Postul de astazi va fi un pic mai neobisnuit. Nu va avea o poveste, ci va fi mai degraba o poveste in poze. Pentru ca tot ce vreau sa va arat este un paradis pe pamant, un paradis floral, un loc care trebuie doar sa-l vezi si sa-l admiri. Cum am spus de mai multe ori, imi plac mult florile si imi place sa ma duc sa vad expozitii florale – fie ca e vorba de Keukehof sau vreo gradina botanica din Martinique, imi place sa descopar paradisurile florale – poate de aceea imi place asa de mult Bali pentru ca sunt flori peste tot, iar hotelurile mele favorite sunt cele cu gradini ample si cu multe, multe flori – continui sa fiu vrajit de amintirea fostului hotel Hyatt din Sanur, Bali. Desi mi-am propus demult sa ajung la Miracle Garden, paradisul floral din Dubai, nu am ajuns decat acum, la sfarsit de martie 2022 la invitatia Hello Holidays. Nu am avut prea multe zile in Dubai, o zi era ocupata cu EXPO 2020 (mai fusesem in octombrie, dar mai aveam lucruri de vazut), intr-una din zile voiam sa merg la proaspat inauguratul Muzeu al Viitorului, asa ca intr-una din celelalte zile am zis ca e musai, musai, musai sa merg la Miracle Garden. Si am mers.
Cateva cuvinte despre Miracle Garden. Ca orice lucru in Dubai are niste recorduri mondiale – cel mai nu stiu ce,jur ca nu imi aduc aminte si nici nu imi bat capul sa caut pentru ca realmente nu conteaza. Ce conteaza este ca sunt milioane de flori care iti dau senzatia de paradis pe pamant. A fost deschis acum cativa ani si este deschis in sezonul rece (in general din noiembrie in mai). Fiind o gradina in aer liber, florile ar muri imediat cand sunt 50 grade afara, iar pentru vizitatori ar fi iadul pe pamant… asa ca Miracle Garden nu este deschisa tot anul, ci doar cand e Paradis. A fost creata de un antreprenor cred ca local (sigur e arab dupa nume) care la baza era inginer floral, asa ca gradina aceasta este visul lui (probabil banii si i-a facut din alte surse). In perioada pre-pandemica primea in jur de 1 milion de vizitatori pe an si sigur isi va reveni si acum cand turismul pare sa-si revina. Interesant de mentionat este ca in fiecare an, gradina se schimba si apar lucruri noi. Am inteles ca strumfii au fost noutatile din sezonul 2021 – 2022. Indiscutabil, punctul forte este avionul lui Emirates din flori. Dar sa nu anticipez.
Imagini Miracle Garden Dubai
Cum am ajuns la Miracle Garden ? Cu autobuzul. Este un autobuz care pleaca de langa Mall of the Emirates si merge direct pana la Miracle Garden. Este autobuzul 105, costa 5 dirhami (1,30 euro) si face cam 20 – 30 minute. Taxiul costa cam 30 – 40 dirhami (8 – 10 euro), iar Uber costa in jur de 70 – 80 dirhami (18 – 21 euro)
Intrarea la Miracle Garden. Nimic spectaculos
In caz ca va intrebati. 55 AED = 14 euro
Welcome to Miracle Garden
Peste tot sunt aceste arcuri florale
Just paradise
Sunt tot soiul de instalatii florale
Nu puteau sa lipseasca umbrelele 🙂
Aici se urca pentru o mini-panorama
Principala atractie este o replica florala a unui avion Airbus 380 al Emirates. Evident, nu este un avion real ingropat in flori (ar fi mult prea scump), dar dimensiunile sunt cele reale pentru cel mai mare avion de pasageri din lume. Ca idee, varianta florala cantareste 100 tone, iar A380 in realitate cantareste 550 tone.
Deci cam asa arata un A380 floral
Citadela
Am dat de o gramada de animale si pasari din iarba si uneori si din flori. Sa incepem cu pisica
Doi cai
Paunul inflorat
Niste pinguini
Un elefant uimit
Cum am spus, in editia 2021-2022, strumfii au reprezentat principala noutate a Miracle Garden
Evident, inconjurati de flori
Evident, nu puteau lipsi casutele-ciupercute
La Miracle Garden, mai sunt si alte personaje din desene animate. Duhul din lampa lui Aladdin a iesit la soare si pare foarte fericit 🙂
O frumusete !
Rauri de flori
Am vizitat Dubaiul in martie 2022 cu sprijinul prietenilor de la Hello Holidays. Acestia ofera o gama larga de sejururi in Dubai, dar si circuite prin Emirate.