa supravietuiasca incarcerarii si sa revina acasa, povestind ororile puscariei – detinutii politici nu aveau nici o sansa sa supravietuiasca si sa-si revada familia si prietenii.
In 1991, dupa infrangerea lui Saddam Hussein in primul razboi al Golfului Persic, kurzii s-au rasculat si au preluat conducerea asupra Kurdistanului, inclusiv asupra Suleymaniei. Puscaria Rosie a fost ultimul bastion al trupelor lui Saddam – sute dintre acestia au fost executati imediat dupa capturarea citadelei de catre fortele kurde Peshmerga si alte sute au fost ucisi de civilii dornici de razbunare. 21 de soldati din fortele lui Saddam au fost ucisi de mamele celor care fusesera torturati si ucisi in Red Prison.
Astazi, Red Prison a devenit un muzeu, un muzeu al durerii, al plangerii si al lacrimilor kurde. A devenit muzeu dupa caderea lui Saddam in 2003 (intre 1991 si 2003 a fost abandonat), un muzeu care sa certifice si sa comemoreze abuzurile si masacrele comise de dictatorul irakian impotriva kurzilor. Am ajuns la Red Prison (numita asa pentru ca cladirile erau vopsite in rosu, acum s-a cam dus culoarea, nimeni nu le-a revopsit) in momentul in care muzeul era inchis pentru siesta. Si in Kurdistan ca in multe tari mediteraneene si ale Orientului, siesta este sacrosancta, asa ca am luat o pauza de ceai, cafea, cartofi prajiti in cafeneaua de langa. Dupa vreo ora, muzeul s-a deschis si am plecat sa-l vizitam… am trecut printr-o expozitie de tancuri si alte transportoare blindate capturate de Peshmerga de la armata irakiana, si apoi am intrat printr-un culoar ingust in muzeu… intrarea este memorabila – treci prin niste culoare tapetate cu 182,000 cioburi de oglinzi reprezentand pe cei 182,000 kurzi ucisi de regimul Saddam, iar tunelul este luminat de 4500 luminite, reprezentand numarul satelor kurde distruse de acelasi Saddam.
Represiunile lui Saddam s-au intins cu o ferocitate mai mare sau mai mica timp de decenii. In timpul razboiului iraniano-irakian (1980 – 1988), kurzii si mai ales guerilele lor, Peshmerga au luptat de partea Iranului (iar soldatii kurzi obligati sa intre in armata irakiana au fost permanent alesi pentru misiuni fara scapare), asa ca a existat o represiune constanta care a culminat cu atacurile chimice asupra mai multor localitati kurde – nu ma voi referi prea mult la acel moment monstruos din istoria umanitatii pentru ca am vizitat si Memorialul de la Halabja unde a avut loc cel mai feroce atac chimic al regimului de la Bagdad despre care voi scrie un articol separat.
Drumul prin Red Prison continua prin perioada de represiune din 1991, o alta perioada neagra pentru kurzi. Dupa cucerirea Kuwaitului de catre Saddam in 1990, forte multi-nationale conduse de SUA au atacat Irakul in celebra operatiune “Furtuna in desert” – armata irakiana a fost dizlocata din Kuwait, dar George Bush jr (un presedinte care a ramas in istorie drept un presedinte slab si indecis) a ordonat trupelor sa nu isi continue atacul spre Bagdad, dar a dat de inteles shiitilor si kurzilor ca vor fi sprijiniti daca se rascoala. Acestia s-au rasculat la indemnul venit de la Washington, iar cel putin in Kurdistan, Peshmerga a preluat controlul. Dar irakienii s-au regrupat – pe o parte, o buna parte din unitatile de elita al lui Saddam, Garda Republicana a fost departe de a fi distrusa de americani (majoritatea s-a retras fara pierderi din Kuwait), iar pe de alta parte, generalul Normal Schwarzopf a permis lui Saddam folosirea elicopterelor de lupta (interzicand folosirea avioanelor “fixed wing aircrafts” care oricum majoritatea fusesera distruse sau au ajuns in Iran). Cu sprijinul lui Schwarzkopf, trupele de elita ale lui Saddam cu elicoptere si tancuri a invins slab inarmata Peshmerga, iar milioane de kurzi au incercat sa isi salveze viata fugind in plina iarna peste munti in tarile vecine – Iranul si Siria i-a primit, Turcia, nu, asa ca mii si zeci de mii de oameni au murit de frig si foamete pe granita cu Turcia pana cand comunitatea internatioanala a fost alertata de cativa ziaristi curajosi de la ITV (televiziunea britanica Independent Television, fondata in anii 50 ca o alternativa la oficialul BBC). Pana la urma, Turcia sub presiune internationala a permis unui numar de circa 200.000 kurzi sa treaca granitele (in timp ce 300.000 au ramas in munti iarna, cu un ajutor sporadic din partea Occidentului), in timp ce Iranul a ajutat aproape 1 milion de refugiati kurzi fara nici un dolar ajutor international. Pentru o idee a tragediei de pe granita, este cunoscut incidentul de Yesilova cand forte britanice s-au batut cu armata turca care furase ajutorul umanitar destinat kurzilor.
Tot acest calvar este documentat exemplar in muzeul Red Prison. Prin pozele celor cazuti, prin filmele de epoca provenite din surse ITV sau de la televiziunile iraniene a caror reporteri s-au aventurat in cele mai grele misiuni din istoria jurnalismului de razboi .. pereti intregi de oameni, barbati si femei, copii si batrani se uita la tine in pozele ramase in urma lor. Mortii de pe granita turca, cadavrele care au ramas in munti, totul creaza o imagine impresionanta a unui genocid atat de putin cunoscut in afara Kurdistanului si Iranului.
Intram apoi in celulele in care mii de oameni au fost torturati si ucisi.. celule mici in care mii de oameni erau inghesuiti claie peste gramada in conditii improprii, iar mai multe manechine redau cutremuratoarele torturi la care kurzii au fost supusi. Unul din graffiti-urile ramase pe pereti este in mod particular rascolitor – al unui baiat de 15 ani a carui varsta a fost falsificata la 18 pentru a fi executat (minorii nu puteau fi executati conform legislatiei irakiene).
O parte a muzeului acopera perioada recenta a unui nou razboi care a afectat Kurdistanul – razboiul contra lui ISIS – aici apar poze cu celebrele forte de fete ale Peshmerga (care au avut parte de o popularizare in toata lumea si care aparent nu a fost doar o lovitura de PR – au existat mii de fete-soldat care au luptat in prima linie impotriva ISIS), dar si aici pozele martirilor kurzi si uniformele lor pline de sange sunt o dovada a faptului ca victoria kurzilor asupra ISIS a fost scumpa in vieti omenesti.
Am plecat un pic nauc. Un ziarist american l-a numit drept “cel mai deprimant muzeu din lume”. Nu stiu daca este asa, dar probabil alaturi de Inchisoarea S21 din Phnon Penh, Muzeul Ramasitelor Razboiului din Ho Chi Minh City sau Memorialul Sighet, Red Prison a fost cel mai emotionant si deprimant muzeu vizitat – pana a doua zi cand urma sa ajung la Memorialul Atacului Chimic de la Halabja. Dar despre atacul chimic intr-un alt episod…
Nota
Am fost in Kurdistan impreuna cu mai multi calatori intr-o excursie organizata de Explore Travel cu care colaborez de 10 ani in organizarea de excursii pe toate meridianele. Explore Travel planifica o noua excursie in Kurdistan la primavara in mai, asa ca in caz ca sunteti interesati, iata aici toate amanuntele: Excursie Kurdistan primavara 2022.
Imagini Suleymania
Am ajuns ! Hotelul Grand Millenium dominand o parte a orasului
Grand Millenium, acest Burj-al-Arab de Suleymania
Arata spectaculos si noaptea
Asa arata o camera
Partea cu vitamine a micului dejun
Rasarit la fereastra mea
Suleymania – un oras in plina dezvoltare
Prin bazar. Am prins sezonul de rodii, a fost minunat !
Daca esti descult, te poti incalta
Daca esti gol, te poti imbraca 🙂
Te poti indulci
Si un pic surprinzator pentru o tara musulmana – erau destule magazine cu alcool
Hopa, uite cum ajunge Cotnariul in Kurdistan !
Apus de soare deasupra orasului Suleymania
Din pacate a fost nor cand soarele apunea
Dar noaptea, Suleymania arata intr-un mare fel
Intrarea in Muzeul Red Prison
Urmele gloantelor a ramas pe cladiri
Pana s-a terminat siesta, am stat la Net Cafe (da, aveau wifi !)
Vehiculele de lupta capturate de la armata irakiana
Intrarea in muzeu
Asa arata o casa traditionala kurda cand era pace
Poze din timpul represiunii
Tragedia kurda
Treci printr-un cort de refugiati
Unde poti urmari imagini dramatice inregistrate de reporterii iranieni si englezi
Victimele ne privesc din fotografii
Oameni si destine frante la cheremul lui Saddam
Femei si barbati, tineri si batrani
Saddam Hussein si adjunctii lui. Cu exceptia celui din stanga, Ezzat Ibrahim al-Duree, toti au fost capturati, judecati si executati. Nu se stie nimic despre Al-Duree, moartea lui a fost anuntata de vreo 5-6 ori din „surse sigure”
Urmele represiunii
In cusca asta, au suferit mii de oameni
Tortura din Red Prison
Detinute au nascut in inchisoare
Cutremurator
Ultimul razboi din zona – aparitia ISIS. Dupa cum se vede, atat Kurdistanul irakian, cat si cel sirian au rezistat cu mici pierderi teritoriale
ISIS aprimit voluntari din toata lumea
Executiile ISIS
Trupele peshmerga care s-au opus ISIS
O parte din cei care au cazut. Daca va uitati la coloana din mijloc, sunt numai femei
Celebrele trupe de fete ale Peshmerga
Foarte interesant Cezar! Mi-as dori sa vizitez Red Prison. Locurile ca alea te fac sa iei o pauza și sa apreciezi mai mult viață și pacea pe care o avem în România. Am vizitat muzeul genocidului din Kigali, Rwanda. Aceeleasi sentimente.
Camioanele din imagine sunt IFA de producție din DDR. Le vedeam putin și prin România după revoluție dar mai ales în Ungaria. Dupa ce americanii au bombardat armata irakiana în Kuwait în 91 a rămas o autostrada plina de vehicule militare. Prin căi neștiute vreo doua din ele au fost donate de armata americană unui ong german cu care am lucrat prin anii 90 în taberele de refugiați afgani din nord vestul Pakistanului. Erau cisterne, cărăm apa pentru refugiații ce fugeau de Sovieticii instalați în Kabul. Îmi era drag sa mă uit la ele ca îmi aminteau de europa…
Astea da, amintiri !