Distribuie articolul:

Cursa Turkish Airlines era in coborare Stewardezele debarasasera mesele de mancare si luasera loc, asteptand clasicul “Cabin crew, take your seats, landing in 2 minutes”. Am prins loc la culoar si cu greu incercam ca prin vreun crampei de peisaj sa vad ceva in timpul aterizarii. Aceeasi Bosnie verde, muntoasa, dar, parca cu mult mai multe case raspandite pe dealurile care anunta sosirea pe valea orasului Sarajevo. Dupa cateva seconde, am survolat cartierul Ilidza, apoi, un crampei din Zmaja od Bosne, fosta aleea a lunetistilor si iata ca am aterizat pe aeroportul international Sarajevo – Butmir. Eram la Sarajevo ! Demult nu am mai fost atat de emotionat cand am coborat din avion. Ajunsesem in dragul meu Sarajevo. Sincer, nu stiu de ce nu am mai fost aici de nu mai putin de 19 ani, din 2003 ! Asa a fost sa fie. Dar, iata, sunt fericit ca am revenit intr-o frumoasa zi de mai in Sarajevo, si eram gata, gata sa il iau la picior cat mai mult pentru a descoperi locuri noi, dar si a revedea vechile locuri de care m-am legat acum doua decenii.

Am iesit din aeroport, in fata, o coada ordonata si bine pusa la punct de taxiuri, un chiosc de ziare, ceva chioscuri pentru firmele de inchirieri masini. Un pic mai incolo, statia de autobuz. Autobuzul sta in statie, dar urma sa plece in urmatoare 5 minute. Nu sunt curse foarte dese, sunt cam 7 pe zi, dar se pare ca sunt corelate cu sosirea curselor aeriene – nu sunt prea multe zboruri pe zi, iar numarul de pasageri a atins abia in 2019 numarul de 1 milion de oameni. Ca idee, in Romania sunt 4 aeroporturi care au mai mult de 1 milion pasageri pe an (Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi), iar Sibiul era si el aproape de 1 milion. Vorbesc de cifre din 2019, ultimul an “normal”. Biletul de autobuz pana in centru (langa Primarie) costa 5 KM, adica Konvertibilna Marka – Marca convertibila. Konvertibilna in ce ? In marca germana, desigur, legendara Deutsche Mark care a dominat Europa pana la aparitia euro, fiind folosita de multe ori ca valuta forte mai ales in Europa de Est.

Konvertibilna Marka a fost creata in 1998 in urma acordului de la Dayton cu scopul de a unifica toate sistemele monetare existente in Bosnia & Hertegovina. Cand ajungeam pentru prima oara in Bosnia, in zonele controlate de guvernul central, oficial era dinarul bosniac (dar dadeai cu tunul sa vezi vreunul, il cautai cu lumanarea), in zona croata era kuna croata, iar in zona sarbeasca se folosea cu precadere dinarul iugoslav cu o consecventa aproape masochista tinand cont ca dinarul iugoslav era mega-devalorizat si ravasit de devalorizare galopanta. Deasupra tuturor, trona marca germana – practic absolut orice se putea cumpara si vinde in marci germane indiferent de zona etnica. Asa ca atunci cand s-a pus problema lansarii unei valute nationale, pe de o parte trebuia sa fie stabila, pe de alta parte credibila. Asa ca cineva a venit cu ideea lansarii “marcii convertibile” – KM, a carei rate de schimb sa fie legate de Marca Germana dupa model bulgar. 1 KM = 1 DM, iar rata de schimb sa fie garantata. De altfel, la un moment dat, am fost intrebat intr-un magazin daca nu am “fifty pfenings”. Pfenings… Doamne, cum suna … de mult nu am mai auzit cuvantul asta, care imi aduce aminte de studentie… Cred ca Bosnia trebuie sa fie o destinatie pentru nemtii care sunt nostalgici dupa Deutsche Mark. Stiu, ca acum nu mai e Deutsche Mark, dar Konvertibilna continua sa fie legata la euro la rata de schimb fixa 1 euro = 1,95583 KM (sau DM).

Autobuzul de la aeroport are statia terminus la doi pasi de Bascjarsja, vechiul bazar otoman, astazi cel mai important obiectiv turistic al orasului, un soi de Centru Vechi din Sarajevo. Da, opreste si pe drum, dar majoritatea strainilor opresc in Bascjarsja – marea majoritate a hotelurilor sau pensiunilor turistilor straini sunt in zonele adiacente – in Bascjarsja propriu zisa sunt foarte putine unitati de cazare, dar pe dealurile din jur, pe unde am stat si eu, sunt numeroase locuri de cazare. Printre ele, Diamond Rain, un hotel boutique foarte dragut cu niste receptionisti care puteau sa binedispuna si cel mai deprimat oaspete. Este o afacere de familie a unor oameni care si-au vandut apartamentul (sau apartamentele, n-am inteles exact) sa construiasca acest boutique hotel foarte dragut. L-au deschis cu mari sperante in… ati ghicit, inceputul lui 2020. Au urmat 2 ani cranceni in care proprietarii doar ei stiu cum au supravietuit, iar acum odata cu repornirea in tromba a turismului sperau ca sa aibe succes. Hotelul are si o piscina interioara (in care va puteti balaci si la iarna), iar cazarea mi-a fost asigurata de prietenii de la Hello Holidays.

Cum am gasit Sarajevo ? Evident, complet schimbat. Cum ziceam, sunt mai multe Sarajevo-uri – exista un Sarajevo construit in perioada comunista, in jurul imensului bulevard Zmaja od Bosne, cunoscut sub numele sinistru de “Aleea Lunetistilor” – aici lunetistii sarbi din muntii din zona au tras milioane de cartuse de cele mai multe ori in civili nevinovati. Urmele loviturilor poate fi vazuta clar pe foarte multe blocuri (Sarajevo nu a avut bani europeni sa-si “anvelopeze” blocurile), dar astazi blocurile vechi din perioada de dinainte de razboi cu urme de gloante pe fatada alterneaza cu blocurile noi construite dupa anii 2000. De fapt, s-au construit foarte multe blocuri noi spre intersectia Ilidzei care da spre aeroport unde acum 19 ani erau case mici, multe arse si spatii virane. Au ramas insa cladiri precum sediul televiziunii nationale BiH TV, posibil cea mai urata cladire din toata tara, o expresie a brutalismului socialist, cu o arhitectura de zici ca e al unei centrale nucleare abandonate dintr-un film apocaliptic al anilor 70. Da, continua sa mai functioneze si acum ca BiH TV (cand am ajuns primele dati in Bosnia, era de departe una dintre cele mai plicticoase televiziuni la care m-am uitat vreodata – transmiteau non-stop dezbaterile din Parlament)

Am revazut si iconicul hotel Holiday Inn – hotelul construit pentru Olimpiada din 1984 si in care au locuit ziaristii straini in timpul razboiului. In consecinta, fatada nu i-a fost afectata de gloante (cand am stat in 1998 prima oara in hotel, erau urme de gloante in podeaua de langa toaleta – am presupus ca s-o fi descarcat vreun pistol cuiva in timp ce folosea WC-ul). De jur imprejur, era un peisaj suprarealist – Parlamentul Bosniac – Skrupstina, un bloc complet ars si tot langa hotel erau doua blocuri inalte unde in timpul Olimpiadei a fost centrul de presa si comunicatii (va dati seama in 1984, nu prea exista internet, iar comunicatii internationale se faceau prin satelit, telex sau super-modernul fax dintr-un punct fix) care erau de asemenea complet arse. Astazi, doar faptul ca stiam locatiile m-au facut sa-mi dau seama ca respectivele cladiri astazi cu fatada de sticla, straluncind in soare. Hotelul Holiday Inn a ramas fix la fel (cel putin la exterior, nu am avut timp sa intru in el), doar ca a pierdut cuvantul “Inn”. Deci, nu mai este parte a retelei internationale Holiday Inn… si la Sarajevo s-a intamplat ca la Bucuresti – hotelurile emblematice ale urbei din vremuri de demult si-au pierdut afilierea internationala. La ei, nu mai exista Holiday Inn, la noi nu mai exista Intercontinental.

O alta parte a Sarajevo-ului este Sarajevo austriac, construit in perioada in care austriecii ocupau Bosnia (1878 – 1918). Cladiri tipice pentru Europa Centrala, nimic spectaculos, dar cu atmosfera europeana, aici se afla si bisericile catolice si ortodoxe principale ale orasului. In anii 90 – 2000 cand am tot trecut prin Sarajevo, nu am prins niciodata biserica ortodoxa deschisa, in schimb acum am intrat. Au trecut 30 ani si desi sarbii nu prea mai traiesc in Sarajevo (locuiesc intr-un fost cartier al orasului care astazi este un oras de sine statator numit oficial “Sarajevo de Est”, dupa ce numele oficial de “Srpski Sarajevo” a fost interzis de Curta Constitutionala care se afla pe teritoriul Republicii Srpska), biserica s-a redeschis. Intrarea e 2 KM pentru turisti, dar vazandu-ma inchinandu-ma ortodox la intrare, mi-a spus ca 2 KM e doar pentru turisti :). Eu nu eram turist, eram “de-al lor”. Acum, zona austriaca este gazda magazinelor mai posh de haine (inclusiv cateva branduri cunoscute), dar si a cafenelelor si barurilor in stil european. Desi Bosnia este o tara partial musulmana (iar Sarajevo este un oras majoritar musulman), nu o sa simti lipsa de alcool – gasesti peste tot, exceptand in cartierul vechi Bascjarsja, dar nici acolo nu este complet exclus. Oamenii se imbarca foarte europeneste, fetele cu fuste scurte si buricul la vedere, dar femeile mai in varsta tind sa se imbrace mai conservator – am vazut si cateva fete mai tinere care erau imbracata traditional in vestment Islamic, dar acestea sunt destul de putine cel putin in Sarajevo.

In final, poate cel mai colorat si fain colt din Sarajevo este Bascjarsja, vechiul bazar otoman, transformat intr-o combinatie de magazine de suveniruri, cafenele si mici restaurante – in special celebrele cevabdzinica, un soi de fast food traditional balcanic unde principalul fel de mancare sunt micii bosnieci –cevabcic (sau cevapi). Au forma de mici, dar nu au gustul de mici, dar mancati impreuna cu ceapa si kajmak, sunt pur si simplu dementiali (dupa gustul meu, desigur). I-am descoperit cu ocazia primei mele vizite in februarie 1998 cand soferul care ne plimbase prin Mostar si Sarajevo si care nu stia chiar prea multa engleza aproape ne-a tarat la Cevabdzinica Zeljo unde se aflau zicea el “The best cevabcic in the world”. Si de atunci, de urmatoarele 18 ori de cate ori am fost in Sarajevo intre 1998 si 2003, nu am ratat sa nu ma duc la Zeljo (Zeljo e un dinimutiv al echipei de fotbal Zeleznicar Sarajevo, una din cele doua echipe importante ale orasului). Inutil sa spun ca am fost si acum, de 2 ori chiar, prima oara in prima seara – Zeljo pentru mine este parte a acelui pachet de nostralgie pentru moj Sarajevo… Intre timp, s-a extins, exista 3 Zeljo, evident, am mancat la primul, cel original. Nu serveste alcool, in schimb se afla zid in zid cu o pizzerie care serveste bere. Daca nu poti fara bere, aseaza-te pe o masa pe terasa lipita de terasa pizzeriei, si poti comanda alcool de la pizzeria de langa J

Dar imensa majoritate a turistilor care vin la Sarajevo vin sa descopere tragedia razboiului bosniac. Si sunt cel putin 4 locuri care pot spune povestea razboiului – eu am vizitat 2; Tunelul (numit recent si al “Sperantei”), Muzeul Crimelor impotriva Umanitatii si a Genocidului (numele e un pic cam lung si un lingvist ar spune ca e un pic problematic, dar asta conteaza mai putin), Galeria 11/07/95 (e data cand s-a sfarsit masacrul de la Srebrenica) si War Childhood Museum. Mai e si o mica sectiune in Primarie, dar revin mai jos.

Tunelul Sperantei (Tunnel of Hope) (pret intrare – 10 Konvertibilna / 5 euro). Cum ziceam, Sarajevo a fost sub asediu timp de 1425 zile. Timp in care circa 200,000 de oameni au stat in bataia pustii sau tunurilor sarbesti complet inconjurati de Armata Republicii Srpska. Cum au supravietuit ? Pai in primul rand, aeroportul a fost ocupat de fortele ONU – UNPROFOR https://en.wikipedia.org/wiki/United_Nations_Protection_Force , iar pe aeroport veneau non-stop avioane cu ajutoare din Europa. Dar o buna parte din materialele necesare asediului, in special cele militare trebuiau sa vina si pe o alta cale pentru ca UNPROFOR nu putea transporta arme datorita embargoului. Asa ca a aparut acest tunel in lungime de aproape 1 km sapat pe sub aeroport … practic avioanele de transport militare aterizau fix peste tunel. E un pic cam greu de inteles, dar incerc … de fapt iti dai seama exact ce si cum doar daca te duci la Sarajevo unde in razboi, fiecare colt obscur de strada, pod sau copac avea o semnificatie militara – coltul ala era sarbesc, cladirea aia era bosniaca, copacul acela era in bataia lunetistilor, trotuarul de vis-à-vis tinea de ONU. Ganditi-va ca la sud si nord de aeroport, era zona controlata de armata bosniaca. Toata zona aeroportuara inclusiv caile de rulare tineau de ONU. Iar capetele dinspre est si vest erau sarbesti. Zona la nord numita Butmir e aproape de muntele Igman care a fost controlat de armata bosniaca tot timpul razboiului. Sarbii au incercat sa cucereasca si muntele Igman pentru a bloca si aceasta ultima linie de aprovizionare a orasului Sarajevo, dar UNPROFOR s-a opus. A fost declarata zona demilitarizata controlata de UNPROFOR cu scop umanitar, dar fara indoiala, pe potecile muntelui Igman a continuat aprovizionarea militara a soldatilor bosnieci din Sarajevo plus, evident, ajutor umanitar.

Harta frontului din Sarajevo.

Tunelul a fost construit pentru a conecta Butmir, zona de sub munte controlata de bosnieci cu orasul Sarajevo in 1993. A fost construit ca la carte – cu sine, cu lumina, cu posibilitatea de evacuare a apei. Am intrebat de ce nu a fost bombardat – era mult prea aproape de aeroportul pe care se aflau trupe UNPROFOR si daca o bomba ar fi cazut pe aeroport, fortele occidentale ar fi raspuns printr-un bombardament aerian de proportii. Cum ziceam, a fost un asediu ca un balerin pe poante cu foarte multe reguli si restrictii – aici poti lovi, acolo nu, aici poti bombarda, acolo, nu. Daca te uiti la numarul de morti, acesta nu a fost foarte mare raportat la populatie si la faptul ca au fost 1425 zile de asediu – 14.000 morti (atat civili, cat si militari BiH) la o populatie de 200,000 oameni. Au existat si perioade de acalmie, de liniste, dar ideea de a fi sub asediu atata amar de timp, sa pleci de acasa sa nu stii daca te mai intorci, sa supravietuiesti pentru ca obuzul a lovit apartamentul vecinului de sub tine si nu pe al tau a fost o tortura psihologica mai mare decat luptele propriu-zie.

Tunelul a fost construita pe terenul si langa casa familiei Kolar care si-a pus casa si terenul la dispozitie si a participat alaturi de alte cateva sute de voluntari la constructia tunelului. S-a lucrat non-stop 24 ore din 24 si a fost gata in 4 luni. Kolarii s-au ocupat apoi si de mentenanta tunelului – 2-3 miloane de curse au fost facute, iar aproape 20 tone de marfuri erau tranzitate zilnic pe spatele oamenilor sau dupa cateva luni cand sinele au fost construite, pe vagoane ca de miner. Evident, ca oricand si oriunde in vreme de razboi, averi au fost facute aici si multi sarajeveni au trebuit sa plateasca zdravan biletul de iesire din oras spre libertate si salvare. Tigarile au reprezentat unele dintre cele mai traficate produse, mai ales ca au fost folosite pe post de bani in timpul asediului – orice bun avea pretul exprimat in marci germane sau in pachete de tigari. Asa a fost si in Germania imediat dupa razboi. Toate bunurile aveau preturile exprimate in tigari Camel, iar anumite cazuri, in partide de sex.

Acum, Tunelul Sperantei este un muzeu. Se afla undeva langa aeroport, se poate ajunge doar cu masina sau taxi. A fost pastrata fatada casei familiei Kolar, plina de urme de gloante. Exista si un pic din tunelul original, dar si o recreere mai mare pentru turisti. Plus numeroase poze, filme sau planse care te introduce in atmosfera acelor timpuri crancene, de groaza si eroism, de sange si speranta. Daca ai norocul sa ai un ghid care a trait acele timpuri (adica sa aibe peste 40 ani), vei afla multe episoade de necrezut pentru noi cei care am trait toata viata in pace.

Muzeul Crimelor impotriva Umanitatii (bilet intrare 10 KM / 5 euro) – este un muzeu particular fara finantare de stat. Deschis in 2016 de supravietuitori ai asediului, initial a fost o expozitie de fotografii – ulterior au fost adaugate si exponate – obiecte personale ale victimelor, gloante, arme, obiecte de tortura. Muzeul aflat fix in centrul zonei austriece langa Catedrala Catolica te poarta prin povestea lagarelor de concentrare, a crimelor de razboi, poti citi povestile victimelor, dar si a supravietuitorilor. De la conserve venite prin ajutoare umanitare la pasapoarte iugoslave, de la pozele celor ucisi la pozele celor care au ucis, fiecare element cat de mic incearca sa recreeze Bosnia in razboi. Este un muzeu “greu” care nu te poate lasa nemarcat sufleteste.

Primaria (pret intrare – 5 KM / 2,5 euro) este cladirea emblematica a orasului. A fost construita de austrieci intr-un stil … maur, inspirat de … Maroc. Se zice ca atunci cand austriecii au venit la Sarajevo, au gasit musulmani si au zis, ok, hai sa facem ceva musulman… iar cea mai cunoscuta arhitectura islamica era cea maura (din Maroc si Andaluzia), asa ca au construit un primarie in stil maur in mijlocul Balcanilor. In 1992 cand a inceput razboiul, nu mai era primarie, era biblioteca orasului – aproape 1,5 milioane de publicatii se gaseau aici cand bombardamentul sarbesc a transformat-o intr-o torta. Mai multi cetateni au incercat sa salveze cate ceva, in special manuscrisele foarte vechi, dar nu au reusit mare lucru. Cel putin un salvator a fost ucis. Cand mergeam la Sarajevo, era o cladire trista, arsa, un adevarat crematoriu pentru cultura bosniaca. Guvernul austriac a pus la dispozitie niste bani pentru intarirea zidurilor arse sa nu se prabuseasca, dar inutil sa spun, era interzis sa intri in ruine – se putea totusi prabusi. Astazi, arata absolut superb si este absolut obligatoriu sa intri pentru a o vizita. Odata ce platesti cei 5 KM si intri in sala centrala, nu poti decat sa nu ramai cu gura cascata. Este absolut splendida. Tot aici, exista si o mini-expozitie a Curtii Internationale de la Haga care a condamnat diversi criminali de razboi din fosta Iugoslavie. Exista o sala-copie a celei a Tribunalului International si o prezentare a multor din cei condamnati – doar cei sarbi sunt prezentati, nu mi-aduc aminte sa fi vazut vreun bosniac sau croat, desi stiu sigur ca au fost condamnati la Haga. Dar, deh, probabil o fi vreun Muzeu al Genocidului si la Banja Luka.

Am bantuit peste tot. Astazi, cladirea a redevenit Primarie, nu mai este Biblioteca, asa ca am putut patrunde si in sala unde au loc sedintele Consiliului Local, dar si la etaj unde se afla o expozitie de arta temporara – cu unele exponate, hai sa le zic un pic mai controversate (vezi pozele de mai jos). Per ansamblu, cred ca este cea mai frumoasa cladire din Sarajevo care merita vizitata cu varf si indesat.

Muzeul Olimpic (bilet intrare: 12 KM / 6 euro pentru turisti, 5 KM pentru bosnieci) – da, stiu, intr-un oras ca Sarajevo care din pacate a intrat in memoria omenirii ca orasul acela afectat de razboi si marea majoritatea a turistilor straini care vin la Sarajevo cauta urmele razboiului si, din pacate, mai putin frumusetea orasului, ei bine, mai exista atractii care sa aminteasca de vremurile bune – de vremurile cand atentia omenirii se indrepta spre Sarajevo nu pentru atrocitati, ci pentru ca aici se adunau cei mai buni sportivi de sporturi de iarna din lume – Jocurile Olimpice de Iarna din 1984. Exista un Muzeu Olimpic intr-o vila somptuoasa vis-à-vis de ceea o localnica mi-a recomandat ca fiind cea mai buna cafenea din oras – chiar trebuie sa fie ceva deosebit, tinand cont ca este intr-un oras unde cafea are o traditie indelungata si unde s-au intalnit culturile unor tari faimoase pentru cafeaua lor (Turcia si Austria), dar din pacate nu beau cafea, asa ca nu va pot spune exact ce si cum. Se numeste simplu Kawa si daca treceti pe acolo, spuneti-mi si mie cum e cafeaua.

Muzeul in schimb te poarta in lumea unei Olimpiade mai putin high tech ca azi, dar poate mai autentica. Olimpiada 1984 nu a fost un eveniment in care s-au bagat miliarde de dolari cum e acum, ci un eveniment mai degraba pamantesc, intr-un oras pamantesc cu oameni care pur si simplu se bucurau de sport si de intreceri. Olimpiada incet incet devine un eveniment mult prea exclusivist care va fi organizat in aceleasi 3-4 orase (eventual, va mai aparea vreun Dubai sau Arabie Saudita din cand in cand ca sa-si flexeze muschii) care costa miliarde si care de fapt nu aduce mare lucru. Pozele cu salile sportive pamantene din Sarajevo, cu autobuzele de epoca comunista, cu ziaristi frenetici calare pe telefoane in centrul de comunicatie, cu sportivi fara echipamente care sa le aduca multe secunde in minus, dar doar senzatia de bucuria. Asa cum erau Olimpiadele pe vremuri.

Muntele Trebevic este din nou o poveste de vremuri frumoase si de vremuri tragice. Este un munte care domina centrul orasului Sarajevo si unde au aparut primele forme de turism in Bosnia odata cu ocupatia austriaca. Austriecii mari iubitori de sport si munte nu au ratat ocazia sa include si muntele Trebevic in scurta lor dominatie a Bosniei printre punctele turistice ale Imperiului. Turismul s-a dezvoltat dupa ambele razboaie, iar prima telecabina a fost construita in 1959. Trebevic si-a trait apogeul faimei evident la Olimpiada – pe pantele lui a fost construita pista de bob folosita la Olimpiada. Dar doar 8 ani mai tarziu, Trebevic avea sa capete o faima funesta – aici avea sa moara prima victima a Razboiului Bosniac (unul din paznicii telecabinei, in fine din alte surse, se numeste o alta victim ca fiind “prima a razboiului”) si muntele a fost controlat de sarbi, de aici fiind executate marea majoritate a bombardamentelor asupra orasului – tot aici au operat si lunetistii sarbi care au inspaimantat sutele de mii de locuitori ai capitalei bosniece timp de 3 ani.

Astazi, Trebevic a redevenit un punct de liniste si recreere. Desi marea majoritate a muntelui este controlat de Republika Srpska, in zona controlata de Federacija au fost investitii serioase – a fost reconstruita telecabina, au fost amenajate carari de drumetie, a fost reconstruita cat de cat vechea pista de bob (nu mai poate fi folosita de bob, dar este folosita pentru ciclism extrem si mai ales de turistii care vin in drumetie), restaurant si altele. Am intrebat daca ar fi o idee buna sa revin pe jos in oras. Desi nu au mai fost cazuri de mai bine de 10 ani, nimeni nu baga mana in foc ca au fost detonate toate minele care au fost la un moment dat peste tot prin Trebevic. Evident, acolo unde exista drumuri si carari amenajate sigur nu sunt mine, dar in rest, nimeni nu garanteaza ca nu ar putea sa mai fie vreo mina uitata.

Panoramele sunt insa absolut minunate. Practic tot Sarajevo se afla la picioarele tale si doar de aici realizezi ca aproape fiecare colt din Sarajevo era in bataia tunurilor sau a pustilor cu luneta. Acum, totul era verde, pasarelele cantau, oamenii se plimbau pe vechea pista de bob acum plina de graffiti, sau beau ceva pe terasa restaurantului de deasupra telecabinei. Am aflat ca recent a avut loc o mini-Olimpiada de iarna – Festivalul de Iarna Olimpic al Tineretului (un soi de olimpiada a juniorilor europeni – cel din 2013 a fost organizat in Brasov). Ei bine, cel din 2019 a fost organizat nu doar de Sarajevo precum Olimpiada din 1984, ci de “Sarajevo & Sarajevo de Est / Istocno Sarajevo” – adica atat de Sarajevo, cat si de fostele cartiere din est controlate azi de Republia Srpska care acum sunt o municipalitate aparte… Chiar daca pericolele actuale nu se vor transforma in evenimente sangeroase, urmele razboiului din 1992 – 1995 nu vor disparea asa usor…

Stiu ca e un articol lung, dar Sarajevo este un oras atat de complex, si imi este atat de drag ca nu m-am putut abtine. Daca aveti posibilitatea, vizitati-l, dar nu in fuga. Rezervati-va 2-3-4 zile pentru a putea sa-l intelegeti mai bine, sa-l simtiti, sa-i descoperiti povestile vesele si tragice, sa mancati cevabcic, sa va urcati pe muntii care odata erau aducatori de moarte, sa… multe, chiar foarte multe.

Imagini Sarajevo

Crampei din zona de langa Sarajevo in timpul aterizarii

Dupa 19 ani, am pasit pe pamant bosniac

Marca germana varianta bosniaca – Konvertibilna Marka

Orarul autobuzelor dintre aeroport si Bascjarsja

Acesta este autobuzul care deserveste aeroportul Sarajevo

Imagini de pe drum – hmmm, cladiri noi

Si unele cunoscute – televiziunea BiH

Blocuri nou-noute

Si cele vechi, care au facut razboiul

Cu fatadele inca pline de urme de gloante – Bosnia nu a fost in UE pentru a primi bani europeni sa isi refaca blocurile

Acolo unde se vad caramizile albe au fost apartamente bombardate

Emblematicul Hotel Holiday Inn Sarajevo, astazi fara „Inn”

Nu am mai stat la Holiday Inn ca in trecut, ci la Diamond Rain, foarte aproape de Bascjarsja in cartierul Bistrika

Camera mea la mansarda (daca puteti, cereti una la etajele inferioare)

Bascjarsja, vechiul bazar otoman

Suveniruri de Sarajevo…

Una din moscheile din orasul vechi

Bunatati orientale …

Normal ca exista si rahat. Rahat bosniac, desigur

Sarajevo a fost un oras multi-cultural si multi-confesional. In centru, la cativa metri distanta se afla Moscheea (ce mai de sus), Catedrala Catolica (din imagine)

Sau biserica ortodoxa in fata careia s-a jucat sah chiar si in timpul razboiului

Terasele din cartierul austriac… aduce cu Europa Centrala

Viata de noapte este la fel de bogata in Bascjarsja

Nu, nu e teatrul, este piata. Austriecii au construit cladiri elegante chiar si pentru piata agro-alimentara

Monumentul partizanilor lui Tito din al doilea razboi mondial. Bulevardul pe care se afla continua sa se numeasca Maresalul Tito, iar cei in varsta deplang perioada maresalului (Bosnia este tara care continua sa-l iubeasca pe Tito cel mai mult dintre fostele republici iugoslave)

Interiorul la Zeljo

Celebrii cevabcic

Pe terasa lui Zeljo – cel original, Zeljo 1

Intrarea in Tunel… casa familiei Kolar care a fost serios impuscata

In tunel

Tunelul original

Si cel reconstruit … sa fie mai lung, sa simti exact cum arata

Asa imi aduc aminte si eu de Parlamentul Bosniei, de Skrupstina

Povestea tunelului in presa internationala. Acum si pe imperatortravel.ro

Imagini de atunci

Miss Sarajevo 1993 a fost un eveniment care sa aduca in atentie umanitatii asediul nemilos asupra capitalei bosniace. L-a inspirat pe U2 sa lanseze un cantec numit la fel „Miss Sarajevo” in colaborare cu Luciano Pavarotti si Brian Eno. Miss Sarajevo chiar s-a tinut intr-un bunker subteran si a fost castigat de tanara Inela Nogic in varsta de 17 ani. Aceasta a reusit sa fuga prin Tunelul Sperantei si din 1994 traieste in Olanda. Mesajul „Don’t let them kill us” a mobilizat opinia publica internationala si reactia guvernelor occidentale.

Impingand prin tunel – inclusiv raniti si material sanitar

Muzeul Genocidului

Cam asa a aratat dieta a 200.000 oameni timp de 3 ani

Poti citi povestile victimelor

Dinarii iugoslavi

Generalul Ratko Mladic, comandantul Armatei Republika Srpska

Atentie, lunetisti !

Sarajevo inconjurat. Ma rog, sarbii nu aveau atatea tancuri si tunuri, dar orisicat, pe aici a trecut linia frontului. Dupa cum vedeti, sarbii au ajuns pana la rau, pana la podul lui „Romeo si Julieta” – unde un tanar sarb si iubita sa bosniaca au fost ucisi

Asa a fost distrus podul otoman de la Mostar

Reconstruita Primarie in stil maur al orasului Sarajevo

Interiorul este splendid

Intr-o aripa a Primariei, o reproducere a Curtii Internationale de Justitie de la Haga

Scurta prezentare de criminali de razboi sarbi. Nu mi-aduc aminte sa-i fi vazut si pe cei croati si bosnieci in expozitie

Primul presedinte al Republika Srpska, Radovan Karadzic

Expozitie de Arta in Primarie

Hmmm, capetele acelea de mort

Muzeul Olimpic intr-o splendida vila de langa Bascjarsja

Simpaticul lup – mascota Olimpiadei 1984. De remarcat ca farfuria provine de la Holiday Inn

Televiziunea BiH – de aici s-a transmis Olimpiada in toata lumea

Unul din boburile care au „zburat” pe pista de pe muntele Trebevic

Putine efecte la deschiderea Olimpiadei. Mai multi oameni

Pe vremuri, nu exista internet

Legendarii Jayne Torvill si Christopher Dean

In 1984, se schia, In 1992, se plantau mine

Arta si Olimpiada 1984

A fost o mini-olimpiada si in 2019. A tineretului european. Acum in 2 orase – Sarajevo si Sarajevo de Est

Telecabina Trebevic

In zbor, peste Sarajevo

Sarajevo !

La sosire. La nici o telecabina din lume (si am urcat in multe) nu am vazut pe cineva care sa stea sa spele exteriorul geamurilor ! Jos palaria pentru Sarajevo – Trebevic !